in Filme, Recomandări

Serialul anului 2017: Mindhunter

Difuzat de Netflix, Mindhunter este ecranizarea cărții Mind Hunter: Inside the FBI’s Elite Serial Crime Unit, care tratează înființarea, în anii ’70, a primei unități de profileri, adică agenți FBI cu studii de psihologie care se ocupau cu studierea crimelor ce nu aveau o motivație clasică.

Cameron Britton, interpretul asasinului Ed Kemper, și Jonathan Groff

Nu e serialul polițist obișnuit. Binele și răul, repartizate dintru început prin convenția taberelor – agenții FBI și monștrii fără de conștiință -, se amestecă pe parcurs, ca-n orice noir ce se respectă. Deși Fincher a regizat doar primele două și ultimele două episoade din sezon (în echipa de regizori este și Asif Kapadia, cel care a făcut documentarele despre Senna, Cristiano Ronaldo și Amy Winehouse), semnătura lui e pregnantă. 

Fincher a luat actori destul de puțin cunoscuți. Dintre agenți, Jonathan Groff (agentul Holden Ford) și Holt McCallany (agentul Bill Trench), personaje bazate pe cei doi profileri care au inventat disciplina, în anii ‘70. De pildă, Anna Torv, care interpretează (excelent) rolul profesoarei Wendy Carr, deși jucase în Fringe, a fost confundată de telespectatori cu actrița Carrie Coon. La un moment dat, Coon și-a modificat și descrierea din contul de Twitter: “Nu sunt eu cea din Mindhunter”.

Jonathan Groff, Anna Torv și Holt McCallany

Nu există aproape deloc acțiune, în sensul filmelor “de acțiune”; de cele mai multe ori avem de-a cu discuții în jurul unei mese. Plictisitor? Nicio secundă. La sfârșitul fiecărui episod, arzi să-l începi pe următorul.

Este același stil din Se7en, căci Fincher este, în primul rând, un creator de atmosferă. Cumva, ești invitat în echipa FBI, să simți nebunia, dar să rămâi lucid. Camera de filmat cu care lucrează – unicat, făcută special pentru el – și formatul video, folosit în general la producțiile grandioase și mai puțin la TV, contribuie la ținerea telespectatorului la distanță.

Episoadele încep cu secvențe scurte cu un criminal în serie care a fost prins mult mai târziu, în 2005, “The BTK Killer”, care n-are, deocamdată, legătură cu ce se întâmplă în timpul episoadelor. Acest teaser ciudat este o dovadă de încredere în sine, cum este și schimbarea etapelor tipice ale narațiunii. Nu există un punct culminant, dar tensiunea e mereu acolo, mai ales în secvențele în care agenții îi intervievează pe criminali. Nu știi exact de ce, dar îți ții răsuflarea.

Fincher folosește un joc foarte subtil. Face tot ce e posibil să te îndepărteze de profileri, dar pe asasinii în serie (serialul ne și arată cum a fost inventat termenul, ca la o banală ședință de copywriteri) ți-i apropie. Nu-i umanizează exagerat – Fincher e prea deștept pentru asta -, dar, așa cum a făcut, de pildă, cu asasinul interpretat de Kevin Spacey în Se7en, ți-i aduce alături cât să le simți și respirația rece, și fragilitatea.

Cineva scria pe Facebook că Mindhunter este ca trecerea de la Vechiul Testament la Noul. Dacă rămânem în cheia biblică, este mai degrabă o coborâre în infern; nu pentru salvarea sufletelor celor damnați, ci pentru înțelegerea mecanismelor minților defecte. Interesantă este transformarea agentului Groff, cu costumele lui impecabile și dincolo de modă, cu mersul lui de robot și privirea opacă, la rândul lui într-un fel de psihopat.

Al doilea sezon din Mindhunter a primit undă verde încă dinaintea televizării pilotului. Un serial atipic, cu atâta forță, nu am văzut de la primul sezon din True Detective.

Spune-ți părerea!

12 Comments

  1. Nu-i de mine, n-am citit, doar l-am privit de sus in jos textul, nu pot sa vada asa ceva!!!

  2. M-ati facut curios. Am iubit primul sezon din True Detectives. Pacat ca de la al doilea au dat-o in bara. M-ai citisem o recenzie despre el si inca nu eram hotarat daca merita investit timp in el.
    Multumiri.

  3. @lucian:

    Atenție, serialele nu sunt foarte asemănătoare ca gen. Le-am comparat dpdv al forței și al curajului de care au dat dovadă creatorii.

  4. Intr-Un fel invidiez persoanele care seara mai au energia de a urmări un serial.

  5. Off topic. În lumina ultimelor performante ale numărului 1 mondial în tenisul feminin abia aștept un alt articol în care haterii simonei sa fie puși la zid.

  6. @Alex:

    Păi ce s-a schimbat? Dacă un sportiv pierde un turneu, asta înseamnă că haterul a realizat ceva? Nimic :)

    Zero înmulțit cu oricât e tot zero :)

  7. Excelent serialul,excelanta si prezentarea!
    Am vazut Dunkirk.Ce parere aveti despre film?

  8. Tot am amânat să-l văd până am citit articolul tău. Excelent serial, îl recomand şi eu mai departe prietenilor mei cinefili. Mulţumesc :)

  9. @Adrian:
    L-am terminat si pot spune ca este intr-adevar exceptional. Da, ca stil, sunt total diferite, insa merita fiecare secunda petrecuta in fata ecranului. Totusi, prima parte din True detectives nu poate fi atinsa prea curand din punct de vedere al valorii cinematografice.
    Mai aveti si alte recomandari?