Glonţul, boxul, bomba

Am transformat sportul-rege într-un război. Acum, începe numărătoarea victimelor.

Îngropat de tumultul mediatic al pumnului de la Ploieşti, un fapt. Patru cetăţeni sosiţi de la Craiova, care au afişat bannere lângă ieşirea din sediul DNA, au fost amendaţi şi urcaţi în dubă. Oamenii aveau a-i transmite ceva lui Mircea Sandu, dar n-au prea apucat. Se pare că în România metoda perfectă de a te face ascultat este boxul. Nu sportul în care avem un campion mondial, ale cărui meciuri nu pot fi văzute la televizor, ci instrumentul care se pune pe degete pentru a mări forţa loviturii.

Până la consumarea tuturor anchetelor, rămâne cum am stabilit. Moet Chandon este o echipă din Franţa. Tabloul despre care doamna şi domnul Avram vorbesc în stenograme este un răsărit de soare, cumpărat de la Neptun. Tipul care a lovit la Ploieşti, deşi a plecat din mijlocul nostru, nu ne reprezintă. Nouă ne-ar plăcea să fim sârbi. Cu ce şi, mai ales, de ce? În propria viziune idilică, suntem acei Martinovici care n-au avut şansa să fie acolo. Ne răcoreşte justiţia aplicată de altul, în ultimul moment, tocmai pentru că nu putem realiza nimic din ceea ce presupune un sistem. Forma noastră maximă de impotenţă în asta constă: pentru a da nişte pumni ne-am mai putea organiza, nu însă şi pentru educaţie, politică, justiţie, sport.

Bomba care să cureţe totul, pe care preşedintele FRF şi-o dorea încă de acum zece ani, există şi funcţionează. Nimic nu scindează mai bine în România decât fotbalul, unda sa de şoc se simte în tribune, la televizor, în întreg spaţiul public. Stadionul de fotbal a devenit teritoriul pe care se poate întâmpla orice, mai puţin fotbal. Am reuşit să facem din sportul-rege o activitate fără minge şi fără viitor, un pericol social cu din ce în ce mai multe scene de expunere, un fleac înfăşurat în vorbe şi păreri. Să recunoaştem însă: în aceste zile, nu doar Mircea Sandu se ascunde în spatele degetului median, al comisiiilor, al vorbelor. Toţi o facem. Ce este de apreciat la sârb, chiar mai mult decât reacţia rapidă, e faptul că după aceea, când toţi deveniseră masculi gureşi şi degrabă vărsători de sânge din fotoliu, n-a vorbit în mod public. N-a explicat, n-a dat interviuri şi sper să nici n-o facă, poate vom înţelege ceva mai mult din acest episod, care nu va fi ultimul.

„Putea fi mai rău”, răsuflăm uşuraţi. Galamaz vede, aude, merge. Tătăruşanu e bine. Boxul şi petarda au nimerit la fix, dar ne place să credem că glonţul a şuierat pe la ureche. Când va lovi în plin, îl vom ridica din iarbă şi, după o foarte lungă analiză, vom conchide că a pornit de nicăieri.

Cum să te bucuri de viață

Comunismul a distrus ceea ce-şi propunea să smulgă cu forcepsul oamenilor: spiritul de comunitate. Mai ales al comunităţii mici, ce se creează în mod firesc în jurul locului în care trăieşti.

Blocul cu mai mult de patru etaje a fost şi rămâne cel mai cumplit agent al înstrăinării, căci nu adună oamenii, ci îi separă. Stau de peste cincisprezece ani într-o astfel de construcţie şi nu-mi cunosc nici jumătate dintre vecini. Ne uneşte doar faptul că avem ataşată la chei o bucăţică rotundă de plastic, cu care putem deschide în mod automat aceeaşi poartă. De fapt, o astfel de aglomerare nici nu duce la apariţia de vecini, ci de colocatari. Lucrurile nu sunt folosite în comun, sunt disputate de toţi: de la locul pentru parcare până la boxele din subsol sau sârmele pe care se atârnă rufele în uscătorie. Un astfel de spaţiu e unul concentraţionar, fiind făcut să te ţină înăuntru ori să te scuipe direct afară.

Fuga de bloc a dat naştere unui alt gen de lagăr în zonele din jurul Bucureştiului. De pildă, la câţiva metri de pistele Aeroportului Băneasa, un islaz imens a devenit un cartier de case cu etaj. Cenuşii, îngrămădite, meschine, aflate mereu sub ameninţarea avionului, par un batalion de soldaţi încremeniţi de ordin în poziţie de drepţi. Cei care locuiesc aici au fugit de la bloc către un altfel de bloc, dispus pe orizontală, unde îi aşteaptă aceeaşi lipsă de spaţiu, de intimitate şi de identitate. În locul ceasului deşteptător sau al cocoşului, îi trezeşte cursa de Milano.

Ideea de patio (curte interioară) este necunoscută la noi, iar piaţa are doar sensul intersecţiei gigantice prin care se scurg maşini ori al locului de unde îţi cumperi mâncare (la fel, nu avem nici sărbători, doar scalde în sânul marilor comunităţi din supermarketuri ori tentative triste de aclimatizare ale unor datini străine). În alte locuri, oraşul e construit pentru om, nu împotriva lui.

De pildă, Piaţa Pumarejo din Sevilla, una dintre miile de pieţe ale oraşului andaluz. Un părculeţ dreptunghiular cu câteva bănci din marmură, străjuit de câţiva copaci şi de două cârciumioare, cu mesele scoase afară. Locuitorii cartierului, îmbrăcaţi îngrijit, ies seară de seară acolo să bea o bere, în timp ce copiii lor joacă fotbal în centrul pieţei. Este o mulţime gureşă, în care toată lumea se simte bine şi nimeni nu deranjează pe nimeni. Într-una din seri, fanfara cartierului, compusă tot din oamenii locului, îmbrăcaţi în uniforme, a plecat de acolo cu stângul pe tobă să cutreiere zona. Ce sărbătoreau? În mod formal, pe unul dintre numeroşii sfinţi tutelari, de fapt, îşi celebrau în sunet de alămuri propria viaţă liniştită.

Ştiri inventate despre lucruri întâmplate

Felicitări, Dan Capatos! Excelentă ideea cu Vadim legat la ochi şi supus unui tir, fie el şi de întrebări.

„Presupusul vinovat de apariţia pozelor cu Scarlett Johansson goală pe Internet a fost arestat de FBI”. La domiciliul lui a fost organizată o percheziţie, în speranţa că mai are.

„O organizaţie pentru protecţia mediului din Nepal cere instalarea de toalete portabile pe muntele Everest”. Şerpaşii au intrat imediat în grevă, precizând că nu urcarea cu toaletele în spate îi deranjează, cât coborârea.

„Alain Robert, supranumit Spiderman, i-a dezamăgit pe români, escaladând Hotelul Intercontinental cu cablu de asigurare”. Francezul s-a scuzat, precizând că nu i-a funcţionat tehnologia wireless.

Dacă la dispariţia unui fotbalist ziarele titrează „Joacă fotbal cu îngerii”, iar la plecarea unui muzician că „a plecat să cânte cu îngerii”, ce se va scrie în cazul morţii unui actor porno?

„Yeti există şi trăieşte în munţii din Siberia. Cercetătorii susţin că au găsit dovezi incontestabile ale existenţei sale”. E vorba de o postare pe Facebook şi de un „like” dat monstrului din Loch Ness.

„Butoane”. Dacă ar fi fost un lider de clan cu viziune, şi-ar fi spus „Touchscreen”.

Ion Ţiriac a refuzat indignat invitaţia de a participa la emisiunea „Vrei să fii milionar?”. „De ce cobiţi, domnilor?”, a întrebat.

„Majoretele române îşi doresc federaţie sportivă”. Bine, dar există deja. E cea condusă de Mircea Sandu.

„Cercetătorii contrazic iudaismul: nu Moise a scris primele cinci cărţi din Biblie”. E bănuit Pavel Coruţ.

„Eugen Simion i-a oferit preşedintelui Băsescu integrala Proust, în timpul unei ceremonii desfăşurate la Cotroceni”. Preşedintele s-a interesat discret dacă integrala în cauză are mai multe pagini decât „Levantul” lui Cărtărescu.

În urma scindării dintre Sebastian Ghiţă şi Elan Schwartzenberg, Realitatea TV va schimba formatul video în care emite. Va trece de la 4/3 la 1/2.