Un mesaj de la Oana Opincariu, eroina reportajului acesta.
“… Le mulţumesc tuturor celor care s-au interesat şi încă se interesează de situaţia mea şi îmi sunt alături. Momentan sunt la recuperare în Olanda timp de o lună şi sper să mă refac cât de cât. Tratamentul din Austria, ca şi cel din Olanda, au fost posibile datorită Fundaţiei Mobexpert, dar şi datorită vouă, celor care m-aţi susţinut mereu. Mă bucur că sunt atâtea persoane care îmi sunt alături. Sprijinul lor înseamnă foarte mult (…).Pentru a putea să revin pe gheaţă, locul care-mi lipseşte cel mai mult, mai am nevoie de încă 5800 euro, suma necesară pentru a pleca în Austria. Sper că voi reuşi să-i strâng curând! Vă mulţumesc! …”.
Mai multe detalii aici.
Multumesc AG!
Topci
Cu pla.
Bv amindoi
EEE VESTI BUNE ,pe ziu de azi,felicitari si multa sanatate celor care au contribuit si au sustinut-o.
Sanatate si numai bine.
Pe de alta parte ma gandesc si la copiii care poate la ora asta infrunta frigul si foamea.
Ce buna ar fi lumea daca fiecare s-ar gandi mai des si la apropiatii sai.
Ma intreb mereu de ce un om primeste mai mult decat ceilalti?!
Daca tot suntem toti la fel cum se face ca pt unii viata e mai usoara decat pt altii?
Sorry, am luat-o razna.
nico
Amin
fiecare e cu drumul lui , usor asta e relativ ,undeva se compenseaza totul
si cred ca depinde si de cum iti cantaresti bucuriile in viata
eu mereu cand ploua ma gandesc ca mai devreme sau mai tarziu apare si soarele
malasuerte
Eu cand ploua ma gandesc poate sa si inghete si e si mai grav daca ingheata. Deci iau totul asa cum este si incerc sa scot partile bune din tot ce-i mai rau. Functioneaza perfect. La mine bucuriile in viata sunt mai grele decat toate experientele proaste (?! poate ca am avut nevoie de ele). Bucuriile la mine incep cu razele de soare si cantaresc greu,
daca scoti partile bune , nu te mai gandi la inghet cauta razele de soare
oricum ploua ;)
Oana e un exemplu de staruinta si a avut si ingeri in preajma ;)
si nu pot decat sa admir puterea ei de a lupta cand totul parea pierdut
malasuerte
Desi as avea pofta sa aprofundez discutia ma opresc aici.
Respect pt Oana.
Eu nu sunt prea usor de impresionat.
Ce-mi place e ca spune ca e pt o luna in Olanda unde nu e ca in Austria…..dar….
Adica facem si mofturi pe banii altora. Sorry dar exista oameni care mor pt ca nu-si pot plati ingrijirile medicale.
Topci
Faci si reclame mai multor firme.
Eu spun destul e destul.
Scrie si altceva sunt convinsa ca poti.
nico
esti cam dura. Poate ca a gresit Mara mentionand niste nume de firme, insa atitudinea ei este de toata admiratia.
Sunt oameni care mor pentru ca nu au dat spaga la doctori – asta e realitatea in Romania. La fel s-a intamplat si cu Oana.
Probabil ca nu ai citit primul reportaj al Marei si vorbesti sa te afli in treaba. Oana a ajuns in situatia aceea disperata datorita neglijentei unor medici care, din pacate, isi practica in continuare meseria.
Tu considera-te in jumatatea aia de lume ferita de astfel de pericole. Am vazut si eu in Olanda ce inseamna servicii medicale si ma ingrozesc la gandul ca nu voi vedea asa ceva niciodata in Romania.
nico, esti prostuta. e o fatuca si i s-a dat atentie pentru ca e un caz. normal ca sunt multi altii care o duc mai rau. sunt negrutii aia de prin africa, aia de pe care mananca mustele, dar aia sunt prea multi ca sa fie fiecare un caz. tu daca tot lingi in cur de fiecare data, nu inteleg de ce tocmai acum te-ai oprit, cand poate chiar era cazul.
iti propun ca daca ai vreo replica dura…sa o inghiti.
nico…esti prin aratura si atunci nu am sa comentez
dar pt mara am o intrebare destul de serioasa. azi DELTA a batut pe CSM cu 2-0 si mai demult pe petrolul cu 2-1. mai aveti echipe in orasul ala ? ca parca am mai bate una. :)
aaaa …si vezi ca fundatiile nu ¨e¨ firme !! e fundatii .
emiru
cum sa greseasca mah ??? a scris un articol pe blogul personal…..putea sa scrie si despre fabrica de rulmenti din alexandria. care era problema ?? si pina la urma aia dadura niste bani. ce e asa rau ca au fost mentionati ??? si repet…sunt niste fundatii ale unor firme. dar sunt fundatii. daca banii erau dati de fundatia ¨Ayrton Senna¨ si de fundatia ¨vodafone¨ care fundatie trebuia mentionata si care nu ??? si de ce ???
jimerino
Nu-s prostuta sunt proasta rau. Asa sunt eu…..dar de lins in cur nu am lins pe nimeni vreodata pt ca nu am de sa o fac.
Dealtfel prosti sunt toti cei care vad lucrurile altfel de cum le vedeti voi.
tankistu
Nu-s prin aratura. Sunt la sapa. Ce sariti toti ca arsi?
emiru
Le-am citit pe toate. De aia am spus ca destul e destul. Pt mine e destul.
Dealtfel imi cer scuze. Din cauza prostiei nu realizez niciodata cand TREBUIE sa va dau dreptate.
bai baieti ati luat-o toti pe aratura
nico
intr-un fel inteleg parte din ce crezi tu ,ca sunt mult mai multe cazuri disperate, traiesc in romania si mizeria si suferinta sunt la orice colt de strada , dar si analizand invers, nu cred ca Oana nu avea dreptul la sansa doar pentru ca sunt si altii disperati sau traiesc drame
Poate cu aceeasi bani se puteau rezolva multe alte cazuri ,dar nici asta nu e corect .Oana a luptat cum nu stiu si nu pot multi sa lupte si e impresionant.Si cred ca victoria ei va fi deplina atunci cand se va intoarce pe gheata .
Iar mara a facut un lucru admirabil fara sa fie obligata, noi doar comentam si ne dam cu parerea ,ea a luat atitudine , a initiat o stare si a deschis un drum.Si,incurajator,au aparut si rezultate
Daca fiecare din noi ar incerca sa se implice ,macar cum a facut mara ,am trai intr-o lume ceva mai buna. Si depinde mai mult de noi decat de altii.
dar mi-e mai usor sa scriu despre asta ,asa ca nu sunt diferit de restul
nico
ce poate nu stiu baietii e ca ai incercat atunci sa ajuti cum ai stiut tu
bai, lasati cearta. o stiati p-asta? :lol:
http://www.trilulilu.ro/BeB0o/ad87fd14579eed
nu :D
@nico
Iti respect opinia si ma bucur c
cand nu sunt toti de acord cu mine!
Am ales sa mediatizez, sa fac tot ce tine de mine in legatura cu cazul Oanei pentru ca asa am considerat eu ca trebuie! Asta a fost decizia mea si mi-o asum pana la final! Pana nu o sa o vad pe Oana din nou pe patine si pana cand colegii ei nu vor avea conditii de antrenament decente, nu ma voi opri chiar daca voi deranja pe unii!
Stiu ca sunt multi alti aflati in aceeasi situatie ca a ei/a lor!
Insa consider ca nu am nicio vina ca in tara nu se pune accentul pe cine si pe ce trebuie!
Cat despre publicitatea facuta firmelor, nu mi se pare un exces, mai ales ca a fost si decizia Oanei!
Despre partea cu conditiile medicale, nu comentez! Este mesajul Oanei, nu am nici un drept sa-l modific!
@nico
Despre subiectele pe care le aleg sa scriu pe blog chiar nu stiu ce sa-ti raspund!
Le aleg in cea mai mare parte cu sufletul! Scriu despre ce-mi place si cum imi place, iar fiecare este liber sa-si exprime pararea sincer! Asta este ce-mi doresc cel mai mult in legatura cu articolele pe care le scriu!
nico…
nu TREBUIE sa ne dai dreptate. ai o opinie si e f bine. dar sa acuzi pe cineva ca a postat prea multe firme pe un blog personal imi pare o aberatie. mi-ai raspuns destul de obraznic ca esti la sapa. eu sunt convins ca ai inteles sensul expresiei ¨esti prin aratura¨. de ce nu mi-ai raspuns la problema cu fundatiile ??? iar faptul ca pt tine e destul….nu inseamna ca e si pt mine la fel. eu am totusi problema asta cu firmele. si pt ca o am …vreau sa salut un prieten din bucuresti care are o firma de haine pe Bvd Timisoara. nu-i stiu numele firmei ca-l si ziceam. asa …. ca imi place mie sa mentionez mai multe firme.