Un test ADN pentru fiicele Mamei Omida

poza3

Adevăratul furt în fotbalul românesc acesta a fost: dizolvarea echipelor tradiționale.

Nu există o metaforă mai bună pentru fotbalul românesc: o echipă mutată din oraș în oraș ca un sac de bani negri și cu patronul la beci ne duce în primăvara europeană. E ca-n știrile acelea în care cetățeni dispăruți primesc rente viagere. Apoi, bănuiesc, Va fi astfel: când Astra Giurgiu va deveni o echipă de tradiție va apărea și o clonă, Astra Ploiești 1937, și va începe un proces lung ce nu va stabili de fapt nimic.  Continue reading

Fotbal preliminar

stadionCând mai apare vreun proiect de stadion, este de parcă s-ar pogorî extratereștrii cu dare de mână peste România. Vezi desene demne de episodul 7 din Star Wars. Și e normal: doar extratereștrii s-ar putea deplasa cu ușurință prin România în lipsa autostrăzilor, pentru care nu se depun la fel de multe eforturi.

Continue reading

Adevărata echipă

Steaua sau FCSB? Poli sau FC? FCU sau CSU? N-are importanță.

Eternul comic al fotbalului românesc își consumă cea mai tragică perioadă. E ca într-o secvență cu Stan și Bran care, după ce s-au chinuit să care un obiect, pianul sau bradul, sună la ușă, dar nu le răspunde nimeni. În absența adversarului, cei doi încep să se bată. Nu cu frișcă, nu prin tragerea pantalonilor în vine, ci cu setea omului care vrea să se răzbune și nu are pe cine.

De aceea, urletele lui Pancu, în ciuda conținutului licențios, reprezintă un omagiu involuntar: în scurta sa alocuțiune susținută în aula din Ghencea, domnul în cauză nu s-a referit la FCSB, ci la Steaua. Chiar dacă nu resimt acest fapt, și rapidiștii, și dinamoviștii au o problemă prin dezembrarea inamicului numărul 1. În ecuația primară a suporterului, întrebarea „Noi pe cine mai urâm acum?” s-ar putea dovedi mai importantă decât acea teribilă certitudine de a ști pe cine iubești.

Continue reading

Craiova Maxima

Îmi amintesc că Niţă Laurenţiu ocupase strategic banca a patra de la geam, postul nostru de telefonişti pe timp de meci, imposibil de reperat de către profesori, pentru că Laur ţinea galena strecurată în palma stângă, sprijinită de ureche, şi ai fi jurat că ascultă cu maximă atenţie darea de seamă a dirigintei despre cele zece sticle şi cele zece borcane pe care trebuie să le aducem pentru a grăbi înaintarea ţării spre socialism, dar prin firele trecute prin mâneca stângă, ce alunecau nevăzute pe după ghiveciul cu muşcate ajungând, printr-o gaură făcută în tocul ferestrei, la burlanul de afară, veneau ştiri importante de pe front.

La Craiova nemţii atacau, ploua cu bombe şi oberleutnant-ul Allofs tocmai trăsese pe lângă poartă, artileria noastră riposta cu curaj, iar Niţă, înfruntând privirea  sever-nedumerită a dirigintei şi mişcările necontrolate ale propriului corp, transmitea veştile peste linii, “a ratat Crişan”, “intră Cârţu în locul lui Geolgău”, “corner, bate Balaci!”, apoi strigătele lui Domozină: “Negrilă şut gol! Gol! Goool! Goooool!” au ieşit cu forţa unei alarme aeriene din mica galenă şi s-au împrăştiat în laboratorul de biologie, iar toate sticlele şi borcanele din lume s-au făcut cioburi, căci clasa a VII-a B, asemenea tuturor claselor din România, indiferent de literă, a sărit în aer şi am rupt-o la fugă pe culoare şi ţin minte că Niţă, săracul, avea în curte galena încă în pumnul încleştat, iar două fire rupte îi atârnau sub pulpana hainei de uniformă, ca şi cum ar fi fost până atunci conectat la o baterie.