CM 2010. Ziua 14

La 17:00, Slovacia – Italia (TVR1) şi Paraguay – Noua Zeelandă (Telesport).

La 21:30, Camerun – Olanda (TVR1) şi Danemarca – Japonia (Telesport).

La 17:30, pe sport.ro se reia meciul Mahut – Isner, de la scorul de 2-2, 59-59.

Time, gentlemen, time!

Dintre toate sporturile, tenisul are minunata şansă de a fi, măcar teoretic, nesfârşit. Boxul a avut-o şi el cândva, pe vremea când lupta se încheia doar dacă unul dintre luptători era descompus în factori primi sau în câteva sacoşe de materie cu dinţi. Fotbalul, evident, nu cunoaşte această generozitate, au alungat-o, pe rând, penalty-urile de departajare sau golul de aur.

Tiebreak-ul e o mârşăvie, iar faptul că Wimbledon-ul îl refuză în setul decisiv e nemaipomenit. De când am ajuns în situaţia de a nu mai dori să ne aflăm limitele? Şi nu e vorba de cei care joacă, nici de cei din tribune, ci de oamenii care împart ziua în minute de publicitate sau în muncă normată. Interesant a fost că nici Mahut, nici Isner, nici publicul n-ar fi vrut să se oprească. Ei ar fi jucat şi la lumina lanternei, până le-ar fi adus poştaşul pensia pe teren, spectatorii şi-ar fi holbat ochii şi şi-ar fi răsucit pendulele cervicale până când ar fi adormit pliaţi pe spătare. Singura care a avut o reacţie omenească a fost, până la urmă, tabela de scor, care a luat-o de la început.

Ei da, dragi prieteni cârcotaşi, parcă vă aud: „Dar ăla mai era sport?”. Ei bine, exact ăla ar fi fost sport: luptă până la capăt, no matter what. Nu se mai vede mingea? Să câştige cel care o simte. Nimeni să nu se bage între doi adversari! Când Lagardère şi Prinţul de Gonzague s-au duelat ore în şir în „Cocoşatul” lui Paul Féval, cum era să se oprească la un moment dat şi unul să spună: „OK, suntem egali. Trecem la lovituri de departajare. O dată înţep eu, o dată tu. Primuuu‘…”? La fel cu Zmeul şi cu Făt Frumos, când se băgau unul pe altul în pământ până la genunchi, mijloc şi gât. Nu prea era loc de piua acolo. Sau la concursurile de băut. „Jeane, mă simt cam rău, se roteşte camera cu mine. Eu zic să luăm o ciorbiţă de burtă, să ne culcăm şi reluăm mâine”. Nu. Bea, frate, până se opreşte planeta şi cazi de pe ea!            

Parcă văd cum azi vor relua meciul, mai obosiţi decât erau atunci când l-au întrerupt, iar între ei acea magnifică şi de nepovestit energie a rivalităţii se va fi stins aproape cu totul, vor fi doar doi jucători obişnuiţi de tenis în faţa unui alt început de meci, iar victoria se va decide în 3-4 game-uri, când tot ceea ce ar fi trebuit să facă, chiar fără permisiunea arbitrului, chiar fără ca asta să conteze în clasamentul ATP, BTT, PTTR sau în fazele următoare ale turneului, era să joace până la capăt, să vadă atunci şi acolo care e cel mai bun. Adevărata rivalitate nu ţine cont de statistici, e ceva personal.

Ce naiba, chiar n-a văzut nimeni „Dueliştii”?

CM 2021

Campionatul Mondial organizându-se în fiecare an, a sosit rândul Samislanului şi al Meruviei, noi state apărute pe harta lumii după un război local în Asia Mică, să-l găzduiască. Slogan oficial: „Football is going nuts”.

Mingea oficială a turneului, Plutonium 244, accidentează grav un masor. Pentru că nu poate asigura o atmosferă bună în cadrul lotului, selecţionerul francez e lăsat acasă. Sistemul revoluţionar de desfăşurare – 24 de grupe cu câte două echipe, meciuri tur-retur – face ca România să fie favorită în grupa U, unde se luptă cu Gambia de Est. Modificări importante şi de regulament: în caz de egalitate de puncte în clasamentul grupei, primul criteriu este „care dintre federaţii a votat cu Blatter la ultimele alegeri FIFA”. În grupa A, partida dintre China şi India e întreruptă, spectatorii din zona careului mic sărind în permanenţă la cap în timpul executării cornerelor. Scandal în grupa Ş, unde evoluează reprezentativele Coreei de Sud şi de Nord. În pauză, fotbaliştii din Nord cer azil politic în vestiarul adversarei şi în repriza a doua pe teren apar 22 de jucători îmbrăcaţi la fel. Phenianul cere rejucarea şi mai trimite cinci echipe, să fie.

O premieră la CM: două meciuri se dispută concomitent pe acelaşi stadion, cu porţi făcute din bolovani. Sub conducerea lui Rehhagel junior, Grecia face spectacol cu Togo, câştigând cu 24-0. Lucrurile se lămuresc după fluierul final: echipa statului Togo nu putuse ajunge la stadion din pricina grevei şoferilor de ricşe. Apar şi problemele de arbitraj. Un gol este anulat pentru că arbitrul de centru tocmai îi trimitea un SMS uneia dintre asistente şi nu l-a văzut. Starul Braziliei, Destupinho, e în mod constant oprit din acţiuni pe motiv de „paşi” şi „dublu dribling”.

Claxoanele de TIR şi alarmele auto cu care vin pe stadioane spectatorii creează o atmosferă unică. Portarul Lituaniei e atacat de o familie de pârşi şi ripostează. Pârşul fiind animal sacru în Meruvia, Babauskas este expulzat din ţară. Jocul dur face victime: starul Braziliei e rupt în două, Destupinho II fiind trimis acasă. O grupare paramilitară îl răpeşte pe selecţionerul României, iar în captivitate, acesta le dezvăluie rebelilor tainele jocului de fotbal. După negocieri dure, FRF acceptă să primească 1 milion de dolari pentru a-l recupera.

În timpul meciurilor din sferturi, în Meruvia are loc o lovitură de stat. Armata samislaneză intervine prompt, anexând Meruvia şi Mondialul e salvat. Din lipsă de efectiv, finala se dispută între două echipe de juniori locale. Câştigă Samislanul, care, potrivit noii „Legi Blatter”, va organiza şi ediţia din 2022.