Nu există simbol mai reprezentativ al comunismului decât coada: un grup de oameni umiliţi, aşteptând „să se dea ceva”. Până şi denumirea este depreciativă. Dacă la englezi se spune „line”, cuvânt elegant, cu valoare estetică, la noi vine de la un apendice terminal al părţii posterioare, pe care omul l-a pierdut – teoretic – în urmă cu mult timp.

Exista o repartizare pe viziuni politice, în funcţie de poziţia pe care o ocupai în structură. Dacă de-abia te aşezaseşi, strigai îndemnuri socialiste: „Daţi mai puţine, să ajungă la toată lumea!”. Odată cu avansarea, deveneai ceva mai liberal în privinţa împărţirii produselor, constestând viguros dreptul celor din spate: „Da’ ce te interesează câte cumpăr eu? Cumpăr pe banii meu!” Apoi, fiecare pleca victorios cu câte pâini putea, „să fie, că nu se ştie”. Continue reading →

… când n-o trăieşti cum ai fi vrut”. Ce film se încheie cu aceste versuri de Coşbuc, atribuite, în mod eronat, pe generic lui Eminescu?