in Recomandări

Două filme bune și puțin cunoscute. Cu Kathy Bates (după Stephen King)

Recomandările de azi sunt ecranizările unor cărți scrise de același autor, căruia i-am citit majoritatea volumelor: Stephen King. Mulți îl desconsideră, ca fiind „prea comercial”, eu îl văd ca pe un scriitor foarte bun, care știe mereu foarte bine ce face și pentru cine scrie.

Nu toate cărțile lui îmi plac (cam una din patru), dar unele sunt foarte bune. King are, după mine, mari calități: știe foarte bine să construiască personaje și să scrie simplu. Favoritele mele sunt: The Long Walk, The Shawshank Redemption, The Green Mile și cele două cărți care au stat la baza următoarelor pelicule. Nu întâmplător – cu excepția lui The Long Walk, ale cărui drepturi de ecranizare le are Frank Darabont -, celelalte s-au transformat în filme excepționale. 

Misery (1990). Ce este un rol bine jucat? Eu spun că este acea interpretare care nu lasă loc unor variante alternative de interpretare. De pildă, vi-l imaginați pe Don Corleone întruchipat de către altcineva decât de Marlon Brando? E imposibil. Ei bine, așa este și Kathy Bates în Misery: magnetică și strălucitoare, reușind să treacă instantaneu de la o fragilitate inocentă la o nebunie intensă. După ce veți vedea filmul, nu vă veți putea imagina pe altcineva jucând acest rol, pentru care, de altfel, Bates a primit Premiul Oscar.

Este povestea unei gospodine psihotice care-l ia prizonier pe autorul ei favorit de romane de dragoste, spre a-l sili să-i reînvie personajul favorit. Jessica Lange, Anjelica Houston și Bette Midler au refuzat rolul până a-i fi propus lui Kathy, după cum James Caan a primit rolul scriitorului numai după ce Warren Beatty, De Niro, Michael Douglas, Harrison Ford, Mel Gibson, Gene Hackman, Dustin Hoffman, Morgan Freeman, Kevin Kline, Al Pacino și Robert Redford l-au refuzat.

Și cartea, și filmul sunt atât de tensionate, încât le veți parcurge cu sufletul la gură. La filmări, Kathy Bates era atât de deranjată de scenele de violență, încât plângea înaintea începerii turnării acestora.

Kathy Bates a mai fost nominalizată de două ori, pentru rolurile secundare din Primary Colors (1998) și About Schmidt (2002). Pentru următorul rol, într-un mod incredibil – a fost una din marile injustiții din istoria Premiilor Oscar -, n-a fost nominalizată. Este și rolul ei favorit din întreaga carieră, foarte diferit de cel jucat în Misery.

Dolores Claiborne (1995). După ce s-au cunoscut pe platoul de filmare de la Misery, King a creat personajul Dolores Claiborne având-o pe Kathy în minte. Este povestea unei femei singure, bănuită că și-a ucis soțul cu ani în urmă, care este acuzată și de asasinarea femeii pentru care lucra ca menajeră. Tot ceea ce dorește ea e însă să se împace cu fiica ei, plecată de mult de acasă.

Kathy Bates și Jennifer Jason Leigh

Este unul dintre cele mai bune thrillere psihologice care s-au făcut vreodată și prilejuiește alte trei interpretări actoricești de excepție. Una: Jennifer Jason Leigh (ce actriță! v-o amintiți din The Hateful Eight?), în rolul fiicei lui Dolores. Doi: David Strathairn, în rolul soțului abuziv și alcoolic. Trei: Judy Parfitt, actriță britanică de teatru, în rolul femeii pentru care lucra Dolores Claiborne. Parfitt fusese recomandată de către soția regizorului Taylor Hackford, Helen Mirren, iar la audiție a uluit-o pe Kathy Bates cu interpretarea ei, fiind aleasă pe loc.

Spune-ți părerea!

  1. Dolores Claiborne, Fried Green Tomatoes, Titanic imi vine in minte unde am vazut actrita asta. Peste tot a avut roluri importante si le-a interpretat fara cusur. Zilele astea mai era la TV dar n-am avut timp, mereu revad filmele ei cu placere.
    Filmul The Shawshank Redemption am vazut dar n-am citit nimic de King.

  2. In “Misery” mi s-a parut – daca se poate spune asa – infricosator de senzationala!

  3. @luminita diculescu:

    Cică înainte și după secvența celebră cu toporișca a plâns în hohote, de violentă ce era. Caan a spus. Când i-au dat Oscarul, i-a cerut în glumă scuze lui Caan pentru glezne :)

  4. Bates a fost atât de bună în Misery încât, după ce am văzut filmul (în copilărie), tot timpul m-am mirat, văzând-o în alte roluri, cum de regizorii nu-şi dau seama de cât de diabolică poate fi. Cred că dacă aş fi regizor aş fi foarte circumspect asupra acestei actriţe (aş fi cu ochii pe ea ca nu cumva să omoare vreun alt actor, să-l schilodească etc.).

  5. Excelent (si) subiectul de astazi, Adrian! Pentru mine, ca umil cinefil ce ma recomand, cele doua filme nu sunt putin cunoscute, insa, in rest, sunt de acord cap-coada cu opiniile tale.
    Bates este ireal de buna in “Misery”. Si mie imi e imposibil sa ma gandesc la alta actrita in rolul respectiv. Foarte tare informatia despre rolul principal masculin, propus unor “monstri sacri” inainte sa ajunga la Caan. Pana la urma, a fost un deznodamant fericit, pentru ca si Caan face, dupa mine, un rol aproape perfect, desi putini si-l puteau/pot imagina in rol de scriitor. Apropo de Caan, de vazut omul si in “The Gambler”, dupa care s-a facut recent un remake cu Wahlberg, subtire si patetic, zic eu.
    “Dolores Claiborne” o duce pe Bates in alta partitura, insa femeia e la fel de convingatoare si demonstreaza ca este o actrita completa. Din acelasi film mi-a placut si Cristopher Plummer, mai discret, e drept, ca urmare sa statului secundar pe firul epic, insa consistent si, ca de obicei, credibil, amintind pe undeva de rolul sau din…”Undeva, candva”. :)

  6. Altfel, fara sa ma deranjeze catusi de putin contestatarii lui, Stephen King mi se pare a fi masinaria de scris perfecta pentru marele ecran. Nu intru in dezbaterea (stupida) despre ecranizari mai bune decat cartile ori viceversa, ci spun doar atat: nu exista filme comerciale, ci doar filme bune si filme proaste, iar majoritatea ecranizarilor dupa volumele lui intra, cred, in prima categorie. In care, cu voia ta, as baga, pe langa clasicele “The Shawshank Redemption”, “Shining” si “The Green Mile”, titluri precum “Stand by Me” si “The Mist”. In cazul lui “The Mist” – nu rade, te rog! -, ultimele cinci minute sunt etalon de story twist, pe care le asez fara rusine langa cele din capodopere ca “”The Usual Suspects”.
    P.S. Fara legatura cu gala Prime-Time Emmy, am vazut primul sezon din “The Handmaid’s Tale” si ti-l recomand fara rezerve. E bun bun bun. Bine, e greu sa mai am orgasme ca la “Breaking Bad”, dar repet: e foarte bun, merita.

  7. @vali:

    Nu râd de sfârșitul de la “The Mist”, și mie mi s-a părut bun, oricum mai bun decât cel din carte. A fost și este îndelung dezbătut de fanii lui King și de cei ai lui Frank Darabont (fac parte din ambele categorii), dar cred că Frank a luat decizia corectă. Un alt motiv pentru care-mi place The Mist e că Darabont a luat câțiva actori de aici pentru The Walking Dead, un serial al cărui prim sezon este excepțional. Ce nu-mi place – și m-a făcut să renunț și la serialul cu același nume – este exagerarea cu dihăniile, căci îmi place groaza provenită din situație, nu din scârbă.
    Cu “The Handmaid…” am o mică problemă: nu mi-a plăcut foarte mult cartea – prefer The Blind Assassin -, mi se pare ca, de la un moment incolo, devine redundant stilul, dar îmi place mult Elisabeth Moss si voi vedea seria.