in Adevărul

La mulţi ani, domnule M.H.S.!

Nu demult, Mircea Horia Simionescu a împlinit 83 de ani şi un prim volum de poezie, „Versete de unică folosinţă”, a apărut la Editura Bibliotheca din Târgovişte. Culese de-a lungul anilor la graniţa dintre somn şi trezie, aceste poeme ni-l dezvăluie pe autor, ca de obicei, acolo unde nu te aştepţi să fie. De data aceasta, îl aflăm în atelierul nocturn unde visul, folosindu-se de autor ca de o daltă, construieşte filigrane.

Subversiv până la os, smulgător de zâmbete fine, permanent ascuţitor de spirit, constructor al unei case cu propriile palme, grădinar de gânduri şi imaginaţie – fără de care, faptele noastre, ar fi, zice-se, doar flori de plastic -, domnul Mircea Horia Simionescu pare a fi unit, cu temei, toate cuvintele din limba română într-o maşinărie complexă, convingându-le să facă ceea ce ar trebui să facă îndeobşte cuvintele, când nu compun lozinci, reţete, instrucţiuni de folosire sau imnuri, adică să exprime şi să lase în urmă combustibilul întrebărilor.

„Prea mult joc”, s-a spus uneori despre stilul Domniei Sale. Oboseşte însă vreodată jocul? Întrebaţi orice copil şi va înălţa o privire mirată. Duce el undeva? E ca şi cum ai considera că o autostradă, având punct de plecare şi punct terminus, asigurând aşadar direcţii de mers şi confort al deplasării, ar conţine mai mult sens decât un câmp cu flori. Unde s-ar putea grăbi un cititor, când o carte nu este altceva decât un lung ocol? Unde duce acea dambiluşcă, jucărie atât de dragă scriitorului? Unii au spus că nicăieri, dar răspunsul potrivit, pe care orice „mirceahoriasimionist” îl poate da, ar fi că peste tot. „Mosorelul bătut cu biciul rămâne mereu în picioare, închipuind pe podea un soare învârtindu-se la infinit”.

La fel, am putea spune că impresioniştii au fost al naibii de imprecişi în detalii sau că cetăţile baroce puteau fi lesne înlocuite prin oraşe de carton. Muzeele sunt pline însă în continuare de tablouri tulburi, iar catedralele de detalii bogate şi clare, dar nimeni nu se plânge de dureri de cap sau de picioare în faţa lor.

De aceea, ca şi acest articol să aibă cât de cât un sens, vă invit să-i citiţi cărţile domnului Simionescu, un foarte mare scriitor român în viaţă. Cărţile Domniei Sale, mai ales cele patru din ciclul „Ingeniosul bine temperat”, reeditate nu de mult de editura Humanitas, nu doar că rezistă, ci, chestiune ciudată pentru lucruri aparent lipsite de viaţă, dospesc şi cresc continuu în cei care le deschid.

Write a Comment

Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

18 Comments

  1. La multi ani ! va doresc multa sanatate
    adica sa inteleg ca sunteti varsator??? ;)
    frumos articol adrian … te imbina a citi .
    o gasim si in bucuresti aceasta carte????

  2. Să trăiască sănătos!
    Să ne mai încânte/descânte … tare i-am iubit romanul temperat și nu prea :)
    Vărsătorii sunt o specie aparte: tineri și la senectute! ;)

  3. Faina scriitura.
    Si inca de la postul precedent ma intrebam daca in trecut citisem ceva scris de dansul.
    Desi din pacate nu retin numele scriitorilor numele dansului imi suna foarte cunoscut dar nu stiu de unde.

  4. adrian iartama ,am citit un articol di gazeta sporturilor despre dita (pusa) si nu pat sa scriu acolo ..nu stiiu ce are calc ,dar pe prosport pot nu imi intra nici facebookul ..
    sa revin ..acest articol este foarte trist mai ales sa promovezi bronzul mai bine decat aurul ?? doamne nu se poate ..ii trasmit multa sanatate si La multi ani !!!fericiti …ca deersonajul celalalt ,,bine ca a scapat de el ..nu comentez ce stiu dar intuiti ..

  5. @AG
    uhm…am citit o prefata de la „Breviarul. Historia Calamitatum” … dar nu mi a spus f multe … poti face o mica sinteza despre tematica si stil? … pentru ca nu am acces aici la carti romanesti, si daca chiar m ar interesa ar trebui sa rog pe cineva sa mi o cumpere din ro …

    @nico
    haha…chiar ma uitam la commenturi in ultimu timp si nu iti mai vedeam amprenta…ai avut vacanta de o luna? :)

  6. dz

    Nu am avut vacanta. Problema a fost alta. Imi luasera astia amprentele pt pasaport si din aceasta cauza imi disparuse amprenta. :)

  7. LA MULTI ANI!STAU IN TARGOVISTE SI NU AM AUZIT DE ACEST DOMN.DAR PT CA MI-AI DESCHIS OCHII CHIAR AM SA MA INTERESEZ.STIU CA SUNA JENANT PT MN DAR CHIAR NU AM AUZIT PANA ACUM DE DOMNUL SIMIONESCU