Cum tragi prima oară aer în piept în această țară, hop și primul risc: o bacterie cât un uliu poate să te-nhațe și, până te dumirești ce taxe ai de plătit, te cară dincolo. La noi, Jocurile Foamei se organizează din leagăn, ca formă de socializare.
România ar trebui să fie o țară exclusiv online. Să fim toți niște conturi de Facebook și atâta tot. Și-așa ne laudă toată lumea pentru viteza de Internet. Dacă viața reală nu ne aduce mari satisfacții, în virtual am fi cei mai tari. Am fi pe toate canalele de știri: „România, primul stat care a făcut marele switch spre eter”, „Țara pixelilor fericiți”, „Acești români geniali! Păcat că-s doar niște duhuri”. Continue reading
Când a spus „Totul curge”, Heraclit tocmai încerca, fără succes, să repare un robinet. Când a urlat „Evrika!” și-a rupt-o la fugă prin oraș, Arhimede nu descoperise nimic; de la o garnitură defectă, cada i se golise și s-a trezit dârdâind de frig. 
Birocrația în România nu este, cum cred cei mai mulți, un accident, ci dimpotrivă, o rețea de blocaje abil administrată. Toate acele semnături care trebuie adunate, toate acele drumuri inutile, timbre fiscale de negăsit, nepoți puși în funcții au un singur scop: să te facă să simți hamul, nu însă și imboldul de-a lătra. 
La țară, prin unele zone, femeile fixează ora Învierii. Îi zic ele preotului în Vinerea Mare: „Hai, părinte, să facem mâine Învierea la 1, să apucăm și noi să adormim un pic”. De ce se întâmplă așa? Ca să te împărtășească preotul, trebuie să te duci, nemâncat și nebăut, după ce-ai dormit un pic. Or, la țară, femeile n-apucă să-și termine treburile și să și doarmă.
Dacă ne putem certa la Operă, înseamnă că ne putem certa oriunde: la grupul de terapie, la priveghi, când ne bronzăm pe saltea în largul mării, în timpul unei operații pe cord deschis sau în somn.
De la un timp, bărbații trecuți de prima tinerețe (ce expresie! există o singură tinerețe) par un soi de radiografii ambulante ale organelor interne și externe.