Cel care urăște

„Pentru a putea admira, e nevoie de măreție” – Ernesto Sabato.

Sunt două genuri de oameni care critică neargumentatevoluția unui sportiv: defetistul și haterul. Primul va flutura steagul alb al predării de la primele semne rele: „Halep pierde finala”, „Jelena o domină mental. N-are nicio șansă”, „E gata!” (în primul set). El preferă, în mod inconștient, siguranța unei înfrângeri frământărilor pe care le aduce competiția, totul pentru șansa de a sublinia, la sfârșit, cu o tristețe totuși sinceră: „V-am spus eu!”.

Continue reading

Așteptându-l pe Nea Piți

Schimbarea antrenorilor e singurul proiect pe termen lung din fotbalul românesc.

Imaginea săptămânii trecute este aceasta: Pastore și Cavani ornând terenul cu fugile lor de evadați și stoperii lui PSG înălțați în careul advers ca două lumânări înfipte în coliva fotbalului mourinhist, frumos și generos ca un credit bancar.

Când va putea oferi o echipă românească un astfel de meci, fie și la o scară a intensității de 1:100? Anume, oameni alergând ca nebunii în virtutea unui ideal comun și, dacă se poate, nu către granițe.

Continue reading

Un popor de campioni

Simona Halep a ales calea cea grea. Cine o judecă și de ce?

Poate că despre asta e vorba în sport: în fiecare secundă, să încerci să fii mai bun decât ești. Adversarul, că se numește Serena sau Caroline, Novak sau Ivan, e acolo doar pentru a-ți aminti acest lucru. Degeaba îl învingi pe el printr-un non-combat cu un terț, dacă astfel te pierzi pe tine.

Și poate că de-asta am ajuns aici, că am căutat mereu scurtături ce nu ne-au dus nicăieri. Poate că din acest motiv sportul-rege, pupat pe tălpi și cu mai toți sfetnicii la răcoare, este la noi o bufonerie organizată. Și poate că tocmai de aceea s-a aflat Simona Halep la Turneul Campioanelor, iar noi în fotolii, încărcați de mândrie și de competențe strategic-contabile. Căci, fiți siguri de asta, n-a fost prima alegere de acest tip din viața ei, după cum nici pentru fiecare din noi n-a fost.

Dilema propusă de Cătălin Tolontan e falsă. Nu le-am cere fotbaliștilor echipei naționale să piardă în mod voit un meci și nu pentru că, în cazul de față, nu prea ai cui cere și nici cu ce ocazie. Iar dacă am face-o, noi am avea o problemă, nu ei. După cum nici chestiunea nu are legătură cu numărul componenților unei echipe. Dacă ar fi așa, am avea săptămânal un scandal de blat în rugby, dar, până una-alta, se întâmplă prin alte discipline.

Nu trebuie să ocolești prin Insulele Capului Verde, că nu-i o chestiune de geografie sau de transport al mărfii. Să te lași învins reprezintă – în Bârlad sau la Capul Bunei Speranțe – cea mai mare înfrângere din sport, tocmai pentru că anulează premisa fundamentală pe care se întemeiează acesta. Una e să găsești, în cadrul regulilor sportive, mijloace de a-ți înfrânge adversarul, alta e să abdici din start de la statutul de sportiv. Un campion care se lasă învins cu bună știință nu mai e un campion, dar un sportiv care pierde rămâne un sportiv.

Tot discutând despre numere din ce în ce mai mari, ne-am strâns, iată, o superechipă, un mare popor de ași ai vorbelor, cu prea puțini campioni ai sportului. Acesta e paradoxul cu care ar fi bine să ne luptăm, nu să vedem ce ar trebui să facă broasca țestoasă pentru a depăși iepurele. Dar ne dorim întotdeauna mai mult victoria decât cel din teren și suntem mai buni după fiecare pauză de cafea. Unul aruncă la serviciu mingea până la cer, altul vine alergând la fileu pufăind flăcări ca un dragon. După 6-0, 6-0 ne trezim însă toți în aceeași țară cu o treime dintre copii obezi, în care sportivii sunt victime colaterale și unde mulți știu, dar puțini fac.

Pentru unii, Simona Halep e “proastă” sau “tăntăloaică”, pentru alții este “adevărata campioană de la Singapore”. Nu e, de fapt, nici una, nici alta, ci mult mai mult de atât: un sportiv sută la sută, acolo unde asta contează, pe terenul de joc, și la 6-0, 6-2, și la 3-6, 0-6. Ea a ales calea cea grea, dar care-ți permite să poți privi mereu în oglindă și să mergi înainte. Câți dintre noi fac asta?

Hikaahi

Dați-ne un sportiv emblematic și suntem în stare să suportăm încă un secol!

Știți privirea aceea lungă a străinului când îi spui că ești din România. Vezi cum, în spatele pupilelor, omul caută cu amabilitate ceva de care să se prindă, ca o plantă agățătoare încercând să suie pe-o oglindă. Acum vreo doi ani, vorbeam cu un avocat catalan și el, aflând că-s român, îmi tot zicea de unul “Hikaahi”. Cam jumătate de oră m-a pisat cu Hikaahi al lui, de mă gîndeam cât de mari trebuie să fim dacă ne confundă lumea cu japonezii. Apoi am înțeles: omul se referea la Gică Hagi. Continue reading

Celelalte Simone

Simona_Halep_(ROU)_(9633218632)Această punctiformă mândrie națională ne așază ochelari de cal. Nu vedem mai bine, ci mai concentrat, cu vederea periferică obturată, un laser care arde totul în cale. Niciun covor roșu nu s-a așternut pentru cele două Ioane – Roșca și Ducu -, care au câștigat turneul de dublu la junioare. Foarte puține rânduri s-au scris despre Florin Mergea, semifinalist la Roland Garros în proba de dublu, renăscut miraculos. Continue reading