in Adevărul

În căutarea timpului pierdut

Aşa cum istoria, psihologia şi studiile de piaţă au stabilit, avem nevoie în permanenţă de o luptă. După ce încleştarea cotidiană cu programul de muncă expiră, ne trebuie o alta, în care să ne implicăm cu mai multă detaşare, că-i trântă în miere, ceartă între soacre şi nurori sau polemică între filosofi. Mai interesant de urmărit decât şoferii care se ameninţă în intersecţie, după ce şi-au buşit automobilele, sunt cei care se strâng în jurul lor, delimitând ringul. Unii imortalizează scena cu ajutorul telefonului mobil, pentru a retrăi mai târziu fiorul apropierii de aventură, alţii pendulează din gâturi, ca la tenis, pândind loviturile, cei mai îndrăzneţi încing, prin vorbe abil plasate, atmosfera. Privesc, aşteaptă, deci trăiesc.

Păcat că asupra publicului camerele de luat vederi se ațintesc atât de rar! Fără nobila sa pândă, această religie a distracţiei cu orice preţ n-ar fi posibilă. Fără curiozitatea sa nicicând satisfăcută, nimicul din viaţa actorului n-ar părea atât de spectaculos în comparaţie cu nimicul din viaţa spectatorului. De când televiziunea ne-a transformat în cea mai întinsă plantaţie din lume, fremătăm doar atunci când un vecin ridică barda în direct.

Un public nu este o colectivitate, ci o formă sindicalizată de singurătate trăită în comun. Uneori, ieşim din starea vegetală, dând buluc la îndemnul vreunei televiziuni sau primării de a participa la cea mai mare bătaie cu perne din lume ori la cel mai mare mărțișor făcut din trupuri. Cârnatul uman e noua formă de monument, o enormă risipă de timp doar pentru împlinirea unei cifre, cu singura calitate de a o depăși pe cea înregistrată anul trecut în Bangkok sau Caracas. Spre deosebire de piramide, nu glorifică vanitatea unui om, ci pe cea a unei mulţimi, şi nu înfruntă veacurile, fiecare întorcându-se după două ore acasă. De fapt, nimic din ceea ce facem nu prea mai durează. Trăim într-o societate care nu construiește, care nu întreține, care nu se proiectează în viitor, ci care doar aşteaptă în fiecare seară paradisul promis, un vis care se stinge la culcare, o foame care se potoleşte prin umplerea golului cu un alt gol. Această irosire noi o numim distracţie.

Într-o epocă în care orice poate fi măsurat, cuantificat sau estimat cu o precizie mulţumitoare, în care numărul rămâne cea mai importantă caracteristică a unui grup, există ceva ce nu reuşim nicicum să calculăm: timpul pierdut, nisipul scurs degeaba prin gâtlejul clepsidrei. În lipsa unui termen de specialitate, să-i zicem viaţă.

Write a Comment

Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

26 Comments

  1. „Unii imortalizează scena cu ajutorul telefonului mobil, pentru a retrăi mai târziu fiorul apropierii de aventură, alţii pendulează din gâturi, ca la tenis, pândind loviturile, cei mai îndrăzneţi încing, prin vorbe abil plasate, at.osfera.”
    mai sunt și cei care trec mai departe, zâmibind amar, dar ei constituie o minoritate, ce-i drept…

  2. In cautarea timpului pierdut se disting 3 faze:
    in prima faza ti se strecoara incet printre degete pe nesimtite. Sau poate ca simti dar nu gasesti puterea in tine sa faci schimbarea.
    In cea de a doua faza realizezi ca l-ai pierdut si incerci sa accepti.
    Faza 3 e atunci cand accepti ca l-ai pierdut. In aceasta privinta nu mai poti schimba nimic dar ai grija sa-l folosesti la maxim pe cel care a ramas. Si schimbarea e destul de grea dar satisfactia e imensa.

    Bine exista si faza 4 cand nu constientizezi ca pierzi timpul si mergi mai departe doar pt ca teama de schimbare e prea mare. Sau poate ca asta e faza 1 si jumatate :)
    Oricum important e daca ramai agatat chiar si cand esti imbracat cu un Armani sa-l rupi pt a putea merge mai departe. Mai bine gol decat agatat :)

  3. ” . Trăim într-o societate care nu construiește, care nu întreține, care nu se proiectează în viitor, ci care doar aşteaptă în fiecare seară paradisul promis”,…
    Adică tot un fel de Comunism, doar Boul nu mai este, iar noi încă mai aşteptăm ”paradisul promis”, adică VACA care ne dădea puţin lapte…şi ăla cam praf.
    Creşte vaca, întreţine-o, mulge vaca şi vinde laptele.
    ”Un hotar şi hotărât, un popor şi un VIITOR” !!!

  4. Lordul postmodernismului :)
    doua lucrari importante
    „Gloria Bistrita sau strategiile fatale. Intre hiper-realitate si simulare”
    si
    „Retrogradarea perfecta. Pandurii Tg Jiu” :)

  5. Discutabil daca „nimic din ceea ce facem nu prea mai durează” in conditiile in care, de exemplu, ce scrii pe net e mai durabil in fapt decat rosetta. Chiar daca nu mai „concret” si am senzatia ca de aici vine ceva pacaleala obisnuita. In rest, fiecare cu timpul sau si gloata care isi stramba gatul sa vada accidentul e gloata dintotdeauna, nimic mai mult…

  6. „Un public nu este o colectivitate, ci o formă sindicalizată de singurătate trăită în comun.”
    Interesant punct de vedere , uneori este adevarat , trist dar adevarat . Dar , din fericire , nu se intampla intotdeauna … nu in toate societatile ,
    nu in toate contextele

  7. mala

    Ai uitat de cele mai importante 3:
    – „Iluzia sfarsitului: Interviuri cu George Copos”
    – „In Tara Orbilor. Modelul de business din Soseaua Stefan cel Mare”
    – „Transparenta Raului – Acasa la George Becali”

    :lol:

  8. nu stiu de ce dar dupa ce am citit articolul mi-a venit sa plang in hohote , asa cum n-am mai facut-o demult….de cand s-a terminat LOST….