Titlul de „Nea”

Anul 2014 în Liga 1: 25 de antrenori schimbați în 17 etape. Singurul record.

În lumea fotbalului e ca la o nuntă: toți se cunosc între ei. Nașul mare, de la FRF, nașul mic, de la Ligă, feluriți oaspeți, salam ieftin în farfurii de plastic. Oamenii trec de la o masă la alta și e ceva pentru fiecare, cât să se simtă toți bine, măcar un timp.

Antrenorul este ceva între paharul de unică folosință și pneul de iarnă, un bun cel mult sezonier. Dacă vine în vară, nu că nu-l prinde paltonul, uneori e demis până să-și tragă puloverul peste cap. Ai senzația că există pe bancă doar pentru că în fața ei trebuie să fie cineva, așa cum o intersecție dobândește importanță doar dacă acolo-i înfipt un agent. De aceea, după cum am mai spus-o, antrenorul “e instalat”, ca un update vremelnic ce nu schimbă de fapt nimic, doar oferind iluzia că o face, iar fotbaliștii “se transferă”. Și e cumva logic: visul fotbalistului român e să plece, pe când tot ce-și dorește antrenorul autohton e să rămână cât poate unde e.

Omul semnează contractul tras la copiator și are grijă să-și țină telefonul deschis, căci semnul cel mai pregnant al concedierii e chiar angajarea. Nici nu mai există conferințe de presă, în care noul tehnician să-și expună viziunile și țelul. Ce să spună? “Sunt decis să stau cât să termin încă o cameră la casa de vacanță”? “Vom întări lotul”?

Sportul nostru regal dospește de “nea” și de “misteri” – ultimul nu-i altceva decît varianta mai domnoasă a lui “meșteri” -, titluri de falsă noblețe acordate de fotbaliști cu o tandră superioritate. Și e normal: ei rămân, în medie, mai mult la o echipă decât cei care decid cine vine și cine pleacă din lot. Astăzi, antrenorii care mai reușesc să evadeze prin diverse zone orientale își mai trag după ei unii elevi, cu comisioanele aferente. Nu-i însă departe ziua în care fotbalistul cu-adevărat dorit de un patron își va condiționa venirea de aducerea la pachet a lui “nea Titi, care mă cunoaște”.

Anul trecut, Liga 1 și-a bătut propriul record de volatilitate: au fost 25 de antrenori schimbați în 17 etape. Interesant e că s-a întâmplat la multe echipe situate în partea de sus a clasamentului. Ai zice că în rândul patronilor și al președinților de club se manifestă un perfecționism cronic, “mai mult, mai bine, mai sus”. De fapt, ideea e “cu cât sînt mai mulți, cu-atât e mai bine”; cu Mulțescu ori cu Ganea, cu Chirilă sau cu Barbu, tot aia e.

Opt tehnicieni au dispărut la curățenia rituală dinaintea Crăciunului, iar aici e semnul indubitabil al “șocului necesar la echipă”. Evident, șefii cei mari uită că, indiferent de natura unei echipe, șocul cel mai eficient pe care-l pot crea e acela de-a plăti la timp salariile. Dar ies mai ieftin dacă plătește antrenorul.

Fotbalul, un elefant împăiat

Făcuseră prin 1988, în rondul de la Bucur Obor, o machetă la scara 1:1 a unei statui, să i-o arate lui Ceaușescu. În liniștea serii, monumentul părea a fi de granit, o operă care va înfrunta veacurile. Dacă se stârnea însă un pic vântul, se ducea naibii toată măreția: colțurile desprinse ale pânzei fluturau și stâlpii scârțâiau, iar dimineața, când ieșea soarele de după blocuri, se vedea scheletul de fier prin cârpa transparentă, ca un uriaș abajur cu contururi de stîncă. După ce a căzut Ceaușescu, au dat-o jos și au instalat în loc – ce? – o fântână arteziană, care inunda însă periodic pasajul, așa că au pus până la urmă flori în loc, care și ele dispăreau peste noapte, căci și florăresele trebuie să trăiască.

Cam așa e și cu fotbalul românesc. În fiecare an, s-a înălțat câte o marionetă ce părea eternă. Ridicată de sforile unor sume obscure, lua un titlu și dănțuia un pic prin cupele europene. Performanțele românești în fotbalul ultimilor ani? Reorduri ilare atestând nu valoarea, ci tocmai neputința. Funcționa un singur criteriu: ce echipă a înscris mai multe goluri într-o grupă a Champions League, fără ca totuși să meargă mai departe. Chestiunea semăna cu un concurs de câte minute își poate ține cineva respirația sub apă, căutând o comoară printre scafandri dotați cu tuburi de oxigen, până să se sufoce cu demnitate. Învingătorul era apoi scos cu cangele din bazin, vânăt și cu ochii bulbucați, apoi prezentat drept campion al rezistenței.

Nu-i nimeni din străinătate interesat să preia vreo echipă românească, oricum s-ar numi ea, nici fonduri italiene de investiții, nici emiri putred de bogați, nici ruși fantomatici. Fotbalul românesc există, ce ironie tristă!, doar pentru cei ce-au fost deposedați de el. După cum fotbaliștii români nu sunt doriți în Europa decât, cel mult, pentru a fi mulți în fotografiile de prezentare ale echipelor. Clădite ori reînsuflețite pentru vânturarea banilor, multe cluburi de fotbal se pregătesc să moară. Seamănă cu elefantul împușcat de Ioan Niculae, dar până și acesta e mai viu ca ele: măcar el va mai dura un timp.

Uriașul morman cu fildeși va sta undeva într-o sală vastă, alături de alte trofee, pentru a-i aminti zilnic proprietarului de fiorul momentului în care a trimis glonțul în trupul vast, de măreția pachidermului pe care o crede transmisibilă și propriei persoane, când, de fapt, foșnetul vegetal dinăuntru ar trebui să-i spună adevăratul mesaj. Îl va expune, când și când, astfel încât și oamenii să se bucure la vederea trofeului, fără să înțeleagă, așa cum a fost și cu fotbalul, că ei sunt acel elefant, fiecare om cu paiul lui invizibil sau cu s-o mai folosi astăzi pentru a se da viață morții, contând toți doar ca public plătitor și fiecare deloc.

Alte ştiri dintr-un fotbal mic

* „Am auzit că în timpul meciurilor Real – Barcelona, pe Santiago Bernabeu s-a scandat continuu Hala Madrid!”, a declarat Mircea Rădulescu. „Am vorbit cu domnul Halagian, care s-a declarat deschis oricărei oferte”, a continuat directorul Şcolii de Antrenori.

* Adrian Mititelu a evitat să plătească timp de luni de zile factura la curent electric pentru stadionul din Bănie din două motive. Primul: este om de afaceri şi gândeşte în perspectiva noului sezon, când îl va ajuta soarele amiezii. Al doilea: graţie ochelarilor cu lentilă opacă, oricum nu ar sesiza dacă s-ar lua curentul.

* După îndelungi negocieri, Olăroiu a acceptat să antreneze Steaua, prin SMS, în repriza a doua a meciului cu CFR Cluj din ultima etapă, cu drept de prelungire până în minutul 90+4.

* Faptul că lucrările la National Arena sunt în întârziere nu pune în mare pericol disputarea meciului amical dintre selecţionatele României şi Argentinei. Careul alb-celeştilor din prima repriză poate fi gazonat şi atunci.

* În privinţa aceluiaşi meci, Răzvan Lucescu a declarat că se teme foarte tare de un singur lucru: ca Messi să nu-l marcheze prea strâns pe Florescu – singurul „tricolor” netransferabil, pentru că nu are de unde să se transfere -, împiedicându-l să-şi facă jocul fără minge care l-a consacrat.

* Pentru prima oară în ultimii trei ani, Steaua n-a tras nici măcar un singur şut pe poartă în timpul unui meci. Conducerea clubului a hotărât astfel ca în sezonul următor să investească nu în cumpărarea de jucători, ci în achiziţionarea de ghiduri Michelin şi de sisteme GPS.

* Noi schimbări în structura de conducere a lui Dinamo. După repetarea analizelor privind nivelul mercurului în sânge, Cristi Borcea a renunţat şi la poziţia de termometru.

* Secretul cel mai bine păzit al fotbalului românesc nu e ce se află în mintea lui Gigi Becali, ci faptul că Deac este agent secret. El a fost racolat de gruparea „Bărbaţi în şorturi”, un serviciu atât de secret, încât nici membrii lui nu ştiu prea bine că sunt spioni. Misiunea sa la Schalke este de a strânge cât mai multe date şi informaţii legate de fotbalul german. Până acum, Deac a reuşit să recolteze 714 mostre diferite de vopsea de pe băncile rezervelor, să se infiltreze în două rânduri pe gazon şi să facă astfel încât să-i fie prezentat lui Raul.