Doar la adăpost de oboseala marilor performanţe putem străluci în intersezon.

Sunt minunate meciurile amicale! Aduc un asemenea elan reconfortant al reconstrucţiei, încât n-ai cum să nu le iubeşti. Sincer, nu le dau pe niciun turneu final. Vă reamintesc că în astfel de partide am bătut Germania şi Spania, nu la vreun prăpădit de campionat european. Vă reamintesc că doar aşa mai avem o şansă teoretică de a-i întâlni pe argentinieni, când vor catadicsi să vină pentru a inaugura Arena Naţională.

Cât de nedrept şi lipsit de sens e să le numeşti „meciuri pregătitoare”! Adică, te pregăteşti cu Brazilia şi cu Uruguayul pentru a remiza cu Andorra? Mai logic e invers: repeţi partitura în meciurile oficiale din grupe pentru a zdrobi Elveţia în amical.

Veţi zice că aceste rezultate nu contează. Vă întreb atunci: „Ce ne-au adus nouă campaniile oficiale de calificare?”. Am jucat cu cine-am căzut şi am pierdut. În schimb, într-un amical ai libertate deplină: îţi alegi adversarul, faci câte schimbări vrei, arăţi ce poţi şi mai şi câştigi. De aceea, perioada în care absentăm de la un turneu final e cea mai rodnică pentru fotbalul românesc. Pe bune, aveaţi nevoie de stres pe căldura asta, să vă plesnească vreo venă când ar fi ratat Bourceanu unica noastră ocazie în meciul cu Croaţia, cu un şut de la 30 de metri? Dacă doriţi asemenea plăceri masochiste, vă invit să urmaţi exemplul celor 15.000 suporteri belgieni care s-au pus la licitaţie pe eBay să susţină orice naţională i-ar dori. Personal, îmi ajung campaniile de calificare, cu „meciuri ale ultimei şanse” după etapa a treia.

Ţineţi minte: doar la adăpost de oboseala marilor performanţe putem avea un fotbal rapace în intersezon. Când alţii îşi vor obloji întinderile şi hematoamele dobândite la Europene, băieţii noştri vor fi proaspeţi pentru al şaisprezecelea tur preliminar din Europa League. Credeţi că e obositor să joci atâtea tururi preliminare? Nu e, că băieţii ies repede, pentru a se concentra deplin asupra amicalelor.

De aceea, vă rog să mă lăsaţi în pace şi cu Campionatul Mondial din Brazilia! Suntem contemporani cu Wesley, nu cu Kaka. De ce credeţi că fotbalul românesc a respins, de-a lungul timpului, jucători ca Obi Mikel, Kolarov, Doumbia, Zoran Tosici, Zigici, Pantelici, Datolo, Duşko Tosici, Radamel Falcao, Şestak şi Derek Boateng? Nouă ne prieşte Leandro Tatu, cel mai constant fotbalist din Liga 1. A fost atât de constant în a nu nimeri poarta, încât şi pe aeroport, la plecare, cu greu l-au făcut să treacă prin poarta de control.

Pe străinii refuzaţi de cluburile româneşti îi vom tot vedea ridicând trofee în următorii ani. În intervalul acesta, bine-ar fi să reuşim măcar perfectarea unui amical cu Columbia, să se zgârie pe ochi Radamel Falcao văzând ce a pierdut.

(Piesă de teatru într-un singur act). 

Decor: biroul lui George Copos, situat la ultimul etaj al unei clădiri P+1. Patronul trimite câteva bipuri de pe mobil către câţiva antrenori, apoi apasă butonul comunicaţiei şi spune: „Să intre Rada!”. Îşi răvăşeşte firele de păr de deasupra urechilor şi ia o figură tragică. Marian Rada intră.

Copos (cu voce stinsă): Bine-ai venit, dragul meu. Te servesc cu ceva?

Rada: O cafea, dacă se poate.

(Copos se duce la micul lavabou şi umple un pahar cu apă, urmărind atent apometrul, apoi i-l pune antrenorului în faţă).

Copos (oftând adânc, în timp ce se aşază la birou): Mariane, Pământul se scufundă şi Rapiduleţul nostru odată cu el. Eşti prima mea opţiune să-l salvăm.

(Sună mobilul: Ioan Ovidiu Sabău. Copos răspunde şi-l pune pe speaker).

Sabău: Alo, domnu’ Copos? M-aţi…

Copos (îl întrerupe): Neluţu, ţi-am spus o dată nu şi nu rămâne! (închide, apoi către Rada). Vei avea mână liberă.

Rada: Să discutăm întâi lotul. Am nevoie de doi atacanţi, trei mijlocaşi, un fundaş…

Copos: Ce atâta risipă?!

Rada: Patroane, trebuie să adun unsprezece jucători să-i trimit pe teren.

Copos (furios): Unde-s cei din sezonul trecut?

Rada: La CFR, la Pandurii, la Petrolul… Iar ca secund l-aş vrea pe …

Copos (îl întrerupe): Mariane, ai fost secund atâţia ani, eşti neîntrecut la asta. Vei fi tot tu.

Rada: Şi antrenor cu portarii?

Copos: Îl suni pe Rică din când în când şi te mai sfătuieşti cu el.

(Sună din nou mobilul: Mircea Rednic. Copos îl pune pe speaker).

Rednic: Alo, nea George?

Copos: Puriule, nu mai insista! Rada e omul meu! (închide, apoi scoate din sertar o foaie de hârtie). Uite contractul. Să-l semnăm şi la treabă!

Rada (cercetează contractul): Dar în dreptul sumei e o liniuţă.

Copos (zâmbeşte generos): Dragul meu, nu-mi datorezi nimic. Uite, ai un mic aconto pe birou (Rada semnează, apoi încearcă inutil să dezlipească moneda de pe birou). Mergi să-ţi ia măsurile pentru treningul de principal, poate-ţi vine ăla al lui Hizo de-acum trei ani. Apoi, nu uita să treci pe la casierie.

Rada iese. La casierie, află că are de plătit o cafea.