Fotbalul, ca o boală de sezon

Cel mai bun sistem pentru Liga 1 este, astăzi, cel cu șase echipe.

La puține săptămâni după ce tumultul din Champions League și Europa League se stinge, ori imediat după finalele de campionate mondiale sau europene, românii, ca niște soboli harnici, încep să joace tururi preliminare.

Acum câțiva ani, țelurile fotbalului românesc erau rezumate printr-o sintagmă cu valoare de simbol: “participarea în primăvara europeană”. Parcă vedeai cum se trezesc la viață pasa și fenta, cum înfloresc șutul din voleu și  cursa pe extremă, îți doreai să fii printre echipele care își dispută cu adevărat trofeul. Nu mai suntem de mult în acel stadiu. În prezent, obiectivul major este “accederea în toamna europeană”. Cum ar veni, să iei parte la preselecția pentru interviul care stabilește dacă te poți prezenta în fața unei comisii care-ți dă voie să mergi la concurs. Continue reading

Fotbal preliminar

stadionCând mai apare vreun proiect de stadion, este de parcă s-ar pogorî extratereștrii cu dare de mână peste România. Vezi desene demne de episodul 7 din Star Wars. Și e normal: doar extratereștrii s-ar putea deplasa cu ușurință prin România în lipsa autostrăzilor, pentru care nu se depun la fel de multe eforturi.

Continue reading

Campionatul F5

Fotbalul românesc se joacă prin comisii și tribunale, iar adevărații ași marchează la “masa verde”. Sunt mai multe contestații, apeluri și recursuri pe meci decât goluri, după cum există mai multe comisii decât oameni competenți în aplicarea regulamentelor.

Cei de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv au, cred, o rubrică specială pentru România: procesul zilei. Angajații de-abia așteaptă să deschidă mailurile, să vadă ce se mai întâmplă pe-aici. “Ia uite, ăștia de la CSMS Iași vor să se cheme Bayern München”, “Puneți-l pe Porumboiu la spam, nu poate reînscrie FC Vaslui sub numele de FC Vaxlui”, “Dinamo vrea un credit pentru a cumpăra un jucător și garantează cu sectorul 3”. Până la urmă, vor construi în Lausanne un teren de minifotbal, unde-i vor invita pe împricinați să joace, după sistemul “primul care dă gol ia campionatul”, astfel încât totul să se decidă pe iarbă, fie ea și sintetică.

Continue reading

Recorduri românești

La anul, e posibil ca golgheterul Ligii 1 să fie o rezervă de portar.

Într-un singur mod fotbalul autohton poate ajuta economia românească. Zilele trecute, premierul le-a făcut o ofertă celor de la Qatar Airways pentru achiziționarea Tarom. În locul șeicilor, m-aș gândi bine: doar cu plecările și cu întoarcerile fotbaliștilor și ale antrenorilor români s-ar umple câteva avioane.

În același timp, cei rămași în România se învârt precum călușeii, cu o viteză din ce în ce mai mare, dar fotbalul stă tot pe loc. Și nu mă refer doar la jucătorii sau antrenorii care iau toate echipele la rând, în stagii scurte, de parcă ar fi închiriați drept clovni la petreceri, ci și la președinți.

Continue reading

Fotbaliștii români – francii elvețieni

Cine-a vrut să-i ia de ieftini nu mai știe apoi cum să scape de ei.

În 2013, conform Federației Internaționale de Istorie și Statistică a Fotbalului, eram cel de-al zecelea campionat al lumii. Nu știu ce cornere și lovituri libere a numărat institutul respectiv, dar în 2014 am coborît pe locul 16. Suntem, totuși, înaintea Olandei, aflată pe 17.

Pe teren însă, acolo unde lucrurile nu pot suferi de statistică generalizată, numărându-se doar golurile, Olanda ne bate pe unde ne prinde, și la dispăruți, și la nenăscuți. Poate și pentru că Țara Lalelelor este croită pe creșterea și pe exportul de fotbaliști. România are însă o viziune opusă: noi funcționăm prin retururi planificate.

Continue reading