Cele mai nebunești promisiuni electorale

Intrăm în săptămâna alegerilor, când mulți prieteni și cunoscuți vor deveni isterici, încercând să te convingă cu cine să votezi, iar promisiunile politicienilor vor fi niște adevărate opere de ficțiune. Orice s-ar întâmpla, nu se pot compara însă cu recordurile stabilite în domeniu:

1. La alegerile pentru postul de primar din San Francisco din 1979, Jello Biafra, fostul solist vocal al formației Dead Kennedys, a făgăduit că-i va obliga pe toți oamenii de afaceri să poarte costume de clovni.

2. Fermierul Connie Watts din Georgia a candidat la prezidențialele din 1960 din partea Partidului Verandei Din Față, pe care, de altfel, n-a părăsit-o deloc în timpul campaniei electorale. A promis că va muta capitala SUA “uite colo, pe movila aia”.  Continue reading

Trumpocrația

donald-trump-bad-hairMulți vorbesc de „idiocrație” după victoria lui Trump, dar cred că mai interesantă e o altă caracteristică a alegerilor americane: vârsta înaintată a celor care vor conduce sau ar fi condus, în opoziție cu vârsta celui care a condus. Donald Trump are 70 de ani și va fi cel mai bătrân președinte american la instalare din toate timpurilor. Hillary are 69 de ani, ar fi fost pe locul 3 în același top. Bernie Sanders, care e regretat azi de mulți că n-a fost desemnat candidat al democraților, are 75 de ani.

La începutul primului său mandat, Obama avea 47 de ani. Între actualul și viitorul președinte al SUA este așadar o diferență de aproape un sfert de secol, dacă ne referim la vârstele lor de la momentul debutului în funcție. Continue reading

Efectele alegerii lui Iohannis

Lansându-și candidatura la funcția de președinte pe Stadionul Național, domnul Victor Ponta a reușit o performanță unică. După ce le-a purtat ghinion atâtor sportivi, la meciurile cărora a ținut să asiste, și-a purtat și sieși.

Primele reacții din sport au apărut chiar în ziua turului 2 al alegerilor. Urmărind transmisiile TV, Victor Pițurcă a declarat că n-a mai văzut o asemenea înghesuială în fața unei porți românești de pe vremea când era selecționer. Continue reading

Un preşedinte ales post-mortem

cavou01Pentru ca țara să iasă din moarte clinică, următorul preşedinte ar trebui să aparţină cu adevărat „lumii drepţilor”. Veţi spune că, lipsindu-i modurile de acţiune ale unui trăitor, n-ar putea face lucruri bune pentru ţară. Posibil, dar nici atâta rău pe cât au făcut cei dinaintea lui.

Aflat la câteva palme sub sol, i-ar fi greu să-şi plaseze o amantă în fruntea unui minister. Vă imaginaţi o urnă cu cenuşă declarându-se învinsă de Securitate? Ar mai răspunde minerii la chemarea unui duh?

Preşedintele defunct ar fi răbdător şi calm, primind zilnic în audienţă cu un rictus amabil, iar la Cotroceni ar fi cozi ca la Lenin. Tabloul său oval ar sta pe toţi pereţii. Scufundat în formol, beţia puterii nu i-ar lua minţile, iar din această postură ar fi chiar ciudat să facă pomeni electorale. Nu va trebui să bată satele, să viziteze românii de peste graniţe, să participe la festivaluri de muzică uşoară ori la serbări câmpeneşti, căci s-ar bucura de o omniprezenţă constantă şi subtilă.

Învestirea ar avea valoarea unui parastas, încărcat de elogii. „A plecat prea devreme dintre noi, când nici nu ştia că va candida. N-a avut nici măcar ocazia să-şi căpătuiască odrasla”, l-ar omagia, cu vocea înecată în lacrimi, liderul Puterii. „Să sperăm că, acolo unde se află, ne va face un lobby mai eficient decât actualii guvernanţi”, ar ataca subtil şeful Opoziţiei.

La prima reuniune mondială la nivel înalt, cu participarea tuturor şefilor de stat, cineva s-ar întreba: „Hei, dar unde e preşedintele României?”. I se va explica atunci că respectivul parcurge eternitatea şi că ţara a rămas orfană, fără să-şi fi cunoscut părintele. Iată, deci, ultima speranţă: ca după momentul de reculegere, România să primească nu un împrumut rambursabil, ci o pensie de urmaş.