„Fotbalistă”. Brrrr, cum sună! Cam ca „membră”, un cuvînt care parcă a suferit o schimbare forţată de sex. Din start, fotbalul feminin a părut o încălcare de teritoriu şi reacţia masculină a fost ceva de genul: „puteţi să vă jucaţi, deşi am prefera să vă vedem luptîndu-vă în ciocolată”. Ideea că un picior obişnuit cu pantoful cu toc sau un cap coafat nu pot lovi o minge şi-a arătat în timp lipsa de temei. Acum vreo zece ani doar un festival de lufturi şi de pase greşite, fotbalul feminin a evoluat extrem de rapid.
Nu ştiu totuşi dacă „evoluţie” e cuvîntul cel mai potrivit. E mai degrabă recuperarea unui spirit pe care fotbalul l-a pierdut după anii ’70 şi ’80. Desigur, fotbalul lor e imperfect (am fi preferat, de pildă, să joace în fustiţe, ca la tenis), femeile sînt mai încete şi nu prea driblează, însă jocul lor are ceva curat şi îngrijit, ca organizarea unei poşete.
Nu am văzut prea multe fotbaliste care să scuipe ori să se tăvălească pe jos în urma unui fault, accentuîndu-şi suferinţa prin grimase şi gesturi de victimă arsă pe rug. Nici jucătoare care să sară la cap, proptindu-şi cotul în figura adversarei. Probabil că faultul cel mai dur în fotbalul feminin este să-i şopteşti celeilalte la ureche: „Frumoasă freză! Sue Ellen ar fi mîndră de ea”. De fapt, nici asta nu prea se întîmplă, pentru că ironia făţişă e ceva tipic masculin. Cred că, dacă două adversare nu se înghit, pur şi simplu se ignoră pe teren sau cel mult se privesc zîmbind, cu o oarecare îngăduinţă. Aşa fac ele.
Mai mult ne deranjează, cred, că ne-au luat măruntele gesturi rituale: mişcarea lentă, şmecheroasă, din şolduri, dinaintea fentei, potrivirea jambierelor după o lovitură liberă slab executată, gesturile de bucurie de după gol. Păcat doar că sînt atît de reţinute, cum a fost şi argentinianca Ludmila Manicler, care, după ce a marcat împotriva Canadei la Jocurile Olimpice, de bucurie a vrut să-şi scoată tricoul, dar s-a abţinut.
De aceea e bine să ţinem minte că femeile stăpînesc delicata artă de a nu merge pînă în pînzele albe. Ne amuză, uneori, că le găsim, cu sculele noastre împrăştiate în jur, încercînd să etanşeze un robinet cu cleştele. Nu ştiu ce cred vecinii, dar apa ţîşnind pînă în tavan din cauza unei piese nestrînse e un spectacol simpatic.
Şi realizez, căutînd înfrigurat cheia franceză în mijlocul unei arteziene, de ce îmi place fotbalul feminin: e un altceva, simpatic şi spectaculos în felul lui.
bine scris
Ar trebui sa te obisnuiesti si cu ideea ca o mana cu manichiura ingrijita se poate transforma intr-un pumn care sa te blagosloveasca cu o directa…te las sa alegi tu daca de dreapta sau de stanga.
„însă jocul lor are ceva curat şi îngrijit, ca organizarea unei poşete”….Unde ai vazut tu poseta organizata?
amorphis
Nicaieri. Te-ai prins! :D
Cate ceva despre o tema mai veche
http://www.antena3.ro/Fetita-care-a-cantat-la-festivitatea-de-deschidere-a-JO-a-facut-playback-pe-vocea-altcuiva_ext_52776_ext.html
Elena ce zice ?!
rossi
Ssssh. Nu fi rau! Sper sa nu afle :)
Fotbalul feminin e un nonsens. Daca vor sa isi etaleze eleganta, o pot face la patinaj artistic. Sunt sigur ca ar fi mult mai placut pentru cei din jur. Daca mergem un pic mai departe, ne putem imagina si femei care joaca rugby. Ce conteaza ca ar distruge ideea de forta si viteza?! La urma-urmei, e dreptul lor sa joace orice. Problema e la cei care se uita.
e prima data cand am onoarea de a posta primul comentariu si nu cred ca e vorba de noroc sau de o maxima promptitudine din parte-mi. mai degraba cred ca tema articolului i-a cam descumpanit pe postatorii fideli. nu ca ar fi mai putin reusit, dimpotriva, arareori am gasit o atat de reusita combinatia intre ironie fina si admiratie. ca mai intotdeauna, citesc cu placere scrierile tale, Adrian, chiar si atunci cand subiectele sunt in afara zonei mele de interes, cum e cazul fotbalului feminin. :) spor la scrierile viitoare!
ca sa vezi…nici macar n-am fost prima. :)
Da probabil nu la curatenia si ingrijirea obisnuite te refereai tu.. Oricum cel mai probabil ca fotbalul feminin are frumusetea lui specifica.. Doar ca nu am descoperit-o inca sau probabil ca nu e pe gustul meu:)
„Păcat doar că sînt atît de reţinute(…)de bucurie a vrut să-şi scoată tricoul, dar s-a abţinut”
Nu s-ar putea introduce niste reguli care sa le…dezinhibeze !!!???
In plus, sigur ar creste si audientza, inclusiv cea feminina.
Mihaela
Ai fost prima domnisoara sau doamna.
Brigate
Nu e, domle, asa.
Nu e, nu e. Astept infiintarea unor echipe mixte.
Buna ziua!
N-am rezistat mai mult de 4 minute la un meci de fotbal feminin!
In 13 minute, Covaliu intra in semifinala!
aha, e bine si asa, nici fotbalul feminin nu se amesteca cu cel masculin, nu?
Topci
Si tu, bruta mica?
AG
:twisted:
ait jucat vreodata fotbal cu o fata care practica acest sport? e valabil ce se scrie in articol, cu adaugarea ca dau la gioale de nu te vezi. asa, cu zambetul pe buze si cu gratie, iti invinetzesc tibiile. parafrazandu-l pe antrenorul de nba, „don’t underestimate the heart of a woman”. si pentru cine rezista mai mult de 13 minute :P, urmariti-o pe marta, nr 10 de la nationala braziliei, daca aveti ocazia.
hai covaliu!
Hai Covaliu!
sunt un cititor recent al blogului tau. si asta e primul comentariu. cunosc stilul tau, si imi place, din gazeta.
eu inca nu resusesc sa concep fotbalul feminin. mi se pare peste mana. ceva de genu’ box feminin. poate daca as vedea live sau mai des mi-as schimba perceptia.
apropo, la noi ce exista in acest domeniu? poate ai putea sa scrii un articol despre asta.
Ce aveti mai cu fotbalul feminin? Eu jucam cu baietii de obicei si la 24 de ani, jucam intr-o echipa de fotbal feminin! O buna prietena ma convinsese. Era super misto, desi saracul antrenor o luase de la 0 cu noi. Fratele meu mai mic, auzind ca m-am apucat de fotbal ma declarase nebuna (stia el ce-mi poate capul, dar asta era inacceptabil). Bunica mea isi pusese mainile in cap cand a auzit ce fac (bine ca nu stiau si prietenele ei ce fac eu in oras). Ai mei nu mi-au spus nimic, pt ca stiau ca oricum o fac. Apoi ma antrenam si aici cu o echipa feminina, dar nu prinsesem loc in echpa, erau a naibii de bune, sau eu jucam prea prost, lucru de care sunt sigura. Am un prieten antrenor de rugby feminin si am participat si eu la un antrenament cu fetele. Ala antrenament. M-au dat gata. Vecina mea jucase si ea fotbal si m-a chemat anul trecut sa mergem sa jucam iar aici in oras. Nu o mai fac, dar timpurile acelea au fost superbe!
Odata jucase echipa masculina de la mine din comuna inaintea noastra, si au ramas baietii la meci. Ii cunosteam pe toti, sa fi vazut atunci ce galerie am avut.
:) :) :)
Suna ca dracu „fotbalista”
bleah :lol:
ignori fotbalul
Exista sporturi care sunt pur masculine la fel cum exista sporturi care sunt pur feminine. Cum ar fi un rugby feminin? Nu are rost. Fotbalul nu este feminin, este un sport masculin prin excelenţă şi nu spun asta gandidu-mă la femei luându-se la bătaie in ciocolată. Pot să apreciez dârzenia unei femei în tenisul de masă, în gimnastica sau la înot.
Gandeşte simplist, pe câtă lume intereseaza gimnastica masculină. Nici nu trebuie să ai date despre audienţă la îndemână să vezi că, în ciuda faptului că băieţii de la gimnastică sunt bine proporţionaţi muscular şi frumoşi, nici femeile nici bărbaţii nu savurează sportul ăsta. E doar un rezultat al unei democraţii sportive imbecile. Mi s-ar părea straniu şi inadecvat să văd un jucător de tip Koller în fotbalul feminin. Sau Crouch. Sau Gatusso. Sau Rivaldo Sau… şi lista poate continua.
eftimie
Habar n-ai tu ce bine ar da o Gattusă! :D
Misogini ca de obicei. Nu stiti sa apreciati frumusetea unei preluari cu pieptul.
Ce sunteti asa rai mai? Nu suna ca dracu ‘ fotbalista ‘, problema e a voastra a barbatilor. Pur si simplu va deranjeaza ca putine lucruri sunt pe care voi le faceti si o femeie nu le poate.
AG
Exista si femei care nu stapanesc delicata arta de a merge pana in panzele albe, dar poate ca se abtin uneori.
cand ai vazut ultima data poseta sotiei tale? sau ai
deschis-o vreodata? =)) ca io de cate ori o deschid
pe-a sotiei mele, nu gasesc nik din ce-mi spune ea ca
tre sa gasesc, atat de dezordonata e… si pun pariu ca
nu e singura care are tot ce vrei si ce nu vrei in poseta,
ca atunci cand tre sa gasesti ceva, n-ai nici o sansa!!!
Gresit Adrian, eu am fost prima doamna (nu aveai de unde sa te prinzi, nickul e de vina, dar sun fan metal gotic si e o trupa cu acest nume, ma rog fara 05). Si inca ceva, de ce te pun in josul paginii la GSP? Noroc ca sunt abonata si vine articolul pe mail, altfel te plictisesti sa tot cauti mai ales ca nu ai rubrica permanenta. Oricum felicitari pentru stilul si realizarea articolelor
Mihai Covaliu a pierdut in semifinale! Se lupta pentru bronz!
Imi cer scuze, dar fac o mica paranteza.. Unde as putea sa-l urmaresc pe Covaliu pe net, sau macar scorul sa-l vad live… Stiti ceva despre asta? Caci sunt la lucru si n-am acces la nici un tv :|
Multumesc anticipat.. Adriane, scuze ca-ti „infectez” blogul cu aceste curiozitati personale. Se presupune ca lumea ar trebui sa discute aici la subiect :) Imi cer scuze inca odata ;) Numai bine:)
….si uita ca a venit si raspunsul… :|
La fara 10 e finala mica!
Eu nici macar poseta nu port pt ca nu ma prinde. Prietenele mele sunt atat de ‘femei’ incat ma enerveaza uneori.
N-as vrea sa te jignesc… dar poate nu esti tu suficient de femeie.. :) Te-ai intrebat vreodata?
van_damme
Pentru informatii despre rezultatele romanilor si nu numai
http://www.puresport.ro
van_damme
Stiu ca nu sunt suficient de femeie, si nici nu vreau, pt ca sunt multe lucruri care si pe mine ma deranjeaza la femei. Dar putini sunt cei care indraznesc sa se lege de femei , atunci cand sunt eu de fata. Nu aici, pe net ma abtin.
Pana la urma, totul tine de perceptia celor din jur si de prejudecatile sociale.
Un prieten, care a stat vreo cateva luni in SUA (parca prin Boston) povestea cum fotbalul neprofesionist e un sport dedicat femeilor. Povestea cum a vazut numeroase partide de fotbal intre femei (chiar fete) si l-a distrat mult faptul ca se echipau foarte atent (genunchiere, etc). Si chiar povestea ca daca niste barbati sunt vazuti ca joaca fotbal sunt considerati cam fatalai (ca sa nu spun gay).
Deci… pot exista si alte perceptii complet diferite de ale noastre!
ŢOPCIZIKÆ
Merci pentru informatie!
nico
Ma bucur sa aud asta… Adica e ok sa fi cum iti place tie sa fi… Intrebarea de mai sus iti era adresata in cazul in care nu ai fi fost constienta de „barbatia” ta… daca e in regula sa ma exprim asa..:)
Cat despre faza cu legatul de femei… Nu e cazul. Nici macar nu mi se par firesti discutiile astea, despre femei sau barbati.. Se generalizeaza prea mult si parca ajungem sa fim 2 rase diferite… Nu sunt de acord…
Eu traiesc in Germania si la TV se transmit toate meciurile nationalei de femei a Germaniei. Si intreadevar pot invata multi fotbalisti de la fete ce inseamna daruire pt. echipa,respectarea adversarului si a arbitrilor.
Iar pt. cei care spun ca fetele nu au tehnica sau pregatire fizica si tehnica le recomand sa urmareasca meciurile de fotbal de la JO.
Si la sfirsit pt. cei care vorbesc de rugby. Sa stiti ca rugby-ul feminin este intr-o mare ascensiune la fel ca si SARITURILE CU SCHIURI de la trambulina(in cel mult doi ani va fi Campionat mondial de fete)
BRONZ pt COVALIU!
Nu m-am uitat la un meci de gagici atat de mult ancat sa vad o lovitura libera si formarea zidului.Oare s-or tine de oua fetele? :)
van_damme
Nu sunt constienta de barbatia mea, pt ca nu o consider barbatie :)
De dimineata citeam ca femeile care se cearta la locul de munca sunt considerate incompetente, in schimb la barbati li se accepta.
Cred mai degraba ca la femei e vorba de bariere pe care si le pun singure. Si cred ca tocmai asta ma face pe mine sa fiu altfel pt ca nu accept nici o bariera.
http://nl.youtube.com/watch?v=XSK-2mPIsps&feature=related#
:D Au si barierele astea o utilitate… Dar cred ca e mai bine sa nu le accepti, decat sa te plafonezi prea mult din cauza lor.. :)
Mai ca simt lipsa unei ligi intai la fotbal feminin.Sa vezi atunci
stiri sportive…….
Astept, cu o nerabdare plina de bale, ziua cand femeile
isi vor ispravi complexele de inferioritate ( ce altceva poate fi
acel „si noi putem face, nu doar barbatii”?!) si isi vor dori sa ramana
( sau sa redevina) femei, asa cum le-a lasat Dumnezeu,
COMPLEMENTARE noua. Nu rivale, nu persecutate, nu
disperate sa isi lepede feminitatea, jinduind dupa box,
batai in ciocolata ( de ce nu in „Vegeta”?) si mustata?
Sohil
Complementare voua? Despre care D-zeu vorbesti? De ce n-ar fi barbatii complementari femeilor? Si dupa mustata nu cred ca-s multe care jinduie, dar dupa o partida de box, de ce nu?!
Aici cred ca ai facut o confuzie… Complementar e aici cu sensul de a intregii, a completa.. De aici rezulta ca si barbatii sunt in egala masura complementari femeilor… Ideea e sa devina impreuna un intreg… Daca mai stam iar sa ne targuim care pe care completeaza mai mult…. deja o luam iar pe ulei :)
Ahem. Atrag atentia multor distinsi companioni ca au niste aparatori laterale atasate de urechi. Si se intind mult in fata.
AG
Cu faulturile in fotbal nu stiu cum e. Dar la baschet ne dam coate cat cuprinde. Suntem rele rau, ce mai.
De acord, e „e un altceva, simpatic şi spectaculos în felul lui”. Asa il privesc si eu (cand am aparatorile date la o parte de pe ochi si urechi :) ).
De ce nu ne-am lega atunci de baschetul, voleiul sau handbalul feminin? Pentru ca suntem obisnuiti cu ele. Asa vom fi si cu fotbalul feminin. Probabil ca generatiile vechi nu vor putea trece usor peste misoginismul lor si nu vor accepta „erodarea” sportului rege de catre amazoane… :)
Nu il privim cumva asa cum priveam fetele in armata? E cumva o paralela fina intre fotbal si armata ca si domenii exclusiv masculine? Ce zici AG? ;)
Ingaduiti_imi sa dau un citat,dintr_un roman drag mie,
pe care am bunul simt sa nu mi_l insusesc.
„Dupa ce trece destul timp,pur si simplu te lasi dus de val si
accepti faptul ca esti un cretin,sexist,bigot,insensibil,crud si imbecil.
Femeile au dreptate.Tu esti ala care greseste.(….)
Nu-i maternitatea ultimul miracol magic absolut?Dar un miracol
la care barbatii n_au acces.Si pot zice ei cat vor ca_s fericiti ca nu
trebuie sa nasca,cu toata durerea si sangele ala,dar zau ca_s cat
nu se poate mai ipocriti.Categoric,barbatii nu_s in stare de nimic atat
de incredibil.(….)
Femeile sunt cu mult mai inzestrate inca de la nastere.In ziua in care
barbatii vor fi in stare sa nasca,abia atunci vom putea incepe sa vorbim despre
drepturi egale.”
Frumos si elegant ca de obicei
Acuma vine partea atractiv-reala(din acelasi roman)
„Femeile nu vor drepturi egale cu barbatii.
Ele se simt mult mai puternice atunci cand sunt oprimate.
Ele au nevoie ca barbatii sa fie conspiratia inamica.
Intreaga lor identitate se bazeaza pe asta.”
Mag-got
acest ultim citat musteste de misginism
*misoginism*
Nu si in context.Nu_mi permit sa citez un intreg capitol
de roman pe blog.
In plus citatele,sunt din capitole diferite……
Haha
M-am spart de ras la articolul asta. Un pic misogin, dar „misogin cu bun simt” daca se poate spune asa.
„Probabil că faultul cel mai dur în fotbalul feminin este să-i şopteşti celeilalte la ureche: “Frumoasă freză! Sue Ellen ar fi mîndră de ea”” :))
Iar dupa ce adversara a fost atat de brutal faultata, ar trebui sa pice jos ca secerata, iar arbitra (alt cuvant care nu suna bine) sa-i dea cartonas rosu la cea care a faultat,discutand in prealabil cu tusiera:
-„Ce a zis?”
-„I-a atacat dur freza, folosind niste cuvinte pe care nu pot sa le reproduc”
PRRRR! Rosu! Afara!
In timpul primului razboi mondial fotbalul feminin era foarte cunoscut in Anglia. Muncitoarele care luasera locul barbatilor plecati pe front jucau fotbal. Cea mai cunoscuta echipa era cea de la Dick Kerr Comp. In 1917 au avut 10 000 de spectatori. In 1920 la un meci Dick Kerr Comp – Everton au fost 56 000 de spectatori in tribune si 12 000 in afara stadionului. In 1921 fotbalul feminin a fost interzis in Anglia ( doctori sustineau ca nu fotbalul nu e sanatos pt femei). Abia la inceputul anilor 1960 fotbalul feminin a fost din nou acceptat.
Cati spectatori sunt azi la meciurile Stelei, Dinamo, etc.?
Si asta la fotbalul masculin. Ca tot sunteti atat de buni.
@AG
exista si un „ihim…” ale femeilor? ;)
*al
:)
Hmmm. nico sustinand alte femei decat ea insasi. Imi place. :lol:
mda… cred k e primul articol despre fotbal feminin pe care-l citesc… mie-mi place fiindca totul se desfasoara cu incetinitorul :)
pinguilde
:)
Proasta impresie am lasat. :) In astfel de cazuri le sustin. Mai ales azi ca prea se vad domnii de pe aici superiori.
Ii atrag atentia lui AG ca argentinianca s-a abtinut sa-si scoata tricoul numai pentru ca stia ca mai are un cartonas galben. Altfel… :)
@all: Salutare!
nico
Atata ne-ai spus de cum nu te intelegi cu doamnele, ca te-am crezut. Ba mai mult, mi-am imaginat ca de la sex ( :razz: ) mi se trage si mie. ;)
O seara frumoasa va doresc, iar domnilor si pierderea aparatorilor (doar celor care le au, evident).
AG, stiu ca in aceasta perioada este ziua ta, imi cer
iertare ca nu am retinut-o exact, dar iti urez, oricum,
„La multi ani”, sa intri cat mai rar in gura Elenei si cat
mai des in gratiile ei,
sanatate si sa te ajute Dumnezeu sa iti pastrezi spiritul
vioi si condeiul harnic si apasat!
Si o descoperire de ultima ora: emisiunea „All goal” cu Gradinescu si Vizante,
un model de emisiune sportiva pertinenta si spirituala!
daca toti care critica fotbalul feminin ar veni sa vada „pe viu” un antrenament si un meci de campionat al unei echipe de profil, si-ar schimba parerea, in bine.
Asa, din ce se vede la televizor, din an in Paste, iti formezi o parere, dar, repet, daca veti vedea in jucatoarele de fotbal niste sportive la fel ca handbalistele, v-ati schimba parerea.
Deci, daca e cineva interesat, pot sa va ajut cu detalii; daca nu, s-a mai stins un foc de paie…ramane fiecare cu opinia lui.
pinguilde
E adevarat ca nu ma prea inteleg cu doamnele, dar nu am nimic impotriva ta.
HMM.
ai impresia ca daca te-ai luat de fotbalul feminin,o sa-ti bag o tastatura in”freza”..
NU…e scumpa TASTATURA.
AM JUCAT FOTBAL/PRACTICAT.
exista fete care joaca mai bine decat unii baieti ;) si chiar ca suportere ale unor formatii pot fi mai inflacarate ca baietii….si spre deosebire de baieti…daca nu avem treaba cu fotbalul in sine nu mintim ca nu ne place ;)
Nimic nu e mai oribil decat femei fotbaliste. nu mai au nimic din feminitate! E ceva impotriva firii! Asta e impresia pe care mi-o provoaca fotbalul feminin.Nu sunt un tip gretos pot sa ascult bancuri gretoase la masa fara sa mi se faca rau, sau sa privesc operatii la televizor fara probleme dar sincer antunci cand privesc (din greseala) femei jucand fotbal mi se face rau, la propriu.
eu propun ca daca o fata NU isi scoate tricoul la gol sa
primeasca pe loc, fara mila, cartonasul galben.
Normalitate
Mare dreptate ai. Fotbalistele nu mai au nimic din feminitate. Sunt mult mai feminine gatind, calcand. Acolo le e locul. Fotbalul e pt barbati. Doar ei il inteleg, doar ei il practica cel mai bine. Eu le-as interzice femeilor si intrarea in stadioane. Adica ce sa caute o femeie intr-un stadion? De inteles oricum nu intelege nimic din fotbal….si mai vede si corpul frumos al fotbalistilor.
Daca s-ar organiza o competitie Europeana…..pt tara cu cei mai multi misogini…..sunt sigura ca Romania s-ar numara printre primele 3 din Europa!
pt celsau cea carea spus ca ar trebui sa nu permita fetelor accesul pe stadion, o/il intreb daca a auzit de fraza precum ca „gusturile nu se discuta”
Mie imi place fotbalul enorm, merg pe stadion destul de des, stiu sa gatesc, sa spala, stiu sa fiu si FATA…cu ce ar fi rau mersul pe stadion?
In afara ca imi place fotbalul sunt si arbitru!
Mai degraba fac ce fac si baietii decat sa stau toata ziua la barfa precum fac cele ce au „feminitate”
Mda… sunt totusi limite si daca le depasesti risti sa pici in absurd …rugby feminin ? fotbalista …astea sunt deja niste incercari grotesti de a demonstra ca pot face fata la orice poate un barbat
Ce nu isi dau seama e ca nu e posibil …in aproape orice specie masculul este mai dezvoltat muscular mai agresiv ..sunt unele sporturi care pur si simplu nu le cade bien femeilor si nu sunt misogin
Apreciez frumusetea tenisului daruirea si ardoarea cu care joaca apreciez patinajul si handbalul gimnastica chiar si cateva sporturi de contact unde exista disciplina mentala si fizica..dar fotbal si rugby ..aici au dat cu bata in balta..
Parerea mea
@AG Cum mi-ai zis,am dat iar enter pe site-ul tau,stiu,toti lucram pt. cashscaval!
Eu citesc Catavencu din ’90,atunci erau 2 publicatii,Catavencu Incomod si Catavencu International,foarte apreciate de mine,la vremea respectiva,doar eram un pusti gaozar,cit terminasem armata.
In timp,am inceput sa-i apreciez,si,pt. mine un jurnalist se raporteaza la la valoarea lor!Ii citesc de 18 ani,si,inca,nu ma plictisesc!
Tu esti pan zona,ai valoare,da-ti mai trebe ceva,poanta finala,sau concluzia finala,uneori,mai lasa de dorit.
Sa stii ca esti unul dintre putinii pe care-i citesc cu placere.
Articolul de mai sus,e un pick obosit,esti putin malitios,e simpatic,o dai in misoginism,putin,sa nu bata la ochi,apoi iti revii,si te dai de parta fotbalului feminin.
Sincer,fotbalul feminin,pt. mine nu prezinta nici un interes,parca joaca in reluare,ma plictiseste!
Iar am trecut la tastatura,2 saptamini nu-mi tai unghiile!
AG,imi cer scuze,am scris cam mult,da’ n-am baut decit 5 beri!
@ tuturor,Sanatate!
AG,iar,da-o dreaku,cind scriu,mi se balangane ochiu’ de sticla,de la stinga la dreapta!
Fa ceva!
Si-nca ceva!
Ce apreciez aici,este faptul ca nu posteaza coment-uri nici o caterinca genetica!
ag, nu ti’am scris de ceva vreme. dar la fiecare doua dimineata, cand ies din tura in barul de roackeri din statiunea tinerilor te citesc si intotdeauna meriti. dar serios, de cate ori ai auzit lucruri d’astea? te complimentez atat de des incat mi’e frica sa nu crezi ca vreau sa ma cul cu tine hehehhe
in fine. interesant. subiectul mi se pare distractiv.. la fel cum am discuta despre reproducerea focilor sau carpeta cu rapirea din serai. adica, sunt acolo, sunt subiecte frecvente, dar numai pentru cei direct implicati. poate carpeta aia si mileul de pe televizorul bunicii sunt de fapt comune, reproducerea focilor n’am incercat’o si nici nu cred, mai ales de cand m’am lasat de baut. in concluzie, nici o concluzie, un articol dragut, servit cu apa minerala. ceva intre sprit si spirt. hai noroc!
Niciodarta nu-mi vor placea gesturile, expresiile, comportarea, imbracamintea, sporturile s.a. , care apartin BARBATILOR !
As fi vrut sa vad, si opinia Elenei tale!
Fetita mea – copil de vreo 6-8 ani, juca fotbal in fata blocului cu alti copilasi -baieti ! Am crezut ca mor! Imediat m-am gandit ca CEVA nu este in regula cu ea !Norocul ei si al nostru a fost faptul ca, nemaifiind alte fetite de seama ei, a acceptat sa joace fotbal, ca sa se joace, si ea, totusi !!!
De cand imi aduc eu aminte ca am inceput sa port „poseta”, nu stiu daca am uitat vreodata ca – seara- dupa dus, sa nu-mi „organizez”, cu minutiozitate, obiectele din ea.
Ei….care-i problema? Si de atunci, si acum, daca se intamplea sa crape Planeta, eu – a doua zi – cand vreau sa scot ceva din rea, nu gasesc decat daca o dau cu fundul in sus!
„Lingi sare” in adancul ei….o scama nu exista….un fir de tutun( sunt si fumatoare) , dar ceva anume nu gasesc !
Aaaa! Poseta „organizata” ? Da, „organizata” din fabtrica, bine gandita de proiectaaant si de designer? Da !!! In swensul ca , acum, posetele de dama, mai sunt prevazute si cu buzunarase pentre CHEI, MOBIL etc.!
Astea le gasesc rapid, dar restul…..este – acum – , exact ca la 18 ani !
Adrian, chiar ma intrebam : „Cand va intra , si AG in vacanta ???”
Sa fiti fericiti !O vara calda, si in inima voastra!
totusi, eu n-am vazut pana acum un stop pe piept bine facut…. :P
Isi mai aduce cineva aminte de Mia Hamm si echipa Statelor Unite din anii ’90?
Mult mai multa dragoste pt. sport decit joaca smecherasii nostri de baieti (profesionisti)
Nu m-am uitat niciodată la fotbal feminin. Am prins câteva secvenţe ici-colo, de regulă pe Eurosport, dar mi s-a părut atât de nelalocul lui, încât n-am suportat contorsionismul ochiului. De la o vreme însă, nu mă mai pot uita nici la fotbalul „mare”, cum se scrie uneori la gazetă. Când joacă Steaua, anticipez declaraţiile lui Becali, când joacă Dinamo, parcă văd imaginile penibile cu gladiatori din plastic şi tot aşa… M-au prostit ştirile sportive.
Pentru informatii despre concursul de gimnastica, de astazi:
http://mara1306.wordpress.com/2008/08/13/mereu-invingatoare/
La estetica tabelelor mai lucrez! :grin:
@arturellli
mia hamm e buna, tocmai d-aia a tinut-o minte lumea, eu inclusiv. ca si pe myllenne sau cum rahat se scrie, aia a lu’ ronaldo. mai zi-mi trei jucatoare din echipa aia a lu’ mia hamm.
vezi ca e intrebare capcana, nu cauta repede pe internet. e bine sa nu stii ;)
Fotbalul feminin nici nu ar trebui sa existe.Dar totusi m-am uitat la asa ceva cand transmiteau de pe Eurosport campionatul mondial,si totusi am vazut acolo niste executii pe care nu le-ar fi reusit nici un jucator din Liga I :)
Brazilianca Marta cred că ar face faţă în Liga 1. Are o viteză incredibilă pt fotbalul feminin şi pe deasupra mai are şi tehnică. Vă aminitiţi că Birgit Printz a fost ofertată în urmă cu câţiva ani de Perugia, când ei erau o echipe de mijlocul clasamentului în Serie A?
mie mi-a placut partea cu „Ne amuză, uneori, că le găsim, cu sculele noastre împrăştiate în jur….”
Pt doamna Pirtea
As dori daca se poate adresa de mail a fiicei dvs.Un prieten organizeaza un important eveniment sportiv la Chicago si ar dori foarte mult sa o invite pe Adriana.Adresa mea de mail este ficipi@yahoo.com
Multumesc
http://nl.youtube.com/watch?v=7RamNJn9jXk&feature=related#
nico:)
megamixul ăsta e strigătul tău de luptă?
ai nevoie de ajutor?
iată-mă-s!
am fost şi io in echipa de fotbal in liceu
cu acelaşi succes ca si tine :D
orca
Multumesc pt ajutor. Dar uite ca nu mai avem impotriva cui lupta. S-au speriat toti. Nu conteaza succesul…..sa ai fun….asta conteaza. Si de asta nu am dus lipsa. :)
http://www.nytimes.com/interactive/2008/07/29/sports/playmagazine/20080803_ICONS_FEATURE.html
nico
uite cel mai interesant material jurnalistic pe ziua de azi…ţi-l dau la schimb pt megamix
e si nadia comăneci…
Inapoiata mentalitate mai au unii, chiar si unele din cate vad. Nu-mi place fotbalul feminim, e cam incet pentru gusturile mele, seamana cam tare cu Liga I :), deci nu il urmaresc. Nu-mi place, dar nu ma deranjeaza … e o diferenta aici.
Ce e atat de grotesc, oribil, ridicol (sau ce alte cuvinte ati folosit) in a vedea o femeie jucand fotbal, rugby sau mai stiu eu ce alt sport?
Cand ai o problema cu oamenii din jurul tau care-si vad linistit de treburile lor trebuie tu sa te duci sa te controlezi, nu sa-i trimiti pe ei la doctor.
salutare
mie imi place fotbalul feminin dar in afara de brigitte prinze nu mai stiu pe altcineva
secundo am mai obtinut o medalie de argint la spada feminin,prima din istorie la aceasta disciplina,sper sa fie un start bun
conflictul georgia-rusia e in time-out
gand bun pt stelisti,e prima oara anul asta cand spun
HAI STEAUA!!! nu o sa repet de multe ori,nu prea ii inghit pe cei din ghencea dar macar in seara asta sa fiu inconsecvent ;)
Nu este alt sport,care sa le puna in inferioritate-atat de nine- pe femei.;….parca sunt in convalescenta….rare sunt cazurile…Marta-Brazilia…care seamana a FOTBALIST….dar ma rog…daca ele vor sa (se )dea (in) spectacol…n-au decat !
..atat de nine = atat de BINE…
#100
In cinstea lui papa.
I’m back ;)
Mai bine ma uit la bowls decat la fotbal feminin. :D
#101
In sanatatea mea.
j
wb.
#102
Tot pt mine.
De ce credeti ca femeile joaca fotbal pt a se da in spectacol?!
Eu cred ca mai degraba o fac din placerea de a juca, si nu pt a demonstra nimanui nimic.
Chelsea
Din cauza ta am incurcat numaratoarea.
@nico
;)
ce nume misto avea echipa aceea din anglia, in timpul primului razboi mondial, cand barbatii erau plecati la lupta.
DICK nustiucum.
http://www.spartacus.schoolnet.co.uk/Fdickkerrs.htm
boro
Link-ul e pt tine…..ca sa nu te mai gandesti la alte lucruri.
Si te intreb: cu cat crezi tu ca esti mai avansat decat cei care in 1921 au interzis fotbalul feminin? (ca barbat)
boro
Link-ul e pt tine…..ca sa nu te mai gandesti la alte lucruri.
http://www.spartacus.schoolnet.co.uk/Fdickkerrs.htm
Si te intreb: cu cat esti tu mai avansat decat cei care au interzis fotbalul feminin in 1920? (ca barbat)
boro
Am incercat de 2 ori sa postez ceva pt tine…..dar nu vrea….din pacate.
http://www.spartacus.schoolnet.co.uk/Fdickkerrs.htm
Nu-mi accepta link-ul. Sunt curioasa cu cat te consideri tu mai avansat decat cei care au interzis fotbalul feminin in 1921? (ca barbat)
boro
Dick ala…..a gandit ce a facut…..pe cand ala la care te gandesti tu…..nu prea gandeste.
Toja, dupa cum se misca, cred ca ar fi facut fata cu brio in fotbalu feminin. :)
nico
Calm! M-a amuzat numele. Doar atat.
Am aflat cine-a-nfipt laleaua-n branza. O nemtzoaica, amatoare de carnati cu varza.
Oricum, nu putem spune ca sabrera noastra n-a facut nici o branza, luand argintul.
M-a pus pe ganduri un titlu dintr-un cotidian, care zicea ca ” Branza a CUCERIT medalia de argint, fiind INVINSA in finala de nemtzoaica…bla, bla, bla”.
Dupa mine, nu prea se potriveste A CUCERI ceva, fiind INVINS.
Intr-un documentar pe care l-am vazut aseara, se arata ca la olimpiadele greciei antice, nu existau locurile doi, trei, etc. Doar invingatorul.
neaţa
un material superb in the new york times, scriu doar titlul, să nu aştept aprobarea linkului pe lista de „subversive”
Record Breakers in Beijing
(asta intră la „submersive” :D )
nico? de la orleans transmiţi? :)
have a nice day, sports!
orca
Neata.
Eu de cativa ani practic sporturi mai feminine. Sar coarda, sar pe trambulina si saptamana asta imi agat sacul de box. Sa vad atunci daca mai indrazneste cineva sa deschida gura in fata mea. :)
Have a nice day too.
Fara nicio legatura sau dimpotriva cu titlul articolului as dori sa va impartasesc o mare bucurie . Idolul meu , Ovidiu Petre, acest mare jucator , mai mult la propriu , a comis-o din nou si nimeni nu il vede .La primul gol al turcilor , la centrarea care a precedat inscrierea golului, Ovidiu s-a desprins imperial 20-25 de cm de la sol, a trecut de putin si razant pe sub balon , inmarmurind asistenta si toti colegii din careu, mingea a ajuns la turci la fel ca si in alte cazuri si s-a inscris un gol valabil . Bravo , Ovidiu Petre .Atata ai putut ieri ! Sa speram ca te vei reface pe deplin pana la meciul urmator, ca nu vei mai juca volei pe plaja , nu te vei mai catara prin copaci si vei lovi mingea in aer precum si pre pamant .Forta fie cu tine Ovi !
Chiar ca bine scris… Mai ceva ca Garcia Marquez, zau.
Nu se poate . Nu poate fi adevarat . AC Torino se intereseaza de Ovidiu Petre si Lovin . Du-te, Ovi, du-te ! Sa nu le spuneti nimic italienilor , va rog . Ei nu au nicio vina .Iar mie nu imi va ramane decat o gaura in suflet, o gaura facuta de tine , Ovi ! Adio . Nu imi ramane decat sa caut , in sfarsit, un abonament pentru meciurile din Ghencea . Acum am inteles chestia cu skeletii din sifonier si mumiile din teren .Ele trebuie tinute in vazul celor care sunt amatori de antichitati . Dupa ce le-ai vandut , tales-bules…Marfa buna se tine in galantar , se alege cu ochii , nu se pune mana , nu se face radiografie si nu se trimite pe plaja, la Mamaia .
Seara buna…..mie….normal.
Am vazut o poza de pe litoral in Evz…..si ma tot minunez. Pai ce placere mai e acolo in aglomeratia aia? Serios, eu acolo nu m-as duce nici gratis. Pt mine ar fi doar stress.
meci interesant intre CTP si Patapievici, pe „arenele” gandul si ev. zilei. S-a ajuns la a treia repriza.
Romania in actualitate: un barbat din Iasi a sarit de la balcon de la etajul 2 pt ca sotia lui i-a scos tv din priza si i-a interzis sa se mai uit la Olimpiada. Omul s-a hotarat sa mearga in alta parte sa vada JO. O lume nebuna nebuna nebuna…..dar i s-a dus vestea departe…..:)
in sports.yahoo.com/olympics/beijing
titlu haios pe superfoto: Here’s Liukin at ya
nico
n-ai citit bine :
la noi a ajuns vestea că nevastă-sa l-a aruncat pe geam…cu tv cu tot :D
orca
Proaste-s femeile uneori. Ca l-a aruncat pe el pe geam, ok, asta pot sa inteleg, dar sa arunce televizorul pe geam, asta nu o mai inteleg. Cred ca nu stia preturile la televizoare ca altfel nu-mi explic de a aruncat si televizorul. Vede ea cat o costa un televizor nou.
lasă, nico, se descurcă ea :)
îşi ia unu preocupat numai de filosofie, îi ataşează un pix şi îl leagă de piciorul patului…scapă ieftin next time :)
http://www.nytimes.com/2008/08/15/sports/olympics/15soccer.html?_r=1&oref=slogin
poza cu suporterul chinez e criminală :D
SA VA IA DRACU DE HOTI! ASTA SUNTETI NISTE HOTI!
VA PLACE BA NENOROCITIILOR CE AUDIENTE AVETI!??
CE VINA AVEM NOI BAI JIGODIILOR?? CE VINA??
CEEA CE FACETI VOI NU ESTE AFACERE ,
ESTE PURA HOTIE. BAA!! VA RAD SI CURCILE CU AUDIENTELE ASTEA
SA DEA AL DE SUS SA O TINETI TOT ASA!!!
SA MURITI IN CHINURILE FALIMENTULUI! CAPITALISTI DE DOI BANI CE SUNTETI
CACANARIILLOR!!!
fotbal feminin hm.. frumos in felul lui? eu n-am reusit niciodata sa ma uit nici macar la un rezumat fara sa ma plictisesc. si partea cu ‘evolutia”.. oricat ar evolua el, va ramane mereu doar o simpla curiozitate si nimic mai mult.
eu sunt sigur ca daca am aduce cateva argentinience in campionatul nostru intern masculin ar face treaba buna si ar in locui cu succes pe unii dintre asa zisii barbati din campionat
AG
Spune-le alora de la Evz sa-ti schimbe si poza nu numai numele. Azi te numesti Andrei in Evz.
http://nl.youtube.com/watch?v=CoG897LvAAI#
Doar pt ca e atata liniste.
Mie imi place enorm vocea lui.
Inca una si gata :)
http://nl.youtube.com/watch?v=Yl7Pe-yW11w#
Super.
http://nl.youtube.com/watch?v=xn6RDtQGnC4#
Corect! Teritoriul masculin a fost încălcat încă de când au fost acceptate femeile în arbitraj. Nu vreau să se înţeleagă că sunt misogin, însă ar fi corect ca „arbitrele” să arbitreze la fotbalul feminin, atât de „neelegant” pentru mulţi dintre noi.
@nico
AG e mai greu sa-i traga de urechi pe cei de la evz… daca nu si-a luat laptopul cu el… ;)
Aspidu
Eu nu inteleg cum s-a putut face o astfel de greseala. E amuzant.
Barbati m-ati convins. Eu incepand de luni ma apuc de broderie. Ma duc sa-mi caut un hobby grup -broderie. Asta-mi lipsea de fapt. Cu ani in urma nu am reusit sa invat sa brodez pt ca nu aveam timp. Acum e timpul sa incep. Acum ori niciodata.
Bunica mea ar fi foarte fericita daca ar auzi ca in sfarsit mi-a venit mintea la cap (cam tarziu ce-i drept) si stiu unde mi-e locul ca femeie. La brodat.
In mod sigur voi fi criticata de unii barbati, dar diferenta dintre fotbalul masculin si cel feminin este aceeasi ca intre barbati si femei. Cand vezi un barbat jucand fotbal ai aceeasi priveliste in ceea ce priveste comportamentul ca si atunci cand vezi un barbat care bea bere (macar vreo 4-5) . Nu trebuie sa dau amanunte. O femeie, atat in viata de zi cu zi, cat si pe terenul de fotbal, are acea gratie si eleganta in comportament si in miscarile corpului. Mai mult, ceea ce la barbati este foarte usor de tolerat, de ex. o ragaitura, o injuratura cu duh, o manifestare badaraneasca, la o femeie este de neconceput. E pacat ca barbatii nu sunt constienti ca de multe ori comportamentul lor se apropie de cel al maimutelor ( imi cer scuze fata de maimute, nu am vrut sa le jignesc).
Totul pare o cuşcă făcută pentru a păstra în ea un
animal tânăr.Sa-ti schimbe nume, foto, ziar, stilul si spiritul
de observatie nu ti/le ia nimeni, AG.Bafta
Si la cratita cine mai sta?
Hai mah ce naiba?:)
Oricum, acum vreo 3 ani am prins pe un post campionatul Eruopean de fotbal feminin, si… alea cel putin sa stii ca chiar driblau, scuipau, injurau, simulau, dadeau la cotoaie, dadeau coate in pifometru si toate alea alea.
Poate n-o fi la fotbalul feminin de pe la noi care cred ca aparut doar pentru ca au si ungurii si sa mai fie un sport la care bate Romania pe Ungaria. (Am auzit ca au matrasit recent pe maghiari cu 3-1 printre care un gol de la 30m sub bara fain tare:D )
Alecu
Cum cine mai sta la cratita?!
Barbatii…..normal.
Tinanad cont ca femeile joaca fotbal si lor nu le place sa urmareasca fotbalul feminin…..prefera sa se dea la cratita. Si pt asta vinovati sunt cei de la gsp…..tv.
Baieti si barbati din Romania – nu stiu daca observati ca la prezenta Olimpiada aproape tot ce se intimpla in aur vine de la fete – si care este problema cu fotbal feminin avind in vedere ca exista handball feminin (de la care asteptam cu rasuflarea taiata vesti bune), volei feminin, Judo feminin – care aduce si aur. Daca nu traiti pe alta planeta ar trebui sa stiti ca acest sport exista si este urmarit in aproape toata lumea, mai putin tarile arabe – si nu de putine ori ofera un spectacol fotbalistic mai de calitate decit unele campionate masculine mediocre.
Am si eu o intrebare Adrian.Imi place foarte mult sa scriu.Imi place presa.Imi place sa critic dar si sa aduc lauri cand e cazul.Imi place satira,ironizarea prostiei,imi place sa spun lucrurilor pe nume si sa expun in scris realitatea asa cum este ea nu cum o concep altii sa spera altii sa fie.Imi place la nebunie sa sa i-au peste picior personajele mioritice care ne inconjoara zi de zi,care apar zi de zi pe primele pagini ale presei.Imi place intr-o tara in care becalizarea este in floare sa fiu non-conformist si sa pun la pamant aceasta becalizare si nu numai.Am incercat in dese randuri sa obtin o colaborare cu un ziar dar niciodata nu am fost bagat in seama.Ai adresa mea de mail in datele mele personale.Astpt te rog frumos sa imi zici ce as putea face pentru a fi bagat si eu in seama de catre o publicatie sportiva.Multumesc anticipat.Cu multa stima si respect si apreciere la felul tau de a scrie,Trif Robert.
Adresa e-mail. robert_trif@yahoo.com
Subscriu la cele spuse de Michael S.
Si in legatura cu Rugby feminin,ar fii o chestie interesanta dar din punctul meu de vedere ar fi mai ales un ajutor pentru fetele mai solide care doresc a face sport si nu au primit o sansa din cauza fizicului.
RUGBY este un sport dur intradevar,dar este si un sport elegant unde iti trebuie multa flexibilitate,trebuie sa sari peste adversari,sa faci miscari elegante din solduri lucruri care femeile le au din nastere stiindu-se bine ca sunt mult mai flexibile decat noi barbatii.Asadar agreez ideea de a exista in viitor rugby feminin.
Si ca sa fiu on topic,sunt deacord cu fotbalul feminin,este interesant,este atragator si uneori chiar spectaculos.
http://nl.youtube.com/watch?v=KTQD0weUTF8#
Prea multa liniste nu-i sanatoasa.
E super tare nico
Georgescule!!!Tu sa taci!!! Mai bine scrie despre mizeriile tale din gsptv, despre cat de “capitalisti inteligenti” sunteti… incat ati lasat 3 sferturi din tara asta fara fotbalul intern! Ascune te , si tu si aia cu care esti inhaitat! Sunteti o gasca de hoti! Oameni de nimic! Asta sunteti!! “Nu va vom uita niciodata” dar… fara “regrete eterne”
oriqm ekipa germaniei kre e kmpioana mondiala le bate pe poli iasi pe gloria buzau si ink vreo 2 sau 3 ekipe din liga 1 de le scoate fotbalul din cap…si dak stau sa ma gndesc cea mai buna juktoare e tot nemtoaik;) ii da urechi lu papagalu ala de maftei de la jumatea terenului…si sigur stie sa vorbeste mai bine k el =))=))
Mie imi place ca la loviturile libere se tin cu mainile de „giuvaere”, ca barbatii hahaha
Sunteti niste HOTII!! nu putem vedea meciurile din cauza voastra, nenorocitiilor! CAT DE LACOMI PUTETI FI??? DOAMNEEE!! Nu se va intoarce , odata, roata…..
Sa va tineti voi astia de la GSP… Orocum, dc as intalnii vreun angajat al trustului intr o ipostaza in care mi ar solicita ajutorul (de ex informatie, in trafic, orice…) nu numai ca nu l as ajuta, l as SCUIPA!! Sa ma reclame la Politie! Mari nenorociti mai sunteti!
Nimic nou?! Cum nu?!
Azi e luni si incepe scoala….
‘Neata!
nico
Cum scoala? in august?
Doar prin exterior aratam diferiti. Femeile fata de barbati.
o zi minunata iti doresc
surferb
Da, aici copiii au doar 6 saptamani de vacanta vara.
Scolile generale au inceput azi si saptamana viitoare vor incepe si ceilalti.
Un profesor chiar imi spunea de dimineata ca e timpul sa inceapa pt ca pe msn copiii se plangeau de plictiseala :)
james crisslv
Si un pic la interior, hai recunoaste ;)
nico
Pe msn se plangeau copii de plictiseala… vezi daca au msn?
Eu cand eram bighidiu nu aveam msn, si asa ma mai distram, si vacanta era asa de scuuuurta :D
BA JIGODIILOORR!!! ce audiente ati avut in etapa 4??
:))))))) Poate falimentati mai repede:))))))
imi place sa cred ca nu sunt misogin, insa dupa parerea mea femeile nu au ce cauta in fotbal si la volan. ma lovesc in fiecare zi de ele in trafic. daca o intersectie e blocata aiurea mai mult ca sigur ca o femeie e cauza. … mai bine in ciocolata sa la tricouri ude :)
surferb
Cu siguranta de la msn li se trage plictiseala….ca si la mine vacantele erau prea scurte….fara msn.