În Ştefan cel Mare ieşirea din criză se face prin intrarea în crize şi reactivarea eternului antrenor în rezervă

Cînd ştii că sînt probleme grave la Dinamo? Cînd domnul Dinu începe brusc să facă declaraţii. E semn că din cutia alb-roşie a ţîşnit veşnicul prim ministru al guvernului din umbră, omul care ştie întotdeauna ce-ar fi trebuit făcut, şi că, după o scurtă balansare pe resort, va reveni în birou. Da, adevăraţii conducători se cunosc doar în timpul marilor crize, dar să fie vorba şi despre crizele personale?

De cîte ori domnia sa vorbeşte la televizor, am senzaţia că lucruri importante se rostesc în Univers şi că lumea nu va mai fi niciodată aceeaşi. O armată impresionantă de idei pleacă la luptă avînd ca misiune înlăturarea punctului de pe i. Este ca şi cum ai pune la lucru toate centralele nucleare din lume pentru a aprinde un bec, dar unicul efect obţinut să fie o pîlpîire de o secundă.

La întrebarea „Ce părere aveţi despre X?”, prima propoziţie din răspuns e despre Geneză şi vine însoţită de o cugetare despre lupta de pe Cîmpia Mierlei. Apoi, între două virgule e amintită o vorbă despre Balcani a marelui Goga şi, cînd realizatorul încearcă întreruperea, domnul Dinu mai cere un răgaz şi pomeneşte vorbele unui regretat prieten despre sîmburii de prune.

Veţi fi remarcat, desigur, că singurele nume proprii din discurs sînt cele ale înţelepţilor, iar cele ale criticaţilor lipsesc de fiecare dată. Jucînd fotbal împotriva unei selecţionate mondiale a fantomelor luminate, condusă magistral de pe margine de Cornel Dinu, mintea ta primeşte gol, chiar dacă nu există minge. Nu înţelegi nimic, pentru că domnia sa a priceput deja prea mult şi nu mai rămîne pentru alţii. Încercînd să pară că spune totul, nu transmite de fapt nimic.

Am făcut însă mari progrese în decriptarea răspunsului domniei sale la întrebarea „Ce se întîmplă în Ştefan cel Mare?”. Citîndu-l pe Dimitrie Cantemir, domnul Dinu a explicat: „Cînd un lucru fără cale, cale dînd, alte lucruri fără cale se vor naşte prea curînd. Cine înţelege pricepe”. Am priceput din această formulare uşor agramată că vorbele domniei sale despre Zenga – „este un antrenor cu ouă, dar cu o experienţă discutabilă” -, au deschis o cale pe care vor veni şi alte declaraţii răutăcioase şi fără sens.

Într-un film din seria Indiana Jones există următoarea secvenţă: eroul fuge urmărit de cîteva personaje negative, cînd în faţa sa, la vreo 20 de metri, iese un tip care începe să fluture o sabie cu mişcări de specialist. Jones se uită la el vreo două secunde mirat, apoi scoate pistolul şi-l împuşcă. Domnul Dinu seamănă cu acel tip din capul străzii, flutură din cînd în cînd cu mare artă o sabie de la distanţă, însă doar în faţa celor dezarmaţi ori slăbiţi.

Acesta e rolul domniei sale în chestiunea Zenga, un „urmaş al lui Machiavelli” care „costă clubul prea scump”. Ce valoare au însă vorbele în lipsa faptelor? Cît cîntăreşte în bugetul lui Dinamo un salariu de administrator delegat plătit unui antrenor în rezervă? Cum acestea sînt întrebări retorice, mai bine încercăm a da răspunsuri la altele: „Ce este domnul Dinu la Dinamo?”. „Mister”. „Ce face domnia sa acolo?”. „Face foarte bine”.

Altfel, îi urez domnului Dinu multă sănătate şi putere de muncă, ca după primul volum al autobiografiei, intitulat „Zîmbind din iarbă”, să-l scrie şi pe al doilea, „Rînjind în barbă”, o cronică a faptelor vitejeşti ale domniei sale din ultimii ani, cînd a fost mereu în prima linie a celor neimplicaţi şi a condus neînfricate atacuri împotriva camarazilor căzuţi.