in Gazeta Sporturilor

Așteptându-l pe Nea Piți

Schimbarea antrenorilor e singurul proiect pe termen lung din fotbalul românesc.

Imaginea săptămânii trecute este aceasta: Pastore și Cavani ornând terenul cu fugile lor de evadați și stoperii lui PSG înălțați în careul advers ca două lumânări înfipte în coliva fotbalului mourinhist, frumos și generos ca un credit bancar.

Când va putea oferi o echipă românească un astfel de meci, fie și la o scară a intensității de 1:100? Anume, oameni alergând ca nebunii în virtutea unui ideal comun și, dacă se poate, nu către granițe.

Sincer, în afara fetelor din tenis – trebuie să vedeți „recuperarea” Simonei Halep în meciul cu Lepcenko de la Indian Wells -, această atitudine de a nu te da bătut există doar la Rapid, unica echipă din Liga 1 egală cu propria legendă. Dacă formația se va salva de la retrogradare, marea victorie nu va fi aceasta, ci că, în timpul exercițiului nebunesc, va fi rămas tot timpul, în întregime, Rapid. Cu jucătorii care alergau spre clubul insolvent când alți fotbaliști români, de la alte cluburi, nu știau cum să fugă mai repede, cu antrenorul care-și programează țeluri ambițioase de-abia din sezonul viitor, cu patronul al cărui prenume se termină cu doi de „i”, legați ca ulucile în gard.

În rest, în fotbalul românesc simți că vine primăvara europeană doar când se întorc antrenorii din țările calde. Parcă e coada din supermarketul de cartier, oameni tropăind mărunt cu coșurile pline, așezîndu-se la casele de marcaj, în ordinea eliberării lor.

Ce faci pentru a aduce „un suflu nou”? După ce deschizi ferestrele să iasă mirosul de insolvență, rechemi antrenorul pe care l-ai dat afară nu demult. Îi dai cele două sârme de cupru cu care trebuie să producă șocul la echipă, îi dai și un buget, cu condiția să nu-l cheltuie. Proiectul fiind pe termen lung, după cea de-a doua înfrângere îi dai și drumul să plece, pentru a aduce un alt fost antrenor. În ritmul în care sunt concediați și angajați tehnicienii, devine deja imposibil ca un antrenor, oricare, să nu fi antrenat cândva respectiva formație, măcar o zi.

Există, firește, și alte școli de reanimare. De pildă, domnul Duckadam crede că „doar o intervenţie hotărâtă a patronului ar mai putea pune lucrurile în ordine la echipă”. Păi, dacă singura soluție este leadership-ul exprimat la vorbitor, conducerea din Ghencea poate analiza cu toată seriozitatea și ideea titularizării unui preot.

Totuși, titlul săptămînii înflorește în Gazetă. Îl iubesc pentru că reflectă îndrăzneala noastră perpetuă de a visa: Ei sunt așii din mâneca lui Iordănescu pentru partida cu Feroe. N-am clicat pe articol – mi-a fost teamă să nu fie cumva Sfântul Hilarie și Sfântul Așteaptă -, dar dacă dosim cărți și înaintea meciului cu pescarii, e semn că suntem deja pregătiți pentru cea de-a – câta? – întoarcere a lui Nea Piți.

Write a Comment

Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Eh… deocamdata Piti leaga victoriile, asa ca o sa se intoarca doar daca va fi nevoit sa poarte o conversatie cu seicii, emirii etc. Sigur s-ar trimite unii pe altii sa-si vada de treaba.
    Cat despre natioanala, chiar as fi curios care-s asii. Pentru ca la cati jucatori de la Steaua erau pana acum pe acolo, in primavara asta ar trebui sa nu mai fie niciunul. Si zau ca nu stiu daca am castiga cu Pancu si Sapunaru. Nici chiar cu Mutu.
    PS. Nu e ironie in ultimele randuri. Chiar n-ar mai trebui convocat nimeni de la Steaua, nu merita si, mai ales, sigur ne-o luam cu aia in teren. Dar care sa fie jucatorii aia selectionati nici c-as sti.

  2. Imi pare rau ca nu mai esti la current cu ultimele noutati, dar „valorile din fotbalul actual s-au nivelat-nu mai sunt echipe mari sau mici”… Bineinteles asta prin prisma marilor antrenori romani, care s-au facut de ras la arabi, NU inseamna ca nationala Romaniei este mai egala cu Germania, Olanda, Anglia, Spania…. ci doar cu echipe nationale de amatori gen Insulele Faroe, Trinidad-Tobago si eventual al unor Insule din Pacific nedescoperite inca, sau proprietate a vreunui miliardar excentric

  3. Perfect adevarat, nimic mai temeinic decat schimbarea antrenorilor! Domnul Duckadam cam are dreptate, nimic fara voia patronului, el centreaza el da cu….capul. Intr-o lume obscura a fotbalului autohton, intr-o iluzie a profesionalismului, antrenorii, daca putem sa-i numim asa pe unii dintre ei, se multumesc sa revina, ei mereu revin ….dar nu de la Schalke, nu de la Aston Villa, nu de la Rennes,…! Nici ei nu stiu unde au antrenat anterior unei reveniri en-fanfare!

  4. „stoperii lui PSG înălțați în careul advers ca două lumânări înfipte în coliva fotbalului mourinhist, frumos și generos ca un credit bancar.”

    una din cele mai bune metafore pe care le-am citit vreodata. Bravo!

  5. se zice că o persoană este cu atât mai inteligentă cu cât întreține mai puține obsesii. dumneavoastră aveți cel puțin una: Pițurcă.

  6. Balgradean –
    Papp, D. Grigore, Chiriches, Mitrita –
    Enache, G. Muresan, Maxim, Bumba –
    Marica, Grozav.

    Ei sunt asii.

  7. Mi se pare cam dura intrebarea de la inceputul articolului. Echipele romanesti au fost, sunt si vor fi capabile(chiar daca pe o scara redusa a intensitatii) de rezultate „miraculoase”, obtinute tocmai prin acea solidaritate in vederea atingerii unui obiectiv comun prin daruire si munca. Avem astfel de exemple: eliminarea Valenciei, victoria din retur cu Ajax, sau revenirea lui Dinamo dupa meciul pierdut la masa verde cu Liberec. In rest, cinic dar adevarat in ceea ce ii priveste pe antrenori, cum sunt si cuvintele referitoare la viziunea unor fosti oameni de fotbal anturati artificial in peisajul acutal.

  8. Hai sa fim seriosi cu legenda Rapid – Doamne fereste ca hoardele de stranieri de mina a 2-a din ograda lui Moraru sa fie etalonul luptei in liga 1. Daca vrei o legenda care nu vrea sa moara, ce spui de CSMS Iasi ? In 5 meciuri au obtinut 13 puncte fara sa primeasca gol. Vorbim de una dintre echipele cu bugete microscopice in liga 1, cu jucatori no name. La Rapid sint destui jucatori care au trecut prin fotbalul mare. Daca Rapidul se salveaza, o va face doar pentru ca nivelul in liga 1 e foarte slab. In rest sanatate si hai cu un articol de rating despre legenda CSMS Iasi. Sau cu unul despre Universitatea Craiova, care era pe locul 18 dupa 6 etape, cu 2 puncte si golaveraj de groaza, dar care s-a schimbat dramatic dupa ce Cirtu si Sandoi au venit la cirma ? Cine stie – nu e voie de la stapinire sa se scrie de Universitatea Craiova, ca GSP-ul are contract de slugareala cu Mititelu-sifonul-DNA si proprietar de palmares oltenesc incepind cu batalia de la Calugareni, cistigata de adevaratul Mihai Viteazul, care era de fapt bunicul lui Mititelu si avea acte pe stema lui Sinan Pasa, aia cu leul stirb care cazuse de pe pod.