Avem siglă, căutăm echipă

Ne-am fi calificat la World Cup 2018 doar dacă ne anexa Rusia. Așadar, sistemul trebuia schimbat, nu insigna.

Pentru a face o nouă siglă a echipei naționale ar trebui, mai întâi, să avem o echipă națională. Ce-am văzut pe gazon la intonările de imn din ultima campanie de calificare au fost niște ghetuțe pregătite pentru venirea lui Moș Nicolae. Din ele ar fi trebuit să crească niște jucători. Dar Moș Nicolae ăsta, de vreo patru ani, tot întârzie să apară. Cu alura-i discretă de acordor de piane și de prinț al frizeriilor de pe vremuri, domnul președinte ne bântuie din când în când acvariile electronice, emițând bule, apoi dispare.  Continue reading

Felicitări echipei naționale!

Un singur selecționer ne mai poate califica

Am înțeles, în sfârșit, strategia FRF și pe cea a selecționerului: stârnirea milei mondiale. Trebuie să recunosc, sunt șanse bune să funcționeze. De piatră să fii și te înmoi când îi vezi pe tricolori bulucindu-se ca puii de găină după același grăunte. Poate că o selecționată bună de pe mapamond va adopta naționala noastră, așa cum se înfrățesc orașe din toată lumea sau cum se fac campanii cu “Salvați …!”. Să-i mai dea asistență, să ofere spre naturalizare vreun fotbalist de pe la ei care n-are loc nici în cel de-al patrulea lot. Poate-i înfiază vreo mămică, văzându-le giumbușlucurile de copii ce de-abia învață să meargă.  Continue reading

Ăștia nici măcar să se înjure nu mai știu

1863Sistemul acesta cu play off și play out – despre care susțin în continuare că este de fapt unul cu “play back” – e făcut cu un singur scop: să ne ajute în a ne păcăli singuri că în România încă se joacă fotbal. De parcă dacă vom avea șase “eterne derby-uri” pe campionat, asta ar mai schimba ceva. E ca și cum, dacă se plânge mai cu foc la un priveghi, mortul ar avea mai multe șanse să învie.  Continue reading

Un pod rupt

nationala-romania01Era o vreme când naționala era patria în șort și 23 de milioane de inimi se înghesuiau în 11 piepturi. Vă amintiți acel moment de tăcere când Hagi își potrivea mingea la lovitura liberă? Era mai multă uniune decât la toate sărbătorile naționale la un loc. Era ceva între noi și tricolori, imposibil de explicat, ca atunci când intri în casa bătrânească de la țară și vezi pe perete pozele străbunicilor.  Continue reading

Noul fenomen, vechiul nărav

Un ziar a titrat: “Răzvan Marin, noul fenomen”. Altul l-a denumit “noul Pirlo”. O singură umbră de îndoială există: e poreclit “Xavi” sau “Pirlo”? Poate că e deja “Maradona”. Bineînțeles, Juventus “este pe urmele lui”, dar și AS Roma sau Ajax îl vor. Până una-alta, pentru a sărbători intrarea în clubul select al vedetelor, iată șaisprezece imagini sexy cu iubita lui.  Continue reading