„Da. Aveau vieţi frumoase – femeile. Vieţi nu numai despărţite de realitate, ci scoase în mod irevocabil în afara realităţii. Şi din cauza asta, chiar dacă moartea lor, clipa destrămării, nu are pentru ele nicio importanţă, căci au un un curaj şi o demnitate în faţa suferinţei şi anihilării care l-ar face pe bărbatul cel mai tare să pară doar un copil înspăimântat, totuşi pentru ele înmormântarea şi mormântul, afirmările cele mai mărunte ale unei nemuriri mincinoase aşezate deasupra somnului lor, sunt de o însemnătate de necalculat. Ai avut pe vremuri o mătuşă (tu n-o ţii minte pentru că nici eu n-am văzut-o niciodată, ci i-am auzit doar povestea) care trebuia să-şi facă o operaţie serioasă şi ajunsese să se convingă că nu are să scape cu viaţă, şi asta la o vreme când ruda ei cea mai apropiată era o femeie între care şi ea însăşi existase de ani de zile una dintre acele amarnice, inexplicabile (pentru mintea bărbatului) duşmănii asemenea unei prietenii, cum se nasc între femeile de acelaşi sânge, şi a cărei singură grijă la plecarea din viaţa asta era să se scape de o anumită rochie cafenie pe care o avea şi care – şi ea ştia că ruda ei ştia asta – ei nu-i plăcuse niciodată, şi care a trebuit să fie arsă, nu dăruită cuiva, ci arsă în curtea din spate sub fereastra de unde, ridicată şi ţinută în sus să vadă pe fereastră (şi suferind în vremea asta dureri de neînchipuit) a putut să stea şi să vadă cu ochii ei cum este arsă, pentru că era convinsă că după ce avea să moară ea, ruda ei, cea care logic trebuia să se ocupe de asta, avea s-o îngroape îmbrăcată tocmai în rochia aceasta”.
„Şi a murit?” spuse Quentin.
„Nu. Îndată ce rochia s-a mistuit în flăcări, a început să se simtă mai bine. A suportat operaţia şi s-a vindecat şi a trăit cu câţiva ani mai mult decât ruda ei. Şi pe urmă într-o după amiază a murit liniştită, fără să fi suferit de vreo boală anume şi a fost îngropată în rochia ei de mireasă”.
William Faulkner, 1936, „Absalom, Absalom!”, în româneşte de Mircea Ivănescu
@AG
Buna idee
Femeile – cine sa le inteleaga?! Eu in orice caz nu pot.
Nu m-am simtit niciodata acasa intre femei.
Daca nu sunt mai frumoase cu siguranta sunt mai inteligente altfel sotul lor e mai bun decat restul….etc…etc.
Nu pot sa le inteleg. Oricat as incerca nu reusesc. Sunt constienta ca scriu pe un blog public si ca reactiile vor fi pe masura comentariului meu.
Nu ma consider o femeie mai deosebita decat restul femeilor dar se pare ca am cu totul alte interese si ma comport altfel decat majoritatea femeilor.
Sunt constienta ca asta e si pt alte femei mai greu de inteles. Decat sa-mi petrec cateva ore cu femei prefer sa alerg pe camp sau sa ma catar intr-un pom si sa ma uit la nori.
Ciudat e ca atunci cand consider ca un barbat jigneste o femeie doar cu un cuvant – explodez – chiar daca nu cunosc femeia respectiva – abia atunci solidarizez si eu cu ele. :)
Am scris prea mult. Azi am avut dizenterie verbala….de obicei am doar diaree verbala.
Nu va speriati – in general am o relatie indiferenta fata de femei.
AG
Buna initiativa de a promova de fiecare data un scriitor.
Cu siguranta Julio Cortazar mi-a rapit atriul stang. :)
Buna dimineata! si la multi ani caresi sarbatoresc ziu de sf gheorghe….@nico si eu fug de gramada de femei nu stiu de ce am avut o intelegere mai mult cu gasca de baieti ..poate ca am fost in copilarie baietoi…dar am mai multe la varsta mea parti feminine apropiate…am sa citesc mai cu atentie partea de lectura si sa ma gandesc ce sa ard ca sa scap de soacramea :(
ia uite ce spune neti ca voi alerga sa-mi vand casa…gresit eu alerg dupa jurist sa-mi prelungeasca repartitia si nu il gasesc :( e clar ca ce s-a promis se pare ca s-a uitat :(
adriana
Nu-i vorba ca si eu am prietene chiar foarte bune. Dar se stie ca eu sunt intotdeauna intre barbati si ca de obicei vorbesc mai mult cu barbatii lor decat cu ele. Eu am fost toata viata astfel. Detest invidia intre femei si barbatii spun ca si intre ei sunt la fel insa eu nu cred ca e la fel ca intre femei. Cat despre baietoi – fiecare om are o parte feminina si una masculina. Depinde care predomina la fiecare. Nu-i nimic rau in asta poate doar in ochii altora.
Cercetatorii de la Universitatea din Toronto sustin ca sefele isi fac subalternele depresive.
Unul dintre motive e ca femeile nu suporta concurenta.
Altul a fost rezultatul in cazul in care femeile au un sef.
Bravo barbatilor.
Este adevarat, femeile au „vietile scoase în mod irevocabil în afara realităţii”, pentru ca si le dedica total si neconditionat celor pe care ii iubesc. Eu chiar imi spun ca nu-mi permit sa ma imbolnavesc, pentru ca nu stiu ce s-ar face ai mei fara mine. Si astfel trec pe tacute prin boli inevitabile – cum sunt gripa sau raceala -, sau duc pe picioare altele, de care nici nu mori, dar nici nu scapi.
Foarte inspirata ilustrarea cu matusa „a cărei singură grijă la plecarea din viaţa asta era să se scape de o anumită rochie cafenie”. Aceste lucruri pot fi numite fixatii, dar sunt exclusiv feminine.
mag
Sorry. Traim in 2009. Cum sa nu-ti permiti sa te imbolnavesti pt ca nu stii ce s-ar face ai tai fara tine. Nu se poate.
Eu imi permit sa ma imbolnavesc desi nu o fac cu placere. Stiu ca am un barbat matur langa mine care e in stare sa aiba grija de copil.
Cunosc barbati care inainte de a pleca la munca se trezesc dimineata la 5 pt a-si hrani gemenii cu sticla cu lapte. Pt ca el spune ca oricum e toata ziua la munca si nu-i vede iar cand vine acasa e tarziu si copiii trebuie sa doarma.
Sotul meu gateste cel putin o data pe saptamana pt ca ii face placere si ma ajuta cu toate in casa nu pt ca-i cer eu ci pt ca asa a fost obisnuit si de acasa.
Barbatii anului 2009 nu se dau la o parte atunci cand trebuie sa gateasca sau sa faca lucruri pe care femeile de obicei le fac.
Poate nu fac ei totul asa cum facem noi dar cel putin e de apreciat ca incearca sa ajute.
mag
Sorry. Vorbesc prostii. Desigur ca se poate asta si in 2009 insa pe mine ma revolta.
In fine, nu-i treaba mea si pana la urma fiecare cum isi asterne asa doarme.
Daca tie asa-ti place fa-o insa atunci nu inteleg de ce te plangi. Dar nici asta nu-i treaba mea.
Fiecare femeie are o rochie cafenie si o ruda apropiata de care n-ar vrea sa fie ingropata.
Am fost profund :)
Nu am rochie cafenie. Rudele mele apropiate sunt toate departe (ce bine suna).
Si daca mor prea putin imi pasa ce fac cu mine. Daca tot sunt moarta sunt moarta si gata.
:)
nico:
Vorbeam doar despre griji. In rest, te asigur ca sunt mai rasfatata decat ai putea gandi. Nu mi s-a refuzat niciodata nimic. Da’ absolut nimic. Si pot sa spun ca sunt excesiv de pretentioasa. Asta nu ma impiedica, insa, sa imi fac triliarde de griji pentru orice atunci cand este vorba despre ai mei. Unora li se par nimicuri, dar acestea conteaza mult pentru mine.
AG, chiar ai fost profund.
Hm, eu privesc altfel lucrurile cand vine vorba despre ruda de care spui ca o femeie n-ar vrea sa fie ingropata. Nu e vina rudei, ci a celei care nu stie sa o puna la punct. Poate ca imi da mana sa n-am de unde alege, fara socri si parinti, plecati mult prea devreme dintre noi. Pe celelalte rude mi le numar pe degete. Unele dintre ele nu au si nici nu vor avea copii, asa ca n-are rost sa ne complicam existenta cu disensiuni inutile, cand copiii nostri sunt mai putini decat degetele de la o mana. Oricum, cred ca nu doresti sa fii ingropat de un om pe care il urasti. Ne-a ferit Dumnezeu si de invidie. (ce sa spun, ferice de noi am ramas frumosi, cu chipurile nedesfigurata de sentimentele astea oribile)
Dar daca te gandesti la relatia nora-soacra, eu am o parere clara in acest sens: cele doua doamne ajung sa se urasca doar atunci cand au asteptari supradimensionate una din partea celeilalte. Cand o femeie isi asuma responsabilitatea de a avea o familie, trebuie sa traiasca pe picioarele ei, fara sa astepte nimic din partea cuiva, nici a soacrei. Prostul obicei cu ajutorul financiar asteptat de la parinti, cu mostenirea averii etc. sta la baza tuturor neintelegerilor. Iata parerea mea: esti capabila sa intretii o familie impreuna cu sotul tau – bine, nu esti capabila, las-o balta. Dar asta tine de educatie. Desigur, literatura e plina de cazuri dramatice care ma contrazic. Dar nu cred ca se mai intampla asa ceva in era globalizarii. :)
In privinta rochitei cafenii, la mine e grav: cred ca am un dressing-room plin. Este vorba, desigur, de ochiul din ce in ce mai critic (si fata de mine). Adica am capatat ochi de soacra, cum s-ar zice.
Mai am ceva de spus: nu stiu cum procedezi tu cand iti scrii un comentariu, dar pt. noi e cumplit. Nu vizualizam integral ce am scris, iar de corectat e un calvar. Trebuie sa gasesti o modalitate de solutionare a acestui neajuns. Uite, la GA e foarte simplu: inainte de a trimite comentariul, pot vedea tot ce am scris, fara sa ma chinui. Daca el poate, tu de ce nu poti?
mag
Sorry. Dupa cum spuneam nu e treaba mea.
Eu nu prea imi fac griji pt ca traiesc doar azi si aici si realizez ca si daca mi-as face griji tot nu as putea schimba nimic. Ma bucur mai bine de fiecare zi si clipa petrecuta impreuna cu ei. Eu nu-s deloc pretentioasa deloc. Dar sunt mai pipeparata (asta nu o spun eu, prietenii i-o spun sotului meu :) ).
adrian iar m-am scapat pe cine n-asi vrea a vad :)