Cum a fost pe Camino (V). Galicia

Este cea mai melancolică regiune a Spaniei și cea mai depopulată. E ca  o povestire a lui Borges sau ca un fado.

În biserica Sobrado dos Monxes

Intrarea în Galicia e dură, mai ales pentru cei cu rău de înălțime, de parcă această regiune ar vrea să-ți spună de la început că trebuie să fii atent. Trebuie să traversezi pe jos un pod, Puente dos Santos, lung de peste 600 de metri, la o înălțime de peste 30 de metri față de ocean.

Puente dos Santos din Ribadeo

În Galicia, chiar mai mult decât în Asturias sau în Țara Bascilor, animalul cel mai des întâlnit e vaca. Aproape oriunde ai fi, miroase a balegă, ceea ce mie îmi place la nebunie (îl consider a fi, alături de cel al mării, unul dintre cele mai liniștitoare mirosuri). Și aceste zeități tutelare leneșe au ce să mănânce: sunt pajiști nesfârșite cu iarbă grasă, plouate la intervale rezonabile, căci vântul bate de obicei cu putere și vremea aici e foarte schimbătoare: acum e senin, peste un sfert de oră cerul s-a umplut de nori și începe furtuna.  Continue reading

Cum a fost pe Camino (2). Cantabria

Nimeni nu știe, astăzi, cu siguranță ce înseamnă “Cantabria”. Acel “cant” pare că vine din cuvântul celtic ce înseamnă “piatră” și, împreună cu sufixul “abr”, ar putea să-i desemneze pe “cei care trăiesc pe stânci”. Povestea Cantabriei e strâns legată de munții lor înalți și de oceanul căruia, în nemărginita lor mândrie, îi spun “Mar Cantabrico”.

Castro Urdiales – vedere din port

Continue reading

Cum a fost pe Camino (1). Țara Bascilor

Anul acesta, am parcurs pe jos El Camino del Norte, rută străveche a pelerinilor prin nordul extrem al Spaniei, care leagă Irun de Santiago de Compostela pe distanța a 840 de kilometri.

Acum patru ani, când am făcut primul Camino del Norte, ne-am însoțit cu cinci basci care ne-au plăcut foarte mult. De atunci, am rămas cu o părere tare bună despre acești oameni. Sunt muncitori, ospitalieri, deschiși, direcți în a spune ce au de spus și, peste toate, au simțul umorului.  Continue reading

Cârciumi cu nume mișto

Sursa foto: Flavius Șerban

De-a lungul vremii, am auzit sau am citit despre nume frumoase de restaurante: “La trei ochi sub plapomă” (nevasta cârciumarului, se zice, era chioară), “La țipă-n drum”, “Mai bine aici decât vizavi” (în fața Cimitirului Bellu), “La spânzuratu’”, „La bandajatul” (în fața unui spital), „La ultimul leu”, „La scapă porcu’” (crâșma era așezată în fața oborului de vite), „La picioare moi”, „Vaca norocoasă”, ”Fata veselă”, „La trei scheleți” (lângă cimitir), „La milițianul grăbit” (lângă secția de Poliție), „La leagănul durerii” (în fața cimitirului), „Ultima oprire” (concurența celei dinainte).

Există și concepte din start interesante. În Malaga, am întâlnit o cârciumă-hibrid, cu specific indiano-italian, ceea ce mi-a amintit de bancul cu bărbații cei mai virili din lume. În cârciuma zisă „La măgarul tăvălit”, așezată la intrarea în 2 Mai, venind dinspre șantierul naval din Mangalia, am petrecut, pe vremuri, ceva timp. I se spunea așa pentru că, pe vremuri, unii săteni veneau cu căruța trasă de măgari la cârciumă și rămâneau acolo ore în șir, în timp ce animalele îi așteptau.

Aș zice că și următoarea poate face parte din nomenclatorul perfecțiunii:

Sau ce mi-a trimis Jovi. Grazie!

 

Prin plimbările mele, am găsit și fotografiat alte câteva cârciumi cu nume frumoase:

1. „The Other Place” – Edinburgh. Despre capitala Scoției, care mi-a plăcut foarte mult, am scris aici. Pe una dintre străzile ei minunate am găsit această cârciumă cu un nume poetic.

2. „Gaura dulce” – Brașov. Plasată în spatele Cerbului Carpatin, de-aici și gluma. Când cineva întreba unde e Gaura dulce, i se spunea s-o caute în spatele Cerbului.

3. „La pierde tren” – București. Un local de lângă Gara de Est ce îndeamnă la rigurozitate și punctualitate.

4. „Sfânta sete” – Leon. Care e poanta? Cârciuma se află lângă Mânăstirea Benedictinelor din Leon unde se găsește și un loc de popas pentru pelerinii care parcurg El Camino Frances.

ALTE LOCALURI CU NUME SIMPATICE GĂSITE PE NET

La buzunarul găurit

În București, pe strada Vasile Lascăr, este cârciuma Trei bețivi.

Jar mănânci, București, sector 5 (foto: Ciprian Apostol)

Thai Tanic (Belfast) Foto: Marius Rapea

Cățeaua leșinată, Azuga

La Jeg, Complexul studențesc Leu, București

Fostul birt „La trei păduchi” din Cluj (foto: Simona Rednic)

Oamenii de pe Camino

Camino de Santiago este un pelerinaj care se desfășoară în Spania. Are mai multe rute posibile, toate terminându-se în orașul Santiago de Compostela. Adevăratul drum înseamnă în primul rând călătorii care-l parcurg.

om-mergand-bun

Pe omul din imaginea de mai sus l-am întâlnit când mai erau câțiva kilometri până la Santiago de Compostela. Urca o pantă încet, prea încet. La început, am crezut că piciorul lui drept era tatuat. Nu era. Nu era nici măcar un picior în adevăratul sens al cuvântului, ci o gambă de plastic. Fabrica silnic pașii aceia, îi scotea unul câte unul din el însuși, ca pe niște găleți de apă din fântână. Mai întâi, se apleca puțin în față, se proptea în cârje și ridica dreptul, apoi îl așeza cu grijă pe pământ și pășea cu stângul. Venea de la începutul drumului, din Saint Jean Pied De Port și astfel trecuse Pirineii. Când l-am depășit și i-am urat „Bon Camino!”, a întors către noi o față numai zâmbet și ne-a răspuns la salut, ridicând una dintre cârje ca un general care comandă atacul.

Continue reading