Cum să rămâi definitiv acasă

Din câte a dat de înțeles Anghel Iordănescu, meciurile de pregătire din 30 mai (cu Uruguay) și 1 iunie (cu Chile) nu vor avea loc, întrucât Victor Pițurcă ar prefera “să așteptăm întâi tragerea la sorți, apoi să facem țintarul pregătirilor”.

Așadar, dacă picăm în preliminariile Euro2016 cu Norvegia, să zicem, vom demara rapid negocieri pentru un amical cu Finlanda, astfel încât Nea Piți să decripteze runele fotbalului nordic? După acest principiu, și Camionatul Mondial era de evitat, fiind o competiție lungă și obositoare, desfășurată la mama naibii, pe care sigur n-am fi câștigat-o. Deci, de ce să mai surmenăm echipa și stafful, când îi putem păstra pe băieți proaspeți și vigilenți pentru următoarea încleștare din grupe? Continue reading →

Omul din spațiu

Dacă există cineva capabil să se lupte până la capăt, acela e Michael Schumacher.

În încheierea la cartea sa “Creierul lui Broca” – despre savantul francez care a studiat creierul, lăsându-și propriul organ al gîndirii drept moștenire științei -, Carl Sagan se întreba “Cât de mult din omul cunoscut drept Paul Broca mai poate fi regăsit în acel borcan?”. Este, cumva, și cazul lui Michael Schumacher, aflat zilele-acestea în comă indusă într-un spital din Grenoble.

Întrebarea nu o pun în sens medical, ci într-unul existențial. Interogații precum ”A fost cel mai mare pilot din toate timpurile?” sau “Merita să cîștige șapte titluri de campion mondial?” își pierd noima, dacă au avut-o vreodată. După mai bine de douăzeci de ani urmărindu-l pe pilotul german, mă întreb “Cât din Michael Schumacher am ajuns să înțelegem, până la urmă?”. Ascuns mereu în spatele căștii și al combinezonului, vârât în ghiocul strălucitor capabil să atingă 350 kilometri pe oră, pilotul e oricum o mare necunoscută. Viteza ni-l răpește în fiecare fracțiune, este acolo și totuși nu e, aparițiile în conferințele de presă ori în acțiuni promoționale nu ni-l redau. Continue reading →

„Femeile vin de pe Venus…”, de Simona Tache și Mihai Radu

femeile-vin-de-pe-venus-barbatii-de-la-bautÎntr-o antologie a textelor publicate de-a lungul timpului în „Cațavencii”, Simona și Mihai decojesc ceapa aceasta mare cu lupta dintre sexe și după fiecare strat îți dau lacrimile de râs. Ai senzația că Eva și  Adam, după mulți ani petrecuți în lume, țintind la microscop – unealtă care uneori se transformă în luneta unei arme ce trage cu invizoace -, prezintă raportul asupra sexului opus

Realizarea nu e să arăți cât de diferite sunt femeile față de bărbați – și invers -, ci să descoperi în câte sute de moduri se manifestă această deosebire. De la capacitățile actoricești ale unei femei în mijlocul rudelor (care ar face-o pe Maia Morgenstern „să se tăvălească prin carbid”) până la stilul de șofat al bărbaților, de la talentul tipic masculin de a aduna scame în buric până la cruciada feminină împotriva alcoolului, de la ciugulitul specific păsărelelor până la gelozia cocoșească, toate manifestările tipice de pe cele două planete pe care trăiesc „ei” și „ele”. Continue reading →

Patriarhii fără bărbăție

De ce clacăm în sporturile de echipă mai degrabă decât în cele individuale? Pentru că numim indivizi acolo unde ar trebui să fie echipe.

Vreme trece, vreme vine, noi pierdem la fel. Chiar și concluziile sunt mereu aceleași. Și după ce acestea sînt trase, căutăm un “salvator” care să se extragă singur din baltă, asemenea Baronului Münchhausen.

O posibilă explicație pentru faptul că mai degrabă clacăm în sporturile de echipă decât în cele individuale este că, în zona tehnică, folosim indivizi acolo unde ar trebui să avem echipe. Dăm vina pe “gena românismului”, care este cea mai comodă explicație pentru toată lumea. Când concluzionează oftând, “eh, ca la noi la nimeni”, fiecare se simte cumva o excepție, tras în jos de acest lest al românității. Continue reading →

Un simplu joc?

Când un fotbalist ajunge să coste 100 de milioane de euro și un club câștigă mai mult din vînzarea tricourilor decât din participările în competiții, veți fi de acord că unele lucruri nu pot fi lăsate la voia întâmplării. Probabil, în viitor, oamenii se vor îmbulzi pe un teren de fotbal doar din curiozitate să-l vadă pe tipul care apare în atâtea și-atâtea reclame: la gel, la ulei de motor, avioane și fasole. Bill Shankly avea dreptate, cu celebra sa butadă: „Mulți cred că fotbalul este o chestiune de viață și de moarte. Se înșală. E mai mult de-atât”. Exact, este pe zi ce trece mai mult și, în același timp, mai puțin: o afacere.

Concursul dintre potențialele orașe-gazde ale unui turneu final reprezintă prima parte a show-ului. Îi vedem la știri pe cetățenii cîștigători îmbrățișându-se de-a valma și pe perdanți oftând ca la primirea unui gol în minutul 93. Peste un timp, primii află că au de construit încă opt stadioane mari și cinci aeroporturi, pentru o singură lună în care hotelurile vor fi pline. De aceea, doar câteva națiuni mai pot organiza în prezent o competiție majoră intr-un sport care devine „mai mare ca viața”. Continue reading →