in Gazeta Sporturilor, Rubricand

Torje la apogeu

În acest moment, la nici 21 de ani, Gabriel Torje e cel mai bun jucător român din Liga 1. Sper ca ofertele de la Borussia şi Lazio chiar să existe şi una dintre ele să se concretizeze.

Adaptarea unui fotbalist român la un club din vestul Europei nu ţine, în primul rând, de vârsta acestuia, ci de maturitatea sa. Cele două noţiuni nu se confundă neapărat. De pildă, Gabriel Torje joacă deja de cinci sezoane în Liga 1. A fost promovat de Hagi la prima echipă a Timişoarei când avea doar şaisprezece ani şi a înscris încă de la a doua partidă. În ultimii ani, a fost liderul echipei naţionale de tineret şi, în mod constant, printre cei mai buni jucători de la Dinamo. Accentuez acest cuvânt, “constant”, pentru că la 20 de ani, e cel mai greu lucru de obţinut. Într-o linie de mijloc cu bufoni talentaţi, elemente oscilatorii prin definiţie, el a dus greul echipei. Are acea doză de ambiţie fără de care fotbalul se transformă într-o bâlbâială, scânteia care poate genera faze ofensive şi goluri, viteză, şut de la distanţă şi, mai ales, minte. Din fericire pentru el, nu i s-a aplicat până acum cataplasma unui supranume. N-a fost uns nici “prinţ”, nici “noul Hagi”, deşi, faţă de toţi “delfinii” neîmpliniţi ai fotbalului românesc, ar fi meritat. Bine că a scăpat de aceste adevărate blesteme!

Se spune, de obicei, că fotbaliştii români n-ar trebui să plece devreme în străinătate, fiind prea “cruzi” pentru a se adapta la fotbalul mare. Până la un punct, această teorie funcţionează. După acel punct, apare însă o cădere imposibil de stopat, căci în Liga 1 pericolul lui “prea târziu” e mai mare decât cel al lui “prea devreme”.

Torje este acum în vârful de maxim pe care îl poate avea în România. Dacă va rămâne la Dinamo, peste doi ani, va fi tot o promisiune. Cunoscută fiind viziunea conducătorilor din Ştefan cel Mare, putem bănui încă de pe-acum că va evolua într-o echipă debalansată şi la fel de inconstantă. Nu va avea concurent pe post, iar ambiţia sa, care până acum a funcţionat foarte bine, se va diminua. Va fi, probabil, titular la naţională, dar selecţionata României joacă – iar acest lucru e greu de crezut că poate fi schimbat, printr-o calificare – cel mult zece meciuri oficiale pe an.

Ce-l va motiva atunci pe Gabi Torje? Meciul cu FK Rabotnicki din turul al doilea preliminar din Europa League? Eternul derby? Prima la victorie cu Gloria Bistriţa? O altă calificare ratată?

Write a Comment

Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

85 Comments

  1. sunt fan Timisoara!
    imi place foarte mult Torje si sper sa aibe soarta lui Radu Stefan!
    sa plece si in scurt timp sa demonstreze ca e un fotbalist foarte bun.
    MULTA BAFTA GABI!

  2. nu sunt de acord cu aceia care sustin ca jucatorii romani au sanse mai mari sa se rateze daca pleaca la o varsta frageda la o echipa din occident. dimpotriva, cred ca au sanse mari de a creste intr-un mediu profesionist si a scapa de tarele fotbalului nostru. problema principala la cluburile din romania nu este valoarea jucatorilor sau lipsa fondurilor financiare. ne putem gandi la o sumedenie de alte tari in care valoarea jucatorilor este inferioara celor romani, banii investiti in cluburi sunt si mai putini decat la noi, dar cu toate astea acele cluburi pot fi considerate mai profesioniste. modul in care se organizeaza cluburile noastre, modul in care se lucreaza, de la nivelul “creditorilor” pana la portarul de la stadion si la omul care ingrijeste gazonul, nu pot fi caracterizate altfel decat drept AMATORISM. se lucreaza dupa ureche, dupa ce crede fiecare, fara o organizare serioasa. aceste lucruri se pot observa cel mai clar atunci cand o munca profesionista intr-o doza decenta la un club, face ca acea echipa sa poata castiga titluri si sa poata domina restul echipelor de o maniera clara, chiar daca nu detine cei mai buni jucatori. exemple? urziceni, otelul…poate si craiova lui pitzi, unde putina organizare a facut in doua luni dintr-o echipa terminata, o echipa performera, cu aceeasi jucatori.

    revenind, exemplele celor mai buni 2 jucatori romani din ultimul deceniu, mutu si chivu, care au plecat din liga romaneasca la 19 ani, sunt elocvente…acum, in afara de un fotbal profesionist, mai conteaza si “materialul clientului”. faptul ca unii jucatori au fost tradati de caracter reprezinta un alt subiect…

  3. Da. E la apogeu nu zic. Mai mult de atat sincer nu cred ca poate. O sa plece la iarna si sper sa arate ca este loc de mai mult… Daca ar mai fi inca vreo 2 macar…constanti cum zici si tu…poate n-ar mai fi asa negru viitorul…

  4. ce amuzant e todor :))) s-a vazut ce bun e Zicu la nationala.
    Torje e , intr-adevar , cel mai bun fotbalist din Liga 1 fara nicio exagerare, ar mai fi si Stancu, dar el nu prea intra-n combinatii si e periculos doar in fata portii.
    Ar suna bine pentru Torje un Dortmund, cred ca ar face senzatie in Bundesliga.

  5. AG, mare drama: SAF tocmai a declarat ca Rooney vrea sa plece si nu mai doreste prelungirea contractului…merita un articol subiectul :(

  6. varful maxim al lui Torje este la 1,70 m – se agita in van – dinamo o sa il vanda la o echipa de mana a III-a si dupa 2-3 ani o sa il rascumpere la jumatate de pret

  7. torje,sa faca senzatie in bundesliga? cui? :lol:
    poate doar atunci cind plonjeaza cersind o lovitura libera,ceva….
    hai sa fim seriosi,ii mai trebuie timp.pt. disciplina tactica,pt. centrari”cu adresa”,nu “la ce vine”,pt. a invata ca tavalelile is bune in pat si nu pe gazon…in rest, poate ajunge fotbalist pt. bundesliga,si nu numai.eu ii doresc din tot sufletul.

  8. Ar fi un moment bun pentru un transfer la Dormund, deja acolo se construieste un lot care pune accentul pe viitor, cu jucatori sub 22 de ani ca Sahin, Gotze, Kagawa, Groskreutz, Hummels, Subotic, Lewandowski, din care doar ultimul nu e titular !!! De asemenea Borussia e vazuta ca principala candidata la titlu anul asta, mai ales dupa ce Mainz a capotat cu HSV duminica trecuta. Si nu in ultimul rand, singurul post pe care titularul nu e batut in cuie la Dortmund este cel de mijlocas dreapta, unde Klopp nu pare multumit nici de Gotze nici de Błaszczykowski, titularizandu-i pe rand dar fara rezultate entuziasmante.

  9. Daca ramane Torje la Dinamo , SE PIERDEEEEEE, trebuie transferat la un club profesionist din occident.Acolo se formeaza ca profesionist si va fi disciplinat dupa rigorile clubului respectiv.
    Bafta Gabi , si nu te lasa amagit de tarele Bucurestiului, si de toti printii si regii fotbalului.Talentul, modestia si munca este reteta succesului in sport.
    Vreau sa-l vad pe cel care l-a scuipat sa vin sa-i pupe ghetele si sa-si ceara iertare, daca se simpte barbat.
    Ca sa nu pierzi timpul dute la o facultate de sport ca o sa te ajute sa gandesti jocul la un mod superior.

  10. @Gaby

    Kuba aka Jakub Błaszczykowski are 24 de ani, pe Sahin l-am mentionat primul, si pe Bender il uitasem cu desavarsire, multumesc.

    Asta inseamna ca atunci cand incep cu Gotze in locul lui Kuba, au 8 din 11 titulari cu varste de 22 de ani sau mai putin. Si-s pe primul loc in Bundesliga. Ce face spectrul falimentului dintr-o echipa ! :)

  11. AfterD
    Dacă l-ai scris primul… trebea să-l scrii pe la mijloc ca să-l văd :P
    Nu doar că-s liderii, dar joacă cel mai frumos.

  12. daca ar fi avut vreo 10cm in plus in inaltime era deja la alta echipa din strainatate. oricum, tot pleaca afara…asa ca multa bafta!

  13. sper sa nu ajunga ca si Radoi.. avea oferte in fiecare an, insa patronu dorea zeci de milioade de euro pe el. cred ca daca pleca pe la 22-23ani prin Anglia sau Germania alt jucator ar fi ajuns..

  14. @Mihai.

    Ai auzit tu sa doreasca Dinamo zeci de milioane pe cineva ? Messi daca ar veni liber de contract la Dinamo, peste un an l-ar da pe 2.5 mil de euro (in acte)

  15. mihai
    Eu crek alea au fost oferte inventate de patron.

    AfterD
    Nope. dinamo îmrpumută jucători pe 500k după care se întorc înapoi. ;)

  16. Daca Bayern e imaginea fotbalului german de azi, Torje n-are ce cauta in Bundesliga. E ca si cum ar pleca in Arabia Saudita.

  17. Si are cel mai slab atac din Bundesliga sezonul asta. Dar se poate si mai rau, Schalke si Stuttgart sunt sub linie :)

    Imaginea fotbalului german acum sunt Dortmund si HSV

  18. @Gaby, AfterD

    Exageram, bineinteles. Dar m-au enervat rau astia de la CFR, care mi s-au parut cea mai slaba echipa romaneasca din UCL ever. Sa te bati singur, dandu-ti 2 goluri jumate mi se pare incredibil. Noroc cu victoria lui Basel la Roma, asa mai pot spera sa fie singura echipa din istorie calificata in optimile UCL cu o singura victorie.

  19. Vad ca ai inceput sa cauti jucatorii “cu mingea” de care ai amintit in episodul trecut. Torje poate fi unul dintre ei. Dar nu este mijlocasul acela gen Zedorf, care face tot ce trebuie: viteza, dribling, pasa de gol, diverse lovituri libere si goluri. Eu cred ca Torje e un jucator bun, dar aduce mai degraba ca un fel de “extrema” din vechiul stil de fotbal. Oricum, pentru nationala, cred ca este un titular fara indoiala. Desigur, in nationala suporterului care sunt.

  20. AfterD
    BVB, da. HSV, hmm… e Veh antrenor. Nu mi se pare mare sculă.
    De-ar rămâne Schalke şi Stuttgart acolo unde sunt… tare bine ar fi. :)

  21. @lol

    Nu e dom’le slabiciune, e GHINION. Nu stii placa ? Noi mereu avem ghinion la nesansa, o spun si comentatorii aia superprofesionisti de la televiziuni.

  22. AfterD
    Şi aşa cum cei ce ţin cu Liverpool vor ţine cu ei şi-n Championship, ai să ţii şi tu cu Schalke în Zweite. :P

  23. Pai deja am tinut cu Newcastle in Championship si cu Parma in Serie B. Mai am sa tin cu Schalke in zweite si cu Depor in Segunda si ma axez pe NFL :)

  24. In alta ordine de idei sunt curios sa vad noul format de rezumate de pe TVR, doar cu goluri. Pentru ei care vor sa vada rezumatele in vechiul format, mai amplu, vor fi pe TVR 2

  25. AG
    desi ar putea fi reala, sintagma aia “Dacă va rămâne la Dinamo, peste doi ani, va fi tot o promisiune” nu da bine. Acum mai bine de 25 de ani Ioan Chirila scria un articol asemanator despre Hagi. Nu a zis insa ca daca ar ramane la Farul s-ar rata. A punctat ceea ce noi, spectatorii de atunci vedeam pe gazon.
    Poate ca Torje ar putea fi scanteia care sa zdruncine si sa resusciteze in acelasi timp fotbalul romanesc.

    In alta ordine de idei, frumos meciul lui Cluj. Ce pacat insda ca nu putem marca mai multe goluri decat autogoluri :D

  26. Pe nea mircea l-au furat rău arbtrii. 5-1 pt Arsenal.
    Oare în rezumatele astea noi vor fi incluse şi golurile anulate alea lui Shakhtar?

  27. Cine se uita la toate meciurile de la noi ca sa vada care e cel mai bun jucator? Daca as fi un novice, as mai intreba… Dar echipa de pe locul 1 nu are jucatori buni? Dar aia de pe 2? Sau 3? Sau 4?

  28. Marturisesc ca am avut si am in continuare indoieli legate de faptul ca va fi foarte greu pentru un fotbalist cu “gabaritul” lui Gabi Torje sa se adapteze in campionate bazate pe un joc fizic, in forta. L-am privit ca pe o “curiozitate” in acel amalgam de “echipa” numita Dinamo. Totusi sper sa-mi infirme pronosticul si sa reuseasca. Respect AG.

  29. Daca nu pleaca acum intr-un campionat occidental, in mod sigur o sa plece peste 2-3 ani la arabi sau undeva in est, unde banii nu sint trecuti in hirtii oficiale. Mai exista si o mare probabilitate sa plece acum in Italia, Germania, etc. si in max. 2 ani sa se intoarca cu coada intre picioare, pe post de inatarire ultramediatizata – sa recunoasterm, stilul asta e specific lui Dinamo.

  30. Sunt atat de putini fotbalisti romani care joaca in strainatate incat orice transfer afara este bine venit. Au plecat si altii si nu s-au adaptat, dar asta depinde foarte mult de caracter nu de varsta sau de alte aspecte. In definitiv, si daca nu se adapteaza, Torje nu are ce pierde. Se va intoarce in Romania la fel cum s-a intors si Zicu si cu asta basta. Referitor la ipoteza ca Torje ar fi cel mai bun fotbalist roman care joaca in Romania am mari rezerve. Dar fiecare cu parerea lui.

  31. ai uitat sa mentionezi doua aspecte…inteligenta si caracter
    felul cum a plecat de la timisoara si mai ales unde, modul in care trateaza anumite momente ale jocului…ma fac sa ma indoiesc de ambele.
    sper sa ma insel, sincer..
    dar sa nu uitam ca e o mare diferenta intre..uite la ala micu ce face la doar x ani…si ce trebuie sa arate el de acum incolo.
    De urmarit, dar eu am rezerve.

  32. sincer,il urmaresc pe torje de la primele lui meciuri la timisoara.mi-a placut inca din primul meci in care l-am vazut.si de atunci sunt cu ochii pe el.dar stii AG de cand e torje asa constant si muncitor?de la incidentul cu maneaua stelei.incepuse un declin asa usor-usor si dupa ce si-a pus fanii in cap s-a ambitionat si uite ca i-a iesit.eu zic ca ala a fost momentul de cumpana in cariera lui.si l-a trecut cu bine ca altfel risca sa devina un nou print sau ca zicu.urmatorul moment dificil va fi transferul in strainatate…sper sa-l treaca si pe acesta cu bine

    ps:sa-mi mai spuna mie cineva vreodata ca hagi nu e antrenor.pe langa torje mai sunt o gramada de exemple de jucatori promovati de el

  33. daca pleaca betivanul asta mik in jarmania, retrogradeaza aia sigur; borussia dortmund, e o echipa de provincie, care, la nivel european, nu conteaza!!! va fi un nou ionita de la rapid-faliment la koln-faliment!!!!daca ar pleca in franta, anglia sau italia, ar bea si acolo, ar da si de femei, ca sunt buluc, dar ar creste enorm!!! intr-adevar, e liderul echipei de tineret; pe la toate meciurile echipei de tineret, fundasii mai inalti, joaca tenis cu piciorul peste colosul, toarja!!!!

  34. @lol, eu zic ca steaua e cea mai slaba echipa romaneasca care a jucat in liga, pai stelistii au luat doar 2 puncte in ultimele 2 sezoane cand au fost in liga :))

  35. Nu conteaza ca esti “crud” daca te transferi in vest.
    Magath spune despre Deac, pe sub mina, ca e prea
    firav pt. fotbalul profesionist! Nu trebuie numai sa sti cu mngia,
    trebuie sa mai si ramii in picioare! Imaginea pe care o au
    romanii despre fotbalul vesteuropean e naiva!

  36. @Dani

    Eu ma refeream la joc. Oricat de catastrofale ar fi fost infrangerile Stelei in UCL, ei parca jucau altceva si, in orice caz, nu mi s-a parut ca au intalnit niciodata un adversar de calibrul lui Bayern care sa joaca atat de execrabil cum au facut-o nemtii aseara.

  37. Consider ca pentru jucatorii romani care au jucat un sezon, chiar doua in Liga 1, si cand spun a jucat ma refer la o medie de 25 de meciuri pe sezon – trebuie neaparat sa plece. Daca ramane se infunda cu mentalitatea asta de nimic a noastra despre fotbal, si se ajunge la vorba ta, ca ambitia sa dispara si in cazul lui Torje.
    Cel mai bun exemplu e Stefan Radu ca tot de la Dinamo a plecat. Ar fi putut si Pulhac face un astfel de pas, dar..
    Echipele din Romania ar trebui sa traiasca numai din astfel de tranzactii, evitati visele de Liga si alti bani ce vin de acolo. Alea raman vise.

    Cu respect,

    Ionut-Alexandru.

  38. “Tottenham’s Gareth Bale (left) netted a hat trick, including two goals in the 90th minute…”
    Mr. Bale a făcut din Cesar un om de rând, cu toate că Tottenham a pierdut…
    3 goluri, cu stîngul, în acelaşi colţ…Bravo!!!
    Domnul Torje mai are de luat lecţii…

  39. Adi, nu pt ca sunt stelist spun asta, dar ai gresit numindu-l pe Torje cel mai bun fotbalist din tara, daca zicea borcea sau becali, era ok, toata lumea stie ca ei exagereaza mereu, dar daca zici tu ca e cel mai bun, si el citeste articolul asta din greseala, i se suie la cap rau de tot. Torje e foarte bun si intr-adevar are constanta, si intr-adevar merita o echipa mai mare decat Dinamo, dar sa ascundem superlativele ca sa nu ii afecteze mental.
    p.s. – cred ca un fotbalist tanar de la steaua e cel mai bun din tara in acest an, dar nu dau nume ;) oricum comentariul meu e mult mai putin vizibil si mult mai putin definitoriu decat articolul tau, dar nu ma risc :)))

  40. sincer, adriane, torje no1? ce naiba?? stiam ca esti cel mai bun pe blogosfera gsp, dar sa o dai asa din pod, cu torje no1… torje poate fi in top10 cel mult, eu zic ca in top 20. nu stiu ce ti-a venit asa sa-i cresti cota!! nu e stilul tau sa urci fotbalisti pe pedestal. pacat!! hai sa iti dau eu un nume de fotbalist 3 clase peste torje in momentul actual… ZICU!!

  41. Cred ca problema e la patroni care vor sa scoata cat mai mult peste cele 2 milioane pe care le-au dat pe el.
    Dinamo ar fi desteapta daca nu s-ar crampona de suma de transfer dar ar insista pe o compensatie printr-un procent (rezonabil) dintr-un transfer ulterior.
    Probabil ca, insa, in lumea efemeridelor bombastice care e fotbalul nostru, nimeni nu joaca pe maini cu decartari plasate mai departe de ziua de ieri.

  42. poate ca te’ai grabit in dreptul lui caracterizandu’l ca bun…

    cunoscand caracterul jucatorului roman nu va trece mai bine de un an si vom mai vb altfel despre subiect

  43. Pentru Tudor:

    Zicu cel mai bun din Liga I ??? Sper ca glumesti! Nu vorbim de talent! Vorbim de ceea ce face in teren! Zicu este un jucator nascut talnt si mort speranta!
    Este Lutu II. Puturos, mofturos, plini de bani si de aere. Nu alearga nici cat o gospodina in bucatarie!
    La 26 de ani impliniti ar fi trebuit sa aibe peste 60 de selectii in Nationala iar echipa sa inceapa cu el! Din pacate s-a ratat, la fel ca si Adrian Cristea.
    Au dat de bani prea devreme si nu au stiut sa faca si performanta! S-au multumit doar cu banii (putini fata de cat ar fi putut castiga daca puneau si osul la munca!).
    Tipic tinerilor romani din ziua de azi: sa dau un tun si apoi sa petrec. La ce sa imi mai rup picioarele? Pentru ei unul ca Ronaldo este o ciudatenie: a castigat pana la 24 de ani tot ce se poate: Liga Campionilor, titlul de cel mai bun fotbalist al lumii, Balonul de Aur, la ce mai se omoara? Are banii de nu le mai stie numarul..
    Notiunea de profesionalism si seriozitate le scapa alor nostri… De aceea suntem unde suntem! Si cand pleaca la munca in occident intreba mai intai cat castiga daca fac o anumita munca si nu in ce consta munca…
    NATIE DE PUTUROSI, NESERIOSI SI “SMECHERI”… De fapt bubuie prostia in ei…

  44. Sunt fan Torje de cand avea 15 ani. I-am dorit chiar si zweite Bundesliga de cand inca era la noi, dar poate stagiul la Dinamo l-a pregatit mai bine. As vrea fie Bundesliga fie EPL, pentru ca il vad rezistand bine. Ma bucur pentru el, e un pariu castigat.

  45. @lol, hai sa fim seriosi, aminteste-mi tu un meci bun facut de steaua in afara de cel cu dinamo kiev?
    Cfr macar a dat 2 goluri Bayernului… chiar daca apoi si-au dat si autogoluri, Steaua nici macar n-a ajuns in careul lui Bayern cand au jucat cu ei.

  46. @Dani

    94/95: Hajduk Split – Steaua 1-4
    Steaua – Anderlecht 1-1
    95/96: Steaua – Rangers 1-0
    Steaua – Dortmund 0-0
    Steaua – Juventus 0-0
    96/97: Steaua – Lodz 1-0
    Steaua – Atletico 1-1
    06/07: Real – Steaua 1-0
    Lyon – Steaua 1-1
    07/08: Steaua – Arsenal 0-1
    Arsenal – Steaua 2-1
    Sevilla – Steaua 2-1
    08/09: Steaua – Lyon 3-5
    Steaua – Bayern 0-1
    Fiorentina – Steaua 0-0

    Astea le consider meciuri bune. Nu si rezultatele, la mare parte.

  47. Ha, numa’ 26 de ani are Zicu? parca traiesc cu telenovela lui de o viata. Zicu la Inter, Zicu la Dinamo, Zicu la Rapid, Zicu pe Dorobanti, Zicu face, Zicu drege. O etapa buna, cinci proaste. Liderul noii generatii, care deja s-a-nvechit. Nu, multumesc. E un exemplu aproape perfect despre cum sa arunci talentul pe fereastra.
    Macar Torje asta micu…inca n-a calcat pe bec rau. La Dinamo n-a dezamagit grav, tanar e, putem sa ne punem sperantele (inca) in el. Cat o sa le confirme, depinde de el si de profesionalismul romanului (ce expresie tampita, avem asa ceva?)

  48. @lol, eu ma refeream la ultimele participari..nu la alea de pe vremea cand lacatus era inca pe teren :D
    cu ce a fost steaua mai bun cu fiorentina decat cfr cu bayern?
    probabil esti subiectiv..stelist.. eu nu tin nici cu cfr , nici n-o urasc pe steaua :)
    La ultimele 3 participari ale stelei in liga, a jucat mai prost decat cfr sau unirea din pct. meu de vedere.
    Cfr barem a batut-o pe Roma chiar in Italia, SCOS UN 0-0 CU CHELSEA, a dat 4 goluri cu Bayern in Germania :D … Unirea a batut Sevillia, Rangers in deplasare…
    Steaua.. o victorie cu Dinamo Kiev..atata. Egalul cu Lyon era intr-un moment in care Lyon isi castigase deja grupa si-a jucat cu rezervele mai mult (oricum, golul lui Dica a fost superb) iar egalul cu Fiorentina… Fiorentina nu se compara cu Chelsea zic eu :D

  49. Pentru AfterD:

    Lewandowski e transferat vara aceasta si din acest motiv nu e titular. Intr-un an, poate doi, va demonstra ca este mult mai valoros decat Barrios sau Zidan (atacanti in lotul Borussiei). Mult succes BVB! Sper sa ia titlul anul asta :)

  50. steaua-bayern 0 -1,bayern -steaua 3-0 …..cate victorii are steaua pe stadioanele din italia sau macar cate goluri marcate?

  51. @coxmin

    Sunt convins ca are Lewandowski are potential, asta pare sa fie si opinia researcherilor de la Football Manager 2010 si aia se inseala f. rar . Cat despre Barrios, mi se pare un pic overinflated. Omu’ inscrie intr-un ritm rezonabil, dar cred ca e in principal meritul mijlocului care ii creeaza ocazii. De fapt pt. fiecare gol mai rateaza 3-4 ocazii. Asa ca sunt de acord, exista toate premisele ca Lewandowski sa devina titular sezonul viitor.

  52. Este parerea ta si trebie sa o respect. Daca era asa de bun, dadea gol cu Anglia tineret si ne calificam la T.F. European. Asa…”se ascunde” in campionatul nostru de ra_hat, ce-i drept, in mare viteya. Dar e viteza lui, cu picioare mici si fara spor. NU ARE FIYIC DE MARE JUCATOR! NU-L MAI UMFLATI ATAT, CA NU E CAYUL!

  53. i s-a aplicat un alt nume, mai greu decit al lui Hagi, Messi din Banat!
    dar de acord cu ideea de baza, fotbalul roman consuma talenta in sensul ca le saboteaza drumul spre performanta.

  54. Torje, Zicu, Bogdan Stancu. Astia sunt jucatorii (romani) pe val in clipa de fata. Nu stiu de ce l-ai ales pe Torje si nu pe Stancu sau Zicu.Toti trei au dat goluri importante la cluburile lor, au o tehnica buna si, din anumite puncte de vedere, isi cam duc echipa in spate. Din pacate nici unul dintre ei n-a rupt gura targului la nationala mare …

  55. Orice potenţial bun tânăr fotbalist, nu are nici o şansă în liga lu’ Mitică. În câţiva ani ajunge un ratat care se târâie prin baruri. La aşa fotbal (patroni, antrenori!) aşa fotbalişti. ;)