Știu cum să rezolv problema traficului în București

Ieri s-a organizat un maraton prin București și am citit pe Facebook opiniile unor oameni revoltați că, din acest motiv, circulația mașinilor pe câteva străzi a fost oprită. De fapt, nu automobilele par a fi marea problemă a acestui oraș sufocat și poluat.

Pietonii sunt.

Mai ales că au supărătorul obicei de-a expira aer plin cu dioxid de carbon, ceea ce face tot mai dificilă admisia motoarelor.

Știu însă cum să rezolvăm problema traficului în București, spre mulțumirea șoferilor.  Continue reading

Fabricantul de paşi

Pe 5 februarie, Stefaan Engels, suferind de astm, a terminat un an în care a alergat un maraton pe zi.

Pe şoselele lumii, în Alicante, New York, Porto, Londra, Montreal, Gent, Mexico City, Veneţia sau Barcelona, el e la locul de muncă, pontând cu talpa. Uneori, calapodul, cu toată precizia sa, la care întreaga specie a lucrat mii şi mii de ani, oferă erori când nu te aştepţi: o pietricică se strecoară sub călcâi ori în interiorul pantofului, o baltă răsare ca un ocean în calea călătorului. Pentru Stefaan nu există însă rebuturi, cu paşii mici şi chinuiţi procedează ca şi cu ceilalţi, sănătoşi, simetrici şi elastici: îi lasă în urmă şi fabrică alţii.

O, dar dacă i-aţi fi văzut pe primii, realizaţi cam acum 48 de ani, pe vremea uceniciei lui într-ale mersului! Erau pricăjiţi, de câţiva centimetri, inegali, haotici. Piciorul stâng zăbovea în aer câteva secunde, ca un animal adulmecând aerul, dreptul cădea pieziş şi stângul se prăvălea imediat, de parcă taman atunci s-ar fi decis să recupereze întârzierea, apoi poc!, micul Stefaan pica în nas. Pe la jumătatea drumului, a fost diagnosticat cu astm şi sfătuit de medici să stea departe de sport, dar încăpăţânatul din Gent a însutit treptat producţia. În 2007 şi 2008, a terminat 20 de competiţii Iron Man (3,86 km înot, 180 km ciclism, 42,195 km alergare), iar la începutul lui 2010 a decis să execute un maraton pe zi, timp de un an.

Tehnologia nu-i de ultimă oră, o folosim toţi, că alergăm după autobuz ori spre bucătărie, când cafeaua ameninţă să dea în foc. Mai întâi, corpul se înclină uşurel în faţă, iar un picior, să zicem dreptul, se îndoaie de la genunchi, fiind ridicat şi aruncat înainte, ca un angrenaj bielă-manivelă. Concomitent, stângul, proptindu-se în metatars, împinge întreaga maşinărie spre necunoscut, iar pentru o fracţiune de secundă, omul pluteşte, înainte de a reveni pe planetă, unde ciclul e reluat simetric. Numeroşi oameni, de la împăratul Napoleon la cosmonautul Armstrong, de la filosoful Lao Tze la psihologul Milton Erickson, au văzut diverse valenţe ale pasului. Cu cele două unelte ale sale, fiecare dispunând de 26 oase, 31 de articulaţii şi 20 de muşchi, domnul Engels i-a dat atât dimensiunea muncii, cât şi pe cea a vacanţei, căci declară că, alergând, lucrează ca oricare dintre noi, dar se şi odihneşte.

Departamentul contabil va aprecia producţia anuală la justa valoare: 15.401 kilometri pe an, aşadar peste 23 de milioane de paşi realizaţi pe fugă, depuşi însă cu temei şi aplicaţie pe teritoriile a şapte ţări. Tot alergând aşa, Stefaan Engels n-a văzut nici măcar filmul Forrest Gump. Nu a fost timp.

P.S. Despre Stefaan Engels mai puteţi citi aici, aici şi aici.