Propunerea lui Victor Socaciu ne poartă spre vremurile în care doamna Irina Nistor traducea „Hi, guys!” prin „Tipi înalţi”, pentru a ne împinge apoi către un viitor pe care îl speram cât mai îndepărtat. Atunci, cei mai mulţi nu vor şti să descifreze nici literele cât roata carului de pe panoul oculistului, iar tezele de doctorat se vor scrie cu bastonaşe.  

E şi asta o idee de a abate atenţia de la alte probleme. Dacă salariile nu pot fi dublate, măcar filmele să fie. Când analfabetismul va lua România sub aripa sa protectoare, poate chiar le vom tripla, cu o voce care să ne explice, cu un ton dedicat în general persoanelor mai încete la minte, ce a vrut a doua voce să spună prin: „Predă-te! Clădirea e înconjurată!”. 

Asta nu înseamnă că la unele transmisiuni metoda n-ar fi bună. De exemplu, aş dubla meciurile din campionatul românesc de fotbal, dar nu pe partea de sunet, ci pe cea de imagine, cu partidele din Liga Campionilor. Sau, la aceleaşi posturi telefonice deranjate care în continuare se numesc posturi de sport, peste vocile lui Marian Iancu şi Gigi Becali ar fi potrivit un „biiiiip!” continuu. În schimb, la multe emisiuni autohtone (de exemplu, la cele în care este invitat domnul Condurăţeanu), aş pune subtitrări, cuprinzând traduceri din română în română.  

Există şi soluţia de compromis: actorului român să i se permită o mică tuşă personală la interpretare. Cum ar fi Bruce Willis dublat de Florin Piersic în „Die Hard”? „Yippee-ki-yai, motherfucker!” s-ar transforma într-o poveste de o oră de la filmările „Haiducilor”, urmată de un „Te-ai ars, ciocoflendere!” rostit pe un ton aspru. Anunţurile scrise ar apărea doar în situaţiile de forţă majoră. „Ne cerem scuze, întrucât actorul angajat să-l dubleze pe Marlon Brando în Naşul îşi extrage amigdalele, am apelat la Rodica Popescu-Bitănescu”. 

Nu ştim însă ce decizie se va lua în cazul filmelor porno. Se va apela la Titus Steel şi la Alina Plugaru? Sunt scene în care lipsa dicţiei poate fi scuzată. Poate că dublările vor căpăta o tentă educativă, căci frecventul „Aaaah! Aaaah!” s-ar putea traduce nuanţat printr-un politicos „Se poate? Deranjez?”. 

Este posibil ca domnul Socaciu să fie în continuare bântuit de experienţele trăite în Cenaclul Flacăra, când toate vocile erau urmate de acelaşi ecou detunător. Nu ştim asta, dar îl rugăm să exprime următoarea idee de acest gen ca şi cum ar dubla un film mut.