ABCD +

  EDFG

 –––-

ABFDH

A, B, C, D, E, F, G, H = ?

Soluţie:

 1085 +

 9567

–––

10652

„Da. Aveau vieţi frumoase – femeile. Vieţi nu numai despărţite de realitate, ci scoase în mod irevocabil în afara realităţii. Şi din cauza asta, chiar dacă moartea lor, clipa destrămării, nu are pentru ele nicio importanţă, căci au un un curaj şi o demnitate în faţa suferinţei şi anihilării care l-ar face pe bărbatul cel mai tare să pară doar un copil înspăimântat, totuşi pentru ele înmormântarea şi mormântul, afirmările cele mai mărunte ale unei nemuriri mincinoase aşezate deasupra somnului lor, sunt de o însemnătate de necalculat. Ai avut pe vremuri o mătuşă (tu n-o ţii minte pentru că nici eu n-am văzut-o niciodată, ci i-am auzit doar povestea) care trebuia să-şi facă o operaţie serioasă şi ajunsese să se convingă că nu are să scape cu viaţă, şi asta la o vreme când ruda ei cea mai apropiată era o femeie între care şi ea însăşi existase de ani de zile una dintre acele amarnice, inexplicabile (pentru mintea bărbatului) duşmănii asemenea unei prietenii, cum se nasc între femeile de acelaşi sânge, şi a cărei singură grijă la plecarea din viaţa asta era să se scape de o anumită rochie cafenie pe care o avea şi care – şi ea ştia că ruda ei ştia asta – ei nu-i plăcuse niciodată, şi care a trebuit să fie arsă, nu dăruită cuiva, ci arsă în curtea din spate sub fereastra de unde, ridicată şi ţinută în sus să vadă pe fereastră (şi suferind în vremea asta dureri de neînchipuit) a putut să stea şi să vadă cu ochii ei cum este arsă, pentru că era convinsă că după ce avea să moară ea, ruda ei, cea care logic trebuia să se ocupe de asta, avea s-o îngroape îmbrăcată tocmai în rochia aceasta”.

„Şi a murit?” spuse Quentin.

„Nu. Îndată ce rochia s-a mistuit în flăcări, a început să se simtă mai bine. A suportat operaţia şi s-a vindecat şi a trăit cu câţiva ani mai mult decât ruda ei. Şi pe urmă într-o după amiază a murit liniştită, fără să fi suferit de vreo boală anume şi a fost îngropată în rochia ei de mireasă”.

William Faulkner, 1936, „Absalom, Absalom!”, în româneşte de Mircea Ivănescu

Această problemă are aproape un secol vechime şi a suscitat un interes foarte mare la lansare.

După o expediţie reuşită, Ali Baba i-a chemat la el pe cei cinci hoţi cu care dăduse lovitura, le-a dat o pungă cu galbeni ca răsplată, zicându-le să-i împartă în mod egal între ei. Cei cinci au îngropat punga la rădăcina unui copac, decizând să-i împartă a doua zi de dimineaţă şi s-au culcat. Noaptea, unul dintre ei s-a trezit, a dezgropat punga, a împărţit galbenii în cinci părţi egale, rămânându-i un  galben în plus. A luat una dintre cele cinci părţi egale plus galbenul rămas, apoi a îngropat restul la loc. Ceva timp mai târziu, un al doilea hoţ s-a trezit şi, la rândul lui, a împărţit galbenii găsiţi în pungă în cinci părţi egale şi i-a rămas tot un galben. A luat şi el una dintre cele cinci părţi egale plus galbenul rămas şi a îngropat restul la loc. Pe rând, şi ceilalţi trei hoţi au făcut acelaşi lucru.

A doua zi de dimineaţă, cei cinci hoţi s-au trezit, au împărţit frăţeşte ce mai rămăsese în pungă, nu le-a mai rămas niciun galben rest, apoi s-au despărţit.

Întrebare: câţi galbeni le-a dat Ali Baba celor cinci hoţi?

Gândeşte-te la asta: când ţi se dăruieşte un ceas, ţi se dăruieşte de fapt un mic infern desăvârşit, un lanţ de trandafiri, o închisoare de aer. Nu ţi se dă numai ceasul, la mulţi ani şi sperăm să te ţină că-i o marcă bună, elveţiană cu montură de rubine; nu ţi se dă numai acest mărunt cioplitor în piatră, pe care să ţi-l legi la încheietura mâinii şi să-l porţi mereu cu tine. Ţi se dăruieşte – şi ei nu ştiu, asta-i groaznic, că nu ştiu – ţi se dăruieşte un alt fragment fragil şi precar din tine însuţi, ceva care-i al tău dar nu e corpul tău, pe care trebuie să ţi-l legi de corp cu cureaua lui ca un braţ mic şi deznădăjduit atârnându-ţi de încheietura mâinii. Ţi se dăruieşte datoria de a-l întoarce în fiecare zi, obligaţia de a-l întoarce ca să fie mai departe un ceas; ţi se dăruieşte obsesia de a fi mai departe atent la ora exactă în vitrinele magazinelor de bijuterii, la radio, la serviciul telefonic. Ţi se dăruieşte frica să nu-l pierzi, să nu ţi se fure, să nu-ţi cadă pe jos şi să se spargă. Ţi se dăruieşte marca lui, şi asigurarea că e o marcă mai bună decât celelalte, ţi se dăruieşte tendinţa de a-ţi compara ceasul cu celelalte ceasuri. Nu ţi se oferă un ceas, tu eşti cel dăruit, pe tine te oferă pentru ziua de naştere a ceasului.

Julio Cortázar, 1964