Faci un pas în stânga, intri într-un grup. Cumperi o bere, te afli într-un public-ţintă. Deschizi televizorul? Eşti înglobat în audienţa respectivului post. Dacă cineva te întreabă „Ce îţi place?”, sunt mari şanse să o facă doar pentru a completa un formular.
Impersonalul e mai perfid decât dezumanizarea: individul a ajuns doar intersecţia mulţimilor din care face parte. E înlocuit de o reprezentare vagă a sa, de o biată medie, în această îngropare sub partea de jos a clopotului lui Gauss. Dacă mâine cineva ar anunţa sfârşitul lumii, nu ar fi un profet, ci purtătorul de cuvânt al unui grup de savanţi, care au realizat un studiu de probabilitate. Până şi la Campionatul Mondial de fotbal, cele mai multe ştiri nu au fost despre oameni, ci despre două obiecte şi-un animal: vuvuzela, mingea Jabulani şi octopodul-profet Paul.
Înainte, numărul 1 era rezervat liderilor, eroilor, îndrăzneţilor. Acum, este al clientului ideal, al berbecului păscând blajin în miezul turmei. Noul reprezentant al mulţimii este omul comun, insul aflat la mijlocul tuturor intervalelor. Eşti altfel?, eşti singur, reprezinţi cel mult rezultatul împărţirii unui număr mare cu el însuşi. De la fotbal până la Premiile Oscar, întotdeauna e meritul echipei, al asociaţiei de locatari, al grupului de terapie din care faci parte. Nu mai avem eroi, oameni capabili dacă nu să schimbe lumea, măcar să vrea să încerce, ci vedete, toate excelând într-o strălucită banalitate şi în arta de a crea imitatori. Mai ales în societăţile lipsite de elite, în care pieţele nu au ajuns să-şi dezolte nişe, diversitatea e doar o mare diversiune.
Unde e individul? Cândva cucerea teritorii, înfigea steaguri pe piscuri, sfredelea învelişul lumii cu întrebări, acum iată-l retrăgându-se din faţa sociologilor şi a specialiştilor în marketing. Chiar dacă vreun cercetător s-ar osteni să se mai aplece asupra sondajelor şi a datelor de audienţă, aşa cum făceau biologii în căutarea vreunui microb, cu greu l-ar mai vedea: stă ghemuit în burta ultimei cifre din rest.
Astfel se ajunge la concluzia, potrivit cercetărilor de piaţă efectuate, că cifra 1 e pe cale să devină un mare zero, iar singularitatea o boală tratabilă doar de către terapeuţi.
don’ t be such a dreamer adi . societatea insipida , insensibila va inghiti mereu individul sensibil , rebel , vulnerabil. you are fucked !
tot ce scrii pastrezi ?
traim intr-o societate in care adaptabilitatea la standardele impuse de comunitatea in care traim sunt decisive,presiunea la care este supus individul din partea societatii il fac pe acesta sa se ascunda in spatele unui grup,voluntar sau involuntar,sa accepte regulile acelui grup si in final sa se identifice cu acel grup si acele reguli,alternativa e dureroasa
parerea mea :P
ne place sau nu, cam asta e adevarul…
fain scris
Cand a fost asta, domnule Georgescu ?
Singur a infipt Alexandru M. steagul ? Dar soldatii despre care se zice ca faceau zid in jurul lui, la nevoie ? Legenda ?
R. Fischer, cel fara antrenor, poate ? A iesit rapid din scena, ca sa intre in legenda. Demonstrase ce fusese de demonstrat, altfel continua Razboiul Rece …
Magellan/Columb/etc. ? Cati erau in echipajele insotitoare ? R. Amundsen ? Nici macar numele cainilor serviti la o masa inghetata nu se mai stiu. N. Armstrong ? Era si E. Aldrin pe-acolo, si von Braun.
Poate A. Fleming, fiindca poate vom fi iertati daca nu numaram pentru o clipa si personalul laboratorului, ori microorganismele care au cooperat decisiv, fara sa stie.
Poate E. Galois, caruia nu i se cunosc mostenitorii … Poate Arhimede, de asemenea fara contestatari cunoscuti …
Cati „infigatori de steaguri” au fost singuri ?
Dar azi ? Oamenii sunt multi, talentele nu-s chiar rare, toti vor … Iar lumea e tot mai interconectata, legendele nu mai au ragazul de a fi tesute departe de ochiul lumii. Problemele sunt tot mai grele, iar biologia nu a facut inca saltul cuantic – e nevoie de echipa.
De ce nu spuneti ca azi, mai mult ca oricand, nasterea unui „erou”, chiar si viata sa – preferabil scurta! – sunt puternic umbrite de spectacolul prabusirii unui altuia … ?
Si eu care crezusem ca ar fi vorba de Maria Sa, Portarul … :)
Sper sa nu va necajiti, ori sa puneti la inima. Tineti minte cum „nesuferitul” cpt. Nicholl se prezenta la mai toate aparitiile publice ale Presedintelui Barbicane, ca sa ii puna bete in roate ? (Alti eroi!) Intra cineva pe post de Michel Ardan ? :) (Saracul cpt. Nicholl, l-a cam razbunat istoria!)
frumos si adevarat, se pare ca scrii si… molcom si aromat… felicitari
modestia e de vina :)
1 – in coreeana se spune „IL” – mai inseamna in acelasi timp AS, Dumnezeu, Duminica – un fel de „top of the tops”. Acel nr 1 la care te referi.
Oamenii ce incearca sa-i schimbe pe altii (adica lumea) n-au fost nicodata agreati de multimi – s-a intamplat chiar pe blogul tau, si nu o data.
Dictatura multimii a invins de fiecare data in Romania, poate si pt ca n-am avut acea personalitate dominanta, sau poate n-am lasat-o sa se ridice. Si e valabil in toate domeniile, nu la politica ma refer.
Hai sa-ti aduc aminte de un fapt banal, probabil ni s-a intamplat tuturor: „Esti la scoala, in clasa a 7-a, sa zicem. Profesorul pune o intrebare si tu incerci sa te afirmi, ridicand mana. In momentul respectiv toata gloata din jurul tau te-a aruncat la gunoi „Ia uite-l si p-asta, vrea nota mare, sau vrea sa-l impresioneze pe profesor”.
Asta se intampla si acum in toate domeniile.
Faptul ca am lucrat 5 ani in afara tarii, m-a facut sa vad ca nu peste tot e asa, ba mai mult, numai in Romania e asa. Si vom continua sa-i facem pe ceilalti din jurul nostru niste ciudati, ca doar noi, romanii, suntem cei mai breji, cei mai frumosi si mai destepti.
Rectific:
la noi si la italieni. Pana si rusii, cu tot centenarul lor de comunism, sunt normali din punctul asta de vedere
@A.G.: Din pacate cam asa este.Dar cred ca acest mod de gandire este valabil mai mult in societatile care au trecut prin oranduiri represive,precum oranduirea comunista,deoarece acestia chiar au distrus elitele in Romania din toate domeniile.Ei puneau de asemenea foarte mult accent pe solidaritate,ceea ce-n ziua de azi,in capitalism nu se mai intampla,deoarece acum primeaza deviza,,fiecare pentru el”.
P.S.Nu este intamplator faptul ca dupa 1990 sporturile de echipa au decazut complet.Pana-n 1990,fiind comunism,oamenii erau solidari,solidaritate care se transmitea oarecum si sportivilor care practicau sporturile de echipa.Dupa 1990 aceasta solidaritate a disparut si din societate dar si din sporturile de echipa,fiecare jucand cam cum il taie capul.Asa ca numarul 1 putem spune c-a murit in Romania-n comunism pentru a,,invia”in capitalism,asta intamplandu-se peste tot,in toate domeniile!! Curios fapt, nu-i asa ,Adrian? :) :) :)
Salut.
criticul
Buna observatia cu sporturile de echipa.
Problema nu e capitalismul, ci faptul ca stagnam intr-o faza de inceput a sa.
E ca la piramida din pahare de sampanie, inca n-a ajuns nimic jos.
oricat de urat ar suna,problema nu e capitalismul, problema e democratia. conduc cei multi. iar ce e mult.. stia si lapusneanu ce valoare are.
@cris
daca problema e democratia, care ar fi alternativa?din ce vad eu ,elitele la fel ca si multimile sunt relative!!
@ag
iti inteleg revolta si sunt de acord cu ea. dar…
uita-te si la cei cativa nr1 de azi: sunt dopati, fizic si mediatic, bolnavi, de glorie si de bani si cu greu mai poi numi unul care sa fie un model de urmat.
eu, UNUL, ma bucur ca totusi in urma unui calcul de rentabilitate al multimilor am putut vedea la Bucuresti ACDC, Rammstein, Volbeat, Clapton, si se pregateste OZZy, etc
@criticul
ma dispera discursul acesta intalnit frecvent in ultima vreme: „era mai bine pe vremea lui ceasca” . e un comentariu extrem de ieftin si chiar nu ma asteptam sa il gasesc si aici.
Pe scurt: solidaritatea de care vorbiti era in jurul unui principiu soios conform toti trebuia sa supravietuim , adica sa ne descurcam cumva, adica sa furam >din bunurile integului popor< , adica sa inchidem ochii la ce furau ceilalti a sa putem fura si noi.
Pe foarte scurt: eram solidari intr-o mare minciuna pe care ne-o inoculasera asa bine ca ne-o bagam singuri in familie, in pat si in suflete.
Multumesc, nu imi trebuie. Prefer acest simulacru de capitalism.
Maestre, ca de obicei, bun articolul… Tot tragi de noi, doar-doar ne-om ridica undeva mai sus, ca oameni, vreau sa zic… Acum, fara nici o legatura, baiatul asta de pe TVR1 care comenteaza afacerea lui Octopus Paul, a bagat niste faze de alea la debutul meciului,ca eu cred ca si acum se studiaza in oglinda pe principiul: Mindru mi-s, futem-as!!!. Noroc cu netul, ca altfel platea vreo 500 de coco supliment la flugzeug pentru cartile din care sa-si extraga seva cugetarilor!!!!
Si inca ceva, am o presimtire cam rea. Olanda o sa cistige in aceasta seara, desi tin cu Spania 100%. Dar prea e totul in favoarea Spaniei, caracatita , The Queen Sophia, horoscopul, solunarul si statul de plata… Ceva, undeva , trebuie sa bubuie… Vamos Espana!!!!!
Tocmai am aflat ca Spania joaca de fapt cu burii. La final probabil ca cineva o sa-mi spuna ca Olanda a jucat cu maurii… Cultura in portii mari face foarte rau, pe bune…
M-am uitat in urma cu 3 zile la emisiunea „Pe bune” numai datorita faptului ca ai fost tu invitat. Dupa parerea mea, a fost e emisiune penibila, dar nu din vina ta.
Ai incercat si tu la un moment dat sa zici ceva interesant, dar maestrul Mironica a intervenit prompt: ” Ne plictisesti cu discutiile astea. Sa trecem la altceva „. Si s-a trecut la altceva. Domnul Mironica ne-a explicat ce a inteles din tenis : „Nadal sta cu mana in fund 5 ore si dupa aceea se duce sa dea mana cu regina „.
Nu se putea sa nu se ia putin si de Steaua, vesnica lui obsesie: „Un usier a fost pus sa-i inmaneze Stelei trofeul Cupei Cmpionilor”. Cand l-ai intrebat de unde stie, singurul raspuns inteligent pe care l-a putut gasi a fost ” Dar tu de unde stii ca Elisabeta a II-a e Regina Marii Britanii, ai verificat din 3 surse ? „. Aici s-a enervat putin si am putut constata ca nu e de acord cu cei care nu sunt de acord cu opiniile lui :)
Desigur, emisiunea nu se putea temina daca Mihai Mironica nu-l intreba pe Banciu care este echipa care l-a dezvirginat. Foarte interesant si foarte amuzant, din nou…
E posibil sa fiu eu nebun si sa nu apreciez umorul de calitate al domnului Mironica.
Adrian, tie cum ti s-a parut emsiunea ?
daca suprapunem articolul tau peste acest CM, UNU a fost doar unul: Forlan!
Ei lasă, nu fii aşa supărat! :P Parcă n-am ştii cu toţii că, zero este egal cu unu. ;) Pus că, „experţii” nu prea mai sunt experţi, cine mai crede în ce bazaconii spun ei? :)
Simt niste umbre de pesimism,in ultimele tale articole(scuze ca te tutuiesc,asta nu exclude respectul). Eroi exista, dar se pare ca au pierit cei care doar sa ni-i arate si tot ar fi ceva… Sunt destui number one printre noi, dar cine sa-i aduca in prim-plan?! Unde sa aiba loc pe langa atatia „bote”, „moni”,”ramone”,”poponeti”… VEDETELE Romaniei?!Iar pe un blog sau altul cine intra si, mai ales, cati?
Dar fiti optimisti, maine va fi si mai…rau!(sper sa fie o gluma proasta,asta din urma,altfel ar insemna sa ma contrazic…in direct!) Ma bucur ca nu m-am „ïndignat” doar eu la auzul comentariilor super-culte!!! ale lui Mironica. Iata,el poate fi un nr.1 la categoria PENIBIL…
(pt. Cris: prost,in nuvela lui Negruzzi inseamna „simplu”,om simplu(cuv.este de origine slava).Un om simplu(opusul lui „nobil”) nu inseamna,neaparat, handicapat, neajutorat mintal/mental…Nu te supara ca ti-am reamintit sensul…)
sukarit,
tocmai aici e problema, ca actuala conjuctura in care masele inghit valorile, face ca expertul sa nu mai fie expert. Schimbarea unui alt mod de gandire, axat pe incurajarea valorii individuale este imperios necesara. Pe vremuri stiam ca Volta a inventat pila electrica, Marie si Pierre Curie – razele X, etc. Acum nu stim cine a inventat metoda de vindecare a cancerului pulmonar (descoperire recenta, de cateva luni doar), stim doar ca un Institut din Marea Britanie. Ma voi duce sa-i strang mana in semn de multumire, acelui Institut. :)
Spunea cineva mai devreme ca in ziua de azi totul e bazat pe efortul unui colectiv. E adevarat, insa performanta acelui colectiv a avut la baza o idee. Ideea nu e a colectivului, nici a institutului, e a unui individ, care va ramane la nivel de individ, adica membru al unui grup si atat.
Cred ca la pericolul asta se referea AG.
Un paragraf din o carte care am scris-o nu de mult
7. “Individ, nu individualist”
”A.D.N, amprente, cum îţi pute gura, cum ţi se roade talpa de la papuci şi suflul sufletului tău te face pe tine şi pe mine. Nu, nu suntem deţinuţi şi interogaţi, suntem indivizi diferiţi şi cam asta este frumuseţea în viaţă. Zicea un figurant că el e de foarte multe ori imitat dar niciodata duplicat. Interesant…am luat aminte la nişte cuvinte scrise de Goethe: „Ce îmi şade, n-o să-ţi şadă, fiecare să vegheze, unde-i locul să se aşeze şi cum stă ca să nu cadă!” Într-adevar un individ! Da, am crescut cu o mentalitate la grămadă şi încercam să fim în comun, dar prea ne-a înghesuit în comunism…
Da, îmi place în comun…dar nu mă pune să stau la coadă, să gândesc la grămadă, să mă îmbrac ca voi la modă şi să-mi trăiesc viaţa cum vreau ei. Îţi pute gura şi sistemul în comun…ism unde nu am avut loc să fiu un individ. Avem nevoie de puţin spatiu să nu ne îngrămădim, ci să trăim. Am vrut şi vreau să fiu şi liber, nu numai în comun. Restul este loc deajuns şi pentru individualişti.”
Eroul meu este MAMA mea!
@simon
„Un paragraf din o carte care am scris-o nu de mult”
hai ca m-am oprit aici …
@ 17:33
Poate nu ar fi stricat sa citati cine era acel cineva, macar pentru a vi se putea verifica acuratetea citatului, daca nu in a evita sa ii puneti in seama mai mult decat e evident (vinovat) de a fi spus. Daca eu am fost acela, nu cred ca am spus „totul”, de exemplu.
A fost o idee la inceput – deci un individ care a avut-o – si deci el/ea merita ? Poate. Depinde, totusi.
Cei religiosi v-ar putea spune ca meritul pentru idee este a Celui (!) Care i-a pus ideea in cap, ca ei au fost doar „unelte” devotate.
Cei implicati in cercetare v-ar putea spune ca ideile nu vin „in forma finala”, ca sunt circulate/modificate intre colegi/competitori, si ca si implementarea lor ar putea uneori fi imposibila fara contributia explicita a altcuiva (unul sau mai multi).
Nu e amuzant exemplul razelor X ? :) A fost Marie, ori a fost Pierre ? Ei ce au (ar fi) zis ? Poate ne-ar fi amintit ca pana pe la sfarsitul milenului ele se numeau „raze Roentgen” ? Descoperite – prin 1895 – de un anume Roentgen, dupa ce, pe la 1888, H. Hertz confirmase (!) existenta undelor radio (pentru care se pare ca G. Marconi (si un rus, poate) a jucat rolul de rege ai zilei ? Ca poate (citez din memorie) un anume H. Becquerel a fost implicat in descoperirea radioctivitatii datorita arsurii provocate de un esantion uitat in buzunar ? Ca omul pare-se nu avea cunostinte sa investigheze, asa ca a „raportat” mai departe, pana cineva de specialitate a putut publica o descoperire stiintific semnificativa.
Credeti ca americanii zic ca avionul cu reactie a fost inventat de „romanul” H. Coanda ? Se multumesc sa spuna ca a fost introdus de armata germana, prea tarziu pentru ei. (Exact ce a descoperit Coanda in 1910 nu comentez! Nici macar „efectul Coanda” – daca cititi in Wikipedia – nu i-ar apartine exclusiv! Ori … „aerodina lenticulara”! Pe cine sa reconoasca omenirea in acest caz ? Pe E.T. !? Ori pe cei care au vedenii cu E.T. ? :) )
Conduce multimea ? Ori conduce o minoritate de elita, care „joaca democratic” ? Cine ii impiedica pe elitisti sa se afirme, astazi, cand fiecare se poate publica in toata lumea – cat de cat civilizata – pe propria pagina de Internet ? G. Perelman nu si-a publicat articolul care i-a adus „Premiul Nobel” in matematica si premiul de la Clay Institute de un milion de dolari – ambele refuzate – pe propria pagina de Internet ? Eu nu imi scriu singur articolele pe … pagina d-lui A. Georgescu, „parazitand-o” si profitand de gratia gazdei de a nu imi sterge comentariile ? Deocamdata, eu ii multumesc ca nu imi sterge comentariile!
As fi scris si eu in GSp, dar nu l-am putut convinge pe mesterul C. Tolontan ca si eu stiu sa scriu – nu mai departe decat in articolul sau din aceasta dimineata (cand a zapacit numarul de i-uri in „portocale”), articol dedicat victoriei Spaniei. Ii solicitasem un „job” la GSp de „ajutor de bagator de seama” (insarcinat – de pilda – cu numararea i-urilor, problema grava in Romania; chiar si in „Gandul” mesterului CTP – dar nu chiar la CTP insusi!).
De fapt, nici aici nu conving: cel mult o persona – daca nu gresesc – pare sa ma comenteze, si nu favorabil.
Inca o data, sustin ca:
– in trecut era mai usor pentru o singura persoana sa aiba „o idee”
– in trecut, informatia nu circula la fel de repede, si era mult mai usor sa se acrediteze ideea existentei unui descoperitor unic (telefonul lui Graham Bell, de exemplu ?).
Sa continuu ?
A. Nobel, „descoperitorul” dinamitei, a descoperit cum sa faca dinamita mai „solida” si mai „stabila”, care sa nu explodeze „la cea mai mica atingere”. Pe atunci se stia ceva despre instabilitatea exploziva a unor compusi din familia dinamitei. Asa ca omul a gasit ideea, si a descoperit ca … nu are capitalul! A scris o scrisoare si a obtinut o audienta – 5 minute, zic gurile rele – cu Imparatul Napoleon al … „nostru” (cel cu „Majestate, dati-ne un Rege!) si cu Imparateasa Eugenia. Napoleon l-a trimis la un om al sau – un bancher – care i-ar fi spus ca Majestatea Sa e gratioasa pe banii altcuiva, asa ca i-a dat lui Nobel 100k FF, spunand ca i-i da fara chitanta, si ca isi va imagina ca i-a pierdut intr-o seara la carti!
(Eu nu am fost de fata, asa spun gurile rele. Poate
n-o fi fost asa.)
N. Paulescu, „descoperitorul” (nedreptatit initial de comitetul Nobel) insulinei a descoperit de fapt ceva legat de purificarea acesteia (pentru a fi utilizabila de oameni). Daca nu gresesc, Paulescu nu a descoperit chiar „totul”: hormonul insulinei, rolul acesteia in reglementarea nivelului glicemiei, procedeul de producere a produsului final, etc.
Deci, daca – de exemplu – ati fi scris o carte, o idee, ceva, ati descoperi ca necesita finantare. Ca riscurile celui care pune capitalul la bataie sunt imense – de exemplu, altii mai mari va pot sufla ideea si implementa-o mai rapid – si in consecinta beneficiile se vor imparti astfel intre autor si finantator: …
Nu am ajuns inca sa spun ca „totul e bazat pe efortul unui colectiv” („totul” este un cuvant extrem (!) de adanc), ci ca este foarte greu de spus cine si cat a contribuit la ceva nou. Profita cine poate. Este foarte greu de cuantificat cat a valorat contributia fiecaruia.
De colectivul care l-a … format, incurajat, inspirat (!) pe descoperitor nu mai spun nimic.
Multumesc.
Si un comentariu de „mea culpa”, pentru … amuzament.
Evident, cand critici greselile altora (reale ori imaginare), risti sa fii prins facand … greseli. Din neatentie sau nestiinta, dar greseli (pentru unii conteaza distinctia, pentru altii nu). Poti spera ca sunt destul de subtile/inocente incat sa nu provoace pe un alt cititor sa declare (citez): „hai ca m-am oprit aici …”
(Unii ar spune ca unul care critica isi primeste o binemeritata pedeapsa divina. Altii ar spune ca atunci cand te angajezi in activitati cu grad mare de risc, te mai si arzi! Ceva legat de probabilitati si de legile numerelor mari.)
Important este sa fie o discutie de „copii isteti” (gen „Ciresarii” – nu va suparati, multi aici dam impresia ca suntem tineri; daca nu, aproape ca ne-ar place), din care sa aiba toti cate ceva de invatat.
De exemplu – unul subtil: s-ar putea ca formularea „Este foarte greu de cuantificat cat a valorat contributia fiecaruia.” sa scartaie puternic. Romanescul „cat” – daca va uitati la italianul „quanto”, de exemplu – este inrudit cu neologismul „cuanta”, iar „a *fica” pare sa fie „a face/evalua *”. Deci „a cuantifica cat …” ar zice in fapt „a evalua cat cat …”. Ar fi trebuit sa spun/scriu „Este foarte greu de cuantificat contributia fiecaruia.”, ori „Este foarte greu de cuantificat valoarea contributiei fiecaruia.”
P.S.
Ma recomandati ca ajutor de bagator de seama la GSp, d-le Georgescu ?
ET
nu e nevoie sa va justificati, daca insa ati folosit „@17.33” cu „bataie”, atunci eu ma retrag, pt ca asa cum zice un cititor de pe blogul lui AG „Constat ca nu esti de acord cu cei care nu sunt de acord cui opiniile tale” :D
Mai, am zis ca m-am oprit? M-am oprit!
@ 22:39
Domnule, pacat … Crezusem ca temporar, „local”, nu pe termen lung … Poate doar cat sa va adunati gandurile intr-un raspuns bine tintit. Un pic de umor, va rog! Eu nu incerc sa scot pe nimeni din joc; chiar daca ne dam toti silinta sa „iesim in fata”, toti facem prostii, si nu neaparat cu gand rau.
Nu fusese nicio intentie „cu bataie”, pur si simplu am decis sa raspund unui comentariu pe care l-am identificat cu precizie, fiindca mi s-a parut ca ma viza. E vina mea ca nu ati citat exact ? Si am si spus ca nu stiu sigur daca eu fusesem cel vizat; de ce atata suparare ? Poate e (in general) dureros sa vezi ca altii nu sunt de acord cu opiniile proprii, dar ce sa facem ? Citim sa vedem ce argumente au si poate ceva ne va folosi. Daca nu, asta e: piata „libera” are si riscuri.
Uitati cum apare si acea „political correctness”: dvs. spuneti ca nu e nevoie sa ma justific – fara sa intrati in detalii – iar eu cred ca ati vrut doar sa se inteleaga ca dvs. personal nu ati intentionat sa cereti justificari. Eu insa am apreciat altfel, asa ca am dat justificarile – pe riscul meu – in caz ca alti cititori nu erau neaparat de parerea dvs. in aceasta privinta.
@ 22:48
Din nou: daca doriti sa va opriti, nimeni nu va poate forta. Dar e pacat, fiindca sunt multi care s-ar bucura sa va citeasca. Dvs. vi se pare ca lumea (larga!) da pe-afara de eruditie ?
Uitati-va – de exemplu – la filmul PBS/Nova dedicat rezolvarii Ultimei Teoreme a lui Fermat de catre Andrew Wiles in anii ’90, sa vedeti un profesor japonez – implicat candva in proces – cum povesteste ca a intrat in facultate imediat dupa razboi, si ca profesorii pareau obositi si fara chef, asa ca ei – macar unii dintre cei mai rasariti – au fost fortati sa se mai bazeze si unii pe altii, pentru inspiratie … (Era nevoie de grup, ce sa facem ? Uneori e, nu ?)
Noi nu ? Romania – si acum, „Dupa douazeci de ani” – e practic ca iesita dintr-un razboi crunt. (Nu ne-a mai dat nimeni inca 20, in absenta lui Brucan ?)
@ 22:48
Nici domnul cu pricina nu o fi facut-o chiar din primul motiv care vine in minte. Oboseala, neatentia, pot insoti nestiinta printre motive. E adivarat ca ti se poate taia cheful in asemenea circumstante, dar nu uitati ca altii ar putea sa vrea sa va citeasca. Eu zic ca eventual sa sariti chestiunile de forma – daca dezamagesc prea tare la un moment dat – si vedeti daca gasiti chestiuni de fond carora sa le raspundeti.
Personal, ma intreb daca „Sfantul” nostru nu e un vorbitor de limba romana ca limba straina, mai ales din cauza formularii „din o carte”, care difera de cea standard. Poate omul a si glumit pe chestia asta, informandu-ne ca el ar fi „Simon Templar”, cel din anii ’60, baiatul dupa care se topeau fetele din generatia bunicilor/parintilor nostri. In caz afirmativ, ne-am putea scoate palaria – daca am avea-o – pentru calitatea limbii pe care a dovedit-o; cine n-are scapari ? In caz ca am nimerit-o, eu l-as intreba cum a facut-o. De cand am parasit scoala ma chinui sa invat limbile incepute atunci si acolo, fara succes.
@ benone,
sunt conştient că nu fac faţă acestui grup de oameni intelectuali al blogului AG. Sunt conştient că nu scriu şi nu vorbesc Româneşte bine.
Sunt conştient că nu sunt un scriitor, doar un autor. Sunt un Român, un om de rînd, dar nu mai stau la rînd de peste 33 de ani(nici la Disneyland). Sper că se mai permite, şi de Dumneavoastră, să-mi exprim opinia personală, chiar dacă nu este la nivelul intelectului Dumneavoastră. Nu trebuie să vă opriţi, dar apreciez gestul să nu vă bateţi joc de mine. O critică pozitivă este apreciată de mine oricînd pentru că mai am multe de învăţat.
Frumuseţea vieţii este că suntem diferiţi, indivizi, nu individualişti.
Cu respect, un sfînt înţelept!
@ ET,
mulţumesc!
”Dintr-o carte…” Nu vorbesc şi nu scriu/bat la calculator prea bine. Fac greşeli gramaticale mai tot timpul(scuze). Ştiu că unii nu mai au răbdare, pe bună dreptate, dar recomand măcar conţinutul. Mă chinui să scriu pe acest blog cu ajutorul unui dicţionar Englez-Român(nu prea vorbesc Româneşte de peste 33 de ani). Cărţile pe care le-am scris, şi pe Româneşte au fost corectate de alţii. Pasiunea, hobby-ul meu este omul şi îmi face plăcere să cunosc tot felul de oameni, inclusiv şi pe acest blog sportiv, care eu îl consider cel mai bun din România. ”Poate omul a si glumit pe chestia asta, informandu-ne ca el ar fi “Simon Templar”, cel din anii ‘60, baiatul dupa care se topeau fetele din generatia bunicilor/parintilor nostri. In caz afirmativ, ne-am putea scoate palaria – daca am avea-o – pentru calitatea limbii pe care a dovedit-o; cine n-are scapari ? In caz ca am nimerit-o, eu l-as intreba cum a facut-o.”
Percepţia Domnului ”benone” nu este realitatea! Eu sunt un OM REAL, nu virtual, probabil ca un prieten bun al Domnului ”benone”.
Eu scot jos pălăria pentru Dumneavoastră pentru acest gest”benefit of the doubt”!!!
Domnule S.T.,
Eu as zice ca nu imi datorati nimic, n-ati prea avea de ce imi multumi. (Ori poate ati avea – un pic, numai – dat fiind atmosfera, dar nu ma simt eu confortabil cand primesc multumiri, asa ca incerc sa refuz, cat pot de delicat.)
Este de fapt vina mea: cred ca am uitat ca ati mai explicat candva – cel putin o data – ca sunteti plecat din tara de decenii; in acel moment spuneati ca scrieti pe blog-ul d-lui Georgescu in timp ce va asteptati sotia. Cred ca tot dvs. erati, dar uitasem. Astazi va citisem postarea, dar nu remarcasem nimic, poate fiindca citisem in goana. Am recitit dupa remarca d-lui Benone.
Eu il inteleg si pe dumnealui, fiindca si eu mi-am pierdut uneori rabdarea din cauza unor greseli de scriere – printre altele – dar … e si tinutul cumpatului un exercitiu destul de … interesant (daca nu si folositor, cateodata). Ma incapatanez – chiar si inconsecvent – sa cred ca oamenii au nevoie sa se inteleaga.
Dvs., d-le S.T., n-ar trebui sa va temeti (ori sa va feriti) de „nivelul intelectual” al participantilor. Nu ne incapatanam mai toti sa credem ca rautatea si inteligenta nu fac casa buna ? Intr-o remarca malitioasa trebuie sa existe si fisuri de logica, pasibile de pedeapsa. Mie mi se pare ca ati avea ce spune.
Pacat ca domnul Georgescu nu participa mai des si mai substantial la conversatie, ca are verb … Ii ofer eu o nada: oare cum a ajuns cuvantul „ferit” sa insemne „ocrotit” in romana si „ranit” in italiana ?
Vedeti, d-le Georgescu, unde imi fuge mintea cand vorbesc de unul singur, in noapte, pe blogul dvs. ?
Multumesc.
@ET,
” Este de fapt vina mea: cred ca am uitat ca ati mai explicat candva – cel putin o data – ca sunteti plecat din tara de decenii; in acel moment spuneati ca scrieti pe blog-ul d-lui Georgescu in timp ce va asteptati sotia.”
Eu nu sunt acela…Eu sunt fericit căsătorit de 28 de ani şi sunt plecat din Reşiţa din 5 Octombrie 1976.
Nici eu nu sunt comfortabil când primesc mulţumiri, dar am învăţat de la un prieten să spun un simplu ”Mulţumesc”, ca şi Dumneavoastră.
Imi cer scuze, m-am grabit sa judec si am gresit. Imi pare rau!
OK.
Imi cer si eu scuze.
Dupa cum nici multumirile nu imi plac, nici sa pun pe cineva in situatii neplacute nu imi produce satisfactie.
@ benone, E.T.,
scuze şi de la mine. Văd că suntem pe aceeaşi undă şi canal de radio…
Îmi place ce aud! Eu ridic paharul, CINSTE!!!