Ori, ori
de Elena Georgescu
Un judecător nu poate judeca un proces în care e legat de una dintre părţi, un poliţist nu poate ancheta un caz în care este implicat sentimental, un psihoterapeut nu are voie să aibă o legătură afectivă cu pacientul.
Din acelaşi motiv, fără să-şi dorească controlul asupra vieţii private a lucrătorilor, multe companii descurajează sau interzic relaţiile amoroase între doi angajaţi, când unul este şeful direct al celuilalt. Este vorba de asigurarea obiectivităţii şi a unor relaţii corecte de serviciu, care constituie tocmai una dintre principalele obligaţii ale unui manager.
Să presupunem totuşi că se întâmplă. Oricât de discreţi ar fi cei doi, tot se va afla şi, din acel moment, fisura e creată. Managerul va pierde brusc o mare parte din capitalul de încredere şi de respect cu care este investit de subalterni, în timp ce perechea sa va fi privită ca un intrus de către colegi. Chiar dacă şeful va rămâne corect şi obiectiv, el nu va mai putea aplica o măsură disciplinară unui angajat fără ca respectivul să se simtă discriminat.
Pentru acest gen de întâmplări există întotdeauna o rezolvare: unul dintre cei doi poate fi mutat în cadrul companiei astfel încât existenţa profesională şi cea privată să nu interfereze. Să nu uităm că şi viaţa de cuplu poate fi afectată dacă unul s-ar afla, la serviciu, într-o poziţie superioară celuilalt. Nu ar mai exista relaţia armonioasă de “acasă”, ci prelungirea schemei de la serviciu. Cum să-i spui şefului care te-a muştruluit acum o oră “spală şi tu vasele!”?
Luceafărul modern
de Adrian Georgescu
Dragostea nu e în fişa postului. O spune şeful de la resurse umane, noul sfânt care stă la porţile locului de muncă şi împarte lumea în două. Acesta e principiul schizoid al corporatismului: acasă eşti cum vrei tu, la serviciu cum vrem noi.
Pe de-o parte, compania organizează teambuilding-uri – noua formă de tabără PTAP pentru angajaţi -, deoarece oamenii care se cunosc şi în particular lucrează mai bine împreună. Pe de altă parte, interzice o relaţie sentimentală între două persoane aflate în relaţie de subordonare. Fostele graniţe între clase sociale sunt acum trasate între nivelurile organigramei: şeful trebuie să fie un Big Brother inaccesibil, lucid şi imparţial.
Ne preocupă drepturile animalelor de a nu fi chinuite, restrângem însă dreptul fundamental al omului de a iubi pe cine i se întâmplă să iubească. Aceste măsuri nu protejează însă angajaţii de favorurile nemeritate de care ar beneficia „amanta şefului”, ci fereşte instituţia de microbul neplăcut al dragostei, un sentiment subversiv care pune în pericol mult mai importanta etică a muncii. Astăzi, Eminescu ar scrie „Luceafărul” despre un manager ce străbate etajele intermediare pentru a sta la taclale cu o subalternă.
Marile pericole nu sunt discriminarea, hărţuirea sexuală sau tratamentul preferenţial de la serviciu, ci mai degrabă singurătatea, uscăciunea interioară şi lipsa comunicării. Măsura tuturor lucrurilor nu mai e omul, ci persoana juridică, pentru că profitul firmei a devenit mai important ca viaţa, a ta, a lui, a ei, a oricui.
L M A si un ANF si voua!
Subscriu lui AG
pe de o parte sunt de acord cu adrian:corporatismul ajunge usor usor sa puna stapanire pe viata noastra…in comunism macar ni se mai rupea acum,in capitaliusm,dam din coate pt o cauza asupra careia nu ne oprim sa ne intrebam daca merita…
dar si elena are dreptate,intelegand firea umana.ori nu va putea seful sa fie obiectiv,ori angajatul devine suspicios fara motiv si se nasc conflicte…
si apropo:ce se intampla in cazul unei despartiri?
La Multi Ani tuturor !
Adrian, in acest articol, tind sa-i dau dreptate Elenei. Adica, daca, asa cum spuneai si tu, „iubesti pe cine se intampla sa iubesti”, in schimb ai obligatia de a evita orice suspiciune (fie ea si rautacioasa doar) ce ar putea plana asupra relatiilor voastre profesionale. Si asta. poate, si din respect pentru ceilalti colegi de serviciu. Asadar, nu vad nimic rau in a te indragosti de o colega de serviciu, dar in momentul acela trebuie sa sacrifici ceva din planul profesional (ma refer doar la un simplu transfer, eventual, intr-o alta echipa, nu neaparat intr-o alta companie). Vorba aceea, „Dragostea adevarata cere sacrificii.” Ce zici ? :-)
din dorinta de a elimina subiectivismul se doreste o astfel de „regula”.iar pe patronii, care urmaresc profitul material, nu ii intereseaza sentimentele angajatiilor, dar totusi,pentru a nu intra in conflict de interese angajatii si a fi nevoiti sa le raneasca sentimentele mai bine le evita.
tu de ce nu scri cu altcineva decat sotia ta? chiar daca, ipotetic vorbind, ar fi un duet mai fructuos cu alt partener de tastatura, nu o poti refuza pe Elena.
a, An Nou Fericit tuturor
Care este asemänarea intre avion si o secretarä?
Räspuns: Avionul dacä nu zboarä – cade, iar secretara, dacä nu cade – zboarä.
Banc nevinovat.
Dristi
Ai rämas un mare visätor. Se cunoaste cä ai rämas devotat muzicii – prima ta dragoste
mi se pare stupid sa ti se interzica sa iubesti pe cine vrea cromozomu tau. si nu-s de acord ca shefu (interesant ca doamna a zis „shefu”, si nici n-a adaugat optiunea „shefa” :P) tre’ musai sa piarda capitalu de incredere. depinde cum se poarta. daca e un/o meseriash/a shi e corect cu subalternamanta/mantul, poate, dimpotriva, sa-i creasca capitalu de simpatie. si cred ca asta cu mustruluiala urmata de „spala vasele” ar face parte din farmecul situatiei. care-i broblema?
interesant e ca doamna e ‘rationala’ si domnul ‘sentimentalu’ in acest joc. ati tras la sorti?
(cre’ ca trebuia sa zic corect „depinde de cum se poarta”. grea limba romana.
Elenei si lui Adrian Georgescu,si tuturor celor ce citesc aceste articole un ( tirziu,dar niciodata nu poti spune „prea tirziu”)La Multi Ani si toate cele dorite.Respect si simpatie pentru acest cuplu ce poate cu atita usurinta sa scrie articole de inalta tinuta,ma refer la calitatea limbajului,subiectele abordate si chiar ca formatori de opinie intr-o lume cam gri-societatea post comunista.Daca ajungeti prin USA,Coasta de Est ar fi o onoare pentru mine de a va fi gazda si ghid.Toate bune.
la multi ani si un 2009 mai bun,si voua!
scrieti super…amandoi!!!
Consider viata privata si munca 2 perechi de pantofi diferite si cred ca ar fi indicat sa ramana astfel.
De comunicat poti sa comunici si daca nu imparti patul cu seful. :)
La multi ani!A&E,DA CA DE OBICEI SURPRINZATORI,cred ca elena are un avantaj.
Daca sefului „i se intampla sa iubeasca” o subalterna nu e acelasi lucru cu relatia sentimentala dintre doi colegi de serviciu – acceptata, de regula, cu oarece simpatie de colectiv. Dar seful are intotdeauna o sotie, pe care nu reuseste s-o fereasca de ochii angajatelor – dornice sa o compare cu amanta, si curioase sa investigheze cazul pe toate partile, individual si in grup. Dupa disectie, concluzia e unanima: „Ce sotie extraordinara!”, iar amanta intra in colimatoriu. Prejudecatile ne urmaresc din familie, asa ca seful „cremenal” a cazut din ochii nostri direct in noroi, si de-acolo nu-l mai ridica nici dracu. Daca „otrava” e nou angajata, are de infruntat inzecit oprobriul colectivului; daca nu, idila e privita ca un accident din care ambii se vor trezi la un moment dat.
Prin definitie, amanta e numarul 3, iar cine-si asuma acest statut isi merita soarta. Dar e tot o forma de singuratate. Adrian, esti atent?
Daca seful nu-i insurat – lucru extrem de rar, doar daca nu-i divortat – sigur nu-si face amanta subalterna, pentru simplul motiv ca „nu i se-ntampla s-o iubeasca”. Ispita dispare. Nici de dragoste la prima vedere nu mai poate fi vorba. „Dorinţa arde ca un chibrit, dragostea ca o lumânare” – mi-a placut mult opinia ta de atunci, dar acum sunt intru totul de acord cu Elena.
Cel mai dificil este insa cand sotia sefului iti este colega, iar tu te prinzi si ea nu. E incredibil ce se intampla. Eu am trait asa ceva. Toti stiam, dar nimeni nu-i spunea. La inceput ne era jena. Pe urma am crezut ca a aflat, dar ca n-o intereseaza. Femeile normale la cap au alte preocupari decat sa-si spioneze sotul si sa croiasca scenarii. E incredibil cum intuitia le paraseste exact cand trebuie mai putin. Ce s-o mai lungim, dupa vreun an ne-a dat tuturor palma pe care o meritam. A venit mai tarziu la serviciu, a intrat in „hala” unde lucram si ne-a spus tare, raspicat, dar fara sa tipe: „Ati stiut toti, dar n-a venit unul sa-mi spuna. Sa va fie rusine, am crezut ca lucrez intre prieteni”. A plecat si nu s-a mai intors niciodata. Ma simt si acum vinovata, dupa vreo zece ani. Desi nici acum nu stiu ce-ar trebui sa fac. Neatentia nu te iarta.
nico
faina treaba cu pantofii ;)
cred ca dragostea nu poate fi ingradita nici macar de reguli mai mult sau mai putin corporatiste
si asta mi se pare cel mai misto
daca sunt relatii care nu implica asemenea sentimente atunci …
Elena
E mișto să te îndrăgostești de Șefu’. Pe garantez! :)
*Garantez
Eu nu stiu cu cine sunt de acord. Dar exista un citat in „Closer” in care cred cu tarie: „There’s a moment, there’s always a moment, „I can do this, I can give into this, or I can resist it”, and I don’t know when your moment was, but I bet you there was one.” Sex cu seful/sefa, poate. Dar dragoste? Sa fim seriosi. Trebuie sa fie extrem de excitant sa-l auzi cum iti explica ce face turbocompresorul, banuiesc…
Ah, da, stiu. Sunt de acord cu nico :D
Nu le pot împiedica pe şefele mele să se îndrăgostească de mine. Dar cel puţin să nu mă hărţuiască sexual. Totul are o limită.
tocmai in pasaju cu eminescu te contrazici. in luceafarul iubirea intre cei doi e incompatibila…
La Multi Ani pentru toata lumea. Sper sa avem cu totii un an mai bun decat ne prezic economistii geniali.
Elena are dreptate azi. :)
AG
Semne bune anul are!
Faine amandoua articolele, placut faza cu Luceafarul! :)
Pentru ca tema a fost privita din doua unghiuri diferite, amandoi aveti dreptate!
Nu e normal sa se intample asa ceva la job, dar nici sa devenim marionete si oameni lipsiti de sentimente!
Nenorocirea se intampla cand ambele situatii devin cronice/maligne!
Cunosc ( tot orasul stie) un mare manager( primul patron adevarat al orasului, inca din 1990, cu firma serioasa, nu un ….butic)), care, la 52 de ani, si-a lasat nevasta si pe cei 3 copii si s-a insurat cu o tipa de seama fetelor sale!
O sa ziceti:”Si care-i problema?”
Casatorit fiind, tipa i-a decimat averea fara mila, iar dupa divort, la scurt timp a dat faliment !
A incercat sa mai salveze ceva, punand TOTUL pe numele tipei si al copilului, care aparuse imediat si care, s-a auzit ca era al primulului barbat al ei!
[ Totul s-a petrecut rapid, iar el, avand-o ca amanta a crezut ca e al sau]
ce fac acum?
Ea e bine mersi cu fiul si cu primul barbat, in Canada, insa cu enspe CONTURI, iar el e vai de mama lui si este ajutat de copii ;n-avea nici serviciu, nici bani de paine!
Aici e TRAGEDIA! Prezenta in cuplu a celui de-al treilea – indiferent de unde ar sosi – duce la …DEZASTRU !!!
La multi ani tuturor!
Nu trebuie confundata echitatia cu dragostea.
Daca intervine dragostea ..asta e! E sublim!
Daca insa este doar jaga-jaga fie ca asa vrea muschiul lui fie ca asa a soptit pasarica ei ptr ca da bine la organism..atunci e altceva si subscriu Elenei.
Ati abordat dinspre exterior spre centru problema asa ca evident fiecare are dreptate pina la jumatate.
nu m-am putut imagina niciodata combinata cu cineva de la serviciu, cu atat mai putin cu sefu’. mi s-a parut ca in scurt timp aceasta chestie ar putea avea mai multe dezavantaje decat avantaje. barbatii de la job nu mi s-au parut niciodata sexosi sau dezirabili. (acum o sa zica adrian: „in afara de mine, desigur!”). Daca unora li se intampla sa se indragosteasca la locul de munca, foarte bine! inseamna ca sunt mai dezvoltati emotional decat mine.
shmeny
daca , sa zicem , jim era coleg cu tine la job? :D
malasuerte,
asta e grea. dar cred mai degraba ca de-aia e jim in viata mea, pentru ca nu am fost colegi.
daca totusi se intampla, cine ar gestiona mai bine situatia din postura de sef, femeia sau barbatul?
de data asta,”tin” cu Adi :)..iar metafora cu managerul de HR e dementiala :)))
„relatii sentimentale”?de unde naiba asa ceva la serviciu?exprimarea corecta ar fi „relatii sexuale”.din diferite motive.niciodata un sef nu se va indragosti de secretara sau femeia de serviciu.si invers.totul se rezuma la SEX.sentimente,doar prin telenovele sau filmele indiene.in viata reala…
ei, hai… park e dupa cum vor ei!!!
e dupa cum vrea sufletu’ omului pin’ la urma
mai da’le’n spume de reguli androide
una din putinele dati cand dreptatea e de partea lui Adrian…
Ispita apare oriunde si, mai ales, cand nu te astepti.
Problema trebuie rezolvata cumva. Ea, problema, este de cele mai multe ori teribil de greu de rezolvat.
Dar nu imposibil.
In plus… cel mai bine este sa cumpanesti ce castigi si ce pierzi. In functie de analiza proprie, decizi.
Si, cel mai des, calculezi ca un idiot.
Daca o relatie intima apare la locul de munca, unul dintre cei doi trebuie sa paraseasca institutia. Indiferent daca este vorba de o relatie vinovata, o aventura sau chiar de o relatie buna, impricinitii vor fi, pe buna dreptate, suspectati de subiectivism si partinire. Asa de exemplu fostul director de la firma germana Fuchs din Arges si-a promovat subalterna si amanta de la vanzatoare de raft la directoare de vanzari&marketing si i-a marit salariul de la 300 de euro la 4000 de euro pe luna in tot timpul relatiei amoroase. Si toate acestea pt a sta si veni la servici sa-si arate buricul iar angajatii fara relatii sexuale trebuiau sa lucreze pt ea. Nu mai vorbim de excursii private pe banii firmei in Malta si New York. Asta e morala, integritatea si fairnessul a unor asa zis oameni tari si mari care fac abuz de putere si functie. Ce motivatie sa mai ai sa muncesti la asa o firma daca vezi ca promovarea si salariul se dau in baza altor servicii. Este f. nedrept ce a facut fostul director si asa am simtit eu si majoritatea colegiilor mei. El din pacate era condus complet de hormoni si nu mai avea simtul realitatii. Ca urmare a fost dat a afara din post, deci exista o oarecare dreptate. Dar amanta a ramas….Iar eu mi-am dat demisia, caci nu se putea lucra si respecta un om fara cunostiinte profesionale si care nu are habar.