Nu știu voi, dar eu m-am săturat de fotbalul ăsta viu ca remaiatul ciorapilor, în care echipa României dă senzația mereu că clocește un ou pe care până la urmă îl sparge.
Aseară, cu băieții aceia dintre fiorduri pe care i-ar fi bătut și echipa fetelor din orice Megaimage, a fost o repriză de „Frica păzește pepenii” și una în care am jucat pe bune, dar în care, evident, am fost egalați pentru că suntem fraieri.
Vreți să vă spun ceva? Prefer de o mie de ori repriza a doua: măcar a fost fotbal, nu „Te pui cu blondele?”
Cosmin Contra a deprins perfect spiritul pițurcian al fugii de fotbal. Nu-i spun așa pentru că Marele Piți e singurul practicant al vidului fotbalistic, ci pentru că lui i se potrivește cel mai bine această atitudine în fața vieții: să fii constipat, dar să te porți de parcă te-ar bântui diareea. Mereu rezervat, atent să nu te scapi, preocupat, ca unicul om de pe planetă ce știe formula aerului din minge. E atitudinea asta de doctor docent a subinginerului, căci dacă au ambii mape la subraț, înseamnă că-i străbate aceeași competență.
Părerea mea este că-n fotbalul românesc există maximum trei antrenori, restul sunt un fel de parcagii încruntați, care au fost doar la cursurile de gestică: „Așea! Trage de volan în stânga!… Dă-i! … Dă-i!… Acum la dreapta! Huooop!”
În fotbalul românesc al prezentului – care e totuna cu cel al trecutului și, mi-e teamă, cu cel al viitorului – selecționerul trebuie să aibă o mare calitate: să nu-și ucidă echipa. Or, taman asta fac membrii acestui veșnic clan de locțiitori, de la Pițurcă la Contra: își ucid echipele. Să fim prudenți, să avansăm mascați, cinci pe metru pătrat, să lansăm atacuri timide ca vânturile în locuri aglomerate, și nu neapărat, ci numai dacă se poate, „Și când se poate, Mister?”, „Doar când e 5-0 pentru adversari și nu oricum, ci numai cum vă spun eu.”
Or, singurul fotbal românesc curajos, interesant, convingător, adecvat vremurilor noastre l-am văzut la naționala U21, la Campionatul European din vară. Ce aveau băieții aceia și n-au aceștia, pe jumătate aceiași? Un antrenor, un spirit, o idee de joc.
Pe orice calculator l-ai instala astăzi, Windows ’95 rămâne Windows ’95.
Și vreți să vă mai spun ceva?
Nu putem să vorbim serios despre fotbalul românesc atâta timp cât Mihai Stoichiță este directorul tehnic al echipei naționale. E ca și cum l-ai pune pe Ricky Dandel dirijor la Festivalul Enescu. De câte ori îl văd, sobru și elegant ca fotbalul românesc, am mereu senzația că în secunda următoare va deschide un borcan de castraveți și va începe să muște dintr-unul.
Bună asta: „să fii constipat, dar să te porți de parcă te-ar bântui diareea“ :))
Se potrivește perfect și cu mutrele pe care le fac ai noștri antrenori: încruntarea pițurciană plină de importanță, cuvintele abia articulate, cu doar un sfert din gură deschis, stil Ionuț Badea, explicațiile savante ale veșnicei neputințe a lui Iedi….
@Yes:
Exact, zici că mestecă gumă cu Poxipol.
Mi-a plăcut şi mie asta: „să fii constipat, dar să te porți de parcă te-ar bântui diareea“. Trebuie să o notez pentru viitor, nu se ştie cînd va fi folositoare :)
Revenind la echipa noastră de magicieni ai balonului rotund, mă întreb pînă unde vom ajunge cu această decădere calitativă ce se poate observa cu ochiul iber?
Contra, marele „allenatore” de România, zis mai nou şi Flamingo cel Zburdalnic, după cît se agită pe margine, obosisem să îl văd dînd din mînuţe pe margine, nu are nici o treabă cu meseria de antrenor. A fost un fotbalist mediu, dar pînă la a antrena, este cale lungă. Nu avem nici o viziune de joc sănătoasă, să ştim să folosim mai mult de 4 pase pentru a putea marca, să avem ştiinţa ţinerii de balon cînd avem avantaj, etc…selecţie făcută după interese. La capitolul schimbări, e nevoie să consultăm Oracolul din Delhi pentru a le alege pe cele folositoare…
Stoichiţă trăieşte în trecut. Nu că ar fi fost cine ştie ce mare allenator şi el, dar chia după chip îţi poţi da seama ce rapandulă e…
Este nevoie de oameni cu cap în primul rînd. Ce au o viziune, ce ştiu a lega o frază deşteaptă atunci cînd vorbesc, la interviurile din fotbalul românesc e JALE, oameni ce iubesc ftbalul cu adevărat, preum Gică.
Pînă nu îi vom găsi. ne vom duc să ne batem cu Congo…
@Lucian:
Eu nu cred că a fost Cosmin Contra chiar un fotbalist mediu. Când juca la Alaves și când a ajuns la Milan era, după mine, printre cei mai buni trei fundași drepta din Europa. După aia n-a mai fost, s-a pierdut.