Două filme de cuplu

În primul, „Notre histoire” (1984), Alain Delon leapădă masca de frumuşel şi, pentru cei care mai aveau nevoie de o demonstraţie, arată că e un actor deosebit, alături de Nathalie Baye. Un alcoolic şi o femeie care colinda trenurile în căutare de aventuri cu necunoscuţi se întâlnesc într-un compartiment şi încep o poveste stranie de dragoste. Filmul poate fi văzut integral pe YouTube.

Al doilea, regizat de John Cassavettes, este „A Woman Under the Influence”, cu „eterna muză” a lui John, Gena Rowlands, şi cu Peter Falk. Da, locotenentul Columbo, care a fost un mare actor, iar în acest film (la fel şi în „The In-Laws” sau „Wings of Desire”) aveţi o incredibilă probă. Nu-l vezi pe Columbo o secundă, cu toate că omuleţul cocârjat şi cu părul vâlvoi e acolo, la fel şi privirea lui cu un ochi de sticlă. Filmat excepţional, cu un scenariu – scris tot de Cassavetes – care singur este o poveste, această peliculă nu are o secundă care să nu fie tragică ori intensă.

Iar Gena este fenomenală. Te stoarce, pur şi simplu, te lipeşte de scaun. Ca o paranteză, în acel an, 1974, Oscarul l-a luat Ellen Burstyn, pentru „Alice Doesn’t Live Here Anymore”, iar în cursă a mai fost şi Faye Dunaway, cu rolul din “Chinatown”. Că veni vorba, mă uitam anul acesta la nominalizări… .

 Da, Doc, sunt paseist :).

Hai Valea!

Propunere de bannere pentru stadioanele din România.

Cu un lucru sunt de acord, mesajul „Mitică la brutărie” tulbură ordinea în stat. În statul degeaba în fruntea unor instituţii, întins pe prea mulţi ani. În acest moment, ordinea este următoarea: 1. Mircea Sandu, 2. Dumitru Dragomir. N-ar trebui uitaţi însă nici cei din „Dosarul Transferurilor”, caz a cărui sentinţă a fost amânată, pentru a 39-a oară şi după mai bine de trei ani de judecată, pentru data de 20 martie. „Transferaţi-i în mod legal!”, aş scrie pe un banner care i-ar înfăţişa pe împricinaţi la o şedinţă de recunoaştere în grup.

Nu-mi dau seama însă cum ar interpreta aceste înscrisuri Departamentul de Hermeneutică de la BGS şi Jandarmerie. De pildă, ce s-ar întâmpla dacă ai scrie pe un afiş „Mitică la mititica”? Oare forţa de dezordine ar aprecia jocul de cuvinte? Presupun că nu. Dar dacă faci o recomandare de completare a studiilor universitare, necesare pentru un om care ocupă de foarte mulţi ani o funcţie de conducere, gen „Mitică la facultate”? Cum imaginile sunt mai sugestive decât cuvintele, afişarea în tribună a portretelor alăturate faţă-profil, reprezentîndu-i pe susnumiţi, ar constitui un binemeritat omagiu pentru realizările lor în fruntea fotbalului românesc. O fi subversivă o pancartă înfăţişându-l pe Mircea Sandu ca jucător, purtând vechiul tricou de la Sportul Studenţesc, cel cu dungi verticale albe şi negre, plus o bonetă asortată şi mingea legată cu un lanţ de picior? E o metaforă: atunci, ca şi acum, nu-l puteai deposeda uşor.

Sau şi mai potrivite ar fi titlurile de filme. Mă gândesc la un afiş cu „Vrem să vedem finalul Naşului!”, având figura lui Al Pacino alături, pentru înlăturarea oricăror confuzii. Dacă apari la un meci cu un banner pe care e scris „De ce trag clopotele, Mitică?”, bănuiesc că nu va fi arestat Lucian Pintilie. Iar „The Eternal Sunshine of a Brainless Mind” poate fi afişat la meciurile Stelei, cu dedicaţie pentru luminatul om de fotbal din lojă, înscrisul având şi avantajul de a nu putea fi înţeles de către destinatar. Mai aproape de puterea sa de pricepere ar fi unul în care să apară doar o valiză desenată, tăiată de două dungi roşii.

„Ce paragraf din România dă voie să inciţi la violenţă şi la exterminare? La stadion ai voie cu bannere «Hai Rapid!», «Hai Steaua!», «Hai Dinamo!»” este opinia în chestiune a domnului Dragomir. Păi, dacă lucrurile stau aşa, ca vechi suporter al echipei de fotbal din Valea Lungă, propun un banner de susţinere a acestei formaţii, cu „Hai Valea!”. Iar alături, pentru a-i da satisfacţie domnului Dragomir, unul cu „Hai Rapid!”.

P.S. Dacă mai aveţi idei de mesaje subversive, daţi-le drumul!

Naţionala casnică şi tatăl absent

Un singur amical nu putem organiza: pe cel cu noi înşine.

Fotbalul românesc provine dintr-o familie destrămată, cu o mamă-naţională casnică şi-un tată absent. Ea nu creşte copii, dar se uită, în noua sufragerie, la „Mireasă pentru fiul meu”, el e mereu plecat în călătorie de afaceri pe la FIFA şi UEFA, în rest are, după cum aflăm din stenograme, unele împliniri erotice faţă de nişte domni din Craiova şi Timişoara. Dacă vreţi să vă mai destindeţi, puteţi citi o cronică de familie pe site-ul FRF, mai tare în umor decât timesnewroman.ro, catavencii.ro sau harfa.ro. Veţi găsi acolo statistici ciudate despre cum ne „năşesc” alţii de câte ori ne prind, scrise cu detaşarea oamenilor care nu au nimic de pierdut, căci oricum câştigă, sau periodicele polemici cu ziarele de sport.

În partea reală a existenţei, selecţionerul are obiective mai îndepărtate decît marginea cunoscută a Universului şi parcă se dilată laolaltă. Mai bine de jumătate de an ne desparte de primul meci din preliminariile CM2012, cu Estonia, selecţionată pe care de-abia am depăşit-o în Clasamentul FIFA, ultimul strat-tampon între noi şi Andorra. În acest interval, se va consuma fotbalul nostru la fel de casnic, dramă matrimonială cu curve şi cu ştiri barbare, apoi, la anul pe vremea aceasta, vom zăngăni argumentul statisticii în întâlnirile cu Ungaria, înaintea obişnuitului meci al ultimei şanse. Şi pentru că vorbeam de Clasamentul FIFA, să-l consultăm cu atenţie. Ne aflăm pe locul 52, în faţă sunt Zambia, Mali, Gabon, Panama şi Jamaica, Libia şi Salvadorul deja ne suflă în ceafă, nu va trece mult şi o va face şi Guineea.

În câteva ore, această gospodină obosită care este echipa noastră  reprezentativă va purta la piept un mărţişor primit pentru salvarea aparenţelor, amicalul cu cea de-a patra  echipă a lumii. Doar 5.000 de oameni au cumpărat bilete la acest meci cu o echipă princiară, unde strălucesc Cavani, Suarez şi Forlan, fotbalişti aduşi să mai dea cu busuioc pentru a alunga demonul nepăsării. Vom întâlni cândva, în reprogramare, şi Argentina, dar adversarul nostru tradiţional, pe care nu-l putem programa la nivel amical, rămânem noi înşine.

Sunt două feluri de dureri care însoţesc această alunecare în banalul tragic. Unii, care au strâns cândva stadioane pline, ca jucători sau ca antrenori, suferă sincer. În cazul iresponsabililor votaţi periodic ca responsabili, durerea e localizată mai jos. Iar problema nu este atât absenţa ingenios gestionată a tatălui, cât faptul că nu pleacă de tot, însoţit de unchiul hâtru şi inutil din fruntea Ligii Profesioniste de Fotbal.