in Camino de Santiago, Camino del Norte

Cum a fost pe Camino (3) Viață și moarte de-a lungul drumului

Cu șapte parcuri naturale, Cantabria  e scăldată în frumusețe. A oamenilor și a faptelor lor, a palatelor, a pământului lăsat în urmă de retragerea mării, a dantelăriilor din piatră.

Plecarea de dimineață din Santillana del Mar

Güemes este un sat cu case risipite pe munții verzi ai Cantabriei. Mergând spre albergue-ul din localitate, vegheați deasupra de trei vulturi – cam ca-n “Pluta de piatră” -, ne oftau ochii de atâta frumos.

Preotul Ernesto Bustio

“La Cabaña de Abuelo Peuto” e un adăpost donativo și poate găzdui peste 120 de pelerini. Este opera de o viață a preotului Ernesto Bustio, construit pe locul casei pe care bunicul său, Perfecto (diminutivat, Peuto) a ridicat-o acum mai bine de un secol. În 1988, Bustio a cumpărat terenul adiacent casei strămoșești și, de atunci, părintele construiește neîncetat, cu ajutorul voluntarilor.

Și ce ce grijă pentru detalii și frumos poți vedea aici! Fie în biroul părintelui, în cartușele filmelor așezate în sertare sub tavanul înclinat al acoperișului, în balustradele din scânduri cât secțiunea unui copac, rotunjite cu grijă la muchii, în toate obiectele strânse de bătrân de-a lungul unei vieți în care a călătorit el însuși ori prin cei cărora le-a dat, atâția ani, adăpost.

This slideshow requires JavaScript.

Santander e unul dintre cele mai sigure orașe iberice, cu o rată a infracțiunilor foarte coborâtă (36,2 delicte penale anual la mia de locuitori, față de o medie de 50 în Spania și 70 pe teritoriul UE). Se pare că numele provine din „Portus Sanctorum Emeterii et Celedonii” –» Sancti Emetherii –» Sancti Emderii –» Sanct Endere –» San Andero –» Santendere –» Santanderio –» Santander.

Palacio de la Magdalena văzut de sus

În Santander – mai bine zis în Peninsula de la Magdalena – există Real Palacio de la Magdalena, construit între 1909 și 1911, prin subscripție populară, pentru familia regală spaniolă, în locul unui fort militar. În 1977, Juan de Bourbon – tatăl lui Juan Carlos I, părintele actualului rege –, deși castelul era un cadou primit din partea orașului Santander, l-a vândut municipalității pentru o sumă care astăzi ar fi de 1 milion de euro.

Cred că spaniolii sunt neamul cu cele mai multe sărbători pe an din Europa, marea lor majoritate fiind religioase. Uneori, ai senzația că au mai multe petreceri în calendar decât zile și mai ales în august.

Prima oară când am fost pe Camino del Norte, acum patru ani, am prins câteva pe drum și, serios vorbind, când vine vorba de chiuit și de băut, nu se încurcă. De la un moment încolo, după ce ne-am prins de apetența lor pentru odihnă și distracție, începuserăm să întrebăm decuseară dacă în următoarea zi vor avea o sărbătoare, să fim siguri că avem de unde ne cumpăra mâncare. Dacă mă întrebați pe mine, au dreptate (cum au și cu siesta, pauza de la prânz): când ai o țară atât de frumoasă și o asemenea medie de temperatură, mai bine te liniștești cu munca și te bucuri de viață.

Femeie lucrând în grădină în Santa Cruz de Bezana

În afara sărbătorilor naționale, există și multe care țin de tradiția locului. De pildă, în Santa Cruz de Bezana, orășelul în care am poposit după ce am trecut de Santander, există următoarele sărbători locale: Las Nieves y San Salvador, San Roque, Dia de la Cruz, San Cipriano, San Juan, San Judas Tadeo, San Mateo, El Carmen, San Agustin, La Virgen del Rosario.

Casă părăsită în Requejada

Torre don Beltran de la Cueva (Queveda)

Cea mai neplăcută parte legată de orașele mari pe care le întâlnești pe Camino este că, până ieși din ele, trece o zi, petrecută prin periferii industriale. Etapele de după Bilbao, Santander și Gijon au fost cele mai urâte de pe întregul Camino, o trecere nesfârșită pe lângă mașini, fabrici și cartiere mărginașe. Doar San Sebastian a făcut excepție. Uneori, în mijlocul atâtor frumuseți, găsești adevărate furuncule, ca în Aviles sau în Requejada, unde combinatul Solvay a salvat zona, dând de lucru multor locuitori, dar i-a străpuns inima. Case de o frumusețe incredibilă, învecinate combinatului, sunt acum în ruină pentru că nimeni nu poate locui atât de aproape de norul de praf și fum prin care oamenii circulă ca niște zombies.

Ne-am oprit apoi în Queveda, un orășel de 600 de locuitori, unde există Torre de Don Beltrán de la Cueva, declarat bun de interes național în 1981, cu trei etaje, făcut din silleria, adică din niște pietre paralelipipedice masive. A urmat Santillana del Mar, despre care  Jean Paul Sartre spune în Greața că e cel mai frumos sat din Spania. De asemenea, se zice că e “orașul celor trei minciuni”, nefiind nici ” sfânt” (santo), nici “plat” (llana), nici “cu ieșire la mare” (Mar). Un adevăr incontestabil e următorul: peștera Altamira, descoperită în 1868, unde au fost găsite niște minunate picturi rupestre din paleolitic, este la vreo doi kilometri distanță.

Răsărit în Arroyo

Pentru mine, Santillana e totuși ca și cum ai admira un bizon împăiat într-un muzeu: în ciuda valurilor de turiști, îi lipsește lucrul cel mai important – viața. Dantelăriile ei din piatră se văd cel mai bine înaintea răsăritului, când turiștii dorm și te îndrepți către unul dintre locurile mele favorite de pe Camino del Norte. Următoarele sate se numesc Arroyo (pârâu) și are vreo 50 de locuitori: o vale verde, cu case din piatră, deasupra căreia stăruia o lumină ireală, ce părea că nu voia să coboare până la suprafața pământului, să nu strice acea compoziție, după care intri în Oreña, cu biserica și cimitirul ei în care adormiții stau ca-n niște rafturi.

This slideshow requires JavaScript.

Cantabria nu are același grad de părăsire precum Galicia, unde parcurgi uneori fantomele unor sate din care oamenii au plecat demult. Totuși, coborând spre Marea Cantabrică, aflată nu departe, poți întâlni un cătun abadonat, cu colibele acoperite de vegetație. Știți cum se numește? Morteo.

Sunt câteva ciudățenii legate de următorul oraș de pe Camino, Comillas. În primul rând, numele orașului înseamnă „ghilimele” în spaniolă. În al doilea rând, a fost capitala Spaniei pentru o zi, pe 6 august 1881, în urma unei înțelegeri dintre Regele Alfonso al XII-lea și Consiliul Local. Este cunoscut și drept „Orașul Cardinalilor”, căci cinci preoți născuți aici au devenit cardinali în timpul Evului Mediu.

Palacio de Sobrellano (Comillas)

Primul Marchiz de Comillas a fost Antonio Lopez y Lopez. El a făcut avere din comerț naval și trafic de sclavi și și-a cumpărat titlul în 1878. Și în prezent există un Marchiz de Comillas. Adevărata avere a orașului sunt însă clădirile. Palatul de Sobrellano (primul edificiu din Spania care a avut lumină electrică are în interior picturi de Llorens, mobile de Gaudi și în exterior sculpturi de Joan Roig), Universidad Pontificia Comillas, El Capricho (construită de Gaudi).

El Capricho, de Gaudi

Plecând din Comillas, treci prin Parcul Natural Oyambre, care cuprinde estuarele râurilor San Vicente și Rabia, un paradis pentru diverse specii de cormorani, pescăruși și rațe. Te înalți deasura lumii, trăgând pe nări mirosul aspru al munților și pe cel sărat al mării care se retrage, lăsând în urmă coviltire de ceață și trupuri țepene de bărci pe nisipul ud dezgolit, treci de biserica Santa Marina, pe turla căreia crește un copăcel și lângă care au tras, ca un covor, un teren de golf pentru cei bogați, îți pui pelerina de ploaie și, prin ploaia din ce în ce mai deasă, mergi mai departe.

This slideshow requires JavaScript.

Prima parte a seriei, călătoria pin Țara Bascilor, este aici.

Partea a doua, trecerea prin Cantabria, este aici.

Partea a patra: Asturias, aici. 

Spune-ți părerea!