in Sfatul bătrânilor

Poveste cu cioburi şi pârâituri

Dacă ți-a plăcut, distribuie! :)
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
Linkedin
Share on email
Email
Share on whatsapp
Whatsapp

Era prin 1984 când am cumpărat primul album al formaţiei Iris. Un ochi larg deschis pe copertă, în interiorul unui fermoar, ultimul din raft în magazinul Muzica, îşi aştepta cumpărătorul. Şi ce m-am bucurat că l-am găsit!

Apoi, eram prin magazinul Romarta, când discul a sărit din mapă – vai celor ce ţin deschizătura foliei protectoare spre partea pe unde se extrage aceasta din mapă! – şi a căzut, chiar pe cant, direct pe pardoseală. Un ciob a sărit şi, odată cu el, s-a dus şi cea mai mare parte din primele piese de pe cele două feţe. Evident, până la căderea comunismului, albumul n-a mai fost reeditat. Una din piesele afectate, prima de pe faţa a doua, „Cei ce vor fi”, era pe versurile lui Mircea Dinescu. Astfel, vreo şase ani de zile, am potrivit cu precizie chirurgicală acul pe primul şanţ neafectat, încercând să prind cât mai mult din cele două melodii. Ca urmare, şi astăzi, pentru mine, Iris I începe cu un solo de chitară.

Nu mi-a trebuit albumul înregistrat pe casetă audio, aşa cum nici astăzi, dacă am discul de vinil, nu am nevoie de înregistrarea digitală. Acestea sunt bune doar pentru dispozitive portabile. Acasă însă, e ca şi cum ai înlocui o pictură cu o copie fidelă a acesteia, dar mai mică, doar pentru că tabloul îţi ocupă prea mult loc pe perete.

CD playerul sau aparatele pentru formate digitale sunt precum motorul capsulat al automobilului: niciun mister nu ţi se înfăţişează în întreaga sa frumuseţe. Nu poţi meşteri la ele. În schimb, pick-up-ul este o mică orchestră de angrenaje lucrând la vedere: scena rotativă a platanului, cilindrul de inox al contragreutăţii, mecanismul antiskating-ului, braţul curbat, un fel de cumpănă de fântână, şi, în fine, piciorul subţire de balerină al acului alunecând pe şleaul subţire, toate susţin o reprezentaţie pentru tine. Aproape că vezi cum se naşte vibraţia, iar mirosul unui disc extras din mapa sa de hârtie îngălbenită poate fi aşezat în galeria nostalgică a aromelor din casa bunicilor.

Un disc de vinil se ascultă cu tot corpul. Basul loveşte în coşul pieptului, cinelele ridică părul de pe braţe, căci pielea este o ureche întinsă pe tot trupul. Sunetul digital nu poate, cel puţin deocamdată, oferi acest impact. Că are înmagazinată informaţie de 32 sau 320 de kilobiţi pe secundă, este tot o comprimare. Urechea se poate declara mulţumită, însă ceva lipseşte.

Este un paradox aici, care a funcţionat şi în cazul cărţilor tipărite. Înlocuite în numele rezistenţei în faţa timpului, bătrânele tipsii întunecate s-au dovedit mai durabile decât urmaşii lor, veşnic supuşi evoluţiei. Au revenit aşadar, cu sunetul lor cald şi dinamic, însoţite de o nouă generaţie de pick-up-uri. În schimb, compact-discul dispare azi, aşa cum vor dispărea la un moment dat şi discul Blu-ray sau formatele .flac sau .ogg, înlocuite de altele mai performante şi mai rezistente, care apoi se vor casa şi ele, pentru că mereu vor fi noi şi noi suporturi. Cu cât ele vor promite mai multe, cu atât vor pieri mai repede. Discul de vinil va rămâne însă, asemenea aparatelor de fotografiat Smena cu film, pentru că livrează un mister şi o căldură pe care miile de pixeli, în ciuda clarităţii, nu le pot aduce.

Multe dintre CD-urile originale pe care le am, prezentate la vremea lor a fi veşnice şi indestructibile, acum emit, la un moment dat în timpul redării, acel piuit supărător de alarmă matinală. „Sar”, cum ar veni. S-au stricat fără motiv. Aceasta nu se întâmplă cu niciunul dintre vechile şi aparent fragilele discuri de vinil.

Bine, dar pârâiturile nu deranjează?, veţi întreba. Deloc. Fac parte din poveste. A deranjat vreodată pe cineva trosnetul focului de lemne?

Dacă ți-a plăcut, distribuie! :)
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
Linkedin
Share on email
Email
Share on whatsapp
Whatsapp

Write a Comment

Comment

23 Comments

  1. Nimic mai placut decat ciripitul pasarilor in padure. Si in loc de paraituri se aude fosnetul frunzelor. Daca va intrebati – care frunze? Raspunsul e – las ca vine ea prim
    avara :)

  2. sensibil si cald mesajul,aceleasi sentimente incercandu-ma si pe mine cu un pick-up Concert cumparat prin 1987 ! nu te mai intalnesti cu acelasi sunet pe nici o alta reproducere !frumoase aduceri aminte …

  3. în sfârșit, credeam că rămâne doar în adevărul de WE! dar zgomotul de la praf deranjează. eu deplâng banda de magnetofon (și casetele, dar de calitate, nu oxidul de fier rebutat ce se mai găsește azi), nu vinilul.

    există și cititoare cu laser pt. viniluri, la vreo 10-12k$. în absența lor, pârâiturile mă deranjează. când ascult o poveste, e la latitudinea mea dacă o ascult la gura focului sau nu. la un vinil pe care s-a depus praf, câtuși de puțin, nu mai e alegerea mea.

    am și o anumită nostalgie față de vinil, dar ea nu are nimic de-a face cu pretinsa superioritate tehnică (audiofilică!) a vinilului.

  4. sper că ați observat cum, pe aceeași pagină de gazetă cu dvs., numitul cărtărescu mircea v-a dat în vileag:

    „Cei care-aveau discuri, magnetofoane, pickup-uri erau fii de medici sau nomenclaturiști.”

    individul părea normal la cap pre când scria „Ningea pe Colentina şi erau steluţe în genele ei. / Tramvaiul patru cotea înzăpezit la Sf. Dumitru / Şi erau steluţe, steluţe, steluţe în genele ei.” acum însă, personajul este penibil.

  5. „Că are înmagazinată informaţie de 32 sau 320 de kilobiţi pe secundă, este tot o comprimare. Urechea se poate declara mulţumită, însă ceva lipseşte.”

    un MP3 de 96…112 kbps sau un WMA de 64…96 kbps este perfect pentru 99% din oameni, cu excepția muzicii de cameră, care ar justifica 256…320 kbps. pentru justin bieber sau manele, 64 kbps este prea mult și așa.

    habar nu aveți, dar CD-urile care sună prost sună așa nu din cauza eșantionării, ci pentru că inginerii de sunet sunt proști. sunt articole pe tema asta, cu CD-uri făcute după prelucrări greșite ale unei matrițe de vinil, sau după o înregistrare tâmpită. de asemenea, există o modă tâmpită, de a face ca totul pe CD să „urle prea tare”, ceea ce reduce dinamica. în ciuda faptului că un CD ar putea avea o dinamică de 80…86 dB, astfel de compresii de dinamică strică garantat o înregistrare.

    apropo, cele mai ieftine picup-uri cu doză ceramică aveau o dinamică garantată de 26 dB, iar cele mai proaste casete OR-WO, de 30 dB, pe când cele mai bune magnetofoane scoteau pe la 56 dB. știți ce înseamnă o dinamică (practic, o puteți asimila cu raportul maxim semnal/zgomot) de 26 de dB, în raport de niveluri de tensiune (nu de putere)? un raport de doar 20. știți ce raport V/V este reprezentat de 56 dB? 630. no more comments.

  6. Monsieur Beranger, câtă logoree! D-le Georgescu, pe lângă imaginea dvs. de ironic la adresa lui Becali sau a lui Mitică Dragomir descopăr şi o imagine de romantic incurabil. Bravo, domnule!

  7. Eu cred ca inainte de toate este vorba de nostalgie.
    Multi dintre noi avem printr-un loc mai dosit vreun aparat
    foto cu pelicula, vreun magnetofon (poate chiar cu lampi)
    un casetofon un pick-up samd. de care nu ne putem
    desparti chiar daca acele obiecte nu mai sant demult
    functionale. Ceva ne impiedica sa o facem, ceva ne leaga,
    de multe ori preferam sa le donam unui colectionar (care
    poate le vinde) doar pentru a renunta la ele intr-un mod
    mai “omenos”. Acel “ceva” sant amintirile din anii cind eram
    atit de flaminzi de tot ceea ce-i lipsea corpului si spiritului,
    cand intradevar se faceau sacrificii pt a cumpara un disc
    vinil, sau un reproducator audio, sau alte obiecte in general
    Dar aici mai intervine poate si altceva. Noi ne-am schimbat
    Inclusiv fizic. Urechea nu mai e aceeasi . Timpul isi spune
    cuvantul (imi amintesc, prin ’74 inregistrasem de la radio
    Europa Libera pe unde scurte “American Woman”-The
    Guess Who, il inregistrasem folosind un radio Albatros si un
    magnetofon Tesla B4 modificat de mine.Totul era apoi
    amplificat si redat de un amplificator cu lampi in contratimp
    autoconstruit si boxe cu difuzoare recuperate.Se auzea
    magnific. Sau asa mi se pare atunci). Dea lungul timpului am
    schimbat mai multe dipozitive, in momentul de fata muzica o
    o am stocata pe HD, in format lossless, folosesc un program
    pentru corectii ton ambient, un amplif Denon stereo ultra
    HiFi, incinte Polk in sfarsit, o instalatie de nivel mediu dar mult
    superioara a ceea ce aveam. Si totusi nu e acelasi lucru.
    Nu pentru ca asa cum spunea cineva muzica este
    comprimata, nivelul de compresie folosit este imperceptibil
    urechii, dar pentru ca nu mai santem capabili sa simtim aceleasi
    emotii la acelasi nivel. Ceva timp in urma am intrat in posesia
    unui magnetofon “National”stereo, 3 capete, tuburi electronice
    Avea o problema mecanica in rest era impecabil. Am reusit sa
    procur finalele audio (care se consuma mai des) si abia asteptam
    sa ascult ceva ce consideram deosebit. Rezultatul a fost deplorabil
    nimic din ceea ce asteptam nu a iesit la iveala. Cred ca il voi face
    cadou unuia care stie sa-l pretuiasca.Incomparabila instalatia mea
    hibrida (digital-analogic). Morala?
    Cred ca avem tendinta (uneori maniacala) de a generaliza si
    idolatriza lucrurile vechi. De acord, anumite produse, in anumite
    domenii nu pot fi depasite sau inlocuite. Asta nu inseamna
    a nu recunoaste progresul tehnic cu toate avantajele lui.
    Si totusi…

  8. Nu e, domnilor, vorba de nostalgie, cel putin in cazul meu. Sau nu e vorba numai de nostalgie :)
    Pur si simplu, la mine se aude mult mai bine de pe pick-up si sa nu va imaginati ca am unul de cine-stie-ce marca. Nu, batranul Unitra cu curea. Chiar si doza e Unitra, din pacate. Am avut una Sure, dar s-a cam dus.
    Insa de pe DVD player, conectat la aceeasi statie, orice format as asculta, inclusiv la mai noile ogg sau flac, indiferent de bitrate etc., nu se aude cu aceeasi profunzime.

  9. Bun, suntem de acord, se aude mult mai bine pe pick-up. Dar discutille in care suntem de acord sunt plictisitoare. Asa ca te provoc sa scrii cat de minunata e F1 dupa etapa de din Malaezia :)

  10. afterd ce anume ti-a placut ?
    Modul in care Sebastian si Niko se milogeau de echipe sa le dea la o parte coechipierii ? Modul in care i-au interzis lui Niko sa depaseasca ? Noroc ca iesise Alonso ca aveam o tripleta magica.
    M-am lamurit cu un lucru. Lotus si McLaren sunt departe de Ferrari, RedBull si Mercedes. In Australia, Kimi a avut un pitstop mia putin. Pacat. E cel mai incisiv pilot din F1 dar n-are cu ce.

  11. Cd-urile nu au fost facute pentru a inlocui vinilul.
    A fost nevoie de mai mult spatiu de stocare, de o viteza mai mare de scriere, de usurinta la copiere, de amulete rotund-stralucitoare pentru soferii de tir.
    Atata timp cat aceste nevoi vor exista vor exista si cd-uri, blue-rayuri sau urmatoarele medii de stocare.Pot trai cat muzica sau pot muri la anul.

  12. pe vinil se aude mai bine decit pe caseta, si pe caseta se aude mai bine decit pe cd. nu stiu cum e pe bluray ca nu am. probabil se aude mai prost decit pe cd