in Camino de Santiago, Camino del Norte

Cum a fost pe Camino (4). Asturias

Plajă de lângă Pendueles

Primul popas după intrarea în Asturias l-am făcut în Pendueles, un sat de pescari la Marea Cantabrică, având o populație de sub 300 de locuitori. Plaja este de o frumusețe devastatoare și aidoma întregii zone, există „ziduri” întregi de flori viu colorate. 

Nu mult după ce am plecat din Pendueles, am ajuns în zona Bufonilor din Arenillas. Sunt formațiuni carstice, erodate pe dedesubt de apa sărată a mării și pe deasupra de apa dulce a pâraielor și a ploii, formându-se astfel niște pâlnii naturale. Când marea crește, valurile vin cu putere și apa trece prin acele găuri, pulverizându-se, cu un zgomot de ca un hohot de râs, de unde a venit și numele de „bufoni”.

Pe drumul între Pendueles și Llanes

Coasta nordică a Peninsulei Iberice e una dintre cele mai vechi zone locuite din Europa. De pildă, în Gijon s-au descoperit dovezi ale unor așezări omenești datând din jurul anului 5.000 î. C. și nu e întâmplător că aici există un sens frumos al comunității. Data trecută când am fost în Gijon, am nimerit în miezul unei serbări locale: locuitorii unui cartier scoseseră mesele într-un parc și se așternuseră la ospăț. Cu jamon, cu salchichones, cu vin rioja și brânzeturile lor bune. Toți trecătorii erau invitați să participe la bucuria lor.

Imagine din Gijon

Gijonul este un oraș destul de îmbătrânit; pe străzi, prin parcuri și pe lunga faleză vezi plimbându-se seara mulți oameni în vârstă. E o mare diferență însă între cum sunt integrați bătrânii în Spania și cum sunt integrați în România. Iar aici e acel rol nemaipomenit al micii comunități, care la noi, în marile orașe mai ales, lipsește. În Cordoba am asistat o dată la o mică defilare, femei și bărbați în vârstă care dansau și cântau. În Sevilla, la fel, femeile în vârstă dintr-un cartier dansau și cântau, fără cel mai mic complex, în stradă, după o datină locală. Și în Valencia am văzut ceva asemănător. Erau cumva mai tineri decât mulți dintre tinerii din România, fără acea tristețe încrâncentă pe care o vezi deseori pe figurile noastre, care nu avem, pur și simplu, unde – și de ce – să se strângă.

Acum patru ani, am stat mai mult în Avilés și ne-am bucurat de acest orășel. Anul acesta, am trecut rapid prin el,încercând să parcurgem cât mai rapid zona industrială de care este înconjurat. Numele îi vine, se pare, de la un proprietar roman de pământuri, Abilius. Unul dintre cei mai mari exploratori ai Spaniei, Pedro Menendez de Avilés, a plecat de aici pentru a pune bazele, în 1565, primului oraș spaniol în Florida, St. Augustine (patronul spiritual al orașului), care a rămas de atunci cea mai veche așezare continentală locuită, înființată de europeni, de pe teritoriul Statelor Unite. Orașul, asemenea tuturor celor din salba de la Marea Cantabrică, este un giuvaier. Clădiri din piatră, grădini, parcuri, aproape te fac să uiți de prea apropiata zonă industrială, căci și spaniolii au uneori darul acesta de a polua zone de o frumusețe incredibilă. Viața culturală e însă foarte vie, peste tot sunt sculpturi și se organizează mereu festivaluri de bere sau de prăjituri, de filme de scurt metraj, interceltic, muzică de stradă etc.

Dacă vreți să faceți ceva frumos, uitați-vă un minut la fotografiile caselor. Apoi gândiți-vă la  primăria din Drăgășani.  E cel mai frumos cadou pe care li-l puteți face ochilor voștri. Sau citiți în gând acest nume frumos: “Silvaoscura”. Acum  patru ani, când am străbătut pentru întâia oară Camino del Norte, am ajuns la Silvaoscura din greșeală. Aici e un traseu nemarcat – Sierra de las Palancas -, pe care mulți kilometri n-am întâlnit picior de om și nici roată de mașină.

Pe ruta cealaltă, e la fel de multă frumusețe. Este Novellana – cu plăcuța sa plină de mândrie, care anunță că în 1992 a fost desemnat un sat exemplar din Asturii – , este Playa del Silencio (Plaja Tăcerii) din Castañeras, sunt orășelele Santa Marina și Ballota, albe, curate și pline de flori.

Când vezi cum construiesc spaniolii, îți vine să le urezi tuturor, chiar și burlacilor convinși, „Casă de piatră!”. Având acest material de construcție din belșug și o medie de temperaturi peste an ridicată, ei îl folosesc cu prisosință. Piatra e frumoasă, are suflet, costă puțin și ține o răcoare nemaipomenită. Până și gardurile asturienii și galicienii și le fac din plăci mari și înguste de piatră, petrecute unele după celelalte.

Nu veți vedea folosită, decât extrem de rar, acea aberație a ochiului numită polistiren expandat. Uitați-vă în Dobrogea, unde piatra se găsește din belșug, practic, nici n-ar trebui să plătești principalal material de construcție – uitați-vă, de pildă, între 2 Mai și Vama Veche – și vedeți câte case de piatră tipic dobrogene sunt. Acum câțiva ani, era una singură, pe stânga cum te duci spre Vamă. În rest, paralelipipede ghiftuite cu polistiren.

This slideshow requires JavaScript.

Luarca seamănă, la conformație, cu Monte Carlo, dar n-are, evident, nimic din opulența Principatului. E un orășel de pescari, așezat într-un golf, în căldarea unor dealuri înalte. Dacă vrei să treci dintr-o parte într-alta a orașului, trebuie să cobori și să urci niște pante destul de abrupte. Cel mai frumos loc de aici este însă biserica, la care se ajunge cu un pic de efort. Cimitirul – aici nu-ți trebuie mare efort să ajungi – are o priveliște extraordinară, fie spre golf, fie spre falezele de piatră.

This slideshow requires JavaScript.

Tapia de Casariego e pe atât de frumoasă pe cât o arată numele, un orășel așezat pe malul oceanului, mângâiat – sau ars – de soare tot anul și plin de turiști. Paradoxal, populația îi scade constant. Cum cobori spre Spania continentală, acest fenomen – depopularea – este și mai lesne observabil, căci pe coastă există măcar turismul solemn al burților la soare. Ne apropiem încet de Galicia, unde tristețea satelor depopulate și tulburător de frumoase te marchează.

This slideshow requires JavaScript.

Care nume de oraș vi se pare cel mai frumos?

View Results

Loading ... Loading ...

Prima parte a seriei, călătoria pin Țara Bascilor, este aici.

Partea a doua, trecerea prin Cantabria, este aici.

Partea a treia, tot Cantabria, aici.

Spune-ți părerea!