in Gazeta Sporturilor, Imprevizibil

Sub ochii noştri

Samuel Eto’o. Fotbalistul care, în februarie 2007, la Barcelona fiind, refuza să intre pe teren din postura de rezervă a devenit, în acest sezon omul are a jucat pe teren roluri mai multe şi mai diverse decât au avut mulţi mari actori în toată cariera. Din rezultatul scăderii „Ibrahimovici – 46 milioane euro”, camerunezul s-a transformat în primul fotbalist din lume care obţine tripla „cupă – campionat – Liga Campionilor” în doi ani consecutivi, cu două echipe diferite.

Diego Milito. La golul al doilea cu Bayern, a lunecat pe lângă Van Buyten cu uşurinţa cu care se desprinde furoul de Kim Basinger în scena de striptease din „Nouă săptămâni şi jumătate”. Deşi în cursul carierei sale profesioniste de peste zece ani are o medie de mai bine de un gol marcat la două meciuri, niciodată, până a ajunge la Inter, nu a fost luat în serios de către antrenorii cluburilor mari sau de către selecţionerii Argentinei.

Javier Zanetti şi Dejan Stankovici. Dacă fotbaliştii ar fi piese de şah, ei ar fi cu siguranţă turele, cu deplasarea lor marţială pe teren, dublând pionii şi pregătiţi pentru orice sacrificiu.

Cristian Chivu. Un bărbat care revine pe teren, la doar câteva săptămâni după ce a suferit o operaţie la cap, poate face parte din orice echipă, de la una de cosmonauţi până la una de genişti însărcinaţi cu dezamorsarea bombelor.

Ce a făcut Mourinho cu aceşti fotbalişti şi cu ceilalţi din lotul lui Inter doar el ştie. Asemenea unui magician care-şi practică arta pe stradă, a amestecat pachetul de cărţi şi, cum-necum, în faţă ne-au apărut trei trofee şi trei mari învinse, campioanele celor mai bune întreceri naţionale din Europa. Şi totul s-a petrecut sub ochii noştri.

Write a Comment

Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

166 Comments

  1. Salut!
    Sunt curios daca dupa primul an la Real, Florentino se va multumi cu trofee sau va dori spectacol. Pentru ca „specialul” nu poa’ sa faca spectacol.

  2. Toata lumea o vede pe real Madrid deja campioana a Europei ca vine Mourinho la ei :))
    Pe Chelsea n-a reusit Mourinho s-o duca nici macar in finala UCL. S-ar putea sa aiba o surpriza mare madrilenii , chiar daca il aduc pe Mourinho, si sa nu pupe trofeul Champions League nici de data asta :D
    Mourinho a reusit sa castige liga campionilor doar cu echipe care nu erau cnsiderate favorite la inceputul sezonului.A facut treaba doar cand a reprezentat elementul surpriza.

  3. Oricum, duelul pt. Spania dintre Barca si Real o sa fie foarte interesant de urmarit sez. care urmeaza.
    Barcelona l-a luat pe Villa si o sa mai faca niste transferuri cu siguranta. Real o sa dea iar o caruta de bani pe fotbalisti si-o sa-l aduca si pe Mourinho .

  4. Salutari!

    Mourinho este contestat, uneori, pentru ca nu castiga de fiecare data 3 trofee pe an!

  5. Pai Mou a luat putin din „Arta Razboiului”,ceva din „Scopul scuza mijloacele”,ceva din „N-ascultati ce zice lumea”.A luat toata presiunea pe el iesind mereu in evidenta,eliberand astfel jucatorii.Nici David nu l-a invins pe Goliat facand spectacol, nu e asa?Cat despre Etoo,mi-am amintit citind un interviu zilele trecute(spunea chiar ca Barcelonei puteau sa le mai dea multe goluri,desi si pe alea stim cum le-au dat!),de incidentul din meciul contra lui Betis.Guardiola ii ceruse sa schimbe locul cu Messi si sa joace el in banda dreapta,cat mai ramanea din meci.Dar a refuzat,spunand ca el e varf de atac si nu poate sa faca asa ceva.Iar Pep nu intelege asta,pt ca a fost mijlocas toata viata!Antrenorul a inghitit si a scapat de el la prima ocazie,altfel,daca era disciplinat era si acuma la Barcelona.Cu Mourinho joaca fundas dreapta,fundas stanga,inchizator,dubleaza portarul,etc…Si fitele astea merg cat merg…Cum specialul o sa plece,probabil si Milito,camerunezul o sa redevina atacant.Pacat ca n-o sa apuce Liga de peste 45 de ani!

  6. Magul a declarat ca detalii ca golurile lui Milito sau paradele lui Julio Cesar au facut diferenta in finala, dar si acestea par a fi fost puse la cale tot de el. Que grande eres, Mou!, cum ar zice spaniolii.

  7. Chiar daca eu continuu sa nu-l agreez ca personaj, nu pot sa contest ca e un antrenor bun.
    Spre lauda lui, obtine victorii si trofee la toate echipele la care se duce, cauta mereu provocari, recorduri pe care sa le bata, adversari si mai buni pe care sa-i invinga.

  8. Felicitari Inter,dar Bayern trebuie sa schimbe axul central al apararii van Buyten si Demichelis nu au fata de Bayern

  9. AG,
    La Real pare sa fie nevoie de cineva care sa creeze o echipa din toate vedetele alea. Personal nu-mi place Mourinho de nici o culoare dar pare sa fi reusit sa formeze un grup unit la fiecare echipa unde a antrenat.

  10. Eu locuiesc in Italia shi vreau sa va spun ca Inter shi Mou sunt idolatrizatzi aici in ultimele saptamani. Nu pot sa nu recunosc ca e o echipa puternica, dar are un joc urat, f putin spectaculos, iar asta cu sigurantza nu o sa fie de-ajuns pt fanii Real-ului. Cat despre finala, a fost frumoasa, ca organizarea, per ansamblu, numai ca, senzatzia mea e ca nu a fost un mare meci, de care sa ne aducem aminte, parca a lipsit ceva, nu?
    :( ……………… poate ca a lipsit jocul frumos al Barcei ( da, sunt mare fan Barca, dar cred ca mai toata lumea poate fi de acord cu mine de data asta) ;)

  11. Mou e un antrenor mare, potrivit pentru anumite echipe. Nu se potriveste de exemplu la Barcelona, Milan, Arsenal sau Real Madrid, echipe care, pe linga rezultate, mai fac si spectacol. Daca va pleca la Real, fanii ii vor cere demisia in mai putin de un sezon. Parerea mea…
    Aseara am fost fanul lui Bayern, dar cu o aparare Parpas-Jelev n-ai cum sa faci fata…pacat de baietii aia muncitori!

  12. @Adrian:

    Hai sa-ti spun parerea mea sincera despre Mourinho:eu consider ca ,,The Special One”nu este un antrenor de fotbal ,ci de anti-fotbal,daca-ti aduci aminte a castigat Liga Campionilor cu F.C.Porto(3-0 cu A.S.Monaco in 2003),iar cu Inter Milano a practicat acelasi anti-fotbal ca in urma cu 7 ani de zile.Ca este asa,o spune clar faptul ca fiind antrenor la Chelsea Londra si beneficiind de jucatori mult mai buni decat a avut la F.C.Porto sau azi la Inter, n-a reusit sa castige Liga Campionilor cu ei!! De ce? Simplu!! Fiindca oamenii aia stiau sa joace fotbal si nu anti-fotbal,iar daca o echipa joaca fotbal cu Mourinho la fotbal este pierduta,ii bate si o echipa antrenata de ţaţa Floarea!! :) :) Cand o echipa antrenata de Mourinho va juca fotbal cu adevarat si va incepe sa castige trofee jucand asa,atunci va fi MARE pentru mine,pana atunci nu !!De ce crezi ca se va duce la Real Madrid?Hai sa-ti spun ce ce!!Fiindca Real Madrid este o echipa care joaca fotbal facand si spectacol,asemeni Barcelonei,aceste echipe nu pot face anti-fotbal,este scris in ,,A.D.N.-ul” lor,pentru el este o provocare imensa!Abia atunci o sa vad ce-i poate pielea lui Mourinho cu asemenea jucatori!!Pep Guardiola e mult mai tanar decat el si pare a avea o ,,stofa”mult mai buna de antrenor decat are Mouriiho la ora actuala.

  13. Asta cu „scriu iute si piperat” de unde vine?
    Este propria parere sau vreo somitate in ale scrisului ti-a sugerat motto-ul?

  14. criticul

    Mi-e foarte antipatic Mourinho. Dar faptul ca nu are jucatori de „fotbal si nu anti-fotbal” cum le spui tu, nu ii umbreste calitatile de antrenor, ba din contra le scoate in evidenta. La ora actuala e cel mai bun din lume. Sunt fan Barca, dar ii recunosc calitatile care au eliminat-o pe Barca. Ca a avut si arbitraj favorabil e alta poveste (si Barca a fost ajutata anul trecut in CL). Ca a eliminat o echipa ca Barca, cu jucatori mai slabi nu il descalifica ci il incoroneaza ca fiind la ora actuala cel mai bun din lume. Vedem anul viitor daca il intrece cineva. Eu ii urez ghinion. :D

  15. adrian

    nu poti aranja la comentarii un „edit”? adica sa te poti corecta dupa ce ai scris vreo tampenie, cum am facut eu mai sus? :)

  16. nu stiu de ce tot asteptam „un fotbal adevarat”,”un spectacol fotbalistic” intr-un meci cu o miza uriasa.eu zic ca la 90% din antrenori si la 95% din jucatori se declanseaza instinctul de conservare,mai ales la 1-0.asa ca, sa-l lasam pe Mourinho in pace si sa admitem ca tinde sa devina ,rapid, cel mai titrat antrenor din lume. chestia cu antifotbalul e relativa.depinde din ce parte vezi meciul.

  17. Aleg, alaturi de codrus, sa boicotez comentariile la acest articol obscen despre cel mai slab antrenor al tuturor timpurilor, care n-a invatat de la Il Luce ca fotbalul adevarat cu Inter inseamna sa dai cate 5 acasa si sa iei cate 4 in deplasare si, eventual sa te iei si la bataie cu jucatorii problema (pai daca era Luce in locul lui Mou, il facea praf pe Balotelli, sa stie el cine-i seful, cum l-a pus la locul lui si pe West). Un articol nu despre fotbal, ci despre anti-fotbal.
    Pacat, AG, te credeam obiectiv :P
    Boicotez, deci exist!

  18. Adriane, fara nici cea mai mica intentie polemica, trebuie sa-ti spun ca esti patetic. Patetic si fatalist. Celebrezi statu-quo-ul si vrei sa ne convingi ca fiecare data e rodul unei NECESITATI. Ori incazul de fata, necesitatea poate fi redusa la albeata de pe ochiul unui arbitru. Sant curios cate din elogiile astea usor fortate s-ar mai fi rostogolit pe „sub ochii nostri” daca s-ar fi validat golul lui Bojan din semifinala. Mai ales banalitatile evident complezente lla adresa lui Chivu.

  19. @criticul
    SCUZE DAR TI SE PARE CA REAL A CASTIGAT TITLU CU CAPELLO JUCAND SPECTACULOS?…..MOURINHO LA DOMINAT TOTAL PE MICUTUL GURADIOLA IN SEMIFINALA…S-A VAZUT CLAR DAR UN FAN BARCA NU POATE SA INTELEAGA
    MOURINHO LA CHELSEA….DACA NU MA INSEL A AJUNS IN SEMIFINALE…A AVUT GHINION ATAT….(SUNT MARE FAN CHELSEA)…IAR CHELSEA IN PERIOADA MOURINHO JUCA UN FOTBAL MULTUMITOR…ORICUM SI LA REAL DACA SE VA DUCE VA FACE O TREABA SENZATIONALA………SI IAR O SA AJUNGA BARCA SA SE UITE IN SUS LA REAL….:))

    APP DE GUARDIOLA….NU UITA CA EL A FRUCTIFICAT PUR SI SIMPLU SCHELETUL BARCELONEI LASAT DE FRANK RIJKARD ADEVARATUL FORMATOR AL BARCELONEI….NU IL MAI RIDICATI IN SLAVI PE MARELE GURADIOLA CARE A AVUT NOROCUL SA AIBA NISTE JUCATORI FANTASTICI

  20. Hockey update

    Cehia noua campioana mondiala dupa 2-1 cu Rusia in finala

    Chicago Blackhawks a castigat finala din vest contra San Jose Sharks cu 4-0! :) :) :)

  21. @Drogba,
    sper sincer ca glumesti. Nu poti fi chiar asa habarnabist.
    Rijkard nu castigase niciun trofeu in sez. 2007-2008. Ronaldinho o luase pe arataura, Messi o luase pe aratura datorita prietenie cu Ronaldinho si Deco. La echipa era haos. Tocmai se terminase un sezon umilitor pentru Barcelona care fusese nevoita sa se inchine in fata Real-ului si sa execute un umilitor ‘pasillo’ (google pt. mai multe informatii).
    A venit Guardiola si l-a trimis pe Ronaldinho la plimbare.La fel a facut si cu Deco si cu Dos Santo si a adus liniste si o stare pozitiva la echipa.
    Guardiola a reusit sa transforme o echipa care nu castigase nimic in 2007-2008 intr-o echipa care a castigat TOTUL in 2008-2009.
    Deci esti cam paralel ;)

  22. Si apropo, Mourinho a casigat LA LIMITA in fata lui Guardiola semifinala de champions league!
    In grupe, Guardiola l-a dominat total pe Mourinho!!!

  23. @Alonso

    N-ar fi trebuit sa scrii, de fapt, „Mourinho A CASTIGAT la limita in fata lui Guardiola SEMIFINALA de Champions League. In grupe etc etc”?

    Vezi? Fiecarea pune accentul pe ceea ce crede el ca e important.

    PS: In grupe Rubin Kazan i-a umilt pe Barca pe Nou Camp. Crezi ca-si mai aduce cineva aminte la anul?

  24. hmm,
    defineste ‘umilit’. Rubin Kazan a castigat pe Nou Camp cu 2 goluri din 2 suturi pe poarta. Barcelona a batut-o pe Inter dominand-o total.
    Oricum, in duelul Guardiola – Mourinho s-au consumat 4 meciuri sezonul acesta: 2 victorii Guardiola, 1 egal si 1 victorie Mourinho. Si treaba asta ramane in statistici ;)

  25. „Umilit”? Ai raspuns chiar tu: Rubin a castigat pe Nou Camp cu 2 goluri din 2 suturi pe poarta.

    Pe Cupa Campionilor nu scrie nimic, decat numele castigatoarei. Putea Guardiola sa bata nu de 2 ori, ci de 222. Mourinho a castigat cand a trebuit.

  26. The point is: lucrurile subiective mor odata cu subiectii.

    Unul poate spune: Mourinho e un nimeni care castiga trofee.

    Altul poate spune: Mourinho e un geniu care castiga trofee.

    Un extraterestru venit pe Pamant va intelege un singur lucru din cele 2 fraze: Mourinho castiga trofee.

    PS: Si Guardiola castiga trofee.

  27. mamaaaa…vin niste unii de pe gsp…niste de’aia de „da gol din offside fluierat si se suie pe gard”….niste altii continua sa insiste (sic) dupa atatea blablauri….

    in alta ordine de idei, uitasi de unu’ care e bun, da’ nu il vede nimeni

    ESTEBAN CAMBIASSO

    degeaba esti zidar meserias daca nu are cine sa’ti dea la mana materialele; fara Cambiasso obosesti facand naveta pe scari in jos

  28. pentru cei care maraie – sau caraie – ca sambata chivu a fost cel mai slab interist: dati-mi-l pe iancu cu obligatia de a-l pune la pamant, in loc sa mi-l dati pe turcu, sa zicem, asta fiind la cealalta extrema, si sa vedeti cum ma descurc cu acesta din urma. cristian l-a avut in primire pe singurul sanchi bavarez care putea sa-i puna mourinhului probleme. ambii stiau ca interistul nostru va fi de sacrificiu. ca n-a fost chiar la inaltimea sarcinii, putem spune cu jumatate de gura, insa numai dupa ce epuizam festivitatile care au urmat succesului, ca pana la toamna ce alte treburi avem?!

  29. apropo de statistici. Gurdiola e primul si singurul antrenor din istore care la primul sezon pe banca unei echipe de seniori castiga tot ce se poate castiga.

  30. singura dilema este daca mou va reusi pe bernabeu tripla IN PRIMUL AN.
    el in acest scop este adus la madrid, fara echivoc.
    de reusit, va reusi oricum in al doilea sau al treilea sezon.
    daca nu face tripla in primul an (mai precis dubla, campionat + champions), florentino isi va musca buzele pana la sange, dar nu va avea curajul sa il demita.
    aceasta este intr-adevar cea mai mare provocare din cariera sa, sa castige tot in primul an de mandat.
    la chelski i s-a oferit o perioada de gratie si, hop!, el aduce imediat doua titluri in premier league (ultimele fusesera cucerite in mezozoicul tarziu).
    daca abramovici il mai lasa inca un an, i-ar fi adus si liga campionilor – nerabdare si ingratitudine tipica de oligarh rus, care n-a muncit o zi in viata lui.
    la inter a petrecut un fel de semestru de vara in calitate de boy scout, jalea de juma’ de secol era atat de adanca, incat si un sfert de finala in champions ar fi fost considerat un triumf.
    ce face nebunul? pac-pac, se autodepaseste si castiga totul in doar doi ani.
    la real insa risca sa fie strivit de faldurile grele de catifea burbonica, roase de molii, ce stau sa se prabuseasca in fiecare clipa.
    tipul asta e un junkie al provocarilor si, daca va izbandi la madrid, ma intreb ce ar mai putea urma? sa plece in argentina, unde sa castige apertura cu o echipa, si clausura cu alta?

  31. Sincer, mie nu imi place stilul de joc pe care il practica jose. Adevarat, est un f bun tactician si poate sa castige orice meci. Dar pt ochi e de preferat un guardiola, wenger…la real va omori spectacolul si jucatorii prin stilul practic si eficient, dar fara spectacol…

  32. hmmm,
    Guardiola e sezonul asta la capitolul CAMPION AL SPANIEI, la capitolul primul antrenor care a reusit sa obtina 99 de puncte intr-un campionat mare al Europei. La capitolul castigator al supercupei Spaniei, supercupei Europei si mondialului cluburilor (toate competitii pe care Mourinho nu le-a castigat niciodata).
    Guardiola a castigat 3 trofee sezonul trecut si 4 trofee sezonul asta. Deci sta destul de bine.
    Daca tu vrei sa-l treci la capitolul ‘si altii’ e treaba ta :))

  33. Si Guardiola e abia la al 2 lea sezon ca antrenor in fotbalul mare.Mourinho are deja peste 10 ani ca antrenor in fotbalul mare.

  34. Amandoi sunt antrenori de valoare.
    Pep e tanar are toata cariera in fata plus ca a castigat tot ce se putea castiga in Spania, iar Jose, desi mi se pare foarte antipatic si cu un joc nedemn de urmarit de un spectator neutru reuseste sa scoata victorii si din piatra seaca ceea ce spune multe despre un antrenor. Nu imi place jocul lui dar are rezultate.

    @Alonso prefer oricand un campionat in care toate echipele sa fie cat de cat echilibrate. In Spania au fost Barca si Real si restul lumii si atata timp cat nu ai concurenta poti sa scoti si maxim de puncte intrun campionat, dar ce farmec ar mai avea acel campionat daca ai fi spectator neutru.

  35. nafetsio, faptul ca cele doua sunt prea puternice nu inseamna ca acel campionat e slab.
    Iti amintesc ca ateltico Madrid a castigat Europa League sez. asta distrandu-se cu echipe dintr-un campionat considerat mai puternic precum cel al Angliei.
    Sevillia a castigat si ea 2 cupe Uefa in ultimii 5 ani si anul asta a jucat optimi in champions league. Barcelona a castigat 2 ligi ale campionilor in ultimii 5 ani…
    Echipele din campionatul Spaniei au castigat cele mai multe trofee Europene in ultimii 5 ani.

  36. Alonso

    Nu e intentia mea sa-i diminuez meritele lui Pep. Ma intristeaza doar ca cei ce-l contesta pe Mou tind sa faca asta.

    La mine e ca la teatru, cand ma uit la Othello: urasc personajul Iago, dar il iubesc pe actorul care face din el un personaj de neuitat. Uneori am impresia ca cei ce-l contesta pe Mourinho se limiteaza la a uri personajul, ignorand actorul. Ceea ce e trist. Pentru ei.

  37. Chiar ma intreb: cand se uita la Othello, spectatorii au impresia ca ce face actorul care-l joaca pe Iago face anti-teatru?

  38. Alonso
    Nu stiu ce mare campionat e in Spania odata ce 2 echipe bat tot. Intr-un campionat bun o echipa nu poate avea peste 90% victorii.
    Iar Barcelona – Inter: Nu cred ca cineva poate sa compare loturile celor 2 echipe. Barcelona are echipa mai buna => antrenor mai slab odata ce au pierdut.
    Si cum scrie si la blogul lui Vochin parca. Inter se apara foarte mult iar Barcelona paseaza foarte mult. Tot un fel de antijoc e si la Barcelona. Stiai ca Inter a avut mai multe ocazii sambata decat a avut Barcelona anul trecut in finala?

  39. Lilu,
    Spania a castigat 5 trofee europene in ultimii 5 ani, Anglia a castiga doar 2, Italia doar 2. Asta spune multe.Daca era un campionat slab nu castiga atatea trofee.
    Sa spui ca Guardiola e mai slab ca Mourinho doar pentru un meci mi se pare o tampenie enorma.Mourinho are mai multa experienta , Gurdiola doar de 2 ani este in fotbalul are ca antrenor si totusi la batut pe Mourinho in grupe.

    Pai dupa rationamentul tau Benitez e un antrenor mai bun decat Mourinho pentru ca l-a scos de 2 ori din champions league , iar Guardola e un antrenor mai bun decat Ferguson ca l-a batut in finala de sez. trecut?

  40. Inter a avut mai multe ocazii decat Barcelona anul trecut pentru ca Inter a jucat pe contraatac. Nu stiu daca stii ce este acela un contraatac , dar te poti interesa :))

  41. @hmm, mie nu-mi place Mourinho pentru ca filozofia lui este: ‘castig cu orice mijloace’
    A fost un episod interesant in finala , Robben scapase pe contraatac , mingea iesise afara si Mourinho l-a luat pe Robben in brate zambind in timp ce cu un ochi se uita la Chivu cum se replia in aparare. Deci l-a tinut pe Robben ca sa nu execute repede autul .
    Asta mi se pare josnicie si nu pot aprecia niciodata un astfel de om. Ii recunosc meritele ca antrenor , dar ca om nu pot sa-l respect.

  42. Ma uitam acum pe wikipedia la cariera lui Mou.
    Este incredibil. Omul asta a reusit in mai putin de 3 ani sa ajunga din „no one” – „the special one”.
    Cat ar fi de controversat, eu unul sunt de parere ca suntem contemporani cu unul din cei mai mari antrenori din istoria fotbalului. Da, da, nu sunt vorbe marete, chiar am convingerea asta.
    Chivu a fost pus in teren ca jertfa in fata lui Robben (asa zice lumea). Ei bine, eu cred ca Mou l-a pus acolo pentru ca Chivu il cunostea cel mai bine (se stiau din Olanda).
    Acum luandu-i apararea lui Chivu, parerea mea ca mai degraba l-a umilit Altintop pe Maicon pe partea cealalta.
    Restul…e Can-Can

  43. Alonso

    Daca i-am elimina din istoria omenirii pe toti cei a caror filosofie a fost „castig cu orice mijloace”, acum am sta tot in pestera, asteptand sa vina ora la care sa iesim cu sulita la vanatoare de mamuti.

  44. hmm,
    fotbalul e doar un joc. am zis ca-i recunosc meritele, dar nu-l pot respecta ca om.
    Fiecare cu sistemul lui de valori.

  45. hmmm
    Analogia cu teatrul e nepotrivita. Acolo sunt doua entitati: personajul si actorul care-l interpreteaza. Libertatea actorului este relativa la structura personajului care-i este exterior, anterior, DAT. Prin urmare, contradictia e posibila, poti ura personajul si poti ignora/iubi actorul pt ca acesta din urma nu e autonom/liber. Mou insa e si personaj si actor. Actorul Mou nu poate fi iubit pt ca nu poate invoca scuza ca personajul Mou ii este exterior, ii este DAT spre a fi interpretat. Cine altcineva (in afara de el insusi) il obliga sa joace mereu acelasi personaj detestabil?!

  46. hmmm
    In primul rand nicio filosofie nu poate fi redusa la o ambitie exprimata in patru cuvinte. De altfel, filosofia nu are prea mult de-a face cu actiunea.
    In al doilea rand, fotbalul este un joc sportiv. Evident ca metaforele razboiului pt „neatarnare”, a luptei pt fiecare brazda de pamant metaforele santului, palisadei, zidului, musuroiului, termopilelor etc pot fi invocate pana la un punct, dar ele nu trebuie luate drept realitate. daca spectacolul, adica ceea ce este destinat privitului si delectarii pure nu este decat un apendice al rezultatului, o anexa a acestuia, inseamna ca fotbalul n-ar mai trebui, cu necesitate, sa fie obiectul unui consum vizual, fapt care daca s-ar intampla ar sfarsi prin a ingropa definitiv acest sport.

  47. Dupa razboi multi viteji apar- cum ar fi …eu, care am spus pe acest blog ca Inter va cistiga toate titlurile anul asta inca dupa meciul din Anglia cu Chelsea. Hai sa facem o mica retrospectiva a lui Inter in acest sezon in CL ca sa vedem ce antifotbal a jucat Mourinho. Inter a cistigat 8 meciuri, a facut egal in trei si a pierdut unul singur ( in grupa cind nu mai conta). a dat 17 goluri si a primit 9. A scos trei din reprezentantele celor mai puternice campionate din Europa – Anglia, Spania si Germania. Asa ca pot sa latre ciinii dar caravana tot trece iar rezultatele sunt singurele care ramin. Mourinho n-are egal, e intr-adevar Special si n-are nici o legatura infatuarea sa cu abilitatile sale de manager. La Real va cistiga din nou trofee dintr-un singur motiv, are atita putere incit isi va face clubul asa cum il vrea, talente ca guti vor disparea si rezultatele se vor vedea. Fiindca fotbalul e un joc de echipa si nu cistiga cel care da goluri mai spectaculoase ci numai cine da mai multe goluri.

  48. Erata. Inter a mai pierdut un meci, in returul cu Barca, dar aceea a fost mai stralucitoare decit orice victorie.

  49. codrus

    Niciun sport nu are in „fisa postului” obligatia de a oferi spectacol. Sportul este o confruntare intre doi atleti din care cel mai puternic, rapid, inteligent etc castiga. Dar fiindca este rodul hazardului, acela poate sa si piarda.
    Spectacolul in sport e o notiune ce tine mai mult de consumism decat de sport in sine. (Wrestlingul e sport?) Ea poate fi interpretata in fel si chip de privitor. Este un apendice al rezultatului pentru suporterul care-si doreste ca echipa sa sa castige. Mourinho nu are obligatia sa-ti ofere tie, fan Barca, spectacol, ci doar pe aceea de a oferi fanului Inter un trofeu la care a ravnit de 40 de ani. Poti minimaliza cat doresti aceasta ravna. O poti intelege insa? E nevoie de putina empatie. Dar nici aceasta nu e accesibila tuturor.

  50. cristi p,
    meciul pierdut in grupa contra Barcelonei a fst unul important din 2 motive:
    1) puteau sa piarda calificarea daca pierdeau in ultima etapa cu Rubin Kazan
    2) locul 1 in grupa le aducea un adversar mai usor in optimi, astfel au dat peste Chelsea.

    Deci , ca sa completez retrospectiva ta, Inter a pierdut 2 meciuri sez. asta , ambele in fata Barcelonei..si totusi a ajuns sa castige trofeul.
    Bravo lor, dar nu poti nega elementul noroc si greselile de arbitraj cre i-au ajutat destul de mult.

  51. hmm,
    corect ce spui tu, Mourinho n-are nicio obligatie fata de noi. Poate castiga in felul in care vrea.Dar nici nu te astepta acum ca toti sa-l apaludam sau sa-l admiram.

  52. @Alonso

    Poate ca mourinho a vrut sa pice cu Chelsea, o stia pe dinafara.
    Despre noroc, in fotbal echipele la nivel inalt sunt foarte apropiate ca valoare, trebuie sa ai si noroc. Cum ar fi de exemplu golul Barcelonei de anul trecut in minutul 90 fara de care nu se mai vorbea atita de barcelona. Asta despre noroc. despre arbitraj pot sa-mi amintesc colateral golul barcelonei (miselesc0 dat shahtiorului, sper ca ti-l aduci aminte, cind soarta intregui joc a fost schimbata. Nu e nimic de diminuat la valoarea barcei, o echipa cu jucatori magnifici, era vorba doar de un antrenor magnific aici.

  53. cristi p,
    Mourinho n-avea de unde sa stie ca va pica cu Chelsea decat daca are puteri paranormale :)) Putea sa pice cu orice echipa de pe locul 1 din celalate grupe… deci argumentul tau este unul copilaresc.
    Noroc a avut si Barcelona in 2009 , a avut si Manchester in 2008.. norocul face parte din joc. Greseli de arbitraj au fost destule, penalty-uri neacordate in meciurile cu Chelsea, Barcelona si chiar in finala cu Bayern la hentul ala mai mult decat evident al lui Maicon la scorul de 0-0 ..
    Mourinho e un antrenor bun, dar sa spui ca n-are rival sau alte chestii de gen, e o exagerare infantila. Mai vb sez. viitor :D

  54. Golul cu pricina era golul cu Chelsea bineinteles. Despre aplauze, presupun ca Mou le-ar merita in opinia majoritatii daca ar juca deschis si ar trece ca prin brinza cum trece Messi de retrogradatii din spania. Eventual cistigind fiecare meci cu 6-4 in CL. Ma repet, am vazut meciuri din campionatul Italiei de 0-0 de o valoare infinit mai mare decit miutele din campionatul Spaniei. Mourinho a atins perfectiunea in antrenorat si pun pariu ca toti jucatorii pe care i-a avut il aplauda, care nu – vezi balotelli – au ramas pe banca in lacrimi.

  55. @ Alonso
    Cu tragerea la sorti glumeam. Cu norocul si arbitrajele ne-am lamurit. a mai ramas de demonstrat ca Mou n-are rival. Pai tocmai a demonstrat-o, ce-ar trebui sa faca sa va convinga pe voi scepticii? Probabil sa cistige toate meciurile cu 6-4 asa cum am spus.

  56. Asa, si inca o chestie. Ce-i aia Mou e un antrenor …bun. Fiindca banuiesc ca si stoichita e bun sau Lacatus. Cei insa care fac reusesc ce-a reusit el nu pot sa fie …buni, crede-ma. Si daca tot extrapolam atita, care ar fi un antrenor de talia lui- Guardiola, sa fim seriosi, el antreneaza domnisoare – bune, rau de tot, e drept.

  57. Alonso

    Nicio problema. Informativ, care crezi ca e cel mai mare antrenor roman din toate timpurile si de ce?

  58. hmmm
    Te sfatuiesc, pe cat posibil, sa eviti intepaturi de genul aluia cu empatia inaccesibila. Stai in careul tau si fa un transeu. In felul acesta atingi doua obiective: iti imiti idolul si eviti dezastrul pe care l-a evitat specialul daca iesea la joc.
    revin mai tarziu, sa-ti explic mai pe larg cum sta treaba cu spectacolul si cu alte chestii.

  59. cristi p,
    Daca Mourinho ar fi cel mai tare antrenor din lume, ar juca finala champions league an de an. si nu odata la 5 ani.
    Daca Mourinho era cel mai bun antrenor din lume, nu-l scoatea Benitez din Europa la fiecare intalnire.
    si pot continua cu ‘daca’-urile astea. :))

  60. Si cu un raspuns la o alta intrebare (sunt novice in ale sportului, dupa cum ai observat din aberatiile anterioare, sper sa-mi fie iertat): dintre wrestling si lupte greco-romane, care e mai sport?

  61. hmmm,
    nu admir in mod special niciun antrenor roman.Habar nu am cine este cel mai bun, daca ar fi sa-mi dau cu parerea, dintre cei aflati inca in activitate, probabil Lucescu senior.

  62. @Alonso

    Hai ca abia ne incalzim. Chestia cu benitez m-a dezamagit, sunt convins ca puteai gasi ceva mai plauzibil. Dar sa revin. Fiind vorba de comparatie, eu, inginer fiind, intii imi stabilesc referintele. In cazul asta, referinta nu e 5 trofee CL consecutive fiindca nimeni n-a obtinut asa ceva. Mou este unul din cei 3 antrenori care a cistigat CL cu doua echipe diferite. Dupa mine chiar si asta e secundar. Omul a cistigat 6 campionate in 6 ani – cite doua la fiecare echipa. Adica anul si campionatul. Cupele sunt deja maruntis. Dar ma rog argumentele mele poate nu sunt asa de artistice ca sa te convinga. Din punctul meu de vedere exista o singura paralela care mai poate fi facuta intre performantele lui si al altui muritor .Stii care- nu cele 15 titluri de GS ale lui federer ci acele 22 de semifinale consecutive pe care le-a jucat ( stai ca la maestrul Federer inca nu s-a terminat seria). Deci, ca sa nu divaghez mai mult, da-mi te rog argumente plauzibile cum ca omul nu a facut ceva remarcabil si ca ar fi altul mai bun ca el – dar te rog, fapte si fara daca si cu parca.

  63. pt alonso
    e o aberatie sa poti crede ca este posibil ca in 6 ani sa joci de 6 ori finala ligii campionilor cu 3 echipe diferite.De ce nu remarci faptul ca a jucat semifinale cu toate 3 echipele,a adus cupe si campionate .

    Neaparat vreau sa iti reamintesc modul in care barcelona a castigat anul trecut liga dupa un semifinala cu un arbitraj gen TUDOR sau chiar SALOMIR a norvegianului OVREBO.

    Ca sa revin la ideea pe care am lansat-o mai sus in pb riijkard-guardiola
    am spus ca barcelona de astazi se bazeaza pe acelasi sistem creat de riijkard.Uiti ca frank l-a promovat pe INIESTA el a creat in mare parte jocul de pase existent si astazi
    Nu diminuez meritele lui pep care a dovedit o capacitate de motivare iesita din comun,dar acum sa il ridicam in slavi e exagerat
    Concluzia mea:Mourinho e cel mai bun antrenor la ora actuala si asa cum spune MM STOICA „.Imi place Mourinho. E super jocheu. Si n-a fost cal.”
    DOVEDESTE MULTE DESPRE INTELIGENTA IESITA DIN COMUN A ITALIANULUI

  64. drogba,
    de ce nu amintesti cum a trecut Inter de Chelsea cu penalty refuzat lui Drogba sau cum a trecut de Barcelona cu penalty refuzat lui Dani Alves si gol din ofside la Milito?
    Astea nu sunt de mentionat?

  65. @cristi p,
    Mourinho in Portugalia si-n italia n-a avut concurenta. in Anglia a avut concurenta , dar a castigat 2 ani la rand si apoi a pierdut si a plecat !
    Ute un argument solid: Guardiola in 2 ani a castigat 7 trofee. Mourinho ?

  66. SI GOLUL BARCELONEI DE PE CAMP NOU NU A FOST DIN OFSIDE?
    ANUL ASTA INTER A FOST NET SUPERIOARA ECHIPEI CHELSEA
    SI DUPA NICK-UL MEU POATE BANUIESTI CE ECHIPA IMI PLACE CEL MAI MULT
    DECI POT IN MOD OBIECTIV CA INTER A FOST MAI BUNA

  67. IN ULTIMII 2 ANI MOURINHO A CASTIGAT 5:)) SI ESTE IN CURSA DACA RAMANE LA INTER PT INCA 2:))SUPERCUPA SI CAMPIONATUL MONDIAL AL CLUBURILOR

  68. daca era asa mare Mourinho juca si el macar o finala Champions league in 3 ani cat a stat la Chelsea !!
    Dar mai mereu a dat de Liverpool-ul lui Benitez si s-a dus la plimbare.

  69. drogba, pai tu vorbesti despre viitor? oricum pleaca la real

    p.s. la golul lui Pique n-a fost ofside, il scotea Muntari din ofside, mai informeaza-te.

  70. pt a castiga UCL iti trebuie macar un dram de noroc.Chelsea a fost o echipa ghinionista pana la final…remember bara lui terry la penalty-ul decisiv
    zi-mi macar un antrenor altul decat cruyff care sa fi jucat atatea semifinale de UCL?

  71. drogba, pai vezi? Mourinho nu e extraterestru, e om si el si are nevoie de noroc ca sa castige champions league-ul!

  72. @Alonso

    Stim noi ce vrei tu sa recunoastem ca rezultatele lui Mou sunt apanajul norocului. nu tine. Vis-a-vis de postarile tale anterioare una mi-a placut mult – aia cu penalty la alves. Pentru acea simulare eu as scoate un fotbalist de pe teren, a fost penibil. in plus, sper ca observat ca la Barcelona e un singur mascarici- acela e Alves, n-am vazut nici un altul tingiindu-se cum o face el –pardon l-am uitat pe Busquets.

  73. cristi p, cred ca glumesti :)) probabil putea sa-i si taie piciori la faza aia lu Alves ca tot nu era penalty

  74. @Alonso

    Am inteles ideea Interul a avut parte si de arbitraje preferentiale. Si eu care credeam ca e nevoie de asa ceva doar la echipe de domnisoare. ma rog, e interesant ca ma uit cu placere la barca, uneori „cad” si eu pe spate la giumbuslucurile lui Messi et co. dar asta nu ma face sa vad performanta la oricare alta echipa, daca exista.

  75. si eu nu am vazut performanta? am zis doar sa nu exageram sa credem ca daca maine Mourinho vine antrenor la Cfr Cluj, Cfr-ul o sa ia champion league :))

  76. Asa e. performanta cere timp. Se uita usor ca in ultimii 15 ani Moratti a investit un miliard, schimbind zezi de antrenori si echipe pina cind a gasit formula perfecta. In bascalie putem sa o bagam pe CFR – desi s-a demonstrat ca unde e liniste e si performanta. mou nu accepta fitele, la madrid ii va fi mai greu dar are toate pirghiile care ii trebuie. E doar o chestiune de timp. In plus o echipa nu se face asa cum a facut-o perez anul trecut, adica daca pui cei mai buni 11 jucatori pe posturi ai cea mai buna echipa din lume. Va amintiti de grecia sau danemarca la europene. Daca sunt afinitati si relatii de joc create ( in timp) si de pe plaja poate veni o echipa si cistiga cupe. La madrid perez va fi calul si Mourinho jocheul, asta va face diferenta.

  77. Ma bag si eu ca musca-n lapte:

    Guardiola are 8 trofee in 3 ani, in 2007 a castigat Tercera División cu Barca B.

    Mourinho are 17 in 8 ani (2002-2010). Cu 3 echipe diferite.

    Despre maretia lui Pep vom vorbi cand va antrena si altceva decat Barca. Pana atunci, speculam.

  78. Ca sa nu fiu acuzat de plagiat, fraza cum ca Mourinho a fost jocheu si niciodata cal ii apartine lui MM Stoica – pe care nu dadeam doi bani dar care a crescut in ochii mei- mai ales acum cind am vazut ca a admis ca si-a recapatat bunul simt.

  79. lol, pai esti dezinformat, vezi c si Mourinho a antrenat pe leiria, pe benfica..are vreo 10 ani pe putin de antrenorat !

  80. Ia uitati ce declaratie de intentii a propagat Mourinho jucatorilor Real madridului: „The stars now are Inter, they are the European champions. My message to the players of Real, if I come to coach them, is that they are not stars, the star is not the coach, the star is the team,” he said.

    „If they all accept this like when I was at Porto, Chelsea or Inter, the victories will come.”

  81. Alonso

    Eu am inceput cronologia cu anul in care a castigat fiecare primul trofeu. Stiu foarte bine unde a antrenat Mourinho intre 2000 si 2002. Cred ca si el e dezamagit ca n-a castigat UCL cu Leiria. Daca ar fi facut-o, chiar ar fi fost extraterestru.

  82. Cat despre Benfica, probabil ar fi trebuit sa castige 25 de trofee in 4 luni (sept.-dec 2000) ca sa demonstreze ceva. Sa-i fie rusine!

  83. Iar cei de la Leiria isi bat si acum joc de faptul ca i-a dus pe cel mai bun loc din istoria lor in campionat (5) si ca din 31 a pierdut doar 4.

  84. Argumente? Le-am enumerat. Doar nu-s tampit sa-i gasesc eu scuze lui Mourinho. Omul a demisionat dupa 4 luni fiindca s-au schimbat presedintii si noul n-a vrut sa-i prelungeasca contractul, lucru pe care-l regreta si acum.

  85. Ah, nu. Nu fac comparatii de genul asta. Eu cred ca doi jucatori/antrenori pot fi comparati doar dupa ce-si incheie activitatea. Nu poti compara unul care are 10 ani de antrenorat si 5 echipe la activ cu unul care are 3 ani si o echipa. La fel cum stupida mi se pare compararea lui Messi cu Pele sau Maradona. Cui ii pasa cate trofee aveau ei la varsta lui? Stai sa vedem ce mai face pana se retrage.

  86. @cneius

    Pentru a vedea de unde vine parafraza „scriu iute si apasat”, trebuie sa faci un singur lucru: search terente+muzeu pe Google :)

  87. A, daca vorbim despre felul de a juca un jucator sau echipele pe care le antreneaza un antrenor, asta e altceva. Poti spune ca Pep e un antrenor foarte ofensiv, ca echipa antrenata de el inscrie multe goluri. Sau ca Mourinho isi organizeaza excelent defensiva si ca pentru el conteaza in primul rand sa nu piarda. Dar ca asta il face pe unul mai bun ca pe altul, nu pot zice. Mie nu-mi place stilul Mou/Lucescu Jr. Dar si ofensiva si defensiva fac parte din fotbal. Imi place sa vad si multe goluri, dar nu-mi displace cand o echipa antrenata de Mourinho reuseste sa reziste impotriva unei masini de fotbal cum e Barca. Daca Mourinho ar juca identic cu Atalanta, atunci, da, as sparge TV-ul.

  88. lol
    pai daca ajunge la Real ,acolo va avea echipa comparabila cu Barcelona. Sunt curios cum va juca in El Clasico :D

  89. @Alonso

    Alonso, Pep e la fel de antrenor cum era tata Angel cu „cashcheta” .
    Pep nu stie sa schimbe nimic cind are probleme.
    Anul trecut a avut in semifinale noroc cu fundasul lui Chelsea care a barbierit mingea in preungirile returului, altfel si anul trecut se incheia ca si in Caragiale „si ce frumos scrisesem domnule”
    Sint suporter Bayern de… prea mult :-)… dar cind am vazut primul gol, m-am enervat.
    Am ris de Barca la al doilea gol cind din trei pase a ajuns mingea de la marginea carelului lui Inter in atze…
    Bayern au fost mai bolovani , macar Barcelona au fost prinsi pe contra-atac… Bayern erau in pozitie, nu pressing nimic, degajare de la portar… sa iei gol din 2 pase pe centru… cum zicea cineva mai sus, Jelev si Parapas …

    In final, Mou a stiut sa pregateasca meciul mai bine si asta a decis.

  90. pt. iubitorii turbariei lui josemou
    Ca sa bati cu adevarat o echipa mare, trebuie sa te iei cu ea la tranta, nu sa-i pui poste intre degetele de la picioare, petarde-n urechi si pioneze sub fund. Ori Mou nu va fi niciodata un invingator in toata puterea cuvantului ci un sabotor, unu care toarna zahar in benzina echipelor mari, care fura bilele de la rulmenti.

  91. @Picchi Alonso,

    Ai dreptate, Mourinho si cu arbitrul acelui meci, fost partener de afaceri de-al lui Mourinho, au stiut sa pregateasca meciul.

    Esti un avst cunocator al fenomenului fotblistic , din cate observ. Pacat ca nu pricepi nimic din fotbal.

  92. Dar trebuie sa admitem si dreptul celor care se uita la 4 din cele 5 meciuri pe an in care Mou joaca defensiv (sferturile si semifinalele UCL), pentru ca apoi sa-l boicoteze pe al 5-lea fiindca echipa favorita a fost eliminata, trebuie deci sa admitem si sa respectam dreptul lor de a-l detesta pe portughez.

  93. cristi p
    „Ca sa nu fiu acuzat de plagiat, fraza cum ca Mourinho a fost jocheu si niciodata cal ii apartine lui MM Stoica – pe care nu dadeam doi bani dar care a crescut in ochii mei- mai ales acum cind am vazut ca a admis ca si-a recapatat bunul simt” Buna ziua la toata lumea! O mica precizare : afirmatia cu jocheu care na fost cal nu ii apartine lu Meme ci chiar Murinio a zis cand a fost intrebat pe unde a jucat fotbal. si b) Mihai Stoica chiar a admis(acceptat, marturisit, recunoscut) ca s-ia recapatat bunul simt??!

  94. eu nam fost fana Meme Stoica, da daca a avut taria de caracter sa admita ca s-ia recapatat bunu simpt de azi inainte voi fii. Mai ales ca are si blog!

  95. AG,

    corect si bine spus totul,mai putin partea cu chivu.nu uita,acest gafeur sef(80%din golurile primite de Inter in ultimii ani si Roma,au purtat semnatura lui.intotdeauna,cine vrea sa treaca,prin barajul interist,pe langa chivu o face.el este asemeni armatei romane de la Stalingrad,acarei prabusire a schimbat soarta frintului si a permis incercuirea marelui Wermacht).el joaca la Inter atunci cand nu pot evolua altii.deci este,in mod normal,un jucator bun,util,dar atat.inferior tuturor titularilor de drept si altor rezerve.vad ca romanii fac din el un erou,de parca succesul lui Inter i se datoreaza.succesele lui Inter se datoreaza lui Mourinho ,formei extraordinare pe care o traverseaza Principele(asemanare extraordinara fizica si tehnica cu marele Francescoli)si liniilor blindate aduse la rang de perfectiune ale lui Cambiasso,Stankovici,Samuel si,unicului Capitan,Zanetti.disciplina si incredere,asta a fost Inter in acest sezon.neinspirata cjestia cu chivu,sincer,cel mai slab jucator din echipa.cat despre comparatiile cu Belodedici,sa fim seriosiBelo era cu 5 clase peste acesta.

  96. lol,
    eu personal am spus destul de clar ca-i detest caracterul si lipsa de fair-play si nu faptul ca isi parcheaza autobaza.
    si stai tu linistit ca si-n campionat cu echipe mici l-am vazut bagand autobaza in momentul in care conducea, deci nu e o chestie pe care o face doar in fazele superioare ale champions league, dar poate tu nu urmaresti campionatul italian ;)

  97. @randy orton78
    Subscriu si eu la ce-ai spus. In finala mingea i-a jucat o festa Marelui Chivu, s-a izbit de piciorul lui (de lemn) si s-a dus in corner. Apreciez recunostinta lui Mourinho pentru eroul Chivu dar pun pariu ca nici nu se gindeste sa-l ia cu el la madrid. Daca Bayern au avut ceva ocazii, de pe partea lui s-au creat. Noroc cu zanetti care si la 40 de ani va fi unul din cei mai buni fundasi din lume.

  98. inca o chestie despre Chivu- in timp ce zanetti cauta tot timpul sa construiasca, chivu paseaza undeva in apropiere si eventual in spate si apoi ramine la cutie, cam subtire pentru asa un mare jucator.

  99. cristi p

    romanii au nefasta inspiratie de a se agata de succesele altora.de atatea ori am citit in presa ca „un roman a facut aia,un roman altceva”.din cate se vede,romanii au impresia ca au inventat tehnologia si stiinta,ca Microsoft este cretatie romaneasca,ca gimnastica au inventat-o romanii,de fotbal,ce sa mai vorbim…noroc cu existenta lui lucescu,altfel n-ar mai fi fotbal de nivelul asta.nu e destul ca fac parada si dupa un secol de la acel meci cu argentina din 94,pe care,evident ,romanii l-au catalogat victoria lui hagi asupra lui Maradona,de parca ar putea exista comparatie intre cei doi(hagi este sub Stoicikov,Baggio,Zola,sau Effenberg),acum lipesc la marele succesc interist si pe acest chivu,care,in afara faptului ca a jucat slab-evident,fiind cel mai slab din acea echipa-evolueaza atunci cand 3 patru piese grele nu pot juca din diferite motive-de la accidentari,ori suspendari,pana la menajari-.si da,romanii cred orice,daca cineva spune ceva de un jucator ca e mare ,stralucitor,ei chiar cred asta,nu au invatat ca strainii unt politicosi si nu e mare lucru sa lauzi pe cineva.ai dreptate,va ajunge chivu pe bernabeu,la fel ca becali in finala ligii campionilor.

  100. O sa vedem repede la Real cat de special e Mourinho, parerea mea. Anul asta i se ridica osanale, desi mafia de la UEFA a tras tare de tot ca Inter sa castige UCL. Ajunge sa ne uitam la hentul fluierat la faza golului lui Bojan, gol care elimina Interul, si, respectiv, la hentul nefluierat in careul Interului in finala cu Bayern, la scorul de 1-0. Toate astea dupa arbitrajul tip Corpodean din turul semifinalei cu Barcelona La asemenea nivel coincidentele astea nu sunt intamplatoare.

  101. Fratilor… si surorilor :) Mourinho e genul de om care lupta pana la moarte, si din punctul meu de vedere o sa faca treaba buna la Real. Poate nu din primul an, fiindca e foarte greu ca sa formezi o echipa din individualitati gen Ronaldo, dar n-o sa se dea batut pana nu isi indeplineste scopul, acela de-a face eventul si-a castiga Champions League, si toate intr-un sezon. Ma bucur mult, ca avem pe cine ne baza in Spania, care sa-i faca munca mai grea, adica Barcelona, echipa mea de suflet :)

  102. @ Randy Orton

    Cit adevar ai grait. Ai uitat sa spui despre romanul Johnny Weismuller (alias tarzan) si ca noi am inventat mai totul (insulina, magnetonul lui Bohr, creionul, etc). Daca noi am inventat ceva – aia e smecheria, l-am avut pe Mutu lider absolut- noroc cu mourinho care ne-a lasat fara lider, ca altfel cine stie unde ajungeam cu asa „valori”.

  103. cristi p

    stai,ca acum au inceput toti sa ridice osanale lui lucescu si chivu:-))sper ca si tu esti mandru k esti roman:-))

  104. ce poti spune despre campionatul de fotbal-soccer-din usa?nu am vazut niciun meci live,dar am mai pariat pe unele echipe..

  105. Adrian eu am vazut meciul in Anglia pe itv,iar comentatorii englezi l-au laudat de fiecare data pe Chivu pentru barbatia de care a dat dovada dupa operatie.Au spus: Chivu is not just a Romanian is the man in the ro- man- ian.

  106. @randy orton

    Nu stiu daca te surprind dar nu ma uit la nici un meci din campionatul SUA – mi se pare jalnic. Am FoxSportChannel si GolTV si nu ratez nimic din Europa. Aici la putere sunt alte sporturi (si mai jalnice) cum ar fi football, baseball, golf, etc. Dar sa stii ca fotbalul e a doua pasiune a mea, eu sunt implicat tare in tenis- urmaresc inzecit mai mult tenis decit fotbal – am un proiect cu juniorul meu – asta apropo de faptul ca sunt mindru ca sunt roman. Uite aici la ce nivel se joaca aici tenis la 9 ani (al meu e in stinga, in clip): http://www.youtube.com/watch?v=ngESuZXImKo

  107. cristi p

    sa-ti traiasca si sa fie ca andre agassi de mare:-)..personal,nu stiu nici regulamentul la tenis,dar,statistic stiu tenismanii celebri.tennisul este un sport superb si,tenismanii,spre deosebire de multi fotbalisti,sau alti sportivi sunt si buni vorbitori.sa-l faci tenisman si sa ajunga mare..e un proiect lung,dar se merita:-)

  108. @randy orton 78 pai numele de unde crezi ca i se trage… Adevarul ca nu ma prindea pasiunea asa tare-chiar daca am facut si eu sport de performanta – dar nu poti sa ignori ce conditii au astia aici pentru sport. Le spun la toti ca daca aveam noi asa ceva, macar 20 de tenismeni erau in primii o suta. Asa ca m-am apucat de treaba, de vreo 5 ani. sa vedem ce-o iesi.

  109. cristi p

    da,in usa,sunt conditii de sport de nivel optim.de altfel,se vede ca,in afara de fotbal-soccer-,ei domina fara probleme sporturile.baschet,ce generatii fabuloase ,etc.problema la noi,in prezent,pe langa lipsa bazelor si conditiilor propice inaltelor performante,lipsesc,insa si valorile.in romania totul incepe de la mentalitate,educatie,spirit de sacrificiu.romanii sunt nediciplinati si au impresia k avand ceva talent,un pic acolo,pot trage si o tigara,pot dansa p manele si medaliile vor curge.atunci candse va termina cu incultura si prostia si se va pune biciul ,atunci vom mai scoate capul in ceva:-)

  110. @ randy orton78

    Talentul e 10%. 80% e munca si 10% sansa. Mie mi-e clar ca nu vom mai trai decit din amintiri, nu-mi mai fac iluzii ca vom mai vedea vreodata o Nadia, un Patzaichin sau un Nastase. Dar la asta din urma inca mai sper…

  111. cristi p

    e imposibil sa mai avem asemenea sportivi geniali.ei au crescut si au fost pregatiti intr-un sistem de competitie adevarat.

  112. Asa e. Stiam eu ca o sa plingem mai devreme sau mai tirziu dupa Daciada. Adevarul e ca inainte de ’89 sportul era o religie la romani, acuma s-a dus de ripa totul.

  113. Asta fiindca atunci se facea fie scoala fie sport. acum se face orice altceva decit asta. ceea ce mi-a amintit de o faza tare, reala. la Busteni un parinte isi aduce copilul la e evaluare la schi. Tatal, plin de incredere asteapta verdictul, convins fiind ca odrasla e viitorul Tomba. Vine instructorul si-i spune: Nu-i bun de nimic – da-l la scoala.

  114. @ randy orton78

    Mai am inca una. Mama catre absolventul de liceu: ” in spania nu vrei sa te duci, fotbal nu stii, asta e, du-te la facultate, sa fim de rusinea blocului”…

  115. @malasuerte

    Da, era vorba de niste fotbalisti ca oricare altii insa asezati in teren magistral de cineva Special.

  116. uite si un posibil defect al specialului
    atat de mult vrea sa fie el in lumina reflectoarelor incat raman fotbalistii pe dinafara. Incet incet devin palmasi, cu postata lor de pamant si atat
    Poate gresesc, dar de ex Stankovic imi place muuult mai mult la nationala Serbiei decat la Inter