Mulțumim, UEFA, că ne-ai fixat termene de predare pentru proiectele naționale!
E o ironie a sorții. Fotbalul, acest copil nătâng al națiunii, va reuși ceea ce nu s-a izbutit pe aceste meleaguri de la retragerea aureliană încoace: construirea unui drum de la un capăt la celălalt al țării. Deși, în materie de organizare, am demonstrat deunăzi că putem umple ochi Arena Națională și fără o rețea de autostrăzi: e suficient un ordin convingător de la partid și autocare pline cu oameni disciplinați. Continue reading
S-a stabilit: Colin Farrell și Vince Vaughn vor juca rolurile principale din noul sezon „True Detective”. Pentru rolul feminin încă se „joacă”, între Rachel McAdams (Midnight in Paris, About Time), Michelle Forbes (Killing), Jessica Chastain (Zero Dark Thirty) și Elisabeth Moss (Mad Men, Top of the Lake), favorita mea. Cum și regizorul se va schimba – în locul lui Cary Fukunaga se spune că va fi Justin Lin, cel care a regizat «Fast and Furious»- , e greu de crezut că vor egala atmosfera densă și întunecată din primul sezon, cu Matthew McConaughey și Woody Harrelson.
Andrei Crăciun scrie sau a scris în multe locuri : în Evenimentul Zilei, Adevărul, FHM, Gazeta Sporturilor și-n alte 714 de publicații. Pentru el, scrisul e o emisie încărcată de mai multă forță vitală decât răsuflarea și îl practică nu doar ca pe un act firesc, ci ca pe unul fără de care n-ar putea trăi. Când se supără, își ia lopățica de infanterist și se duce. Când nu se supără, face exact același lucru. Azi, pe seară, va fi la Găești, mâine la Valparaiso, poimâine pe inelul lui Saturn. E centrul lumii sale mobile și volatile și, poate fără să-și dea seama, principalul personaj, cu ochiu-i electric topind zgura și găinațul de pe fragmentele de statui îngropate prin grădinile oamenilor.
Încep cu “Sebastian, ceilalți și un câine”, de Mihai Radu, roman apărut la Polirom (costă 29,95 RON). În general, fug de romanele autohtone urbane. Din anii ’80, de la Cărtărescu, Țoiu sau Nedelciu, doar Cimpoeșu și frații Florian au reușit, mai târziu, romane bune în acest stil. Nu știu de ce se întâmplă asta, probabil pentru că văd în orice carte ocazia unei călătorii și nu-ți vine să citești despre lucrurile pe care oricum le vezi zilnic.