in Gazeta Sporturilor, Rubricand

Leo, iar n-ai fost cuminte!

Deja, la meciurile Barcelonei, te aştepţi să se întâmple orice şi când zic „orice” mă gândesc la acelaşi lucru: Messi să înhaţe un balon pe la centrul terenului şi să nu-i mai dea drumul. Pe teren, aşezate împotriva sa, pot fi în acel moment un batalion de poliţişti cu bastoane şi scuturi, zece maşini cu tunuri de apă, o falangă macedoneană, echipa de rugby a Franţei şi fotomodelele pozând pentru coperta „Sports Illustrated”, mingea tot în plasă ar ajunge. Şi cu nimic n-ar fi de mirare dacă o navă extraterestră ar ateriza apoi în cercul de la centrul terenului, iar, după ce va fi salutat publicul, marcatorul să se urce în ea şi să dispară.

Când Messi are mingea la picior e ca atunci când ai senzaţia unui strănut: nu e important dacă va veni, ci când va veni. Văzîndu-i cum se chinuiesc să-i ia mingea, nu poţi să nu te gândeşti la bieţii poliţişti ai lui Charlot, printre picioarele cărora se strecoară omuleţul şi care sfârşesc întotdeauna de râsul lumii, fie cu un şut în fund, fie cu o tartă de frişcă în figură. Pentru acele secvenţe, Chaplin trăgea însă uneori sute de duble, în schimb, în cazul argentinianului, incredibilă e uşurinţa cu care se petrece acţiunea. Ai senzaţia că nu jucătorul conduce mingea, ci că, aşezat într-o teleguţă, e tras de ea ca de un căluţ nărăvaş, spre poartă.

De aceasta mi-e teamă de fotbalul 3D: că senzaţia acestei năvăliri va fi atât de pregnantă, încât pe Messi nu-l vom putea opri nici răsturnându-i în cale ghiveciul cu rododendron, nici trăgând biblioteca în faţa televizorului, căci va ieşi cu mingea la picior din sertarul cu capsatoare şi chitanţe, iar noi, ştergându-ne ochelarii aburiţi, nu-i vom putea face nimic. Veţi fi observat, de pildă, un lucru mai greu de realizat chiar şi decât golurile sale fabuloase: pe Messi e greu să-l şi faultezi. Priviţi-i pe cei patru jucători ai lui Stuttgart ajunşi, în aceeaşi fracţiune de secundă, lângă Lionel exact când piticul a dat drumul la porumbel şi gândiţi-vă ce ar fi putut ei face în afară de a alerga pe lângă subiect. Omeneşte, nimic, poate doar când se bucura să le fi devenit tangibil. Sau la fundaşii Zaragozei, răsuciţi tot meciul ca supapa oalei sub presiune, când dau aburii pe-afară. Singurul care a avut un program coerent şi a reuşit ceva a fost cel care l-a faultat în careu, amânând deznodământul.

Ce mă omoară e însă zâmbetul acela de copil pus pe pozne. A-ţi păstra acel zâmbet în mijlocul derulării unei asemenea afaceri e de departe cel mai greu lucru pe care-l face.


Write a Comment

Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

193 Comments

  1. tre sai intrebam pe astia de la giesepe, daca nu cumva are si messi ghete ca a lui ronaldo (deghizate in adidas)…ca poate de aia o fi asa bun domle, ca marica…care a inflorit de cand are asa opinci

  2. sunt fan Man Utd si din Spania simpatizez cu Real …dar trebuie sa admit : Messi e genial.

    fiind la nationale suporter al argentinei imi doresc sa isi demonstreze virtuozitatea si la CM 2010

  3. Salut.
    Rush
    Ei, aici e problema. Barcelona si nationala Argentinei sunt doua chestii total diferite.
    De aici si imposibilitatea comparatiei dintre Maradona si Messi. Maradona a tras o echipa dupa el in castigarea unui CM si ajungerea intr-o finala. Messi nu cred ca o va face. Poate pentru ca antrenor e Maradona :)

  4. Am citit ca antrenorul lui Stuttgart, Christian Gross, le-a cerut jucatorilor sai sa nu il faulteze urat pe Messi Altfel, probabil ca Messi era accidentat acum si scorul era altul. Frumos gest de fair-play.

  5. Salut!

    Mie mi-a placut o chestie, din categoria „doar Barcelona se mai ridica la nivelul nostru” : „Cand ma uit la Messi, parca ma vad pe mine”. :) A fost mare Hagi, dar totusi….

  6. poate ca si stilul lui messi e messy doar in aparenta. cine stie cate duble trage si el la antrenamente.
    imi aduc aminte cand am auzit prima data de el, „pustiul de mare talent”, ma intrebam daca o sa-l „tina” si o sa ajunga mare sau nu. ma bucur ca a ajuns. (uite, bojan de exemplu a mai pierdut din avant.) sper sa-l „tina”, sa nu-l faulteze astia, si sa-l vedem la mondiale ce face.

  7. „un batalion de poliţişti cu bastoane şi scuturi, zece maşini cu tunuri de apă, o falangă macedoneană, echipa de rugby a Franţei şi fotomodelele pozând pentru coperta “Sports Illustrated” ”

    E mai eficient sa-l transferi in liga lu Mitica, posibil la Steaua, indrumat de aproape de ciobanul national, preferabil antrenat de Stochitza shi s-ar demonstra ca orice geniu venit de pe oricare planeta ar muri axfixiat.

  8. A fost un comentariu de-al lui CR9 cum ca fundasii il protejeaja mai mult pe Messi decit pe el. Nimic mai adevarat, si ei ar aplauda daca ar fi lasati si in plus experimenteaza si ei fotbalul 3D, ocaziile sunt rare. In cazul lui Ronado anvergura picioarelor sale e uriasa asa ca fundasii risca sa iasa din cadru. De asta il opresc mai mult, ca sa simta fotbalul 3D linga ei, mai intens. Adevarul e ca Messi are centrul de greutate extrem de jos si ramine echilibrat cind cei din jurul sau nu mai pot sfida forta de inertie, asa cum el o face, involuntar. Duminica m-au dat lacrimilile la golul doi. Ultimul gol la care am mai patit asta a fost evident, golul lui Maradona cind a luat mingea de la centru si a driblat jumatate de echipa, la mondiale.

  9. de la inceput am prins cateva aluzii cum ca articolul ar fi special pt mine,dar in mom cand ai zis ” iar noi, ştergându-ne ochelarii aburiţi, nu-i vom putea face nimic. ” atunci a disparut orice urma de indoiala.eu sunt ochelaristul caruia ii este adresat articolul.multumesc :D

  10. Hah, cred ca am dat enter la articole in acelasi timp. Eu cred ca asta a fost saptamana in care comparatia cu Maradona a incetat sa mai para o erezie.

    Comparatia intre ei e ca un timp intermediar la slalom urias, deocamdata Messi are cateva secunde bune in fata. Daca nu ii va farama cinva genunchii, va termina invariabil inaintea lui Maradona.

    Pariul meu ar fi totusi pe urmatoarea Cupa Mondiala. In vara, psihoza lui Maradona va anula pe care o are in lot. Messi a luat si aurul olimpic si Mondialul sub 20. Maradona pur si simplu nu stie ce sa faca cu el.

  11. Nu mi-ar placea niciodata un Messi cuminte. :) Intrucat sunt fan Barcelona,echipa catre practica un fotbal incantator, doresc ca si Messi sa practice fotbalul sau incantator pe care-l stie pana se va retrage din activitate. :) Iar retragerea sa si-o faca tot de laC.F. Barcelona. :)

  12. Alex Enasescu
    Mie comparatia mi se pare imposibila, nu doar prin prisma fotbalului diferit din vremurile celor doi.
    Tin minte semifinala cu Italia, cand pe Diego l-au rupt cu faulturile. Leo inca n-a avut parte de asta, poate pentru ca este mult mai agil. Dieguito demara greu, ca un butoias.
    Argentina, una dintre vietile mele, va pieri pe mana lui Maradona. Ar fi trebuit, cred, sa ia asezaarea Barcelonei si s-o calchieze.

  13. Adrian,

    Nu vreau sa polemizez dar vad ca multi vad super-valoare in Rooney, iar eu personal nu vad asa ceva. In special nu l-as putea pune in nici un caz in aceeasi fraza cu Messi. te rog in meciurile urmatoare sa urmaresti cu atentie -ca la tennis- winners vs unforced errors- adica golurile (sau pasele de gol) comparate cu ratarile. Mie raportul mi s-a parut total in dezavantajul lui, Rooney e un jucator supraevaluat. In acceeasi categorie cu Rooney l-as mai pune si pe Ballack, e un fel de politician al fotbalului, toti vorbesc despre el dar in realitate nu se vede mai nimic in jocul lui, ca de aceea a cam inceput sa fie inlocuit. Inca o data nu vreau sa polemizez, articolele tale sunt exceptionale, e doar o parere personala ca rooney si cu Messi nu apartin aceleeasi caste.

  14. Apropos de faulturi si de atitudinea jucatorilor lui
    Stuttgart: imi imaginez ca daca juca in Premier League
    alta era situatia, il tavaleau baietii de nu se vedea.
    Si ar fi fost mare pacat.

  15. Desi acum ca e absolut clar cine e Dumnezeul fotbalului nu cred totusi ca la Mondiale Messi va face o asa de mare diferenta. Aceasta din doua motive. Intii ca fundasii Zaragozei sau Stuttgart-ului sunt ingeri pe linga cei ai Greciei sau ai Nigeriei. Al doilea lucru e ca lui Messi ii va lipsi fie Xavi, fie Iniesta, fie Ibrahimovic. Relatiile de joc la Barcelona sunt atit de sudate, sincronizarea intre jucatori e aproape perfecta. As vrea sa fac o analogie ca sa ma fac inteles. Urmaresc cu atentie meciurile de hochei ale lui Detroit Red Wings ( locuind pe-acolo). Acum doi ani superjucatorul Datsiuk s-a accidentat si intregul angrenaj, automatismul de joc a fost schimbat. Datsiuk e un jucator foarte tehnic,cu joc tipic european (rusesc) care sfideaza legile fizicii, si deseori driblingurile sale erau foarte asemanatoare cu cele din fotbal, ceea ce in hochei e o rara performanta. Ei bine, ce s-a intimplat anul trecut. Dupa ce Red Wings au cistigat in mod magnific Stanley Cup, Datsiuk a fost recuperat la sfirsitul sezonului trecut – mai precis in finala (recidiva) cu Pirtsburgh Penguins. Din acel moment pentru Red Wings s-a rupt filmul, driblingurile fabuloase ale lui Datsiuk lasind coechipierii alunecind inspre…off-side. Practic tot timing-ul, relatiile de joc au avut de suferit asa incit Red Wings au pierdut fara drept de apel. Era aceeasi echipa, insa adaptata de antrenor la noile conditii-care intre timp nu mai erau valabile. Sute de ore de antrenament creeaza noi relatii de joc, orice schimbare facind necesare alte sute pentru a atinge aceleasi obiective. Asadar,in concluzie, vreau sa spun ca extrapolarea lui Messi intr-o alta echipa nu va garanta succesul, un exemplu mai neaos ar fi , Uimirea Urziceni, care, asezata magistral in teren a reusit performante mult peste nivelul lotului.

  16. interesant ca un jucator precum ibrahimovici pare un junior pe langa messi. si mai primeste si cadouri, gen lovituri de la 11m.

  17. Saluti a tutti!

    Cosmin
    nu cred ca asta a vrut sa zica Hagi (daca a zis).
    Pe de alta parte asculta opinia unuia care acum 27-28 ani mergea la stadion numai pt Hagi: jocul lui Messi si cel al lui Hagi din perioada 1982-1984 seamana ca 2 picaturi de apa. Doar ca era alt nivel.
    BTW, pt cei care nu stiu: Hagi a jucat atacant la Farul si chiar si la Sportul o perioada.

  18. cand te dedici in totalitate si nu pacalesti fotbalul el te rasplateste
    atata timp cat au fost dedicati 100% fotbalului au mai avut rezultate si altii gen ronaldo sau ronaldinio doar ca femeile si chefurile iau tras pe linie moarta
    deocamdata despre messi nu se poate spune asa ceva sau cel putin nu am vazut prin ziarele de scandal asa ceva

  19. @ gaby

    Spot on. Ronaldo (96-97) si Ronaldinho (04-05) sunt singurii care pentru un sezon au facut chestii pe care efectiv nimeni nu putea sa le faca. Messi e deja la al doilea sezon si cu toata cariera in fata. Are nevoie doar de sanatate.

    @ vlad

    Avea Shawcross grija de el.

    @ cristi p

    De acord ca Rooney si Messi sunt doua specii diferite. De acord si ca Ballack e supraevaluat. Dar e o gogomanie sa spui despre un jucator care a dat sezonul asta 33 de goluri in 39 de meciuri ca nu se vede nimic in jocul lui. Daca Man U e inca in Liga si in lupta pt titlu e numai si numai meritul lui.

  20. Ma intreb ce s-ar intampla daca ar exista intr-un meci un fundas/mijlocas pus sa-l urmareasca ca o umbra pe tot terenul, indiferent de faza. Nu stiu daca a fost incercat, poate da, poate nu (cel mai probabil da). Nu stiu cat de usor i-ar fi. Fara faulturi, bineinteles, doar sa stea la cel mult un metru de el.

  21. cristi p
    Nici eu nu ma omor dupa Ballack, care mi se pare bagat cu forta in dispozitivul lui Chelsea, rapindu-i lui Lampard din zona si libertate.
    Insa Rooney … supraevaluat? Nu, nu, nu. Cand mingea se apropie la 4-5 metri de el, deja e pericol mare.

  22. E supraevaluat in comparatia cu Messi, in opinia unora. Dar cand cineva spune „E la fel de bun sau mai bun ca Leo”, nu se compara stilurile de joc, fiindca nu poti compara mere cu pere. Noi nu spunem „Rooney e la fel de scund ca Messi” (asta da, ar fi absurd). Cand compari fotbalistii de nivelul asta te uiti la trofee, la ce fac pe teren si la cat de decisivi sunt ei pentru echipele lor. Motiv pentru care spun si eu „Rooney e la fel de bun ca Messi”. Daca mai bun, vom vedea la sfarsitul sezonului, cand se va trage linie la trofee.

  23. A propos de asta, chiar ma intreb: dintre cei mari, care e cel care a castigat cele mai putine trofee? Cruijff?

  24. salut
    eu zic ca Messi(si inca vreo cativa) il vor anula pe Maradona antrenorul, la mondiale
    Daca sunt sanatosi si odihniti s-ar putea sa se descurce si fara :)

  25. @lol
    Ca antrenor, ca jucator sau cumulat? :D
    Prin ce te referi la „cei mari”? Nu prea ai cum sa fii mare fara sa fii castigator, zic eu.

    @mala
    Din pacate Maradona il poate anula (si a dovedit asta) pe Messi mult mai bine decat turma aia de rugbysti de care vorbea AG mai deveme…

  26. O sa incerc sa postez 2 statistici diferite pentru a va arata diferenta sau asemanarea dintre cei doi.
    Sper sa-mi permita si AG pentru ca eu deja am 2 linkuri incluse si acum ar mai trebui sa adaug inca 2 si stiu ca la el era cu o marja de eroare de 3 link-uri :)

  27. Si inca o statistica interesanta: 26 de goluri are Rooney inscrise in campionat. pana aici totul e ok da? ok din aceste 26 de goluri nu are niciunul inscris din afara careului.

  28. ca sa ma bag si eu in seama…cred ca la mondiale,argentina ajunge cel putin in semifinale!maradona nu o fi el mare antrenor,dar e un om foarte norocos(dovada si bulanul pe care l a avut in calificari),cineva acolo sus il iubeste!ca echipe favorite la nivel de nationale am Anglia,Spania si Argentina(pt Maradona si Messi)!
    Messi e unic in acest moment,dar mai are de mancat pana sa l ajunga pe Maradona…in opinia mea,e si sub Ronaldinho(vb de perioada sa cand era in forma maxima!)
    legat de ballack…e supraevaluat acum!inainte insa nu era,a fost un fotbalist foarte bun,dar varsta cred ca incepe sa si spuna cuvantul in cazul sau.
    legat de bojan..are timp,e inca foarte tanar.daca la anul explodeaza,e foarte bine!e un pusti foarte talentat,alaturi de pato,balotelli,hazard sau lukaku…cam astia ar fi cei mai buni tineri fotbalisti.
    ah,am uitat sa mentionez,sunt fan barca de pe vremea lui ronaldo si,mai apoi,rivaldo,asa ca nu pot decat sa ma bucur pt leo!

  29. lasati l in pace pe zicu,ca e vai de mama lui….sunt dinamovist,dar nu credeam ca ianis va ajunge vreodata in halul in care e acum!

  30. Daca tot sarim de la una la alta (macar nu exista nici un dubiu cine e cel mai bun) sa va zic una buna vi-s-vis de echipa SUA. Cu doua mondiale in urma cind SUA a ajuns in semifinale mi-am intrebat si eu colegii de la servici daca sunt incintati de performanta echipei lor. Lasind la o parte ca trebuia sa le spun pe cine au batut (Mexic si mai ales Portugalia) m-au intrebat daca au cistigat cupa. Le-am spus ca nu, dar mi se pare o performanta extraordinara. Mi-au spus ca daca n-au cistigat finala atunci nu conteaza. Dupa asta m-au intrebat unde o Portugalia… Revenind la oile noastre. echipele mici care joaca fara presiune tot crea surprize mari. Asteptarile sunt uriase la Brazilia si Argentina, dar noi ne amintim de Grecia si mai ales Danemarca care a venit de pe plaja si a cistigat europenele.

  31. pt adrian georgescu-

    observ ,cu stupoare,ca toata lumea a inceput sa faca comparatii si sa considere ca messi este egal cu maradona,ba chiar mai bun,etc.se fac statistici,de trofee castigate pana la varsta de 22 ani,de parca se poate compara,de pilda faptul ca Di Stefano luase titlul cu River Plate si a ajuns la Real Madrid la 29 de ani,practic,inceputul gloriei cu,faptul ca Messi joaca la cel mai tare club european inca de la debut.si multe alte chestii gresite,sau fortate.

    in primul rand,messi nu se poate compara cu Maradona,pentru ca Diego este unic,geniul absolut si zeul fotbal.de ce este asa?simplu.Maradona a tras dupa el napoli si argentina la glorie.messi ar trebui sa joace la espanyol,betis,sau genoa,sa castige titluri si sa duca in doua finale argentina.

    maradona a jucat intr-o epoca in care toate echipele aveau superstaruri fabuloase,de pilda,un urias ca Zico evolua la Udinese.apoi,una este fotbalul actual,plin de staruri farmacii si steroizi,bolnavi cu lunile din accidentari lesinate si alta era fotbalul anilor 80,in care rar t acidentai,desi atunci,italia avea cel mai tare campionat din lume si fundasi ca Baresi,Gentile,Fusi,sau Pietro Vierchowod intrau in adversari ca panzerele reichului prin armata poloneza.nu e totuna sa te distrezi cu ferocii fundasi italieni de atunci,si a te amuza cu spaniolii de azi,fundasi de nivel net inferor celor italieni.

    fotbalul s-a schimbat,nu mai sunt superfotbalistii din acea perioada,acum 2,3 se evidentiaza la nivelul de sus,restul sunt doar foarte buni,dar atat.in anii 80,90,erau cel putin 30 supetaruri an de an,care se luptau pentru trofee gen fifa player,balon de aur,etc.si doar unul lua,nu toti.puteau ramane pe dinafara gullit(ce fotbalist),waddle,principele francescoli,matthaus,platini,boniek,hugo sanchez van basten(desi asta lua anual),si multi altii.acum,2,3 favoriti,an de an,stiuti lupta in 2 si gata,ce fotbal urias avem.e fals.fotbalul a decazut in valori,valori erau atunci,nu acum.

    si,Maradona ,in perioada in care a jucat,82-94,cu micile inttreruperi,a fost cel mai bun,dintre cei mai buni.as vrea sa iti spun despre un sigur fotbalist,insa,despre care nu se vorbeste nimic,dar care a fost poate cel mai mare dupa Maradona,si mult mai mare ca oricine din ultimii 15 ani.pentru cine nu stie,poate sa citeasca despre MICHAEL LAUDRUP.

    Beckenbauer: „Pelé was the best in the 60s, Cruyff in the 70s, Maradona in the 80s and Laudrup in the 90s.”[20]
    Roberto Galia: „I have played against Maradona, Platini and Baggio. But the player I saw do the most indescribable things was Michael Laudrup.”[21]
    Clemente: „To me, Michael Laudrup is the most genius player the world has ever seen. He will always be my numero uno. Always.”[22]

    sunt doar cateva exemple cae definesc pe Michael.si presa actuala,face apologia unui tip,indiscutabil formidabiil,cel mai bun din lume,e adevarat ,in perioada asta,dar care,mai are multe de tras ca sa fie ,nu ca Maradona,Laudrup,Pele,Falcao,Robby Baggio,sau Beckenbauer,Cruyff,B Charlton,Eusebio,Puskas,ci,macar ca Zidane.

    este doar opinia mea,am dreptate,asa cum am avut si cand am spus ca RONALDO de Lima in italia nu va fi fotbalistul care a fost in spania,ca ronaldinho e un bluf de 2,3 ani stralucitor,apoi va fi un expirat sau ca,respectand proportiile,mutu poate sa poarte 10 ani numarul 10 si nu va fi ca hagi.

    tocmai pentru ca esti unul dintre putinii jurnalisti seriosi si obiectivi,scriu aceste randuri,in ideea ca pe blogul tau sunt tipi cititi si educati,nu cum sunt pe altele.

    succes!

  32. randy orton 78
    Eu sunt de acord cu dvs. Pe de alta parte, si argumentul acesta functioneaza: Messi are inca 10 ani de cariera in fata.
    Acum, discutia e pentru hazul suetei. Si eu il vad pe Maradona, deocamdata, inegalabil, dar asta nu inseamna ca nu ma pot bucura vazandu-l pe Messi.

  33. Pt randy orton78

    Adrian o sa-ti raspunda, sunt sigur, vreau sa-ti spun doar ca punctul tau de vedere e foarte plauzibil, e usor cin te ajuta echipa, Messi nu trage echipa dupa el, Barca ar cistiga si fara el. Dar acum nu stiu ce sa spun, am ajuns la Laudrup, ma rog a fost foarte bun, etc etc, dar de ce idolul meu Van basten n-ar fi fost numarul 1. Doar ca l-au macelarit la 28 de ani? Pina atunci cistigase tot intr-un mod fenomenal. Deci ca sa nu bat cimpii- sunt multi jucatori buni, Maradona e unic, ce mai, dar nu stiu de ce am senzatia, dar cred ca si in situatia in care Messi n-o sa faca nimic la Mondiale, tot numarul unu va ramine- cel putin pentru generatia aceasta.

  34. glumim,glumim,dar incepe sa doara daca te uiti cati jucatori romani cu potential urias s au ratat,incepe sa doara:zicu,cristea,mitea,alin stoica,sabin ilie,buia,lupu(asta nu s o fi ratat chiar asa rau,dar daca era serios,ajungea departe),tamas(tot cazul lui lupu),lucian sanmartean,chiar moti…si ar mai fi dar nu mi vin mie acuma toti!pai mitea la 18 ani dadea goluri in UCL cu bayern munchen,dadea goluri in campionatul olandei,marca o dubla la nationala contra macedoniei,iar la 25 de ani a ajuns sa nu si gaseasca echipa!ma uit si la un keseru,care pornise ca mare talent,dar s a pierdut undeva prin liga a doua din franta in loc sa vina acasa…ma uit si la ionita asta care cum a plesnit vreo 5 goluri incepe sa se creada mare vedeta…parca nici alexe nu mai e chiar asa modest…ma mai delectez si eu cu cate un liviu ganea,radu stefan…ropotan-altu care e pe punctu sa se piarda(daca tot sunt dinamovist,pot sa i dau ca exemple si pe ze kalanga si ndoye)!avem si am avut jucatori talentati mereu(sigur,nu de talia lui messi,ronaldo etc.),dar problema e ca dupa ce ca ei sunt delasatori si figuranti si nici nu se tine nimeni de ei!guda asta de l a descoperit pe alexe spunea ca daca vezi un pusti talentat si nu te tii de el,se alege praful de toata cariera lui!antrenorii din romania nu sunt buni psihologi(va mai amintiti cum juca cristea in mandatul ui zenga?),iar jucatorii au un caracter cel putin indoielnic.

  35. Ok, dar avem o problema: cam „rara avis” jucatori de spectacol gen Messi. Si mie mi-e dor de fotbalul spectacol nu computerizat( antrenamente cu cabluri pe tine sa-ti monitorizeze efortul etc.) Pana atunci rotbalul ramane doar un bussines in care fotbalisti ca Messi sunt exploatati pana nu mai produc nimic si apoi uitati intr-un colt de gazeta.
    Asa ca sa ne bucuram de ceea ce mai primim.

  36. Si ca sa vin si eu cu un „al meu”, pe care l-am vazut in doar doua meciuri.
    Vi-l amintiti pe croatul Prekazi, de la Galatasaray? Cand a jucat Steaua cu Galata, l-am vazut facand lucruri uluitoare, inclusiv un sut de la 40 de metri, dupa ce a trecut de Rotariu printr-un dribling de mare finete, direct in bara.

  37. Adrian,

    Ce multe goluri navalesc in minte acum. Unul alimenteaza pe altul. Romario, stop pe piept la 40 de metri si lob peste portar ( fara sa cada mingea jos), Ronaldinho gol din lovitura libera pe sub zid ( jucatorii sarisera in sus, mingea a trecut pe sub ei) sau golul acela de senzatie a lui Roberto Carlos, din lovitura libera de la 30 de metri, cind mingea a inconjurat zidul cu un arc de curbura cum nu credeam ca este fizic posibil. Nu ma pot abtine, l-am cautat pe youtube, l-am gasit instantaneu, 14 milioane de vizionari: enjoy:
    http://www.youtube.com/watch?v=-t5MF7NRQh4

  38. cristi p-golul asta e fantastic.eu il cred mai frumos decat cel de la europene..acum,depinde.van basten este cotat drept cel mai complet(nu prea corect gramatical,dar….)din istorie.l-au rupt,e drept la 28 d ani,pacat,putea duce si mondialul din 94 era la o varsta buna.eu sper,ca fan al argentinei,sa castige mondialul si,nu cred ca maradona va fi un obstacol.maradona nu isi asculta antrenorii,nici pe bilardo,nici pe bigon,sau bianchi,facea totul singur si i-a facut mari pe acei tehnicieni.messi trebuie sa joace cum stie,are coechipieri formidabili,uitati-va la di maria,maxi,mascherano,cambiasso,veron,higuain …nu are cum sa nu joace bine,stiu cu totii ca este number one si il vor lasa in pace.cred ca,daca Diego va aplica tactica legendarului Tele Santana ,care in 82 a facut brazilia spectacol absolut la mondial,nu va avea rival.

  39. domnule adrian,il tin minte pe xevath prekazy.era sarb,sau albanez din kossovo,in orice caz,tinea de yugoslavia.a dat vreo 4o de goluri la galata in 5 ani,era un mijloc tehnic.yugoslavii au fost brazilienii europei,insirau 2 echipe de superstaruri in anii 80,90.de pilda,pantici,un meserias de mijlocas,nu avea loc de pixie stoikovici,care si el era teribil,iar marele dejan savicevici,cand era neaccidentat iti castiga efectiv meciul singur.ce echipa.panzerul i-a rupt in 90 la mondial,dar apoi si-au revenit si,daca nu era goycoechea in poarta argentinei,ajungeau in semifinale si,nu m-as mira sa fi trecut de italia,apoi.dar yugoslavii au mentalitate balcanica,orientala,nu erau disciplinati si consistenti pe o perioada mai lunga.

  40. vedeti,toti vorbim de spania,brazilia,argentina,olanda,anglia.nu ia nimeni in seama o echipa,ce poate face o surpriza colosala,datorita jucatorilor pe care ii are.e vorba de maritul Uruguay,are un trio ofensiv care provoaca fiori-forlan-suarez-cavani.nici in defensiva ,sau la mijloc nu sta rau deloc.daca veteranul antrenor marxist oscar tabarez va face o echipa din asemenea jucatori foarte buni,poate ca celestii vor da lovitura,macar sa ajunga in semifinale.

    va propun o tema care sa abordeze echipele calificate la mondial.

  41. Eu nu pot sa aleg doar unul si nici nu pot sa ma cert pentru el. Nu pot sa fac diferenta nici intre Messi si Rooney amandoi au stiluri diferite, unul foarte tehnic cu mingea la picior, a carui plecare de la centrul terenului poate face ravagii
    http://www.youtube.com/watch?v=JYet49BToLw (aici e si golul lui Maradona) si altul al carui spirit de sacrificiu si efort pe teren face toti banii (nu neaparat golurile lui)

    http://www.youtube.com/watch?v=FuXXuVqehDk&NR=1&feature=fvwp aici sunt cateva din cele Doar 10 goluri pe care le-a dat din afara careului in Premier League (imi cer scuze de durata materialului dar initial cautam un gol pe care nu l-am gasit, un gol inscris dupa ce cu o faza mai devreme sutase, echipa adversa pleaca pe contraatac, el recupereaza de pe undeva din fata propriei porti si inscrie dupa o faza de contraatac scoala)

  42. si rooney e un atacant mare si este tanar.sa nu se rateze ca owen,stii ce a spus eriksson…k e provenit din mediu sarac si incult,va face furori,va da goluri o vreme si se va rata repede.desi,in ce spune erikkson nu prea mai cede nimeni,omul a fost mare antrenor,dar a cam terminat-o de mult cu asta:))

    rooney nu poate castiga balonul de aur decat daca va invinge in liga cu manchester si va atinge locul 3 la mondial.sau macar sa iasa golgeter la vara.

  43. @ Randy Corect si frumos argumentat. Intr-adevar, nu pot fi comparati decat dintr-un punct de vedere, ambii provoaca admiratie, respect si placere privitorului.

    @AG Serbii si Englezii se intalnesc mai mult ca sigur inainte de semifinale, tinand cont de configuratia grupei. Totul tine de ce fac SUA ca sa-i incurce, SUA pica acolo. Eu am zis ca vad o finala Spania Serbia, dupa ce in prealabil sarbii ii scot pe englezi,SI pe argentiniei iar spaniolii pe portughezi, care la randul lor or sa opreasca Brazilia inca din grupa. Italia si Argentina trec de grupe linistite, Argentina are chiar drum usor probabil cu Franta sau Mexic, dar mai apoi ori da de sarbi ori de englezi. Deci, ENG, SER si ARG nu se pot incadra in primele 4 echipe ale lumii.
    In partea de jos, Italia are traseu usor, dar depinde ce face cu Spania.

    Raman la parerea mea, Serbia-Spania finala. Cu Serbia vicecampioana mondiala.

  44. pt mniezo

    calculul tau e bun,dar trebuie sa ne gandim ca vor fi surprize,revelatii,chiar.nu stiu care,dar vor fi:))…stiti de cine imi pare rau?de Egipt ca nu e.

  45. pt lol-
    kancelskis,acum e antrenor,cred la moscova,torpedo,dinamo,nu stiu care.fotbalist foarte mare,e exact ce spun eu.perioada in care meseriasii erau cu zecile la toate echipele si era greu sa alegi unul,pentru ca erau multi.acum,se bat 23,restul sunt medicri.

    kanceskis facea cuplu cu mostovoi la nationala,nu stiu de ce nu au avut rezultate mari.a fost un fotbalist magnific.

    si,nimeni nu vbeste de giigs:))pai giggs este cel mai bun mijlocas stanga din istorie:))e atat de mare fotbalist incat chiar nu va mai fi unul ca el

  46. sa ma bag si eu in seama :D pornind de la articolul asta si al lui Alex Enasescu am inceput sa sap sa vad cine e Messi asta. la ce concluzie am ajuns? ca sunt un loser :D culmea e faptul ca, cu un ochi plang, cu altul rad.. de ce m’am lasat de fotbal, nu stiu.. in fine.. nu eu sunt subiectul postului :D cum ziceam.. cand ma uit la un fotbalist, pe langa ceea ce face pe teren, imi place sa ma uit si la omul din spatele fotbalistului. astfel am dat peste un documentar (are in jur de 25de minute) despre copilaria lui Messi. este genial. de azi a intrat in galeria ‘selecta’ a jucatorilor mei favoriti care sunt inca in activitate (din care mai face parte Gerrard, Torres, Villa, Xavi, Iniesta, Kaka, Scholes, Giggs, Casillas, Raul). daca vad ca e la moda sa se propuna filmulete, aceasta este recomandarea mea..
    http://vodpod.com/watch/2153867-la-vida-de-leo-messi-13

  47. lol– da,Turcia.de fapt,sa stii ca rustu a fost un portar foarte bun ,in 2002 mai ales.un pic nebun.dar,daca regret turcia este ca sunt fan al lor ,pentru ca,ce au reusit in 2008 e de domeniul antologiei.asa daruire si darzenie,dorinta de victorie si inraire pozitiva nu am mai vazut in fotbal.reveniri consecutive in 3 meciuri,fatih pe margine,descheiat la camasa si indemnand la lupta ,pareau ca pe vremuri cand atacau ienicerii constantinopolul:))cu guus hiddink,cred ca vor reveni in elita,unde,in fond,chiar sunt si daca nu s-au calificat.

  48. mihai-ai dreptate,conteaza omul din spate,messi este vedeta adevarata antivedeta,spre deosebire de ronaldo portughezul,care este un bolnav patologic,complexat si invidios.cei enumerati de tine sunt si pentru echipa,spre deosebire de portughezul asta care uraste,vizibil pe cei ce sunt mai buni ca el.de fapt,tipul e si un trisor se va distruge in cativa ani.

  49. randy – exact.. e pacat de cristiano ronaldo (trebuia sa ii zic si prenumele ca pentru mine exista un singur Ronaldo) ca este incredibil de talentat, dar caracter zero. asa si cu drogba. nu inteleg cum un ditamai omul (1,88m si aproape 90kg) poate sa cada la cea mai mica atingere si sa cerseasca faulturi. legat de celalalt Ronaldo.. nu o sa uit niciodata Manchester – Real 4-3 de acum multi ani meci in care Ronaldo a dat toate cele 3 goluri si a eliminat „de unul singur” ( ce cliseu.. de parca a fost singur impotriva la 11 ) Manchester, iar pe final a fost schimbat si tot stadionul s’a ridicat in picioare si l’a aplaudat (hmm.. un fan al lui Liverpool nu ar trebui sa laude fanii lui Man. United, nu? ). pentru astfel de momente ma uit la fotbal..

  50. randy orton
    „ronaldo portughezul,care este un bolnav patologic,complexat si invidios”.
    ……..
    Omule, nu mi-o placea mie foarte tare Cristiano, dar nici astfel nu cred ca e cazul sa-l descrii. Pana la urma, nu-l cunosti.

  51. pai da,atunci era un tip onorabil,acum este egoist si invidios.l-ati vazut pe jardel,fostul mare atacant cum arata?:-))

  52. pai,nu serios,adrian,i se citeste ura in ochi si invidia cand vede ca higuain inscrie,ca planeta il iubeste pe messi,ca incepe sa fie evitat de coechipieri…

  53. Ma bag si eu. E greu sa alegi intre Messi si Rooney. Messi are temperamentul daca e sa generalizam. Rooney are ploaia. Si datorita faptului ca e alegerea intre cei doi e atat de grea, atunci il alegem pe Cristiano Ronaldo. E frumos foc si cica mai e si talentat. In fine asta sustin barbatii dar e cunoscut faptul ca ei nu au ochiul format.

  54. randy

    Dai mai multe explicatii cum citesti ura, invidia, etc in ochii unui om?
    Eu sunt curioasa sa aflu mai multe detalii.

  55. @ Nico & AG, nu va mai luati de Randy, are dreptate, multi il vedem pe CR un nesuferit asa ca uneori mai exageram cand ne exprimam sentimentele vis-a-vis de el. Hai sa facem pace si sa mergem duminica la bisericaaaaa

    @AG singur. Iei de buna voie si nesilit de nimeni pe Rooney in echipa ideala a tuturor timpurilor? :>

  56. nico-daca iti place ronaldo portughezul,inseamna ca nu l-ai vazut pe george best:P…gusturile nu se discuta,insa,totusi,nici ca etalon de frumusete nu este,robby baggio arata mult mai bine,ca sa nu spun ca si fabio cannavaro arata super.este,insa parerea mea,de barbat,care poate accepta ca exista si tipi super,dar,in afacerea asta,cu siguranta ca o fata are intaietate.

  57. Ce mai oameni…gazetarii nostri cica..gol din stratosfera….eu inteleg ca ei vor senzationalul dar nici chiar asa…s au dat goluri mult mai bune si mai frumoase…si inca ceva messi are abia 23 de ani…asa ca mai vorbim de comparatii intre el si hagi sau maradona dupa 30 de ani ai lui…pana atunci e foarte talentat si sper sa i intreaca pe toti dar ramane de vazut!

  58. Am avut onoarea sa fiu gazda marelui Pele pentru o zi.A facut o vizita la centrul de juniori Sunnybank infiintat si finantat de compania familiei noastre.Printre altele,domnul Edson a spus ca el personal nu crede sa fi fost cel mai mare fotbalist din lume.Spunea dinsul ca fotbalistii adevarati au perioade cind ce fac ei in teren nu pot face altii,si ca de lungimea acelei perioade depinde numele pe care si-l face.Mi-a mai spus ca in opinia lui cel mai bun fotbalist pe care l-a vazut vreodata a fost italianul Franco Baressi.Deasemene,ca a vazut meciuri mizerabile cu Maradona,dar ca la Mexico’86 a avut o perioada pe care niciodata vreun fotbalist pamintean o va avea.Sint destul de in virsta ,asa ca am vazut ceva fotbalisti in viata mea.Fotbalisti care la vremea lor au facut furori si au fost unanim declarati fenomene extraterestre.Unii au intrat in istorie,altii in anonimat.Toti isi amintesc de Cruyff,Maradona,Beckenbauer,Geaici.Cine isi mai aminteste de Brolin,Carassco,Netzer,sau”Jinky”Johnston,fenomene meteorice pe firmament ?Poate numai suporterii inflacarati ai echipelor unde au jucat.Dl Pele mi-a pus o intrebare la care nu as fi vrut sa raspund.Ce s-a intimplat cu tinarul mijlocas defensiv al Romaniei de la Mexico’70 ? Era vorba de Lita Dumitru .In incheiere vreau sa va spun ca urmarind atitia fotbalisti nu am vazut NICIUNUL sa faca in teren ce face Messi acum. Cit il va tine ?

  59. :))radem noi radem,dar Piturca era un atacant bunisor:))am cumparat prin 87 un breloc cu el,il am si acum.:-:))..pitzi era un fel de inzaghi al romaniei,nu stia cu mingea,dar se plasa norocos.bine,fata de ce atacanti avem acum,Pitzi chiar era superstar:))

  60. pt domnul herbert

    pai tanarul mijlocas lita dumitru cred ca este ,fara probleme,intr-un 11 ideal al romaniei.asta din ce am auzit si citit.nu va contrazic,tocmai ca euexact acei fotbalisti ii consider legendari si unici,dar va spun ca messi nu s-a intalnit cu fundasi ca gentile,baresi,beckenbauer,sau,jack charlton.

  61. herbert holyoake
    Foarte interesanta istoria dumneavoastra. Pot sa va intreb: unde locuiti?
    Chestia cu Baresi e foarte interesanta, mai ales venind de la un atacant de calibrul lui Pele.
    Mai am doua intrebari, daca nu va deranjeaza:
    – Nu stiu, pentru ca in 1970 de-abia ma nasteam, dar Dumitru a fost la CM 1970 mijlocas defensiv? Eu l-am prins, spre sfarsitul carierei, mijlocas ofensiv.
    – Conteaza cat il va tine pe Messi atat de mult? Deja il tine de vreo 3 ani. Dupamine, conteaza maimult daca va reusi sa duca vreodata Argentina spre un titlu mondial.

  62. randy

    Astia despre care vorbesti joaca rugby?
    In revista femeia baga astia numai fotbalisti si de astia despre care vorbesti nu am auzit pana acum.

  63. :-)) cine stie,o fi sa fie sanatos.venind in zilele noastre,despre gianluca vialli,celebrul atacant al sampdoriei si juventusului era conte,sau din bunici conti.

    atunci,ce sa vorbim de egipteni,astia sigur au stramosii directi faraoni,mai ales hossam hassan:-))

  64. pai asa este.Piti,Dudu Georgescu,Cami,Mircea Sandu,chiar erau varfuri bune pe plan european.chiar daca dadeau si goluri la comanda,marcau si contra echipelor din europa bune.si un mare nedreptatit a fost iosif rotariu,un jucator foarte bun.

  65. @ mihai

    Frumos documentar! Cat a mai suferit baiatul asta ca sa ajunga unde e! La 8 ani isi facea singur injectii in picior in fiecare seara inainte sa se culce.

    Mi-a placut si cum povestea taica-su de proba care a dat-o la Boca, parca. L-au lasat printre ultimii pentru ca era mic, dar dupa doua atingeri, antrenorul a oprit jocul si a intrebat: „Cine e tatal acestui baiat? Il vrem imediat.”

  66. MODESTIA sportivului produce jocul de echipă şi echipa îl(o) ajută să-şi arate talentul.
    Lionel MESSI este acel MODEST fotbalist şi Barca este aceea echipă care îi creează posibilitatea să-şi arate talentul.
    Fotbalul este recunoscut prin efortul şi talentul unei echipe, nu al unui individ.
    MESSI=MODEST, MUNCITOR,MESERIAŞ, MERITĂ!!!

  67. :-))cu siguranta ca,argentina va fi atractia mondialului.maradona si prin prezenta pe banca va fi tinut in lumina reflectoarelor ca si cand ar fi jucator.kun aguero e ginerele,deci si el va fi :-))despre messi,nu mai vorbim,il vor filma si cand doarme.noroc ca sunt durii samuel,heinze si mascherano sa dea aparenta de seriozitate,altfel te pomenesti ca pornesc si ei precum columbienii si nu trec de grupe:-))

  68. @herbert holyoake,
    Gunther Netzer a fost bun şi valoros echipei cînd a avut colegi de echipă ca şi Joseph ”Jupp” Heyncke( Mönchengladbach). La Naţională, cu colegul Wolfgang Overath, nu au jucat prea bine…
    O vedetă este recunoscută şi făcută de colegii de echipă, primadată, apoi de restul lumii.
    Messi este valoros cînd are o echipă care îl susţine, ca Barca, şi cam trecut cu vederea cînd joacă cu Naţionala.
    Recomand fotbalul jucat de o echipă, nu de un individualist şi Lionel Messi este acel individ care înbunătăţeşte Fotbalul, un sport de echipă.
    Dumitru a fost atît de bun din cauza colegilor de echipă au foşti buni…
    Pele ar fi trebuit să vă întrebe: ”Ce sa întîmplat cu tînărul mijlocaş Dobrin în 1970?

  69. Aici e vorba de un cerc vicios: daca un jucator e bun deoarece coechipierii sunt buni, cine-i face buni pe coechipieri, daca nu alti coechipieri. Dar pe acei coechipieri? Alti coechipieri. Pana epuizam coechipierii. Care sunt de fapt slabi, dar fiind coechipieri, devin buni. Dar daca echipa e slaba, si coechipierii sunt slabi. Deci si fiecare, luat in parte, din cauza coechipierilor slabi, va fi slab. Numai ca…

  70. @lol,
    ” cine-i face buni pe coechipieri”…
    Antrenorul, şi Maradona nu a reuşit deocamdată.
    NU este un cerc vicios, doar o strategie înspre succes: antrenorul, jucătorii echipei, success, insclusiv al talentului.

  71. @ Nico in fiecare duminica organizam petreceri si parastasuri la biserica la cele mai mici preturi. Coliva festiva va este oferita la pachet cu vinul delicios de la tara, iar muzica va fi asigurata de celebrul cor de babe „100 de picioare si 2 dinti”. Asta daca nu vine iar whoopi goldberg si le invata pe babe rap.
    Pe de alta parte, Messi se evidentiaza si in jocul echipei si in jocul individual. Al doilea gol cu Zaragoza de pilda nu a fost nici o secunda un gol de echipa. Poate doar in masura in care s-au bucurat impreuna dupa gol, ca un grup adevarat.
    Totusi, asa cum concluzioneaza excelent Alex Enasescu in articolul sau, daca Argentina ia anul asta mondialul cu Messi in teren, atunci cu siguranta Messi va deveni cel mai bun jucator al tuturor timpurilor in toate statisticile.
    P.S. Poate sunt eu romantic, dar in sufletul meu Ronaldinho ramane cel mai mare. Numai ca n-o sa recunosc niciodata asta! :D

  72. ” Deja, la meciurile Barcelonei, te aştepţi să se întâmple orice şi când zic “orice” mă gândesc la acelaşi lucru: Messi să înhaţe un balon pe la centrul terenului şi să nu-i mai dea drumul. Pe teren, aşezate împotriva sa, pot fi în acel moment un batalion de poliţişti cu bastoane şi scuturi, zece maşini cu tunuri de apă, o falangă macedoneană, echipa de rugby a Franţei şi fotomodelele pozând pentru coperta “Sports Illustrated”, mingea tot în plasă ar ajunge. Şi cu nimic n-ar fi de mirare dacă o navă extraterestră ar ateriza apoi în cercul de la centrul terenului, iar, după ce va fi salutat publicul, marcatorul să se urce în ea şi să dispară.”-Adrian Georgescu.
    Cred că acest editorial, unul din foarte multe,scris de un talent, care face slalom special pritre porţile de beţe ale altor jurnalişti, superb prin felul cum atacă porţile şi un echilibru făcut posibil de spătarul bocancilor înclinaţi de bun simţ. Vă doresc succes în continuare!

  73. @ ’mniezo,
    entuziasmul lui Ronaldinho şi talentul lui(zîmbetul), cu ajutorul colegilor Brazilieni, inclusiv al antrenorului Leonardo(AC Milan), este greu de comparat. Un an extraordinar de Fotbal din toată lumea.

  74. favoritul meu a fost si va ramane Juan Manuel Fangio. asta de fapt a fost pilot de formula nu fotbalist. fir-ar sa fie Adriane ca iar am sutat violent in bara…

  75. sper sa o tina tot asa!Presa din Madrid remarca,ca desi e in lupta pt „Gheata de Aur”,l-a lasat pe Ibra sa bata penaltyul,ca sa-si mai revina flacaul!era vb de meciul contra Zaragoza,unde era incert din cauza unei infectii la gingie.cica ar juca la fel si cu apendicita!sper sa se prinda si Maradona ce are in curte si sa invete sa-l foloseasca.ar fi in interesul fotbalului!

  76. @ dl. Adrian Georgescu
    -m-am nascut si traiesc in Brisbane-Australia.Am trait 17 ani in Romania ca rezident.Tatal meu,inginer constructor ,a fost angajat de guvernul roman pe post de consilier la constructia barajelor de hidrocentrale.Am absolvit mecanica la politehnica din Timisora(oh,profesorul Mihoc !).
    -Dumitru a fost mijlocas la inchidere in Mexic.Nunweiller era creatorul si ,in unele cazuri,Dembrowsky.In meciul cu Brazilia a avut sarcina speciala sa-l marcheze pe Pele,si a facut-o destul de bine.
    – de Messi sint sigur ca vom auzi si admira pentru inca vreo 10-12 ani.Viata sportiva pe care o duce ii va permite acest lucru.La fel cum i-a permis lui Pele.A-ti observat cantitatea de munca pe care o depune Messi in aparare si la pressing ? Impresionant,nu-i asa ?

  77. Dle Georgescu,daca nu va plictisesc va voi povesti despre cea mai mare realizare a vietii mele.Am descoperit si crescut cel mai bun jucator al tuturor timpurilor !Din pacate nu de fotbal,ci de rugby league .Initial l-am adus pe Johnathan Thurston la centrul de juniori de fotbal.Avea o tehnica impresionanta pentru un copil de 10 ani,vitez si sut de semigreu.Pe la 14 ani s-a interesat de el scouterii lui Liverpool,ba chiar semnasera un precontract cu parintii lui si cu centrul nostru.Intr-o zi m-am dus la pescuit si nu am mai trecut pe la teren.Vecinii nostri de la rugby l-au invitat la o partida de touch football.De atunci Johnatha si-a inceput cariera stralucitoare de halfback .Astazi este declarat unanim „the best ever „.Este un fel de Messi al rugbyuluiAre un procentaj de 88% reusite la transformari,si asta numai datorita antrenamentelor de la fotbal.Si acum ma considera al doilea parinte al sau,iar citeodata,cind aude ce salarii primesc in Premier League fotbalistii,imi reproseaza,glumind bineinteles,ca nu am fost drastic cu el si nu l-am impiedicat sa se apuce de rugby!

  78. AG

    Demonstratia e scurta si bine ca ma ajuta colegii mei cu argumente:

    La Steaua, antrenat de Stoichita si cu Banel si Ov. Petre langa el, Messi n-ar fi mai bun decat Plesan. Antrenat de Guardiola si cu Xavi si Iniesta langa el, Plesan e clar cel mai bun din lume. :P

  79. Chiar, ce s-ar fi intamplat daca in loc de Rexach, pe Messi l-ar fi urmarit Meme intr-una din calatoriile prin America de Sud sau, si mai bine, Jiji pe un DVD? Pai nu se rata bietul baiat, ajungand al doilea Elton? :lol:

  80. Pe de alta parte, conteaza si unde joci: Daca ar veni Messi sa joace cu Barca un amical la… Alba Iulia sa zicem, nu cred ca ar arata ca cel mai bun din lume. Ar sari mingea din smoc. S-ar duce dracului controlul balonului. Centrul de greutate s-ar dezechilibra. Pai, Banel, cand a jucat pe Bernabeu, ce gol fabulos a dat… Galactic te mai face si locatia :lol:

  81. Buna remarca cu zambetul! Descatusarea lui e iesita din comun. Declicul lui dupa un gol e zambetul. Oarecum asemanator cu Ronaldinho.
    Intr-o lume a fotbalului in care viteza, presingul, tactica sufoca realizarile exceptionale ale unui singur jucator, el sparge acest complex.
    De remarcat este si constanta lui (in comparatie cu Ronaldo, de exemplu).
    Am vazut la Mondene ca il cauta deja fetele frumoase.
    Hm! Nu suna bine pentru constanta. Poate pentru fantezie …….

  82. http://www.youtube.com/watch?v=zZxvYy5-ekI

    iata cea mai frumoasa echipa de fotbal din istorie,in opinia mea,desi sunt voci care spun ca ungaria anilor 50 a fost cea mai meseriasa.nu le pot contesta,eu,insa,in epoca moderna,cel putin,o consider pe cea carioca din 82.era un 11 format din artisti inegalabili,care evoluau perfect impreuna ,desi cu totii erau staruri mondiale la cel mai inalt nivel.

  83. si eu consider ca Ronaldinho in forma maxima era peste acest Messi…ma simt mandru ca am fost contemporan cu Dinho!
    off-topic:@AG:pardon de intrebare,dar sunt curios:ce fel de muzica asculti?:D

  84. @Marco Nu cred ca Ronaldinho in forma maxima era peste Messi, dar mi-a placut totusi mai mult. Messi are tehnica in regim de viteza, are frane bune si un demaraj excelent si atinge suta in 3.3 secunde, in timp ce dribleaza. Ronaldinho in schimb putea sa stea pe loc si sa dribleze patru adversari pe un metru patrat, apoi sa paseze fabulos. Mie mi-a placut tot pentru un meci contra Zaragozei. Driblase patru adversari, apoi portarul, apoi, cu poarta goala, a sutat in bara. Mingea a revenit la el, dar el radea si n-a mai lovit-o cand a trecut pe langa el. Faza aia am vazut-o cu maica-mea, pe care co convinsesem sa se uite si ea la un meci al Barcei. De-atunci maica-mea tine si ea cu Barcelona :D

  85. Messi… omul joaca de placere si nu pentru bani, joaca din pasiune, si nu pentru o poza in anumita revista de specialitate, la fel o faceau cei din anii ’50, ’60, ’70, ’80, ’90… la fel o facea si Ronaldinho intr-o perioada, la fel o facea si Ronaldo, chiar si Plesan… dar cand banul inlocuieste pasiunea, iubirea, intelepciunea… totul se naruie. Esti mare atat timp cat ai suflet si caracter mare !!! si se aplica, in orice domeniu !!!

  86. nico

    de unde esti? :) nu de alta, da vreau sa-ti recomand un muzeu de istorie, sau arta… orice altceva in afara de fotbal, fiindca nu prinzi esenta sportului :)) la fotbal chiar conteaza cm-trii, dar aia reprezinta distanta dintre minge si bara :)

  87. si inca un comment… fiindca mi-am „pierdut” azi o ora sa le citesc pe toate (plus articolul, care este genial), nu pot sa nu-l mentionez pe Gica Popescu, care chiar a fost un jucator adevarat !!! (si nu o zic fiindca sunt nationalist, ci fiindca chiar cred asta) :)

  88. mniezo…ronaldinho avea si o viziune fantastica a jocului,dadea pase geniale,pe care, cu tot respectul pt Messi,argentinianul nu le da!dar are 22 de ani,timpul tine cu el!
    @AG:Scorpions iti plac?:d

  89. Mihai Cluj

    Io-s din Vadul Motilor. Sa stii ca am fost odata la Cluj si am vizitat acolo o expozitie de pictura atracta sau asa ceva. In orice caz un nume incurcat pe care nu-l retin nici cum. Iarta-ma daca nu ma pricep la sport. N-am avut unde sa invat esenta sportului. Sper ca ma intelegi da n-am avut unde pt ca daca ies cu vacile la pascut tre sa stau langa ele si nu mai am vreme sa ma uit la fotbal. Da sa stii ca tare mi-o placut la Cluj. Tare as vrea sa ma mai pot duce odata da n-am cu cine lasa vacile.

  90. Schmeichel-Thuram,Sammer,Baresi,Maldini-Figo,Zidane,Giigs-R.Baggio,Romario,Batistuta

    Rsv-Buffon,Costacurta,Mihailovici,Veron,Makelele,Messi,Ronaldo DE Lima,Shearer. Antr.Alex Fergusson

    Imi propune cineva o alta echipa a ultimilor 20 de ani?

  91. Mihai Cluj
    Da crezi ca muzeul de istorie ii ceva pt mine? Arta stiu ca-mi place ti-am spus ca am fost atunci la Cluj.

  92. @randy

    Propun eu una, care probabil n-ar face fata celei propuse de tine, dar ar avea avantajul unei (relative) omogenitati:

    V.d. Saar – G. Neville – Bruce – Ferdinand – Evra – Giggs – Keane – Scholes – Ronaldo – Cantona – Van Nistelrooy

    R: Schmeichel, Vidic, Rio Ferdinand, Irwin, Beckham, Kanchelskis, A. Cole, Sheringham, M. Hughes

  93. nico

    nu am vrut sa te supar, da pur si simplu n-am inteles, de ce conteaza cum arata un fotbalist? pana la urma tot oase si carne suntem toti. ideea este ca la unii e asezata altfel „materia prima” :) de ex Ronaldihno, daca il vedeai pe strada inainte sa stii ca-i MARE FOTBALIST, probabil nici nu-l baga-i in seama… dar asha… toate-s dupa el :) si totusi, de unde esti?

  94. lol

    deduc ca esti fan manchester united,asa cum sunt si eu al lui napoli.imi place si mie manchester,emana aer de imperialism britanic si glorie absoluta.sa inteleg ca tot sir alex e antrenor si la echipa ta:-))indiscutabila ai adunat gloriile a 3 generatii si recunosc ca e o echipa omogena si foarte periculoasa.ma bucur ca l-ai pus pe van nistelrooy,un atacant perfect dupa parerea mea.

  95. Eu cand ma gandesc la Napoli, primul nume care imi vine in minte e Careca :) Si, ca fan Napoli, eu l-as fi pus pe Cannavaro in echipa, macar ca rezerva, in locul lui Billy :)

  96. lol- sa stii k antonio careca a fost un mare atacant,l-am admirat mereu.forma cu maradona si giordano un trio in 86,numit ma-gi-ca.apoi a lucrat cu andrea carnevale,zola si fonseca,un an.

    cat despre fabio,el cu sammer sunt singurii fundasi din ultimele decenii care au luat balonul de aur.formidabil jucator,dar nu il bagai in echipa pentru ca s-a dus la juventus:-))..glumesc.

  97. ca veni vorba de napoli,va propun tuturor un nume care va fi balon de aur.marek hamsik.e genial,va fi cel mai bun mijlocas din lume.joaca de o viata titular in serie A,de la 16 ani,are 26 de ani,a calificat slovacia la mondial si acolo va straluci cu siguranta.

  98. Adrian Georgescu

    stiu ca ovidiu ioanitoaia e fan napoli:-))ne uneste iubirea pentru partenopei ,pentru argentina si marele diego.nu inteleg de ce erau pe 2 pana acum 6 etape si acum au ajuns pe 7..incep bine,fac spectacol,apoi o dau pe egaluri nefiresti:-))si eu gandeam ca lavezzi prinde echipa pt mondial,dar a cam obosit:-))

  99. frate,chestia asta cu ziua mortii tale va apare si voua?sub ultimul comentariu?:))..nu de alta,dar de cate ori imi arunc ochii aia o vad:))

  100. excelent subiect pt a vorbi pozitiv despre sport :)
    Messi este un geniu pentru ca este reprezentantul ideal fotbalului, fara sa aiba problemele de comportament ale lui Cr Ronaldo (sau Maradona).

  101. messi este doar un jucator superprofesionist, nu este nici dumnezeu si nici altceva decat un jucator de fotbal pursange, unul care in vara trecuta pe cand ronaldo se chinuia sa agate fete in america el lasa 2 saptamani de vacanta si venea la antrenamente rezultatul o forma de exceptie, cu siguranta este un ” role model ” pt orice jucator de fotbal din lume, cand jucatorii din romania il vor alege pr el si nu pe mutu drept model , atunci vom vedea si noi goluri ” made by messi ” in romania , pana atunci sanatate u

  102. nico

    fiindca vreau sa stiu unde exista conexiune la internet in preajma vacilor :) poate ma mut si eu acolo… :)

  103. Parerea mea (ca unul care am facut 10 ani sport), este ca fara munca si dedicare nu poti sa ajungi mare. Sunt 100 % ca si Cristiano Ronaldo a muncit foarte mult, dar Messi parca o face ca o chestie naturala, ca o placere. Uitati-va la video cu el cand se antreneaza, fuge de mananca pamantul, si totusi vezi pe fata lui bucuria si pacea care o are. Kaka la fel. Zidane o facea la fel. Hagi asemenea. si multi multi altii MARI… incepi sa mergi in jos cand deja antrenamentele devin o povara !!! Bravo Messi !!! Bravo Chivu !!! si Mutule… pune si tu osu’ !!!

  104. Mihai Cluj

    Daca vrei sa afli unde exista conexiune in preajma vacilor, cauta pe Google, ca doar tu ai conexiune la internet

  105. nico

    cred ca sunt singurul care spune ca robben este,i zilele lui bune,peste messi in forma maxima.sieste si mai simpatic,avand atata par lipsa:-))serios,robben este noul zidane,si fizic si tehnic.in orice caz,este un fotbalist matur,nu clacheaza in urma laudelor si ovatiilor presei,cum e messi.cat despre melodie este olandeza,folk,iar solist este andre hazes,o legenda in batrana olanda:P

  106. randy

    Eu nu fac comparatii de nici un fel. Il apreciez pe fiecare in parte si ma bucur de ceea ce ofera fiecare.
    Din pacate Andre Hazes e mort din 2004. Sicriul a fost o seara in ArenA pt fani. ArenA a fost arhiplina.
    Muzica lui a ramas. Unde sunt olandezi si fotbal e si Hazes.
    Misto piesa.

  107. sigur ca da,in lumea civilizata si moderna,artistii sunt respectati si iubiti.omul putea fi fan fejenoord,ayax,sau eindhoven,asta nu conta,ca artist,este al tuturor.

  108. mihai

    pai melodia asta o stiu ,desigur,inca de cand a aparut.a cantat-o zeul la emisiunea „noce de dios”,la debut.era emisiunea pe postul sport.ro-imi cer scuze d adrian georgescu,poate fac o greseala spunand numele postului-.avea invitati,sportivi,artisti,stiu ca la debut a fost si regele pele invitat,diego ii spunea maestre.au vorbit prieteneste si pele chiar a si cantat,binisor,as spune.
    maradona i s-a adresat cu „maestre”.cat despre cantec,spiritul sud american se vede si aici,dieguito chiar are si ceva talent muzical,cantecul a fost bun.il ascult frecvent.

    http://www.youtube.com/watch?v=ACvFWCzD6MU

  109. cred ca si maradona si messi sunt putin sub garrincha ca tehnica. ar mai fi si problema lui luis nazario da lima. totusi, argentinianul este poezie in miscare, cu siguranta nu are rival in aceste timpuri.

  110. pt ad.georgescu

    ultimele declaratii din ce citii pe gsp m-au bucurat.lionel vrea sa fie doar messi,sa nu mai fie comparat,etc.asta denota caracter si personalitate,pe care nu le-am vazut nici la gallardo,sau ortega,complacuti prea devreme in asemanarile cu diego.ma bucur si ca messi il vede pe diego zeu absolut in fotbal.

    la randul sau,marele diego,denota caracter si incredere prin ceea ce spune despre messi.sunt mari fotbalisti,care numai cand aud de comparatii intre un talent si ei,turbeaza,sau ,prin declaratiile lor fac rau acelor jucatori.nu este si cazul lui diego,care si prin asta arata cat e de fayr play si cum isi motiveaza urmasul.

  111. grizzly

    garrincha nu a fost ca tehnica peste maradona,dar este cat se poate de sigur ca a fost cea mai buna extrema din istoria fotbalului.acea nationala a braziliei 58-62 a fost fabuloasa.doar zagallo a reusit ca antrenor,ulterior,iar destinul lui garrincha,supranumit „diavolul schiop”a fost realmente de zeu si muritor.

  112. Randy,

    Imi plac toti jucatorii pe care i-ai amintit (din anii ’80), dar mi se pare ca esti foarte nostalgic, idealizezi trecutul cind il pui la punct pe Messi.

    – Napoli de atunci nu e egal cu Espanyol sau Betis de azi. Era club foarte bogat, Maradona, Careca si Alemao, jucatori scumpi. Daca avea voie ( 3 straini max), Ferlaino cumpara si altii.

    – Zico n-a facut mare lucru la Udinese, s-a intors rapid la Flamengo (apropo de concurenta).

    – Maradona n-a cistigat Cupa Campionilor, desi atunci era mai usor, nu? (4 meciuri pina in finala fata de foarte multe azi)

    – Bilardo era antrenor serios, Valdano jucator foarte bun. Argentina nu era o echipa chiar asa slaba.

    – Si in zilele noastre sint jucatori exceptionali. Peste 20 de ani pustii de acum o sa isi aminteasca cu aceeasi nostalgie de care dai tu dovada (si pe care o am si eu) de Messi, Ronaldinho, Cristiano, Rooney, Fernando Torres, Villa, Lampard, Gerrard, Drogba, Etoo, Zlatan, Raul, Xavi, Iniesta, …Ma rog, lista e deschisa.
    Dar, te rog, nu-l mai pune pe Matthaus pe lista ai veche, iti subminezi argumentul. Era un robot. Schuster era artist, pe de alta parte. Ok, il scot si eu din lista mea pe Lampard.

    – unul din fundasii spanioli „cu care s-a distrat” Messi cu Zaragoza e …italianul Contini, si asta intr-un meci in care n-au jucat nici Xavi nici Iniesta (putin), apropo de alt argument impotriva lui Messi.

  113. splendini,

    ai contraargumente ,in general bune,dar subiective.pot gasi ,la fel,pentru fiecare afirmatie a ta,dar,daca tot ai amintit pe etoo si drogba,iti spun ,ca sa vezi de ce trecutul fotbalistic este incomparabil mai valoros,pe george weah si abedi pele,ori tony yeboah.

    in general,fiecare isi apara punctul de vedere,cu cat aduce dovezi mai concrete,cu atat e mai bine.din punctul meu de vedere,nu doar in fotbal,ci si in arte,totul este schimbat si,de multe ori inferior anilor 60,70,80.si in film,de pilda,a disparut talentul si valoarea.neinteresandu-ma televotingul pustoaicelor,pentru mine,un steve mc queen,sau alain delon sunt actori incomparabil mai buni si mai frumosi decat un brad pitt,sau leo di caprio.poate ca duc nostalgia marilor artisti ,a muzicii bune si a fotbalului practicat de artisti,nu de farmaciile ambulante actuale,dupa cum,peste 30 de ani,urmasii nostri vor vorbi de un fabregas,sau messi,asa cum vorbim noi,cei de 30 de ani de gloriile binecunoscute.si sa stii,ca,precum hannibal,cezar,cyrus,sau napoleon,blucher,ori manstein sunt tacticienii si strategii de geniu ai omenirii si sunt studiati si azi in academiile militare serioase,la fel,febletile mele fotbalistice vor fi etalonul si in fotbalul viitorului.

    ps.unul dintre cei mai mari mijlocasi coordonatori din istorie,DIDI(incomparabil mai bun decat orice mijlocas actual de acelasi profil)este,in continuare maestrul loviturii numite folha seca.nu stiu de ce,dar magia de pana in 1990,eventual 2000 a diisparut complet,sau s-a diminuat progresiv.