Măsuri de relaxare finală

Acciza pe numărul de ochi. Cercetătorii britanici au stabilit recent că un ochi ajunge pentru pachetul minimal de vedere oferit gratis de către stat. Vederea în spaţiu fiind un lux, cine are doi ochi trebuie taxat suplimentar.

Programul Rabla pentru vedete. Ştiţi cazul Arşinel, deci e limpede cum funcţionează.

Taxa pe respiraţie. Inspiraţia diminuează oxigenul, în timp ce expiraţia măreşte gaura din stratul de ozon şi duce la sufocarea pinguinilor de la Polul Nord. Algoritmul folosit pe vremea lui Ceauşescu cu automobilele va fi implementat asupra populaţiei. În funcţie de ultima cifră din CNP, în duminicile cu soţ vor respira unii, în următoarele duminici ceilalţi. Taxa nu-i obligatorie: plăteşti doar dacă ţii neapărat să respiri în acea zi.  Continue reading

De citit. ¨Maimuța carpatină”, de Radu Paraschivescu

maimuta carpatinaPână acum o jumătate de an, exista o zi pe săptămînă în care aveam o mare problemă cu Radu Paraschivescu. El scria luni pe marți în Prosport, eu marți pe miercuri în Gazetă. Astfel încât, atunci când, după îndelungi căutări, găseam subiectul și deja rânjeam satisfăcut, constatam că deja îl abordase Radu. Ce să mai adaugi, ce să mai scrii?

Noul său volum „Maimuța carpatină”, apărut la Editura Humanitas, cuprinde articole publicate, de-a lungul timpului, în revista „Esquire”. Mărturisesc că nu le citisem, pînă acum o săptămână. După părerea mea, sunt cele mai bune texte ale lui Radu Paraschivescu apărute în presă și motivul principal e simplu: sunt mai lungi decât cele de 2.200 – 2.500 de semne tipografice, cât au în mod curent articolele de opinie din cotidiene. Continue reading

Două rândunici

La muncă, domnilor Sandu Mircea și Victor Pițurcă!

Decembrie este o lună plină pentru cei care răspund de echipa națională. De ce? Pentru că, în acest interval, ar trebui, măcar formal, să joace niște roluri în sceneta „raportului anual de activitate”. Ultimul astfel de document trimis de selecționer avea o foaie și jumătate, deși, la drept vorbind, putea avea doar un rând: o parafrază a celebrelor cuvinte rostite de Iulius Cezar (uliuuu, ce zar!): „Am venit, am văzut, am pierdut”.

Întotdeauna m-am întrebat ce face Victor Pițurcă atunci când nu studiază casetele video cu meciurile Turcia – Ungaria din anii ‘80. Serios, practic, ce face? Mai exact, cu ce își umple timpul? Pregătește pe an, în medie, cinci meciuri oficiale și vreo patru amicale, iar la încă unul ratează o calificare. Cum majoritatea stranierilor nu joacă pe la cluburile lor, nici măcar nu trebuie să-i urmărească, iar pentru asta oricum ar trimite pe altcineva. Uneori, bănuiesc, repetă în fața oglinzii mișcările din fața băncilor de rezerve ale antrenorilor cunoscuți, cărora le dă amploare și dramatism. Dar în rest? Continue reading