Îi reciteam, în nopţile trecute, cărţile şi, în timp ce cafeaua vibra la trecerea camioanelor grele ale dimineţii, mă gândeam că domnul Radu Cosaşu ar putea face surfing pe cocoaşele acelor valuri.
Mi-l imaginez uneori ca pe un partizan ascuns în podul fiecăreia dintre casele noastre, unde dansează cu flacăra lumânării şi ronţăie nuci, minerind din adâncul cornos al şanţurilor bogăţii abandonate. Dacă observă o scamă pe covor, o ridică şi ţese cu uşurinţă din ea un alt covor. Odată înnodat ultimul ciucur, coboară în rapel de-a lungul firului, spre a ne sculpta pe ferestre câteva flori de gheaţă. Din ce-i rămâne va tricota o carte. Cu ea se va îmbrăca un tânăr, care, atras de moliciunea materialului, se va transforma în semn al multor cărţi, dormind cu capul pe perna majusculelor de început de rând.
Acest condei ce dansează pe poante – de care a rămas legat ca Ulise de catarg, în ciuda sirenelor moderne – trebuie să fie o unealtă universală, mă gândesc, căci e şi daltă, şi croşetă, şi sondă extractivă. Strecurat în tubul său subţire, scriitorul tescuieşte cuvintele ca pe struguri, iar în pagină curge dulcele must al tandreţii. Din aceste cărţi şi articole nu ţin minte o virgulă care să-şi fi ridicat capul viperin spre a muşca de gleznă.
Îmi amintesc însă de cele trei fete – a consulului, a ministrului bumbăcăriei şi cea inteligentă, care nu mai conta a cui era – , care ne-au lipsit temporar de un cronicar sportiv, de meciul de box dintre Joe Louis şi Max Schmeling, o afacere personală a fiecăruia dintre noi, de esenţiala cursă de atletism pentru inima unei fete, pierdută desigur din start, de partida de şah jucată în noapte, la Sala Palatului, între Ciocâltea şi Gheorghiu, de eutanasierea unui cal de curse, sinonimă cu uciderea de zeu, sau de dulceaţa cu care, zilele trecute, i-a uns drept „Dănuţi” pe fotbaliştii Unirii Urziceni.
Antrenor al deschiderii de ochi, de minte şi, mai ales, de inimă, Radu Cosaşu ne oferă un raport săptămânal despre ceea ce este cu adevărat sportul, adică un elan al fiinţei omeneşti, dorinţa de nelimitare, nevoia de a tinde spre altceva. Îmi place că, asemenea tuturor celor care-l citesc, am senzaţia nu a unei citiri, ci a unei discuţii. Şi-mi place că, mai mereu, pe blogul Domniei Sale de la Gazetă, primul care comentează scrie doar atât: „Sănătate, maestre!”. La care aş adăuga doar „…şi mulţumim”.
e clar ca omu stie ce zice.
pacat ca sunt rari aceia care au coloana vertebrala si constanta.
pacat ca sunt rare exemplele in care faima si succesul nu i-au impietat in vise false.
sanatati si subtire cu sarmalele de sarbatori.
Am avut privilegiul de a publica doua carti semnate de domnul Cosasu pe LiterNet. Le puteti descarca gratuit de la:
http://editura.liternet.ro/autor/403/Radu-Cosasu.html
Cu prietenie,
Razvan Penescu
http://www.liternet.ro
Tot ce zici tu aici e purul adevar Adriane. Sanatate Belphegor si La Multi Ani!
Foarte fain scris si trezeste interesul.
De asemenea de apreciat faptul ca e scris de catre un coleg de breasla. Dar asta spune mai multe despre cel care l-a scris.
Impresionant!
Rari asemenea oameni!
Si nu o zic asa de”florile dalbe!”
Frumos pictat in cuvinte tabloul despre maestrul Belfegor, poate singurul lucru curat ramas inca in sportul autohton.
Multumesc AG pentru „dulceata cu apa rece”din aceasta dimineata. Simt ca traiesc inca.
” În faţa corpului său neînsufleţit, aplecaţi pios înaintea acestui proaspăt mormânt, resimţind adânc această pierdere – ireparabilă, ca orice pierdere – noi, colecţionarii de ziare ai întregii lumi, castă nobilă, dispreţuind orice confort material sau intelectual, ne luăm angajamentul să ne strângem rândurile şi să strângem totodată şi mai multe ziare în apartamentele noastre, transformându-le dintr-un bloc de gheaţă într-o junglă sălbatică, fără nici o potecă de acces pentru cei muritori.”-Radu Cosaşu.
Ziarele sau transformat în acest bloc de gheaţă, Internetul, şi puţini din lumea sălbatică realizează că singura potecă de acces pentru cei muritori este credinţa în Dumnezeu ( o cărare nu prea populară).
Sorin
” În faţa corpului său neînsufleţit, aplecaţi pios înaintea acestui proaspăt mormânt, resimţind adânc această pierdere – ireparabilă, ca orice pierdere – noi, colecţionarii de ziare ai întregii lumi, castă nobilă, dispreţuind orice confort material sau intelectual, ne luăm angajamentul să ne strângem rândurile şi să strângem totodată şi mai multe ziare în apartamentele noastre, transformându-le dintr-un bloc de gheaţă într-o junglă sălbatică, fără nici o potecă de acces pentru cei muritori.”-Radu Cosaşu.
Ziarele sau transformat în acest bloc de gheaţă, Internetul, şi puţini din lumea sălbatică realizează că singura potecă de acces pentru cei muritori este credinţa în Dumnezeu ( o cărare nu prea populară).
Imi place mult articolul asta. Un gest nobil, rar… Multumesc!
„Dacă observă o scamă pe covor, o ridică şi ţese cu uşurinţă din ea un alt covor. Odată înnodat ultimul ciucur, coboară în rapel de-a lungul firului, spre a ne sculpta pe ferestre câteva flori de gheaţă”…
Scrieti extraordinar de frumos si sunt gelos. Incepeti si scrieti carti, cit mai multe, cu toate ca cititul de carti este cam demodat.
…CRĂCIUN FERICIT şi LA MULŢI ANI !! , domnule BELPHEGOR :cool:
Bunul simt ca vocatie. Foarte rar se mai intampla asta in cultura romana contemporana.
doc,
bunul simt ca vocatie este rar cam peste tot, si pe coasta de East si la mine pe coasta de West.
Bunul simt in sine este rar cam oriunde in lume.
Acum vreun an am visat ca rubrica de vineri ramasese vaduva. M-am trezit si am scris ceva, furios ca nu-i pot arata unui om, inca din viata, cat il pretuiesc. De ce nu? Dintr-o stupida jena de sentimentalism. Asa ca profit si eu de curajul tau…
Nu muri, coane!
Deja-s prea multi
ulcele si olane.
S-au petrecut pe rand
ca niste lasi,
ramai aici,
n-ai cui sa ma mai lasi.
Nu muri, coane, nu muri!
Te rog. De nu, iti poruncesc,
mai da-l incolo de respect,
eu te iubesc
si doar prin moarte m-ai dezamagi,
e-atat de simplu, coane…
NU MURI!
Epigonul
Frumos scris.
Am crescut cu Belphegor… o particica din mine i se datoreaza. Sanatate, maestre!
Apropo, voi ati innebunit? E ceva ce tre sa citesc dincolo de randuri?
Epigonul
Cam asta mi s-a intamplat si mie. Nu, n-am visat nimic. Insa m-am gandit ca scriu de toate prostiile si despre toti neimportantii. De ce naiba nu scriu de oamenii acestia care chiar mi-au dat ceva?
Urmeaza un text despre Doc :D
Racul
Din cate stiu eu, nu. Doamne fereste!
Uf! Mersi!
Sublim!
Un articol de pus sub bradul de Craciun. Sanatate, AG! … si multumim.
Sarbatori frumoase tuturor!
cel mai frumos articol pe care ti l-am citit (e posibil sa fi scris altul mai bun, n-am citit tot). Felicitari!
De departe de tara, mai trist decat de obicei, dar cu speranta ca vor fi tot mai putine iernile in care nu voi fi alaturi de cei dragi, va doresc tuturor Craciun Fericit, numai de bine si de sanatate sa aveti parte in Noul An!!!
FRUMOS frumos articol ,multumim adrian
VA UREZ UN CRACIUN FERICIT!!
Sarbatori fericite! Marius Monea
Mai mult de atat, nu am ce spune,’Sarbatori Fericite! ‘
oboseala.. omule… „naste monstri, nu ca n-ai avea dreptate, da’ te mai uiti la ce scrii?
Adrian, si tu ne oferi ceva foarte special saptamanal,
motiv pentru care mai deschidem un ziar la o cafea!
Ne distreazi, insa ne oferi articole interesante de
actualitate sau ceva din trecut, eveniment atunci
neobservat trecut pe langa noi sau prea devreme
si nu i-am dat importanta, nu l-am inteles. Peste
un timp o sa-ti dai seama cat de important ne-ai fost!
Inchidem usa dupa un alt an cu mixte rezultate si
lasam sa intre una noua, dar skeptici in viitor.
Pentru mine sper sa nu-mi mai aduca mereu la sfarsitul
anului necazuri cand ar trebui sa fiu cea mai fericita!!!
Urmaresc de un timp cursul vietii mele si rar mi s-a dat
sa am satisfactie totala ca a mai trecut un an.
Desigur tot asa a inceput si anul cel nou …
Nu-mi plang de mila dar nu pot ocoli aceste baricade
invizibile care-mi schimba starea de spirit si tot
programul scurt ce am incercat sa stabilesc pentru
sarbatori. Sa fie o intimplare sau e chiar soarta!!!
Va doresc un an nou foarte fericit dar cu multa
actiune profesionala, calatorii in zone exotice …
cerul e limita.
La Multi Ani!
articolul imi aminteste de plachiurile de pe cravata lui ceausescu de prin anii ’70/’80,sau de Leana lu’ Zapacitu si Niculae a lu’ Fleasca ai lui AMZA PELLEA(cara,poate i-au adus,moartea)
ma refer la acele chestii aparent fara nuanta,dar care dar care au o valoare de neimaginat si sint ca vinul si whisky-ul:o data cu trecerea anilor le creste valoarea
LA MULTI ANI!
Ce regal! unul dintre editorialistii mei preferati crie despre celalalt editorialist favorit! Felicitari Adi!
Scrie era, ma rog, sarbatorile, vinul, pacla hibernala…
Ah, ce-mi place!