Biserica Catolică a lansat generaţia următoare de păcate, acum cu sută la sută mai multă pedeapsă. Ce antivirus e însă acela care identifică problemele – şi asta într-un mod discutabil -, dar care nu prea oferă soluţii pentru eliminarea lor?

Biserica Catolică denumeşte “păcate” nişte fapte cu care majoritatea nu suntem de acord sau pe care le considerăm nedrepte. În cazul unora însă ar fi de discutat. De exemplu, clonarea umană este evident o batjocură la adresa omului, dar dacă prin limitarea ei la modificarea genetică a unor ţesuturi s-ar putea trata cancerul?

Această listă de păcate cu “rezonanţă socială” aduce mai mult a platformă electorală. Şi nu e vorba de o politică obişnuită, a unui partid, reparabilă în câţiva ani, ci de una care poate produce modificări pe durata unor milenii. De câte ori Biserica Catolică a pus pedeapsa înaintea faptei îndreptătoare de rău, sentinţa înaintea dialogului, de câte ori a operat modificări acolo unde nu trebuia, de atâtea ori a greşit. Schimbarea Crezului, crimele Inchiziţiei, acordarea de indulgenţe şi teza infailibilităţii papale constituie doar o mică parte dintre exemplele care se pot da în acest sens.

E inutil şi primejdios să scoţi un “update” de formă la timpurile moderne fără să te adaptezi de fapt la realitate. De exemplu, mijloacele contraceptive fiind interzise şi cum masturbarea este şi ea un păcat, unui bun catolic i se pot naşte, pe lângă ceilalţi şase copii preexistenţi, cvadrupleţi. Neavând voie să fie “excesiv de bogat”, el inevitabil “va provoca sărăcie”. De asemenea, e foarte posibil ca una dintre odrasle să se apuce de consum sau de trafic de droguri. Mi se pare că acest tip păstrează foarte puţine şanse, şi acelea pur teoretice, la Judecata de Apoi.

Pe lista păcatelor moderne se află “contribuţia la adâncirea diferenţei dintre săraci şi bogaţi”, “acumularea excesivă de avere” şi “provocarea sărăciei”. Nu vi se pare ceva redundant aici? Seamănă cu lucrarea unui PR, de parcă trebuia neapărat să dea şapte. În plus, “excesiv” înseamnă să ai mai mult decât îţi trebuie. Dar cine ştie exact cât îi trebuie? Câte bunuri trebuie să posede un bun catolic pentru a nu risca să ardă în Iad? Poate avea televizor cu plasmă sau cuptor cu microunde? Şi cine judecă excesul? Biserica Catolică, deţinătoarea, după unele surse, a unei averi de 15 miliarde de dolari? Se spune că aceşti bani nu sunt ai instituţiei, ci ai credincioşilor din întreaga lume, însă cum exact beneficiază de ei, de pildă, ţăranul sărac lipit din Bolivia? În schimb, conform AFP, numai în Statele Unite Biserica Catolică a cheltuit într-un singur an, cel precedent, 615 milioane de dolari pentru cazurile de abuz sexual în care erau acuzaţi membri ai clerului.

Adaptarea la realităţile lumii moderne nu trebuia să presupună o negare in totalitate a progresului. Lumea nu are nevoie de un alt sistem care să interzică, să legifereze şi să pedepsească – pentru asta avem guvernele -, ci de unul care să călăuzească, să ajute şi să separe cât mai bine Lumina de Întuneric.

Iisus nu a spus niciodată “nu face acest lucru pentru că aşa spune Legea”, ci a dezbătut, a interpretat şi a exemplificat cu ajutorul parabolelor, întregind astfel Legea. Or, această metodă dispare din arsenalul comunicaţional al Bisericii Catolice, unde dialogul ecumenic e transformat în comunicat de presă.

Umanismul, deschiderea şi toleranţa care au caracterizat primatul Papei Ioan Paul al II-lea încep să fie înlocuite, sub conducerea lui Benedict al XVI-lea, de ordonanţa de urgenţă, de parcă frica şi nu iubirea de aproape ar trebui stimulată în om. Din nou se simte aceeaşi preocupare pentru “morală” şi “etică”, moştenire a scolasticii, dar niciun cuvânt despre “dragoste”, fără de care, aşa cum spune Apostolul Pavel, poţi să-ţi împarţi toată averea pentru hrana săracilor şi poţi să-ţi dai trupul să fie ars şi tot nu îţi va folosi la nimic.

În schimb, dacă poluezi şi nu mărturiseşti, spune Monseniorul Gianfranco Girotti, vei ajunge sigur în Iad. Domnia sa nu ne lămureşte însă unde se termină “greşeala” şi unde începe “păcatul”. Toţi distrugem mediul înconjurător, pentru că interacţionăm cu el. De pildă, venim  pe lume ţipând, deci poluînd fonic. Mai apoi, conducem maşini. Recunoaşte Biserica Catolică normele Euro 4 sau trebuie să ne mai străduim?

De fapt, ţinând cont de metoda prin care se semnalizează reuşita sau nereuşita alegerii unui Papă, cu acea repetabilă dâră de fum, mi-e teamă că, după propriile norme, şi membrii conclavului ar avea de dat unele explicaţii la întâlnirea cu Superiorul.