Patru studente de la Harvard, scrie Anglofilul, au creat o minge de fotbal care, graţie unui dispozitiv interior, înmagazinează energia cinetică, transformând-o apoi în lumină electrică. Astfel, o jumătate de oră de meci înseamnă aproximativ 3 ore de funcţionare a unui bec.
Aici, realitatea funcţionează mai bine decât orice metaforă: mingea este un generator. Obiectul lovit, pasat, respins, şutat undeva în afara casei se întoarce cuminte, mai pe seară, ca un animal domestic de la păscut, între patru pereţi. Aşezat pe masă şi cuplat la un bec, mirabila minge, asemenea lui Dumnezeu, va crea şi va dărui lumină. Dacă am putea capta şi toate emoţiile unei finale de Liga Campionilor sau de campionat mondial ar genera, pariez, mai mult curent decât o hidrocentrală. Aştept “mingea-inimă”, care să înmagazineze pulsaţii cât pentru o viaţă de suporter, cu palpitaţii la marile ocazii, transplantabilă la cerere, după un derby cu prelungiri şi lovituri de la 11 metri.
Schema de funcţionare a business-ului e la fel de simplă precum modelul circuitului electric pe care l-am învăţat la fizică în clasa a zecea, când, chinuiţi de culegerea lui Hristev, desenam un dreptunghi, cu corp de iluminat şi întrerupător pe el, apoi nu mai era nevoie decât de un sens, figurat printr-o săgeată. Africanii nepermiţându-şi să cumpere un astfel de obiect high-tech, fabricanţii au decis să procedeze astfel: pentru fiecare minge vândută în Vest, producătorul sOccket va dona o “fotbalocentrală” unei comunităţi sărace. Iată, aşadar, motivaţiile înlănţuite, atât pentru a şuta într-o minge, cât şi pentru a o cumpăra. Iată şi ce poate face jocul din noi: nişte iluminaţi întru fotbal.
Demult, străbătând partea de nord-vest a Africii în cadrul unei expediţii, am ajuns într-un sat unde – puteai auzi şi vedea de la un kilometru – se juca un meci de fotbal. Pe măsură ce coborai un deal prăfos, apropiindu-te de teren, descopereai din ce în ce mai multe detalii, ce nume de fotbalişti erau scrise pe tricourile copiilor, din ce erau făcute barele porţilor şi, finalmente, că obiectul în jurul căruia era construită atâta nebunie era spart. Brusc, două cămăruţe ale inimii îţi erau inundate de tristeţe, celelalte de bucurie, pentru că ambele sentimente erau prezente acolo.
Copilăria e ţara care şade ghemuită înăuntrul mingii. Nu mai putem ajunge la ea : a rămas în sferele ce şi-au dat ultima suflare şi pe care le-am aruncat demult. Doar copiii săraci se mai roagă la ele, ca la nişte zei mititei ce se ascund printre cupole prăbuşite.
inca o data superb articol….poate insa nu tot ce zboara se mananca si pretul mingii va fi mult mai mare decat al energiei electrice produse in ani de utilizare….
Cum ar spune un clasic in viata:”Pace,pace,pace…lumina, lumina, lumina.
cui nu i-a placut copilaria, cu atatea lipsuri materiale, dar atatea castiguri spirituale, nu se va intoarce la ea …
eu m-as intoarce … oricand.
Cum? Vrei sa spui ca nu asa arata o zi obisnuita pt pustii de acolo? :D
http://www.youtube.com/watch?v=v1hMSL7vyD0
Buna ziua.
Ciudat. De dimineata fiind influentata de Tajabone, cand sa ies din curte ma impiedicasem de 2 mingi dezumflate. Vazandu-le ma gandeam ca la vara le voi lua cu mine le umflu si le dau la copii in sat.
Pe vremea mea mingile erau rosii cu buline albe parca. Si se spargeau repede. Mai tarziu aveam un fotbal cu care jucam toti si cand se descosea il duceam la cusut la pantofarul satului. La noi acasa se spargeau multe mingi.
Foarte fain articolul.
„iluminaţi întru fotbal” frumos spus.
Daca nu ar fi televizprul care sa ne faca „intunericiti intru fotbal”.
Dar mai sant sperante.
Dati-mi o minge si va luminez casa deseara!
Dati-ii o minge lui Messi si va lumineaza viata pentru cat timp vreti (puteti) voi.
Dati mingea lui, celui ce crede ca stie tot, si o sa o vanda la metru patrat intr-o locatie cu fite!
Salut.
Alex E
E mult de spus. E alta planeta, nu alt continent.
Intors de acolo, nu mai cred ca in Romania e saracie si nici veselie.
asasiasa
Si eu.
Salutare,
Citesc toate articolele tale domnule si nu pot decat sa ma bucur, sa ma intritez, sa zambesc si sa plang la fiecare.
Cand eram copila jucam fotbal cu baietii si eram tare fericita. Loveam poarta casei pana venea bunicul si ne lua mingea pentru ca il trezeam din somnul de frumusete. Tenisul cu piciorul era o placere, ne faceam echipe jucam pana veneau parintii sa ne ia la masa (pe la noi se spunea tuchimbal). Tin minte ca fratele meu cosea o minge de fotbal si pana nu era el multumit nu o lasa din mana, iar apoi in cateva zile mai facea o galma.
O doamne ce vremuri, eram saraci, dar eram atat de fericiti ca aveam ce acum multi copii nu mai au COPILARIE.
Tot respectul domnule,
Cristina
Cristina
Va multumesc pentru mesaj. O coarda sensibila, undeva, a vibrat.
Cristina
Superba imaginea cu cositul mingilor. Nea Radu va fi invidios.
buna ziua
frumos articol,in copilarie mi se parea totul frumos ,de la sotron ,turca si tenis cu piciorul :) ,cunoscand jocuri manciepate ,m-asi intoarce la cele vechi ;)
Buna seara, domnule Georgescu,
Puteti da mai multe amanunte despre acea culegere de Hristev ? :)
Eu/noi am „tocit” oarecum una cu coperti rosii, cartonate, de Ed(o?)uard Victor Gugui. Catastrofale au fost manualele de fizica de a 11-a si a 12-a. Despre unul din ele – parca – unul din autori a declarat mai tarziu (se pare) ca fusese scris in trei saptamani de … concediu la mare.
Asta, foarte probabil, fiindca nu era o activitate platita, drept care au pus si ei umarul la subminarea regimului, se pare. Oricum, parerea despre acele manuale nu e (doar) a mea.
Multumesc.
tenisul cu piciorul ma trimite si acum la acei ani, cand jucam de dimineata pana seara, „pe rat” :)
Si nu era nimic mai fain decat sa fie mingea bine umflata si sa fim cel putin doi.
Evident, cusutul ei era universal, cu 2 ace :))
o zi super
E bine, dupa multe meciuri de Liga I am ramane macar cu energia electrica!
O completare la treaba cu cusutul. Se putea si cu un ac, insa altceva era important: acul era bine sa fie curbat.
E.T.
Da, era si Gugui, dar clasicul a fost Hristev. Diferenta dintre „Cei trei muschetari” si „Dupa 20 de ani”.
Multumesc.
Banuiesc ca la momentul respectiv clasicul nu era disponibil.
Fiindca veni vorba: exista un corespondent intre culegerile de fizica si pentru „Zece ani mai tarziu” ?
Cu un pic de intarziere am vazut si eu golul lui Javi Martinez din weekend. Are ceva… messi-esque:
http://www.youtube.com/watch?v=56OirGsPiJY
Buna seara
Copil, (tare mult a trecut) in satul bunicului meu, duminica, dupa mersul la biserica si pranzul in familie, oamenii se strangeau foarte seriosi, pe pasunea comunala. Fotbalul acela, un lucru facut temeinc si apasat era un ritual aproape. Nu era niciun teren si nicio competitie. Atarnam cu alti copii de plopii din curtea scolii (disparuta intre timp cum disparut-au multi de atunci) sa vedem mai bine. Bucuria de a fi acolo cu mic cu mare n-am mai regasit-o de atunci.
Multumesc pentru articol.
Alex E
Superb gol. Nu-l vazusem.
acum nush…mi se pare foarte melodramatic si egoist sa spui „vai ce copilarie frumoasa am avut eu, cu sticla de plastic pe post de minge…pacat ca in ziua de azi copiii nu mai au asa ceva” …sa fim seriosi! ..astai iar o imagine din astea tipic romaneasca ca noi am fost saraci dar bucurosi, si astia din vest sunt toti bocati de bubuie dar tristi si nefericiti…eu cred ca oricare dintre noi sar fi bucurat inmiit de un fotbal si in copilarie pe un gazon, pe un teren cu gazon artificial, la porti normale cu o plasa in spate, cu o minge normala (fara a fi sparta sau reparata) si cu o pereche de ghete cu care indiferent de ce ar incerca altii sa ma convinga, NU SE COMPARA CU TENISII CHINEZESTI!!! …cred ca important e ceea ce le transmiti copiiilor, tinerilor…si ceea ce ii inveti sa pretuiasca…nu lipsa sau surplusul de bani aduc vreo bucurie sau tristete…parerea mea :) …si in ceea ce priveste articolul…e frumos sa mai citesti si altceva.
pace.
De ce copiii din ziua de azi nu mai au copilarie?
Eu cred ca au. Si copilaria noastra a fost diferita de cea a parintilor nostri. De ce nu ar fi copilaria copiiilor nostri altfel decat a noastra?!
dz
Subscriu parerii tale.
Important e ceea ce le transmiti copiiilor si ceea ce ii inveti sa pretuiasca.
Norocosilor,,,
voi ati prins mingi de le coseati!!!
Noi, le aveam alea de 35 de lei una (cum de mai tin minte chestia asta?)
cand una se spargea, ce-i drept, ducea mai mult ca una de 13/18 lei,
infierbantam cutitu’ de bucatarie pe aragaz,
si le peticeam, apoi, le umflam, sa vezi cu ce spor
dadeam cu scuipat pe ele sa vedem de „scapa”!!!
Eu mi-am invatat copilul vara trecuta sa joace moara cu boabe de fasole si porumb. Are jocul acasa dar nu era cu boabe. Boabele alea i-au placut mult. :)
Al meu ma pune mereu sa-i povestesc cum ma jucam eu in copilarie. Asculta cu multa placere. Si cand merg cu el la mama nu se plange niciodata ca se plictiseste. Anul trecut venisera copii sa-l ia cu ei la joaca. S-a intors dupa scurt timp si mi-a zis ca nu avea chef sa se joace ca ei vorbeau doar despre jocuri pe computer.
Nu inseamna ca daca ai un pc, wii, etc. copiii nu se mai joaca si altceva sau ca nu se joaca cu placere.
Si pe noi daca ne lasau parintii ramaneam seara la joaca pe strada pana tarziu.
Asa si ei. Daca-i lasi evident ca se joaca pe wii sau pc pana uita.
Eu nu prea vad diferente intre copii. Dar vad diferente de gandire intre parinti.
ce ma enerveaza concernele astea care conditioneaza o donatie pentru o cauza nobila de materialismul vestului!
Adevarate pareri, marea problema e a parintilor. Nico, si eu am o fetita care acum are 2 ani si 2 luni si ma joc cu ea in fiecare zi. Problema e ca parintii nu se mai joaca cu copii lor si este o realitate. Cu Anita ma joc pana suntem amandoua obosite.
Am o prietena a carei fetita se plictiseste de moarte cand vine in parc si are 10 ani. Pai la varta asta jucam corda, elasticul, ratele si vanatorii, tara tara vrem ostasi, lapte gros si cate si mai cate.
Nu contest parerile voatre, numai ca ar trebui sa avem grija sa nu uitam sa ne jucam cu copii nostrii chiar daca suntem obositi si stresati.
Cand eram mici se juca tata cu noi, mama mai putin si a contat. El m-a invatat sa dau cu picorul in minge si mi-a dat microbul de acum sunt mai rau ca sotul meu.
Nu aveau ai mei bani sa-mi cumpere carti, dar mergeam la biblioteca scolii si citeam sub ciresul mare din gradina sau sub vita de vei. Cand am primit prima mea carte de la ai mei, Tom Sawyer, am fost extrem de fericita.
De asta spun ca din pacate multi dintre cei mici nu mai au copilarie. Cati se bucura ca primesc in dar o carte, cati se bucura pentru un gest simbolic. Sunt in parc zilnic si trec pe langa grupuri de tineri si sincer ma ingrozesc de ce aud.
Sunt atat de multe de comentat pe tema asta.
Seara buna si sanatate ingerasilor
Si nu e o chestie de batranete sau de conflict intre generatii, este o realitate.
Cred ca linkul asta e on topic:
http://www.youtube.com/watch?v=AiB3683PztQ
Cristina
Eu sunt de acord. Jucatul e una dintre cele mai importante activitati,indiferent de varsta.
Ioan Catalin
Am trecut prin toate metodele de recuperare a unei mingi. Eu ajunsesem atat de tare, incat reuseam sa cos si mingea de 18 :lol:
Adrian,
Si fratele meu avea acul acela curbat, si micutul, pentru ca nu avea forta il tragea cu patentul, isi facea rani, dar asa fericit era cand vedea ca sare. Avea 10 ani cand a inceput sa carpeasca mingea. Aveam tenisii de Finca, adusi de ai mei de la fabrica, acolo lucrau, asa ca acasa era depozit, pentru ca ii rupeam repede si alergam cat ne tineau picoarle. Nu era zi sa nu-mi julesc picioarele, dar ce mai conta. Aruncam ghiozdanul in curte daca erau parintii schimbul doi (atunci era saptamana fericita, ca pe mamaie o duceam de nas) si ne puneam pe joaca.
Domnule Adrian, mi-ai deschis cutiuta cu amintiri, multumesc din suflet.
Cristina
Si tie iti dau dreptate. Copiii au nevoie de atentie. Nu ma refeream la batranete sau la conflicte intre generatii. Ma refeream la faptul ca fiecare e tentat sa spuna despre copilaria lui ca a fost mai frumoasa decat a copiiilor din ziua de azi. Sau ma rog, majoritatea. Eu cred ca ai mei au facut tot ce le-a stat in putinta pt a-mi oferi o copilarie fericita. Asta voi incerca sa-i ofer si eu copilului meu. Tot ceea ce pot. Si cand spun tot ceea ce pot ma refer in primul la atentia de care are nevoie si nu la lucrurile materiale.
Cristina
Pai evident ca (,) cu patentul se face treaba.
Asa coseam si adidasii, cu ac curbat si patent :)
Tenisii Finca se lipeau cu prenandez. Mai tineau un meci, cel mult.
Aveam si eu un vis in copilarie; sa dau cu piciorul intr-un ARTEX, era mingea suprema pe atunci.
Andi
Nicio legatura, zau.
Nico,
Exact despre asta vorbesc si eu, dar din pacate parintii nu mai ofera atentie pentru ca „nu mai au timp”. In schimb au timp sa le reproseze copiilor cate si mai cate.
Pentru mine trezitul de dimineata cu un zambet, un pupic si o imbratisare lunga e sfanta, si pentru Anita si pentru sotul meu. Iar daca nu-mi este rau facem micul dejun cu cantecele si cu multa joaca. Asa incepe o zi in familia mea.
Mama nu facea asta cu noi, ne saruta si ne imbratisa repede ca trebuia sa fuga la serviciu, ca la 6.30 se inchideau portile, iar cand venea acasa sapa era pregatita si trebuia sa plece. Cand ajungea noaptea acasa era deja tarziu si noi dormeam, murdari pe picioare, pentru ca bunica (din partea tatalui, cu care state-am in curte) nu ne spala pe picioare. Isa mama lua ligheanul cu apa calda si se aseza in genunchi si ne spala dormind si apoi ne saruta si ne privea cum dormim. O vedeam uneori, pentru ca ma prefaceam ca dorm, dar nu ii arata (ea stia totusi), pentru ca-mi placea mangaierea ei.
Deci nu am avut multa joaca cu mama, cate ceva cu tata, dar ne jucam noi copii. In schimb dragostea, mangaierea si toate clipele de tandrete raman in sufletul meu pe vecie. Imi placea cand ii vedeam ca se pupacesc duminica dimineata si ma amuzam teribil cu fratelo.
Am avut norocul unui camin extrem de cald din partea alor mei.
Au fost si momente care m-au marca putenic, de aceea Anitei incerc sa-i ofer si acele parti ale copilariei care mie mi-au lipsit.
bun, bun, pozitiv si plin de substanta.
Cristina
Inteleg perfect ceea ce spui. Recunosc multe din ceea ce spui in copilaria mea.
Eu am ales sa lucrez mai putine ore pt a putea fi cu el mai mult timp. Inca mai vrea sa se joace cu mine. Imi voi face intotdeauna dar intotdeauna timp pt el si-l voi sprijini in tot ceea ce vrea sa faca. Eu petrec mult timp cu el si ne intelegem perfect.
Cristina
Fiul meu va avea intotdeauna de la mine in primul rand dragoste neconditionata.
Am incredere in el si are incredere in mine. Nu se teme ca ii voi descoperi defectele si le voi folosi impotriva lui. Desi el o mai face. El mi-a descoperit slabiciunile si le foloseste uneori impotriva mea. Dar are noroc ca e copilul meu. :)
Articol excelent!
Eu stau cam prost cu fizica, dar am auzit că aceeaşi energie cinetică e folosită la automobile Hybrid să încarce bateria cînd frînezi. Poate din această cauză Toyota Prius are probleme cu frînele.
Le dau de gîndit la cele patru studente…să descopere un fel de energie de transport instantaneu, stil Star trek, să le dea un şut între părţile moi ale hoitului celor care sunt obstacole în calea progresului de fotbal din România.
Hai să spargem mingile şi să dăm o şansă copilăriei să iasă din praful dealului şi de a aspira la un gazon unde pasiunea şi talentul să domine fotbalul Românesc.
”Number One-engage!”
Ţin minte cînd jucam o miuţă pe terenul îngust şi plin de prauf între blocurile afumate de furnalele Reşiţei… În mîna stîngă o felie de pîine înmuiată în apă şi presăratăcu zahăr, în mîna dreaptă o felie de pîine cu unsoare şi ceapă, iar în ambele picioare aveam tendinţa şi dorinţa să bag mingea între picioarele portarului. Gol! Amintiri din jocul care a strălucit pe vremea lui Gîscanusau Beldeanu!
Jocul este lumina copilăriei pînă cînd realitatea ne taie curentul la ora…
Afişul de sus…fain. Cred că o să-mi fie dor de ardeiul roşu şi piperat.
OK. N-am citit bine.
AG
Nu stiu de la ce vine, nu stiu cum sa-mi definesc starea… Sunt fie hipnotizat de noua ta fotografie, fie de articol. :D
Articolul asta am reusit sa-l „vad” din nou, mi-a curs in imagini si sunet prin fata ochilor, nici n-am mai vazut cuvintele.
Multumesc.
ieri
– zvirleam mingea de tenis in soba de la picioarele patului meu, plonjam pe patul meu si „stergeam” mingea cu capul in „poarta” dintre picioarele biroului meu. de sute, si de mii de ori pina imi iesea perfect.
– de data asta la sora-mea in camera, avea o „tablie” la pat de inaltimea unui fileu de tenis; imi exersam toata ziulica voleurile si demi-voleurile la tenis de cimp peste „fileu” avind ca „partener” zidul din spatele tabliei patului
azi
– sun parintii prietenilor lui fi-miu ca sa intreb de program, dupa care fac pe soferul, si mai scot si bani din buzunar ca sa-i inlesnesc o „miutza” sau o partida de tenis
si te mai miri ca devenim nostalgici
AG
„prenadez” vine de la izopren+adeziv, este o geseala frecventa. Respectivul adeziv oricum nu prea tinea. Cand aveam bani, duceam mingea la vulcanizare, dar costa cam prea mult. O, tempora! Mai exista mingea de 9,50 lei, mai mica si neagra, care lua un efect teribil.
Ce dor imi e de vremurile alea. Mai ales cand venea primavara si se marea ziua, asa cum e acum, cat de placut era sa ies afara si sa ma joc cu vecinii. Iar in vacanta de vara era asa un zumzet pe strada mea, o veselie si o relaxare incat nu iti mai venea sa intri in casa.
ne jucam fotbal, 21, ungureasca, patratica si tenis cu piciorul. alergam ore in sir si nu oboseam… singurele momente de pauza erau cand dadeam mingea in gradinile/curtile vecinilor. cand ni le taiau era tragedie. mingea de 35 era marca inregistrata, dar de obicei era ovalizata, mai ales daca o uitam la soare. o lipeam cu cutitul incins. o verificam la lipituri si supapa cu scuipat…jucam si cu mingi sparte din cand in cand, chiar daca nu aveam bani eram super super fericiti. nu am simtit niciodata vreo lipsa cand am fost copil…poate imi lipsea un ARTEX, care era telul maxim al fiecaruia dintre noi… nu-s prea coerent, emotia e de vina :).
Acum, la 20 de ani dupa Revolutie, ne induioseaza faptul ca niste copii din Africa joaca fotbal cu o minge sparta. Cu acest prilej mi-am amintit (pentru prima oara dupa multi ani – dovada ca amintirile „neutilizate” se estompeaza) de niste copii saraci dintr-o tara din Europa (este adevarat, de est) care, in urma cu peste 20 de ani, jucau fotbal cu mingi sparte; straniu este ca pe vremea aceea nu ne induiosa acest gand.
Citii articolul despre Miti MAJEARU si 2 ganduri mi-au venit in minte.Primul-ca destinul ,cum ti-e scris,asa ramane si ca viata te intoarce pe toate partile,indiferent cine esti si 2.ca asta e cea mai nenorocita si ordinara tara din lume,lucru pe care il spun de ceva vreme.Daca un asemenea om si fotbalist legendar,fotbalist de o valoare imensa,all time,a ajuns in aceasta situatie ce poti spune?chiar e o mare problema pentru autoritati si ,in special pentru ministerul apararii(in cadrul caruia,Majearu a lucrat ca sportiv la steaua)sa ii rezolve situatia si sa ii dea locul firesc in societate?si nu doar lui,ci tuturor fostelor glorii aflate in situatie similara?…macar fostul portar legendar(poate cel mai mare din istoria romaniei),Ion Voinescu,am vazut ca traieste decent,la un nivel bun si asta m-a bucurat..dar in situatia asta de acum,chiar ar trebui sa se implice autoritatile.m avut sansa sa il vad pe Majearu jucand la Steaua si Gloria,in finalul carierei si pot spune ca tot ce a produs fotbalul romanesc in ultimii 20 de ani,adunat laolalta nu face cat gheata lui Miti.sper sa citesc de bine de el,data viitoare.
salut
adrian am crezut ca am gresit blogul :lol:
da ,asa este multe ar fi de spus
frumos articol ;) .
si,referitor la acest caz,desi nu-l simpatizez pe gigi becali,dimpotriva,consider ca gestul lui,facut atunci ar trebui sa fie model si pentru altii.intre prostii si elucubratii,omul chiar mai face si cate ceva onest,spre deosebire de altii,care pozeaza in mari caractere si nu demonstreaza prin nimic ca ar fi asa.
mai datii dracu de bani si gaditi-va la copiii vostri , daca nu alearga si nu se zbenguie cum ne zbenguiam noi cand eram ca ei or sa ajunga sa nu mai stie sa mearga pe strada
Vreo legatura intre tine si acest Adrian Georgescu? http://fc04.deviantart.net/fs70/i/2010/104/1/0/Adrian_Georgescu_by_joienegru.jpg
Daca ar venii si mingile astea in romania…am scapa de renel enel etc…hotii astia de la curent ,sau orice alta sursa de energie care sa nu coste asa scmp cat platim noi…DAR ce sa facem spaga e mare romanul nu e forate destept incat sa se revolte..si asa traim intr o tara….
joe
Nu :)
Intr-o viata anterioara, insa, nu stiu ce-am facut.
montezuma
Cum era „ungureasca”?
salut
:( daca v-ar da vestea ,pedagogul copilului ca sansa lui este scoala ajutatoare ,ca altfel v0a ramane repetent ce ati face??
lati lasa sa repete anul cu speranta ca se v0a dezgheta ,sau lati muta la scoala ajutatoare?//??/ :(
coate si genunchi juliti,tenisi rupti,plansete dupa mingile sparte, hehehe
aveam o minge de „35” una verde, cea mai rezistenta,pana cand tatal unui prieten a adus un „artex” din Cuba,din acel moment,pentru noi,fotbalul nu a mai fost la fel :D
eu jucam pe un teren de 100 d m din apropierea casei,cu porti de 7,castel,penaltyuri,lovituri din 15,20,30,pe campionate,nemteasca,fotbal bagam pe jumate.cand s-a pus plaa la portile alea parca simteai ca esti fotbalist cand bagai mingea in ea.ulterior le-au furat unii sa intinda rifele prin curte:-))aveam minge de 35 si adesea se spargea,k mai dadeam peste stadion cu ea in ciulini.o peticeam cu cutitul inrosit pus p alt petec de la alta minge.:))dar era frumos,astia adolescentii de acum de-abia pot merge in 2 labe pe strada,si daca tipi la ei ii lasa picioarele de frica.traiesc in jocuri pc,nu stiu ce-i aia viata:-))
D-le Georgescu,
definitiv dvs.aveti vreo conectie foarte solida cu tarimul lui „a fost odata…” Am ajuns sa gindesc serios inainte de a va citi articolele ! De ce ? Pai vedeti dvs,ele intotdeauna imi stirnesc amintirile unor vremiuri dragi sufletului meu si care ma fac sa vad prezentul intr-o lumina difuza necaracteristica realitatii .Mai inainte a fost Brazilia 82,acum fotbalul copilariei !Marturisesc cinstit ca dupa „Auriverde ” nu am fost in stare de nimic pentru o zi intreaga.Probabil ca astazi va fi la fel.
Ma faceti sa-mi amintesc de diferitele organizatii de santier prin care m-a purtat tata,de meciurile jucate in cizme de cauciuc cu mingi de 9 lei,sau de 35 de lei jumatate rosii,jumatate albastre,de noroiul etern ,de piinea unsa cu untura si ardei pe care o furam cind mama nu era in bucatarie ca sa o sterg apoi la teren si sa joc pina se insera la fel ca marele Petchowski,parca .Cred ca atunci a incoltit in mintea mea ideea de a infiinta un centru de copii si juniori.Cind finantele companiei au permis am facut acest lucru,dar,observ eu,nu mai este acelasi lucru acum ca atunci. Cum sa spun nu mai este bucuria si „mirajul” copilariei mele.Acum astia ies pe teren cu instructori,vreo 10 mingi Adidas,in echipament complet cu logos,porti cu plase si gazon bine ingrijit.Nu vad si simt in ei bucuria copilului la joaca.Ascult citeodata in vestiar si nici atunci nu regasesc discutiile noastre de dupa meci pe inserate.Credeti,sau nu acum ei nu vorbesc despre altceva decit cit de mult cistiga Terry,sau Gerrard,sau Torres si cam cit de mult ar putea cistiga ei daca ar face echipa la Brisbane Roars,sau Sydney Utd,sau Melbourne Victory. Trist,trist,trist !!!
Sorry. Pe bucati e scris frumos si clar. Dar cand le pun impreuna, nu stiu ce ai vrut sa zici in articolul asta. :?
Eu nu stiu citi ani are Adrian (Georgescu) dar trebuie sa fie din generatia mea fiindca mi-a amintit dupa 25 de ani de culegerea verzuie a lui Anatolie Hristev. Copiii nostri nu au nici o sansa sa traiasca macar o farima din magia care am trait-o noi in acei ani. As da orice sa mai pot vedea macar o data Artex-ul pe care-l bateam zi de zi sau racheta de tenis de lemn Neptun pe care am folosit-o chiar si dupa ce s-a incovoiat de la umezeala. Sau macar o minge de tenis Aeroplane, care nu mai era pufoasa si galbena ci gri si plesuva. O tempora, o mores!
pin: exact asta imi ziceam si eu cand citeam o problema din Hristev :D
socio
Eu la Hristev eram scutita medical. :D
Ma adresez domnului Georgescu, si catorva din cei care au scris mai jos. Am 16 ani si am plecat din Romania printr-un program international de studii, in Germania. Dat fiind faptul ca ma descurc destul de bine cu fotbalul, sunt acum la echipa de juniori a 1.Fc Koln,deci sunt putin inradacinat in fenomen.Va respect opiniile, insa mi se pare cam exagerata ideea aceasta cum ca noi, copii sau adolescentii din ziua de astazi numai avem asa ceva. Societatea a evoluat, toate mediile umane se schimba, iar de-alungul istoriei au existat numeroase adaptari fie ca vorbim de politica,cultura s.a. Va rog sa nu va mai victimizati si ridicati in slavi generatia, care pana la urma, cu mingi de 10 lei si tenesi chinezesti au supravietuit balaurului comunist insa astazi au condus tara de rapa. Voi sunteti vinovatii, ar fi trebuit sa luati atitudine, voi „generatia” care nu s-a bucurat de ciocolata sau banane.Am batut si eu mingea toata ziua pe maidan, de la 10 dimineata la 7 seara, insa nu caut sa spun ca la mine se termina lumea.Asta este problema! Toti va descrieti ca fiind victime ale sistemului, insa niciunul nu ia cu adevarat atitudine. Poate noi, copiii messului si al hi5-ului, cu tot ce ne „oferiti” voi in tara asta mizerabila pe care totusi o iubim, vom reusi sa schimbam ceva si nu ne vom plange ca parintii nu ne-au oferit destul timp sau nu am avut posibiltatile necesare. Nu va mai vaitati, e deprimant
Cerno
Aveti dreptate. Generatiile vechi se iau prea mult in serios si isi plang prea mult de mila. De-abia astept sa schimbati voi ceva. Va rog insa, nu incepeti prin a schimba gramatica fara mandat.
Generatia mea, care de-abia acum ajunge la putere dpdv politic si economic, are si ea totusi un merit: a iesit masiv in strada la Revolutie, contribuind decisiv la caderea lui Ceausescu.
Foarte corect, asadar, ce spuneti cu mediile umane care se schimba si cu victimele inchipuite ale sistemului etc. etc., insa pentru o argumentare cat mai buna, va rog sa-mi dati cateva exemple de varfuri ale generatiei din care faceti parte sau ale generatiei imediat dinainte de dvs. care sa fi pus putin trotil la baza societatii acesteia deprimante. Un varf cultural, ma refer. Un Johnny Rotten, un Mozart, un Van Gogh, un Mircea Nedelciu.
P.S. Fara wikipedia, da? ;)
super tare,adrian:-))
intr-adevar,nimic deosebit nu a produs generatia hi5,counter strike.diimpotriva.inainte se citea mai mult si mai bine,poate pe ascuns,dar asta marea farmecul si nivelul.inainte noi elevii-la revolutie aveam 12 ani-respectam scoala si profesorii si ei,la randul lor isi respectau menirea.jucam fotbal cu mingi de 18,sau 35,dar eram sanatosi,zdraveni,nu cocosati de hamburgeri si ascunsi in spatele pc-ului.s-au produs somitati,valori si elite,in toate demeniile in acea perioada.acum se ia bacuil cu 9,sau 10 la literatura fara sa deschizi o carte de literat in 18 ani.asta este epoca manelelor,cu ACDC,sau Frank Sinatra merge cam greupentru tinerele sperante .
recunosc,am gresit la revolutie.nu eu,ca nu am participat eu ,ci cei kr care iesit in strada.ei au gresit pentru ca puterea au luat-o tot fostii..
dar,in niciun caz sa nu ne comenteze faa argumente cei foarte tineri,care au crescut cu manele si nu stiu ce-i aia viata adevarata.
cam trasa de par asemanarea intre dumnezeu si o minge
Pai, domnule Georgescu, daca incercati sa fiti iute si piperat, putem discuta si la modul ironic. Meritul acesta de a fi iesit in strada este unul oarecum relativ,si probabil unic.In contextul acela din 89′, si cu toate interventiile externe, dati-mi voie sa spun ca nu a fost orgoliul sau demnitatea poporului roman aflat sub jugul ceausist,ci doar o conjunctura favorabila in care masele au putut fi manipulate.Exista precedentul Germaniei de Est, Cehoslovaciei, Poloniei s.a. Nu asta este important. E oarecum ridicol sa imi cereti cateva varfuri ale generatiei mele, deoarece nu ne-a venit inca randul.Insa probabil ca ati auzit de multiplii nostri medaliati la olimpiadele internationale, multiplii studenti la universitati de top din toata lumea, care pleaca in strainatate din cauza societatii pe care ati construit-o pe baza traumatismului ante-decembrist. Exemple nu pot da pentru ca nu cunosc nume in mod special, si ma bucur ca ati facut in special remarca cu Wikipedia,pe care probabil ati invatat-o din experienta proprie.Nu mi se pare ceva rau, pana la urma, a te informa in privinta unui lucru pe care nu il cunosti.Apropiati de generatia dumneavoastra sunt tricolorii, care trag pe nas si umbla cu Ferrari.Apropiati de generatia dumneavoastra sunt cei care pleaca in Italia si Spania la munca pentru ca nu au un viitor acasa.
Nu sunt impotriva exprimarii nostalgiei, imi place ceea ce scrieti si cum scrieti, ma dor nedreptatile care au fost facute parintilor nostri.Insa, daca vom continua sa ne plangem de mila, nu se va intampla nimic.Ar fi mai bine daca fiecare ar pune putin mana pe treaba si nu ar mai aduce critici semenilor manelisti,rockeri,hi5-fili pentru ca pana la urma cineva trebuie sa faca si munca de jos.Nu pot exista numai jurnalisti,manageri si ministri.
randy orton 78
Nu va dau dreptate. Necazul meu este ca nu ne contrazic suficient, cu sau fara argumente, fiind perfect adaptati vietii pe care le-am asternut-o. Eu nu-i consider nici cocosati, nici prea indopati cu produse McDonalds, nici prea „jucati” la Counterstrike, ci, poate, cam prea conformisti.
Cerno
Discut cu dumneavoastra doar la modul serios. Cu plansul de mila aveti dreptate, nu vom ajunge nicaieri practicandu-l. Intrebarea e: „Cine isi plange de mila?”.
Vad in argumentatia dvs. modele prea usor preluate din societatea grabei, a lipsei de dialog si a dreptatii simplificatoare. De exemplu, mica incercare de manipulare, reducand discutia la o falsa infruntare a extremelor: generatia olimpicilor premiati versus generatia fotbalistilor care trag pe nas si umbla cu Ferrari. Iar aici gresiti. Problema nu e a generatiilor, ci a indivizilor. Nu generatiile isi plang de mila, ci indivizii. Nu generatiile castiga Olimpiade sau trag pe nas, ci indivizii.
Eu am o mare simpatie pentru cei care muncesc in Italia si Spania. In primul rand pe spatele lor a crescut, atat cat s-a putut, Romania. Poate ca, intr-un fel, faceti parte din aceeasi categorie, minus, posibil, munca grea fizica.
Pentru ca e usor sa spui „Nu pot exista doar jurnalisti, manageri si ministri” din postura unuia care se pregateste pentru asa ceva. Incantator, ideal si imposibil era sa realizati si sa spuneti asta din postura de faiantar.
Cat despre Revolutie, n-aveti cum sti, doar ati citit despre ea, iar asta nu ajunge.
Ma gandesc ca antidotul „plansului de mila” nu este saltul in extrema cealalta. Bine ar fi sa fie „rasul de sine”. Sper ca aveti aplecare spre asa ceva.
Nu am spus ca cei care au plecat la munca in Spania sau Italia au vreo vina pentru acest lucru.Respectul meu total il au, chiar si acei faiantari sau zidari,ospatari,medici sau manageri romani care isi castiga banii in afara tarii.Nu, vinovatii nu sunt ei, ci baietii aia de cartier in costume de mii de euro.Generatiile nu trag pe nas, generatiile nu isi plang de mila. Perfecta dreptate. Dar indivizii respectivi sunt reprezentantii acestor generatii.Problema nu e la ei ci la cei care stau in spatele baricadelor si se las reprezentati de asemenea persoane.Imi pare rau ca am fost un pic agresiv,dar sunt putin revoltat.Tocmai asta e. Haideti sa nu ne mai exprimam supararea si revolta,nemultumirea s.a. ci sa ne exprimam prin fapte.A, domnule Georgescu, desi nu eram adeptul scrierilor dumneavoastre usor complicate, cred ca ati castigat un cititor.
Cerno,
Problema nu e a generatiei noastre (a ceauseilor) sau a celor de dupa noi. a generatiei celor care au conceput ceauseii, adica ai parintilor nostri. Ei au fost cei care, santajati fiind, au renuntat (prea usor poate) la toate libertatile dupa care urma sa tinjim noi. Insa in acel unic complex de imprejurari ne-am dezvoltat si facut performanta. Eu zic ca tocmai acele lipsuri pe care le-am avut ne-au creat calitati de invingatori. Unii au reusit acasa si am tot respectul pentru ei. Insa marea majoritate suntem in exil si am ajuns sa cautam in gunoaie putinele diamante ca de exemplu scrierile domnului Adrian Georgescu. Din pacate jurnalismul la pachet (in special cel sportiv) a invadat societatea romaneasca la fel cum noua ni se bagau pe git carti fara valoare impreuna cu marile capodopere. Bineinteles ca ne identificam cu cei din generatia noastra si am vrea sa facem ceva pentru cei de-acasa. Eu am incercat sa ajut insa am fost refuzat, intr-un mod in care sefii mei din America pur si simplu nu au inteles, e drept trebuia mai intii sa le fac o prezentre mai aprofundata a fenomenului. Dar ca sa nu deviez prea mult, in tenisii aceia chinezesti rupti si vulcanizati am obtinut medalie la nationalele de scrima in ’83 si la lampa am invatat uneori sa ajung primul din tara la fizica. Ce folos ca cei care au avut urechi sa asculte sunt aici in State si nu acolo Acasa.
Cerno
Ma bucura acest castig, dupa cum ma bucura ca un om de 16 ani gandeste intr-un mod viu.
Discutia asta cu reprezentativitatea e veche in spatiul romanesc al ultimilor 20 de ani (ca si in perioada interbelica) si se transforma intr-un cerc vicios.
Imi amintesc, de pilda, un excelent text scris de Andrei Plesu candva, confruntat fiind cu dilema de a deveni sau nu ministru, deci om implicat politic. Cred ca articolul cu pricina se regaseste in volumul „Obscenitatea publica”.
cristi p.
Ce facem? Pasam responsabilitatea in urma, ca la rugby? Parintii nostri vor spune ca de vina sunt cei de pe vremea bunicii, care n-au urcat in corpore in munti, si tot asa.
Am o vaga banuiala: Burebista si contemporanii lui au fost ticalosii extremi :D
Adrian, ai dreptate nu ma simt indreptatit sa pasez responsabilitatea, desi am fost unul care m-am opus deschis sistemului de atunci, cu riscurile de rigoare,insa nu ar fi fost o idee rea ca parintii nostri sa se fi retras in munti. Am citit recent „O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri” a lui Djuvara- si am invatat ca n-a existat popor prin preajma cu care sa nu fi fost aliat sau sa nu fi luptat impotriva. Pe singurii nostri prieteni de secole, sirbii, recent i-am dezamagit si pe ei acceptind incorectul tratament aplicat lor de americani. Ei, aici e problema, ca nu concepem ca cineva, cindva ar fi vrut sa dea exemplu sacrificindu-se pentru natia asta, asa cum au facut de exemplu polonezii. Avem sarmale (traditie poloneza, sorry), cirnati polonezi, dar polonezi… nu prea- vorba lui Adrian Furnica.
Auziti, domnilor, problema majora este ca lucrurile s-au intamplat. Pana la urma, nu numai poporul roman a fost sub Cortina.Polonezii,bulgarii,est-germanii,ungarii.Nu au avut niciunii mai multa personalitate nationala decat noi.Niciunii nu s-au pus in fata Rusilor.Am stat 4 luni in fosta DDR, undeva in Brandenburg. NU SE COMPARA CU NOI, nici ca nivel de viata,inteligenta,cultura,civilizatie.Sunt niste roboti.M-am mutat, la Koln. Clar, diferenta de mentalitate, oameni.Dar si aici, am fost incurajat de nivelul lor.Organizare: extraordinara. Stiu sa mearga pe o linie. Dar ca nivel de pregatire sunt clar sub noi.Eu nu am fost in Romania un elev eminent, dar nici unu foarte slab.Aici ma descurc foarte bine cu bagajul de cunostinte din Romania.Si cu i cu scoala si cu fotbalul.Vina e de obicei a mortilor, ce a fost a fost.Inainte ma plangeam ca m-am nascut in Romania, acum ma bucur pentru ca stiu ca pana si in vest e mai rau .Tinand cont de mijloacele avute, de posibilitatile dinainte de 89′, voi ati tinut totusi piept nemtilor,francezilor, si celorlalte tari din occident in toate domeniile.Multumesc domnului Georgescu ca raspunde comentariilor, nu ma asteptam!
O saptamana buna!
dle Georgescu, imi aduceti aminte, pastrand f multe proportii (sic!) de dr andrei bacalu. veti spune ca nu-i aceeasi nici calitatea cititorilor. adevarat, dar macar dl bacalu nu nu termina articolele precum fabulele lui stelian filip sau scheciurile stelei popescu
Cerno
S-au cam pus in fata rusilor.
Ungurii in 1956, cehoslovacii in 1968, polonezii la sfarsitul anilor 70, iugoslavii cam tot timpul. La noi, dupa cei care au luptat in munti si cei care au murit in puscarii,prea putini au inotat impotriva curentului.
Pavel
Multumesc. Dvs. imi amintiti de „corector” sau de „pascu” etc. etc.. Stiti de ce? Intrucat ati semnat alte mici ravase otravite cu aceste nume. Va doresc ca pe viitor sa dobanditi macar o personalitate.
Cerno,
Senzatia asta cum ca scoala romaneasca e peste cea vestica am incercat-o si eu aici in State.Mi-a luat insa zece ani sa realizez ca scoala ‘multilateral dezvoltata’ americana (in care matematica e 10% in loc de 90%) e mult mai eficienta decit cea est-europeana. Noi suntem apreciati ca specialisti fiindca avem cunostintele teoretice necesare si, cointeresati corespunzator, suntem performanti. Insa nu suntem in nici un caz croiti sa fim lideri, chiar daca ne credem capabili de asa ceva. Churchill spunea ca exemplul nu e o alta metoda de invatare ci unica. Ca atare vreau sa ma dau pe mine de exemplu. Din punct de vedere profesional sunt printre elite in America in domeniul meu-energetica. Am un bagaj de cunostinte mult peste cel al majoritatii specialistilor americani, in parte datorita pregatirii din Romania si in parte (mare parte) datorita experientei capatate aici. Cu toate acestea, n-as fi in stare sa-mi pornesc propria afacere, o firma de consultanta chiar daca sunt cunoscut in industrie si as putea sa-mi fac clientela foarte usor. In schimb PREFER sa fiu angajat si sa-mi contemplez salariul ‘sigur’ (nimic nu e sigur aici) de 6 cifre si beneficiile de la o companie de retele electrice de aici. Si de ce cred eu ca fac asta. Fiindca noi ne multumim cu putin (tot timpul este loc de mai bine, totusi) si nu avem cunostinte depre relatiile inter-umane care iti pot garanta succesul aici ca antreprenor. De ce nu le avem? Simplu, fiindca nici educatorii nostri (in covirsitoarea lor majoritate) nu le-au avut. Ani de zile mi-au trebuit sa inteleg de ce e important sa nu ratezi nici o ocazie sa spui „Thank you” sau „Excuse me”. De la asta pleaca totul si problemele acolo, Acasa, nu are nimic de a face cu magnificul coeficient de inteligenta al romanilor.
La un salariu de 6 cifre, nici nu mai e nevoie sa va ganditi la o firma proprie. Postura de „patron” e una dintre cele mai grele in aceste timpuri. Domeniul dumneavoastra este unul care imi suna oarecum exotic – energetica.Probabil a fi bun in asa ceva, poate cel mai bun, atrage multe beneficii de la sine.Am un prieten bun in USA, jucator de tenis, viitor profesionist. Era printre cei mai buni. Acum:rupe puburile, ecstasy, si toate cele. Asta e problema majora.Neseriozitatea.Acum daca tot ati avut norocul de va inradacina in societatea americana ajutat de pregatirea dumneavoastra, incercati sa fiti in continuare printre cei mai buni sau chiar cel mai bun. Si dupa aceea, veniti acasa
Cerno,
Stii ce ma incinta cel mai mult la generatia voastra? Faptul ca nu v-ati pierdut optimismul. Si ca visati ca acolo puteti schimba ceva. Eu imi doresc din suflet sa se intimple asta desi s-ar putea sa mai treaca un Brucan (=20 de ani). Realitatea in ce ma priveste e ca sunt ancorat bine aici nu atit de mult prin ceeea ce fac – eu tot mercenar ma consider si cu gindul acasa am sa fiu, insa baiatul meu, are noua ani si va trai aici, deci voi fi legat macar prin el de America. Dar asa ca si coincidenta, suntem angrenati in cel mai inalt nivel in tenis, tocmai ne-am intors din Florida unde baiatul meu a fost evaluat de un antrenor celebru care a antrenat jucatori de top cum ar fi Rodick, surorile Williams,etc. Eu zic ca va face mare performanta, daca nu profesionism macar college bazat pe tenis. Nu vreau sa acaperez spatiu pe acest blog, am deviat mult de la subiect, dar e interesant cum amicul tau crede ca o sa fie tenismen profesionist la modul acesta. Eu vreau sa-ti spun ca o scoala oricine poate face (toti cunoscutii mei au facut asa ceva), insa sa fii in primii 200 de atleti din lume- asta da provocare- acolo sper sa ajunga si baiatul meu. Dar crede-ma, conditii pentru inalta performanta in sport ca in America nu ai sa gasesti nicaieri, de asta gindesc ca nu au absolut nici o scuza sa aiba doar un singur jucator in primii zece.