Am găsit orașul perfect: Edinburgh

Poate ați citit articolul acesta, în care vă spuneam care sunt orașele mele europene favorite. Uitați-l: între timp, topul s-a schimbat! Am găsit orașul perfect. În mod incredibil, dintre toți cei care au contribuit la acel clasament al celor mai frumoase metropole de pe “Bătrânul continent”, nimeni, absolut nimeni, nu l-a amintit.

Dar e perfect. Parcă e făcut de Dumnezeu Însuși. Este vorba de Edinburgh, Scoția.

Vedere de pe cheiul Water of Leith, râul care străbate orașul

Continue reading

Idei de vacanță. Matera + Craco

matera01

Una dintre zonele cele mai puțin îmbâcsite de turiști – am mai scris despre ea aici – este zona de sud a Italiei, dar nu mă refer la mai cunoscuta parte de vest, cu coasta amalfitană, ci deasupra „tocului Cizmei”, adică pe latura estică. Cu avionul (Wizzair), din Otopeni până la Bari ajungi în mai puțin de două ore, apoi, cu trenul, ești acolo cam într-o oră și jumătate. Așadar, din București ajungi în Matera mai repede decât ai ajunge, de pildă, cu trenul în Timișoara.  Continue reading