Despre natura umană și societate

„Acesta e blestemul rasei umane. Faptul că este sociabilă. Cristos ar fi trebuit să vorbească astfel: «Da, adevăr grăiesc vouă, de câte ori vă strângeți câte doi sau trei, înseamnă că un alt individ o să se aleagă cu capul spart. » Vrei să-ți spun ce ne învață sociologia despre tagma omenească? Am să-ți ofer doar un rezumat. Un om singur, bărbat sau femeie, este un sfânt. Doi oameni se vor iubi. Dacă sunt trei, vor inventa lucrul acela fermecător pe care-l numim «societate». Patru oameni vor construi o piramidă. Cinci oameni vor transforma pe unul din ei în paria. Șase vor reinventa prejudecata. Dacă se adună șapte, în șapte ani vor reinventa războiul.

Este posibil ca omul să fi fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, dar societatea umană a fost făcută după chipul și asemănarea opusului Lui și de atunci se tot străduiește să se întoarcă acasă.”

Stephen King – Apocalipsa

Lansare Exitus, duminica asta, la Timişoara

Duminică, 9 aprilie, – adică în acest weekend -, la ora 16:00, în cadrul Bookfest Timişoara (care va avea loc la CRAFT – Centrul Regional de Afaceri Timişoara) va avea loc o prezentare a romanului Exitus. Alături de mine, vor participa Tudor Crețu şi Bogdan Alexandru Stănescu.

Prieteni din Timişoara, vă aştept acolo.

Joi, ora 19:00, la Cărturești Verona, lansarea romanului Exitus

Un nou fragment din roman.

poza fata03Imma era acolo, în picioare, pieptănându-se în fața oglinzii. Continuă să cânte de parcă el nici nu s-ar fi aflat acolo. Își simțea plămânii ca pe niște pești mari înotând în interiorul corpului. Focul frământa lemnele într-o sobă și peste zgomotul acela crescu un altul: trosnitura parchetului sub tălpile sale butucănoase, ca sub copitele unui animal gigantic și neîmblânzit. Mai mult teama de acel zgomot îl împinse în continuare înainte, spre abajurul luminos din jurul patului, unde își văzu brațele cuprinzând-o și trupurile se ciocniră într-un zbucium scurt, apoi se desprinseră, ca și cum la capătul îmbrăţişării n-ar fi fost alt ţel decât acea scurtă atingere.

Mirosea a var.  Continue reading

„Exitus” se va lansa joi, 23 martie, la ora 19:00, la Cărturești Verona

  • coperta-exitusmicLansarea romanului „Exitus” va avea loc joi, 23 martie, la Cărturești Verona, la cafenea (la subsol).

Vor vorbi despre carte Florin Iaru și Răzvan Exarhu.

  • Duminică, pe 9 aprilie, voi fi la Bookfest Timișoara. Târgul de carte va avea loc în Centrul Regional de Afaceri CRAFT (vizavi de Sala Olimpia). La ora 16:00, lansăm cartea și acolo, în fruncea țării. Invitați: Bogdan-Alexandru Stănescu și Tudor Crețu.
  • Cartea poate fi comandată de aici. Costă 32,95 RON plus cheltuielile de transport.
  • În curând va fi lansată și varianta electronică.