Sub conducerea sa, vom ajunge nu în urna a şasea, ci în recycle bin.
După două decenii în care, la adăpostul Generaţiei de Aur, s-a odihnit neobosit, preşedintele FRF a început să caute soluţii, cu piept bombat şi voce răsunătoare. Caraghioslâcul absolut îl reprezintă scrisoarea adresată federaţiilor din Spania şi Olanda, prin care solicită specialişti în fotbalul juvenil. Or, a-i aduce de-abia acum e ca şi cum ai angaja guvernante la casa de corecţie sau paznici într-un magazin golit de hoţi. În plus, orice program antivirus rulat acum va anunţa instantaneu că primul troian cuibărit în sistem e însuşi preşedintele FRF.
Sub conducerea celui care astăzi tună şi fulgeră, fotbalul românesc a ajuns o glumă pe tot mapamondul. În America de Sud, singura şansă de a învinge pe cineva era să căutăm un trib amazonian pentru care atingerea obiectului sferic din piele aduce şapte ani de ghinion şi să-l iniţiem în tainele dansului ritualic în jurul propriului portar. Acolo, magul Zicu putea să fie uns cu ulei şi dat în grijă fecioarelor din trib, iar victoria nu ne-ar fi costat decât nişte mărgele şi ghiuluri.
În scurt timp, selecţionata noastră va fi ofertantă numai pentru inaugurări de showroom-uri auto, botezuri, evenimente caritabile, petreceri de pensionare în ţările avansate. „Domnule Svensson, pentru cei 47 de ani petrecuţi în cadrul firmei noastre, v-am pregătit un ceas, o stropitoare şi … o miuţă cu naţionala României!!!”. Metoda ar mai aduce un ban la buget, căci în curând doar concernele producătoare de medicamente ar mai putea fi interesate să sponsorizeze naţionala. Parcă văd reclama: „Echipa României, somniferul numărul 1 în lume. Nu provoacă dependenţă, nici efecte adverse, după cinci minute căscatul e garantat”.
Ultima găselniţă mirceasandiană pentru a crea iluzia seriozităţii şi a reconstrucţiei este obiectivul pe termen foarte lung. Hagi ar fi avut ca obiectiv calificarea la Euro 2016. De ce nu la Euro 2032? Am fi câştigat timp pentru organizarea de trialuri în maternităţi şi în băncile de spermă, în scopul identificării viitorilor titulari. Sau poate, cine ştie?, aşteptăm să se inventeze călătoria în timp, iar „Dom’ profesor” Mircea Rădulescu să fie trimis în 2072 să culeagă informaţii despre fotbalul din Faroe.
Obiectivul numărul 1 al fotbalului românesc e însă unul pe termen foarte scurt: organizarea unui meci de retragere pentru cuplul Mircea Sandu – Dumitru Dragomir. Ceilalţi farsori cocoţaţi în conducerile cluburilor măcar se falimentează singuri, cei doi o fac cu întreg fotbalul, folosind cu profesionalism acel amestec de nepricepere, dezinteres şi rea voinţă specific marilor distrugători.
„Câteva sfârşituri de lume”, o carte de Adrian Georgescu from billy boy on Vimeo.
Cartea poate fi găsită în librăriile clasice sau în cele online, de pildă AICI (unde poate fi comandată prin poştă şi din afara României), AICI (cu 25% reducere), AICI (10% reducere) sau AICI (10% reducere).
Urmeaza dreptul la replica din partea FRF. Nu ti-e frica? :)
Fotbalul romanesc trebuie ajutat sa moara, pentru a-i curma suferinta.
Odihneasca-se in pace!
salut andrei
din pacate, inca fapta tipica mircea sandu…piturca din nou la nationala. consider ca e o mare porcarie. si din pacate continui sa nu ma uit la meciurile nationale. o fac de ceva timp. motive ..piturca, joc urat, scuze de genul asta e viata mergem mai departe, si poate nu in ultimul rand mutu care din punctul meu de vedere e o nulitate. noroc ca mai exista barcelona sa am si eu la ce sa ma uit adica FOTBAL.
Salut, Marcel.
Ne-am intors de unde am plecat. Asadar, mergem inainte :)
scuze ca intreb. dar ce a scris marcel? ca eram curios :) nu vad decat un marcu si eu mihai :)
Asteptam un articol despre F1. Il scriu eu, dar o sa fie de 10 ori mai slab decat ti-ar fi iesit tie. Cu indulgenta :D
mihai
Scuze, dar cine e Andrei? :D
Draga Adrian,
Spui mai sus, citez: „În plus, orice program antivirus rulat acum va anunţa instantaneu că primul troian cuibărit în sistem e însuşi preşedintele FRF”. Din fericire sunt antivirusi care anihileaza efectul devastator produs de un troian, de pilda. Am spus anihileaza, desi puteam incerca si alte sinonime: zdrobeste, distruge, omoara. Pentru personajul incriminat de tine, din nefericire nu s-a descoperit inca antivirusul. Nici macar decenta de a spune: Domnilor, e timpul pentru altcineva. Al dracului de moale trebuie sa fie plushul ala de la scaunul pe care sta…
Desi il tot criticati M.Sandu nu demisioneaza.Poate ar fi mai bine sa-l neglijati,numele lui sa nu mai apara in presa scrisa si vorbita.Nici imagini cu el sa nu apara pe micul ecran,asa poate scapam de el,nu crezi?
ariel
Nu :)
haha…sa vina cu mielu’…ia de la Berbecali ca sigur are.
nebunu’ asta de sandu nu are timp sa construiasca ceva… el se ocupa de smenuri cu licente, palmaresuri…desigur fara implicare…doar prin comisii „dure”…
v-ati prins ca-s Polist…:))
Indeed! But, NORTON ANTIVIRUS may be too weak for that! :(
poti da commanda de sistem: FORMAT ALL….e mai sanatos :)
Ca să fiu sincer, nu cred că ar trebui să ne mire starea de fapt a fotbalului românesc. Şi ştiţi de ce ? Ptr. că este „în pas” cu starea de fapt a României (cât o mai fi România ?). De ce am fi la fotbal şi în curând în tot sportul românesc, mai superiori ca învăţământul şi sănătatea „reformate” cu „succesuri” de Băsescu ? Dacă Băsescu „reformează” tot de când măsa la făcut, Mircea Sandu de ce n-ar „reforma” şi el fotbalul românesc până i s-o stinge lumânarea la căpătâi ? Răspuns : Ptr. că NOI AM PERMIS TOATE ASTEA. Acum deja este prea târziu. Ptr. tot : ptr. sport, ptr. învăţământ, ptr. sănătate, ptr. justiţie, ptr. orice este cu specific mioritic. Din păcate, nu ne vom mai reveni niciodată. „Revenirea” lui Piţurcă la Naţională, e o altă „glumă tristă cu specific românesc”. Un fel de Băsescu premier din 2012 ptr. România.
+AMIN+
Crezi ca Bosnia sta mai bine d.p.d.v. economic?
Sa nu mai vb. de tarile sud-americane…
Si totusi au ceva fotbal :))
Problema e in sanul acestui joc si se numeste incompetenta, rautate si prostie
Sunt mulţi oameni inteligenţi în România (dovadă acest blog),dar mă întreb câţi oameni nu sunt. Sunt mulţi oameni înţelepţi, dar câţi nu sunt? Sunt mulţi oameni care tot se plâng cu lacrimi pline de mişto şi sarcasm, iar alţii râd de ei cu hohote de narcisism.
”ci în recycle bin” Eu cred că sunt două ”recycle bins” separate,unul unde se acceptă doar prostimea, iar celălalt care este specializat în conducere.Rezultatul:
remanufactured idiots! ”După două decenii” (opinia Dumneavoastră), sunt mult mai mulţi ani de când România foloseşte acelaşi nămol terapeutic deasupra nisipurilor mişcătoare în care sa împotmolit.
Oameni buni, antidotul Problemei este Soluţia!
Sunteţi parte din Problemă sau Soluţie?
@ mihaic 3001,
”Acum deja este prea târziu.”Don’t ever give up!
http://www.google.com/search?q=don%27t+ever+give+up+cartoon&ie=utf-8&oe=utf-8&aq=t&rls=org.mozilla:en-US:official&client=firefox-a
f bun articolul ! excelent ! mi-a placut chestia cu antivirusul . din cauza unor nenorociti ca sandu si dragomir m-am hotarat sa parasesc romania , dar raman cu sufletul acolo si va citesc zilnic articolele, nu pot sta doeparte . va sustin moral sa faceti FORMAT ALL !
@Ghitzza: de ce NORTON, când avem BitDefender-ul nostru românesc.
Sunt convins că băieții l-au băgat deja ce câțiva ani pe NAȘU SANDU TOJAN în sistem …
@Adrian
pai nu e vb neaparat de pib-ul pe cap de locuitor.
e vorba de civilizatie in societate si implicit in sport.
Nu stiu tarile sud-americane, dar Bosnia cu siguranta e mai sus in acest p.d. vedere.
eu nu pot sa uit dubla Haiduc Split-Dinamo(ok astia is croati dar si bosniacii sunt tot pe acolo). Cam cum arata tribuna la noi si cum arata la ei.
de atunci m-am lamurit suntem ultima roata la caruta europei …nu ne mai revenim
un articol genial de-a dreptul! felicitari!
ceausescu a stst 24 de ani, asta are 21… ar mai fi 3…
situatia in clasamente fotbalistice a nationalei romaniei este in scadere de multi ani, tot mai putine rezultate la nivel european a echipelor de club, din ce in ce mai putin fotbalisti romani la cluburi mari, europene. antrenori, in afara de d. petrescu care se zbate, doi
ce merg din inertie, arbitri egal cu zero in recunoasteri internationale. si cu toate acestea avem rezultate: m.sandu in functii importante la nivel uefa, liga prin m. dragomir infiinteaza televiziuni, construim stadioane de nivele internationale(cit oare o tine) pentru organizarea finalei L.E in 2012. gindim la alte mariri si competitii de nivel international. nasul nostru se ridica pina ne impiedicam. si atunci vedem ca deja in spate nu mai este cale de intoarcere.. am pirjolit tot.
He, problema mare monser ! Fotbalul romanesc nu mai poate fi vindecat ! Poate o cataclisma, poate o revolutie ! Solutii sunt si sunt relativ simple: sa nu se accepte mai mult de 3 straini in lot si 2 titulari si revigorarea centrelor de juniori iar fiecare echipa sa fie obligata sa aiba in echipa mare 3 titulari in fiecare meci nu conteaza daca sunt amicale sau de champions league! Investia masiva in centrele de copii si juniori! Dar asta inseamna prea multi bani cheltuiti si deh…daca ii da acolo….se pierd!
PS: ca incheiere, sincer nu vad rostul noului stadion national in Bucuresti unde dinamo are 300 de suporteri pe meci, steaua 1500 iar rapidul 2000. Si stadionul am inteles ca are pe la 55000 de locuri!
PS2: schimbarea la fiecare 4 ani a presedintelui federatiei si al ligii profesioniste
sa nu se accepte mai mult de 3 straini in lot dintre care 2 titulari*
Frumos si mai ales acid si piperat scris, ca de obicei. Dar din pacate, destul de tîrziu, ca sa nu spun prea tîrziu. Echipa nationala a fost jucaria domnului mircea sandu, şi momeala ptr fraieri, (Piturca, lucescu jr. Hagi, etc).A jonglat cu nationala, cum jongla pe vremuri la Sportul. Si atunci, asemeni lui Camataru,(care totusi a dat un gol memorabil pe Rasunda), specula greselile fundasilor si beneficia de munca altora (Chihaia, Iorgulescu, Ciugarin, cit imi mai amintesc de atunci). A incercat si reusit sa il atraga pe lupescu, fotbalistul pasei de 1 m, in laterala, care il boicota cu prunea la AFAN. Reyultatele se vad, si din groapa in care ne au bagat, nu vom iesi nici dupa intrarea in spatiul Schengen, nici dupa aderarea euro. Poate doar dupa aderarea la CONCACAF
bun articol :)
mai sunt 3 ani si poate are curajul cineva sa ia haturile in mana
dar cine?? hmmm are putere? influenta ?? bani?? cine???
eu cred ca deja trebuie sa gandim usor mai in viitor … toti se rezuma urland „jos mitica, jos sandica..!” … dar cum ramane cu baietii tinerei din urma?? tocmai citisem un articol despre baiatul ala, caizarul … ionutz … care s a pus el sa imparta niste contracte interesante la componentii echipei nationale … care dupa cum, ne imaginam cu totii…nu prea stiu si au rabdarea sa citeasca multe litere…fara poze, sau video-uri … noroc ca a citit chivu si le a zis despre ce i vorba … o sa fie si in fotbal ca in ‘ 89 … dupa decapitarea lui sandu o sa iesim toti in strazi de bucurie, ca sa i ia alt smecher locul … eu nu mai sper in nimic …
Problema cu federatia fotbalul romanesc nu e unica. Odata cocotati in fruntea unei federatii de fotbal (fie ea FIFA, federatia romana sau cea din Gabon) e greu sa mai dai jos presedintii si clica care creste ca un cancer (beningn pentru unii, malign pentru altii) din jurul lor. Toate astea au probabil de-a face cu banii care se invirt in jurul fotbalului.
Din nefericire in Romania federatia de fotbal are un conducator si-o clica ce nu e cu nimic mai bun sau mai rau decit societatea din care se ridica (idem in cazul Gabonului…cred).
Inainte de a termina am o intrebare „semiretorica” (care are si nu are relevanta in contextul articolului), oare de ce jucatorii romani din ultimii 10-15 ani nu mai au talent? Cu citeva exceptii (in care din pacate talentul nu a fost dublat de caracter si etica a muncii) jucatorii romani sint din categoria ‘facuti’ si nu ‘innascuti’. Pina si suedezii sau finlandezii sint mai tehnici ca noi…
Si ca sa termin: sint cu totul de acord cu titlul articolului. Dar ma-ntreb cum. Daca nici Blatter …
Genial, ca de obicei.
Exact cum ai spus, ne intoarcem de unde am plecat… atata timp cat coruptia este sportul national in aceasta tara, nu vom scapa de aceste epave ale comunismului niciodata.
PESTELE de la cap se impute…Adevarul e (cum zice si Adrian mai sus) ca cea mai mare problema (demonstrata de nenumarate ori) este INCOMPETENTA!!!
We need a FACTORY RESTORE and start all over!
Sunteti rai. Foarte rai. Domnul Mircea Sandu a facut foarte multe pt fotbalul romanesc. Si va mai face. Doamna Mirror are dreptate. Ia cautati voi solutii si nu va mai pierdeti vremea..
nico,
Domnul Mirror…not that there is anything wrong with Doamna. Multumesc!
DD,
”Beckenbauer also believe imposing quotas of foreign players could be a solution to what he sees as a general malaise in European leagues…Blatter and Uefa president Michel Platini have proposed a ‘six-plus-five rule’ with a minimum of six domestic players in a club side, though overcoming European legal frameworks could make it unworkable. Beckenbauer added: „It could be a good solution. „
Mirror
Imi cer iertare pt schimbarea de sex pe care v-am atribuit-o neintentionat. Am impresia ca domnul Adrian Georgescu se joaca de-a v-ati ascunselea cu solutiile. Solutiile s-au ascuns bine si dansul cand nu le gaseste mai scrie cate un astfel de articol. Am impresia ca asta face parte din tactica de joc a dansului. Incearca prin astfel de articole sa faca solutiile sa rada sau sa se foiasca in ascunzatori. Am impresia ca are auzul fin si la cel mai mic zgomot le gaseste. Solutiile. Evident s-ar putea ca orizontul meu de vedere sa fie mai indepartat decat pare. Asta si din cauza ochelarilor. Tot din cauza ochelarilor v-am atribuit si schimbarea de sex. Incaodata sorry.
adevarat mergem inainte, pentru ca’ inainte’ era mai bine!!!!ori poate corect ar fi fost ‘eram mai buni’! si totusi il respect pe HAGI a avut decenta sa stie ce-l asteapta daca nu califica ROMANIA ! NU DORESC SA JICNESC ZARZAVAGII , DAR DIN PUNCTUL MEU DE VEDERE ASTA E piturca[apropo de amintiri ADRYAN,pe vremea mea se juca turca ,care era un joc antrenant] nici odata cu el la cirma nu am jucat fotbal ci un un amestec grotesc de turca si omul negru a venit!sunt mult prea suparat, nu e posibil, il dai afara pentru ca te-a dus in ripa ,apoi il chemi ca fiind singura solutie!!!!sigur ai gresit undeva ,ori prima oara ori adoua oara!si mai sunt de acord si cu plecarea lui razvan. toti au tipat ca trebuie schimbat ,OK aplecat singur! dar ca sa se revina la piturca e un nonsens.nici in 2024 nu vom avea vreo sansa[ m-am timpit, nici in3036l nu ne vom mai califica la vreun turneu final ]la ultimul daca arbitrul cu olanda era corect ….. si daca albania nu executa bulgaria… . ADRIUAN NU DAU SFATURI ,dar nu mai scrie despre fotbalul romanesc, eprea multa mocirla in el si ar fi pacat . ca si tu…
scuze dar trebuie sa-l instiintez pe prealiteratul[a] in limbi straine MIRROR’ca textul a fost publicat in limba romana !!!!!! si inca ceva , se vrea ‘OGLINDA’ DAR A CUI SI PENTRU CINE?????? daca nu stii romaneste marsh la scoala si invatza!dupa nume ai fi de genul feminin, si daca esti ca fetele ai grja cum ‘te intorci’
Oops… sambadi hir dazant laic inglish… ;)
Domnu’ Georgescu, fără răutate vă spun că vă luptați cu morile de vânt. Sau, dacă tot vorbeați de troieni și de programe antivirus, vă luptați cu cooler-ele de la calculator. Dar nu vă imaginați că dețineți calculatorul, ci că sunteți o particulă de praf (:P) ca noi toți. Hélas!
@ inginneru
”se vrea ‘OGLINDA’ DAR A CUI SI PENTRU CINE?????? daca nu stii romaneste marsh la scoala si invatza!dupa nume ai fi de genul feminin, si daca esti ca fetele ai grja cum ‘te intorci’”
Domnul ”inginneru”, oglinda este pentru acel(a) care doreşte să se uite în ea, şi cred că Dumneavoastră vă place ce vedeţi când vă uitaţi. Aveţi dreptate…stau cam prost cu limba Română, dar în ultimii 35 de ani comunic mai pe Engleză. Cu ”marsh-ul”…only my mother tells me what to do! Da, învăţ limba Română şi acesta este un mod unde pot să practic. Eu mă întorc în poziţia care îmi place, dar nu îmi place felul caustic cum mă întoarceţi Dumneavoastră!
O zi/seară plăcută…
inginneru, Mirror
Cu respect vă rog să încetaţi.
@ Killer Monster,
umor la moment potrivit!De multe ori încerc să mă exprim pe Româneşte, dar nu sună bine când traduc din Engleză. E ceva rău când o mai trag cu Englezismele? Sincer, nu o fac intenţionat!
Sunt din ce in ce mai mirată – de ce românilor le mai pasă de fotbal?
Mie, ca nemicrobistă, mi se pare o pasiune demodată deja, din moment ce obiectul pasiunii a ieşit din circulaţie.
Aşa că întreb şi eu încă o dată : de ce se mai interesează bărbaţii români de ceva ce nu le mai oferă nici o satisfacţie? De când sunt atât de fideli? In fotbal. ;)
Bravo, reusit articol. Cam tarziu, dar mai bine mai tarziu decat niciodata.
Despre intoarcerea barbugiului trisor pe post de mare salvator nu zici nimic? Nu-mi spune ca ti se pare normal sa fie adus unul pe usa din dos, sau ca s-a uitat asa de repede ca sub conducerea lui n-am putut castiga un meci in care Olanda efectiv se dadea la o parte…
evident, era vorba de „unul iesit destul de recent pe usa din dos”
Decât un meci de retragere pt cuplul Sandu – Dragomir ar fi de preferat un transfer la pachet la un penitenciar de maxima siguranţă.Cred că ar fi cel mai reuşit transfer din fotbalul românesc.
300 000€ pe an CA SA NU TE CALIFICI LA EUROPENE IN 2012!
600 000€ pe an X 2ani CA SA NU TE CALIFICI LA MONDIALE IN 2014!
600 000€ pe an X 2ani CA SA TE CALIFICI LA EUROPENE 2016!
in 2016 se califica primele 3 echipe din grupa de 5 !
S-a intalnit phrostu cu hotzu !
Cu cine ar fi putut sa imparta nasu’ aia 600 de mii pe an pentru non-performanta! Numai cu un alt hotz de prin cazinouri. Cu Hagi sau cu altul strain nu avea cum, in schimb le -ar fi cerut performante. Totul este o mascarada, frf o fabrica de ciordeala organizata….. pacat, iar nu o sa mai aiba nationala spectatori si tele-spectatori…. ce mai conteaza, cand acolo sant baietii care fura tot si nu pun nimic in loc? si se rotesc intre ei de vreo 20 ani…..
Domnilor,
acesta e un un blog in toate limbile de circulaţie mondială :) No bai :)
Mihaeladm
Barbatii sunt incapatanati. De aceea se si insoara.
Si totusi, cine incepe o campanie pe FACEBOOK pt inlaturarea cuplului SANDU-DRAGOMIR?
Cred ca Adrian G si altii ar sustine-o, si cred ca vor semna sute de mii de romani.
Pana la urma urmei a asa a cazut Mubarak in Egipt…poate pica si INCOMPETENTII nostri!? :)
salut
„cainele latra ,caravana trece” cam asta se poate aplica acestui Marlon Brandon al fotbalului romanesc,incep sa cred ca dupa moartea lui,nea SANDU va fi imbalsamat pe scaunul de presedinte FRF,in afara de „proiecte” grandomane gen sedii de federatii sau stadioane nu o sa vedem altceva,ca o sa pic de fraier daca spun ce se putea face cu banii cheltuiti pe cele 2 chestii inutile, nu va plangeti de bani, ca FRF a avut si va avea destui,de lipsa de proiecte ma „plang” eu. pentru ca daca fotbalul romanesc se va restructura si se va „moderniza” ,
dinozaurii fotbalului romanesc se vor autoexclude din start.
Hai „liberare”!!! :)
Zarzavagiu, zarzavagii, zarzavagiii. Pam pam.
@ Ghitza
Crezi ca ar ajuta la ceva?
@ Mirror
Next time use afrikaans if someone doesn’t agree with your english… ;)
@ AG,
”inginneru, Mirror
Cu respect vă rog să încetaţi.”
Cu respect, dar nu înţeleg! Este vorba cum răspunzi la un ”Bully”…Eu nu pot să mă apăr când cineva îmi trage nişte ”pumni” fără ca eu să–l provoc?
@ Ghitza
Ma refer la facebook…
@ nico,
”Mirror
Imi cer iertare pt schimbarea de sex pe care v-am atribuit-o neintentionat. Am impresia ca domnul Adrian Georgescu se joaca de-a v-ati ascunselea cu solutiile.”
Nu a fost necesar să vă cereţi scuze. Dacă Domnul Georgescu are soluţii, putea să se exprime liber pentru că este un ”Freelancer”. Nu are soluţii, este doar un mediator.
@Mirror
In general nu e bine sa-ti pui mintea cu inginerii :P
BRAVO BRAVO BRAVO,DE O MIE DE ORI BRAVO!!!
Adrian, multumesc pentru răspuns. Culmea, şi eu tot comparaţia cu însurătoarea o aveam în minte. :) Doar că în domeniul ăsta nu păreţi la fel de încăpăţânaţi. :)
Ghitzza
Dacă Mubarak a căzut de la campania de pe Fb, eu propun premiul Nobel pentru pace să meargă la ei. :))
bre georgescule, mai esti pe aci?
incepand de la titlu nu mi-a placut articolul.sunt genul care prefera shift+delete (un inginer :D )
uapxela, dupa terminatie esti fata, deci….
desinit in piscem pt fotbal…
ma rog, desinis…
@ lol,
aveţi dreptate! Mai bine să vorbim de Formula 1
sile
Mai sunt. uapxela trebuie, de fapt, citit invers, cred eu.
@ inginneru,
scuze!
daca mai esti e bine, trebuiesti; sa mai stai, in general…
Ruud se uită după o slujbă…”MOSCOW (AP)—Barely six months into his contract, Ruud Gullit was unceremoniously fired Tuesday as coach of Russian club Terek Grozny, after the Chechen side made a poor start to the Premier League season with only three wins in 13 games.”
chiar, nu te-am citit niciodata Dincolo, miine-azi o sa incerc…
…bah… ultimul are 10 comentarii…
da, da’ sint quality! …
Din pacate judecata ta Adrian e corecta. Daca anu asta suntem cu un picior in groapa, la anul vom fi cu un pas inainte…
Nu conteaza in ce limba vorbiti. Mai mult conteaza limba in care sunteti intelesi.
De curand la o petrecere imi spune sotul / tocmai ce am facut cunostiinta cu fata lui Gabi. A uitat sa mi spuna si care Gabi. Fata statea de vorba cu o Gabi pe care eu o cunosteam si ma duc la ele ma prezint fetei si i spun lu Gabi – nu am stiut ca ai o fata – neasteptand raspunsul o intreb repede ce mai face…. Femeia preocupata de propria i persoana uita sa mi spuna ca nu e fata ei. Pleaca femeia si ramane fata eu nedumerita ca fata a ramas ma duc la ea si incep cu – deci tu esti fata lui Gabi. Da raspunde fata si vorbea cu un dulce grai moldovenesc. Imi raspunde unde locuieste si imi spune ca nu e fata lu Gabi cumnata lui taica sau …. La un moment dat ma trezesc si realizez ca nu e fata lu Gabi care a plecat. Era fata lu alt Gabi pe care il cunoscusem cu ani in urma. Si cand realizez aproape ca i sarisem la gat fetei spunand – ma tu esti fat lu Gabi pe care l-am cunoscut acum cativa ani si care a fost la noi etc….Si fata spune – da eu sunt. Si cica vorbeam romaneste dar nimeni nu ma intelegea. Am ras nebuneste pe chestia asta. Deci vorbiti voi ce limba vreti ca daca tot nu intelegeti mesajul tot dracul ala e. Ha ha ha
@Killer Monster – Eu sper.
SPERANTA moare ultima! :)
Ai dreptate Adriane. NU este vina lui Razvan Lucescu pentru ca Nationala nu se va califica la Mondiale. razvan chiar ESTE ANTRENOR. Lucescu Jr. NU a fost sustinut nici o clipa de la venirea lui la Nationala. Sa vrut plecarea lui inca de la inceput. Vina pentru DEZASTRUL din fotbalul romanesc i-l poarta MAFIA fotbalului din Romania in frunte cu Mircea Sandu si clanul Becali. Pina nu vom scapa de ei , nu vom avea fotbal.
Da’ noi nu jucam in preliminariile CE? Sau la Cluj se misca lucrurile mai incet si tot pentru 2010 ne batem?
Asa este „lol”, preliminariile CE. Scuze , din cauza vitezei…
Oricum , lucrurile vor sta la fel si pentru CM de DUPA CE , si asta INDIFERENT cine este antrenor. Dupa cum mai spuneam,
vina NU este la antrenor , poate nici macar la jucatori. Vina apartine groparilor fotbalului romanesc: Mircea Sandu , Dragomir si clanul Becali. Restul este can-can , INDIFERENT CA „ne batem” pentru CE , CM sau orice altceva vrei tu.
la mai multe articole de genul asta,…..dar tot degeaba!!….chiar ma intreb de multe ori daca presa este o putere in stat,…cea adevarata da categoric,cea sportiva categoric nu…. atit cea scrisa cit si cea vizuala!!!…..apropo de juniori,in plin scandal de licentiere am observat ca Timisoara a cistigat finala pe tara la interjudetene in finala cu Bucurestiul ,la juniori A sint campioni dupa ce au batut Dinamo iar la juniori B vor juca finala cu Viitorul lui Hagi(am auzit ca la Buftea,oare de ce nu tur retur)….in fine asa cum am citit mai sus,ca sint presedinti care se autoexclud…..ok Iancu de Timisoara este un personaj mai mult decit antipatic,am analizat mult aspectul si am realizat ca nu poti categorisi un om dupa cum arata sau dupa cum se poarta….asa grobian cum e,tipul chiar a cladit un club puternic…..si daca are dreptate??!!!……daca oameni ca Iancu sint normalitatea in fotbalul nostru anormal,oameni care se iau de git cu camarila din federatie (pe care o cunoastem si o blamam nonstop)…..mda este acel DACA……dar oare nu pt acelasi cuvint clamat de Duru nu le-au dat licenta??!!!….si uite asa SANDU aduce spanioli si olandezi(de mina a paispea )….iar un club si un centru puternic moare pt ca nu-i place lui de Iancu….dicsit!!!
@ Ghitzza,
Mubarak nu a căzut singur…Întrebarea este: Cine vine la putere în locul lui?
La noi în 2008 majoritatea a vrut o schimbare ”Vote for Change” şi am rămas cu cretinul de Obama, care a schimbat USA…King nothing…
Be careful what you wish, you just might get it!
http://www.youtube.com/watch?v=6gSb2A4mXtg
ucluj2011
Nu-nteleg de ce unele cuvinte sunt scrise cu majuscule. Mie mi se par la fel de importante toate. In plus, in limbajul internetului, cica ar fi echivalente cu un URLET.
Foarte clar mesajul dar care sunt solutiile? Acum cativa ani am trecut printr-o „criza” asemanatoare. Baciul nu a facut fata mai ales din cauza afacerilor cu fratii Becali. Nu cred ca poate fi o solutie. Atunci pe cine???? Singurul onest din toata perioda asta super mediatizata este Hagi. Dar nu are calitatile necesare pentru a conduce fotbalul romanesc. Are nevoie de cineva care sa-i dirijeze declaratiile si sa-i explice cum se face politica. Mai ofera si solutii si nu doar cririca.
Fiecare marionetă are un master…Vorbiţi doar despre marionete, dar cine este Masterul lor?
Cine răspunde corect,câştigă un premiu…http://www.youtube.com/watch?v=SVaeEXemZfE&feature=related
Dacă muzica vă deranjează, mişcaţi potenţiometrul…
Am o provocare pentru limba ta iute si piperata. Scrie o carte bine documentata despre „misterele” fotbalului romanesc in stilul Dan Brown. Schimba nume dar ataca esenta. Dan Brown nu e favoritul meu dar a spus multe lucruri fara a asasinat etc…. Cred ca esti capabil sa o faci. Sunt suporterul tau dar vreau sa si faci ceva.
Excelent articolul. Pacat ca MS si MD sunt batuti in cuie si probabil ca nationala va ajunge la recycle bin.
Peobabil in FRF exista persoane mai vinovate de starea de fapt din fotbalul romanesc la nivel de echipa nationala.Un mare vinovat,poate cel mai mare este Ionut Lupescu omul care practic a coundus fotbal romanesc, M.Sandu luptand cu boala avand doar un rol decorativ in FRF in anii trecuti.Nu inteleg de ce nimeni nu scrie nimic de acest incompetent,uneori pungas ,chiar escroc care a avut foarte multa putere in FRF controland banii,arbitrajele,loturile nationale, ajutand unele echipe sa castige titlu(vezi CFR,) propunand chiar aducerea lui Corpodean in fruntea arbitrajului romanesc.
N-am sa inteleg aceasta tacere suspecta instalata aproape peste tot cand vine vorba de acest personaj.
@Mirror – De acord. Din nou – sper sa vine unul mult mai bun (intr-un fel e greu sa vina unul mai incompetent la alegerea antrenorilor in momente de rascruce).
Ar fi preferabil unul ‘bogat’ din generatia de aur. Unul care nu vine pt bani si interese, dar imi dau seama ca nu e usor sa gasesti unul bun!
P.S. Sunt de acord de ceea ce spui despre Obama!
What is „change”? Is it for the better or for the worse?
Atata timp cat mafia fotbalului romanesc in frunte cu Mircea Sandu
va ramane la conducere noi nu o sa avem fotbal.
Nebunia aste sa incerci sa obtii rezultate diferite prin aceleasi mijloace.
Si la noi nu s-a schimbat nimic in ultimii 10-15 ani.
Mircea Sandu ne-a aratat ca in 20 de ani nu a facut aproape nimic.
Nu mai are nici un cuvant. A facut ca Timisoara, care e vice campioana,
sa fie distrusa din cauza unor orgolii.
Ce a facut Federatia sa o ajute pe poli sa poata juca in Liga europeana?
Ce fotbal sa vedem in liga I daca echipele care joaca fotbal sant distruse?
Asta este dictatura in fotbal.
Ati gasit solutiile?
@AG
acum pe bune , toti vrem demisia lui Sandu dar cine sa vina in loc? Popescu sau Hagi , adica intram si mai rau sub influenta becaliana?
mi se pare o situatie fara iesire.
nene, paiul din ochiul lui Razvan exista, e cat un stejar secular, iar daca gropaciunea de Mircea Sandu nu are dreptul moral de a-l vedea, moral nu, dar de vazut e obligat sa il vada, ziaristul asta pupincurist care nu face altceva decat sa lustruiasca fundul unuia sau altuia ar trebui sa taca.
pana acum i-a albit dosul lui Razvan si uite ca afla si el, praznicul ziaristilor, ca am ajuns in urna a patra.
jucatori, antrenori, patroni de club spun raspicat ca licentierea tine de muschiii lui Dragomir, multe fapte sunt vizibile si de nesimtire crunta iar acest pacalici de ziarist isi permite sa faca pe lupul moralist cu noi lundu-ne, ca si razvanelul lui closet, drept alienati mintal.
sunteti cu totii niste sacali verosi, nepasandu-va nici cat negru sub unghie de ce se intampla in tara asta, in fotbal nici atat.
sa-i spun rusine! lui Ioanitoaia? cum dracu` sa ii vorbesti despre ceva de care nu a auzit?
ii scriam lui Ioanitoaia dar tipul sta si sterge, sterge….
Foarte tare articolul.CRED CA TREBUIE SA LE DAM DELETE LA TOTZI,INCEPAND DE LA SECTA SAU PARTIDUL PORTOCALIU PANA LA MAI MARII FEDERATIEI.
si de ce sa se retraga sandu-dragomir? sa nu se retraga. avem exact ce meritam. fotbalul e la unison cu restul tarisoarei. voi ati vrea intr-o tara catastrofala fotbal bun? nu se poate! sandu trebuia sa plece acu, vreo 15 ani. acum sa stea sa plateasca inmaormantarea si parastasele. si la drept vorbind e si meritul presei ca am ajuns aici. ati stat impasibili si v-ati uitat cum si-au batut joc de poli si craiova. asa ne (va) trebuie! (ati vazut ce au ajuns si prunea cu lupescu? – nasu se razbuna)
Inainte de a-mi exprima opinia tin sa precizez ca e departe de mine orice intentie de a jigni pe cineva. Deasemenea,vreau sa fac cunoscut ca fata de Romania am o deosebita dragoste.A fost tara in care am trait de la virsta de 6 ani pina la 30 de ani.Acolo m-am format ca om pe plan moral si profesional.Am avut posibilitatea,si am profitat din plin de ea,sa cunosc la fata locului si sa aprofundez esenta neamului romanesc.Sa caut cauzele supravietuirii ca natiune inconjurata de o mare ungaro-slava.Nu e cazul acum sa fac cunoscute concluziile la care am ajuns,mai ales ca unele nu sint tocmai magulitoare. Nu este nici situatia de acum „roza”.Poporul roman se gaseste pe treapta cea mai de jos in ierarhia europeana.In aproape toate privintele.Care ar fi remediul ? Unul singur,DICTATURA.Fizico-istoric romanii nu sint un popor apt sa traiasca in democratie.Trebuie sa fie acolo un dictator care sa ia decizii,sa dea legi si sa le impuna cu strctete.Sa taie in carne vie ca pe timpul lui Dej cu canalul si Baraganul lui!
Daca de 2 milenii un popor traieste numai sub dictatura si asuprire cum vreti ca peste noapte sa faca o reusita tranzitie la democratie ? Spunea un „revolutionar” de la ’89 ca Romania abia peste 20 de ani va fi o societate cu adevarat democratica.A fost extrem de optimist individul ! Personal cred ca a uitat sa inmulteasca cu 10.
In ce priveste articolul d-lui AG cred ca trebuia scris cu cel putin 5 ani mai devreme.Solutia ? Ar trebui urmata „calea” australiana.Am relatat aici anterior ce s-a intimplat cu 10 ani in urma.Daca sint amatori voi povesti din nou cum am reusit sa scapam de „Mircea Sandu” si „D-tru Dragomir „
trialuri in banci de sperma……………omule esti nebun…am ras cu lacrimi:)))))))))
In loc de tricouri, la sfarsitul partidelor, sa schimbe – intre ei – retete de prajituri.
romania e condusa in proportie de 90% de oameni ca sandu in politica, afaceri, sport, cultura etc.
exista mici oaze, in rest se vorbeste, se orgoleste, se fura, se cearta, se sedinteste, se critica, se arunca pisica, se omoara capra vecinului, se acuza.
dar nimeni nu munceste serios si nu intelege ce e ala merit si ce cauta el in tara asta (sa iasa d**u’ afara intrusu’), in care e absolut normal sa conduci afaceri private sau bani publici cu toata familia si sa faci si tu de o vila si un bmw ciubuc acolo. pentru fiecare membru.
asa ca nu e mircea sandu, el este intr-un strat de normalitate care contamineaza si ingeri. un strat de jeg gros care nu mai pute o data ce toti din jurul tau il folosesc ca si crema protectoare si probabil ca dupa ce te-ai obisnuit cu el a inceput sa aiba aroma de iasomie.
CTRL+ALT+DEL -> End Process mirceasandu.exe. Apoi arunci calculatorul pe geam. Garantat scapi de orice virus.
Frumos articol, din pacate sageata va ricosa pe obrazurile groase ale celor vizati (a cata oara ?)
Se pare ca leacul folosit pentru tratarea cancerului lui Mircea Sandu nu s-a varsat si prin Federatie/Liga, insanatosirea fotbalului autohton mai are de asteptat.
Nu-i bai insa, handbalul masculin a ajuns sub pamant, dar se incapataneaza sa participe la toate preliminariile posibile,pentru a-si atinge maximul de umilinta si impotenta, de ce sa nu-i permitem si fotbalului marca Sandu & Dragomir sa se descompuna complet,pana la os, poate in felul asta vom afla din ce material suntem facuti.
Eu cred ca Mircea Sandu si Dumitru Dragomir vor ramane pe vecie la F.R.F.,respectiv L.P.F.,intrucat presa sportiva romaneasca este una de 2 bani si vanduta lor.Doar cu dricul pot fi schimbati amandoi! :) :) :) :) Vina pentru aceasta situatie o poatrta si asa-zisii,,oameni de fotbal”care tac malc in fata celor doi,multumindu-se sa le,,execute ordinele” orbeste si sa castige de pe urma acestui fapt.Mircea Sandu cred ca va mai sta 6 ani la F.R.F.si apoi se va retrage definitiv de la F.R.F.Mircea Sandu>Ceausescu,intrucat va sta 27 de ani la F.R.F.fata de 24 de ani Ceausescu la carma Romaniei. :) :) :)
in toate tarile civilizate fotbalul e o masina aducatoare de profit,vorbind de fotbalul profesionist.echipa nationala nu e decat motivul de a exista frf,aceasta increngatura de interese.te rog nu mai scrie despre nationala,ar fi pacat sa-ti irosesti talentul,e ca si cum ai scrie un roman despre apa calda.la fel ca si cu suporterii stelei interesul romanilor fata de echipa nationala este grav supraevaluat,audientele ma confirma.cu respect
…greu de imaginat o mai neprofesionala pereche de conducatori ca cei doi din fruntea FRF …inca nu pricep de unde vine starea asta de indisciplina exacerbata la romani …pe cind e vremea sa aplice o lege ,buna sau rea, dar lege, Mircea Sandu spune : „sa vedem ce putem face ” …iar Mitica Dragomir spune „eu i-am ajutat pe cei de la Craiova deci ei trebuie sa imi fie recunoscatori ” …nu mai vorbesc de „oamenii zilelor nostre” fratii Becali care inca isi mai inchipuie ca prin pile si influente poti rezolva orice inclusiv inafara Ro …
eee si uite ne-am intors la dmnul Ghipu (atletism) ,asa mai face minunatii si crosurile din parcuri ,atrag copii intr-un sport educativ ,dupa incidentul cu florin in parc ;)
Fotbalul romanesc?Care fotbal romanesc?lLiga 1?Care Liga 1?…Nu avem cin fotbal romanesc,nici Liga 1 ,nimic,doa u presedinte cat un templu la care e si presedinte si director general,si secretar general si femeie de serviciu si la care toti se inchina slugarnic ori de cate ori el spune sau hotaraste ceva.Tuturor lipseste acea coloana vertebrala cu cre ar puta stopa aceasta cangrena numita Mircea Sandu!!Cine ridica capul este eliminat,cine face un comentariu este surghiunit in liga a 3,iar cine are curajul sa l infrunde i se ia palmaresul si poate chiar desfintat.Sincer la ce prostavani parveniti sunt conducatorii de cluburi isi merita soarta,soarta pe care Mircea Sandu le o ofera cu zambetul pe buze!!
Nationala este a lui,in acele acte pe care le detine si fiind un SRL pe nume lui e normal sa nu si dea demisia.Dece ziaristi nu scriu despre modul in care MS a confiscat FRF ?E normal sa puna si sa demita pe cine vrea dumnealui pentru ca acest SRL numit FRF e pe numele lui domnilor cititori!
Puff ce imi era dor de un PITZI PITZI lasa-ne lasa-neee si mai bin emircea mircea lasa-ne lasaneeee:)_
DEMISIA NASU SI MITICA
http://www.causes.com/causes/620193-demisia-nasu-sandu-si-mitica-dragomir?m=c04fda7c&recruiter_id=178312279
A trecut ceva timp de cind n-am mai citit articolele tale.
Vad ca n-am pierdut nimic – aceeasi stearpa idee fixa in tot si in toate.
Cel mai usor in viata este sa critici. Mai greu sa gasesti o solutie. Mult mai greu sa ai puterea sa o aplici.
Mircea Sandu nu este un caracter pozitiv pentru fotbalul romanesc – dar … cine altcineva sa ii ia locul?!
Poate ar trebui sa te gindesti la asta si sa gasesti o solutie buna – nu compromisuri media de genul Gica Popescu, Lupescu sau mai stiu eu ce. Gaseste pe unul bun si scrie un articol despre el.
Critica este cea mai simpla si usoara cale de a „vinde” media.
Gasirea, suportul si incurajarea partilor bune, nu se „vind” bine dar te fac mare ziarist ;)
Ce ii trebuie Romaniei e un rege.
Cum zicea cineva mai sus,in cam toate domeniile e la fel. O sa ramaneti surprinsi,dar nu prea mai exista domeniu curat,oricat de ciudat ar parea.
Articolul e ok,amuzant pe alocuri.
Ca nu rezolva nimic,e adevarat. Dar macar Andrei are puterea de a-si exprima liber si public parerile. Ceea ce noi nu putem face.
Asa ca…Hai Andrei,da-le sub centura!
Ba un imparat. Dar ma multumesc si cu un Ngwenyama.
Cand e Sf. Andrei, sa stiu sa-i zic La multi ani lui Adrian :lol:
http://youtu.be8C6JQ6M
CRED CA AXEST ANTRENOR E BUN PT ECHIPA NOASTRA
@LOL am scris binw adresa???
te rog sa ma corectezi
ptiu nici la copiat nu sunt buna :(
un ratacit
Nu, adresa nu e buna.
iartama lol ,nici sa copiez nu sunt buna
Shakira-objetion (Tango )
daca stam sa analizam clipul ,s-ar putea sa gasim inlocuirea lui M.S.
;)
Nu este nici o problema, chiar si din recycle bin poti sa dai Restore si gata: jucam finala Cupei Mondiale :P
@sebba
:lol: ,cu lacrim am ras ,o fi de bine???
Câteva soluţii…
”herbert holyoake” Care ar fi remediul ? Unul singur,DICTATURA.
”b ”Ce ii trebuie Romaniei e un rege.
”lol” Ba un imparat. Dar ma multumesc si cu un Ngwenyama.
”George”Critica este cea mai simpla si usoara cale de a “vinde” media.
”SEBY”CRED CA TREBUIE SA LE DAM DELETE LA TOTZI,INCEPAND DE LA SECTA SAU PARTIDUL PORTOCALIU PANA LA MAI MARII FEDERATIEI.
”DD”schimbarea la fiecare 4 ani a presedintelui federatiei si al ligii profesioniste.
”Marcu” Odihneasca-se in pace!
adrian pe 2 august am mai vrea sa scrii articole rasunatoare
pana atunci e vacanta si ne mai gandim cu cine ii inlocuim
@ ”herbert holyoake”:
”Care ar fi remediul ? Unul singur,DICTATURA.”
Foarte ciudată soluţia Dumneavoastră! Noi am petrecut tinereţea în Reşiţa prin anii ’70 şi nu–mi aduc aminte ca cineva să fi fost fericit(ă) cu Dictatura. Poate Dumneavoastră aveţi nevoie de altcineva (Dictator) să decidă şi să gândească pentru Dumneavoastră, dar nu pentru mine.Soluţia nu este un sistem politic, soluţia este individul. INDIVIDUL civilizat, înţelept, iubitor, care face ceva pentru binele celor din jurul lui(ei) şi pentru sine. Un individ educat şi din împrejurările vieţii şi de alţii, un entrepreneur, avant-garde , determinat să facă ce este moral.
Cred că mulţi dintre noi avem nevoie de această oglindă să reflecte individul Român.
1. FRF, DUPA STRIGATELE DISPERATE, PARCA SE APROPRIE TERMINAT MANDATUL! “S-a umplut hardaul”!
2. Criza si masurile luate in timpul crizei, arata pierderea „uzului ratiuni elementare” si sfarsitul dinastiei mortii fotbalului romanesc, este la un pas, descries in fiecare ziar din Romania;
3. D-le, presedinte Mircea Sandu esti la capatul puterilor. si vrei sa scapi de echipa nationala, s-o dai oricui: A castigat „Nua coalitie. dupa 2 ani de llupte in transee: A castiga „Axa: Becali+ Piturca+ Mircea Sandu + RadulescuM. + Dragomir, este noua echipa tehnica a fotbalului romanesc , care functioneaza dupa motto-ul: “dupa ei-potopul”!
4. Ce se poate intimpla? sa mearga si mai rau! Nu este nici-o surpriza! Ce conteaza, tov. mircea radulescu boxeaza!
5. Dar ceea ce este imposibil de inteles, este, „de ce toata aceasta mascarada este publica”? Exsita un sentiment de disperare, in vazut tuturor, vrand sa faca parteneri toata tara!
6. Ce putem spune „Antrenorilor fara Frotnere”? Daca FRF cere antrenori, acum si pentru copii si juniori de la straini ce credeti ca se va intimpla? Cred ca dupa castraveti, cepa, lapte si carne, pe care ni le baga sub nas europenii, acum chemam reprezentantii scolii anglo-saxone pentru a redresa fotbalului de la copii si juniori! (ne legam pietroiul de gat si ne aruncam in marea neagra- care n-a fost niciodata albastra);
7. De ce nu-l schimbi tov, Presedinte, pe Analfabetul stiintific si educational radulescuM? Cum adica! daca nu poate monitoriza antrenorii de lot, de cluburi de liga 1-a, 2-,3, acum Radulescu este incompetent si pentru pregatirea antrenorilor de juniori si presedintele face un strgat disperat de salvare: “SOS MONDIAL”! Dar, copilul – analfabet si intarziat in dezvoltarea stiintifica fotbalistica, educational -sau ramane in carucior, legat de lantul scaunului prezidential, ca si cand nimic nu s-a intimplat, continuand sa latre fara nici-o muscatura!
8. Ati inlaturat toti antrenorii intelectuali si ati ramas cu analfabetul radulescuM, care este un prototip al celui mai incompetent educator al educatior din istoria fotbalul romanesc!
9. D-le presedinte! Cheama sfatul cluburilor la Snagov pentru 2 zile, discutati si faceti ceva pentru ca fotbalul sa ramana in picioare si sa se poata recupera cat mai repoede.
10 Mai de vreme sau mai tarziu, „fiinta divina” va face dreptate si in fotbal-romanesc, intrand de data acedasta in membrii de elita ai FRF!
Totusi: “Never to late”, sau “Now or never”
Ganduri bune!
Dr. Victor Stanculescu din Dubai
Problema: apatia / Soluţia: participă
Problema: prostia / Soluţia: educaţia
Problema: compromisul / Soluţia: gândeşte moral
Problema: crima/ Soluţia : justiţia,pedeapsa
Problema: sistemul politic/ Soluţia: Constituţia
Problema: corupţie/ Soluţia: Cinste
Problema: Eu nu sunt aşa de competent/ Soluţia: Cei mai competenţi să ne ajute cu soluţii…
eu cred ca MS nu e devina
antrenorii sunt de vina
nu-i baga in forma
nu au rezistenta
viteza
curaj
siguri pe lovituri
personalitate
le lipsesc vorba buna ,dura cand trebuie
ce le-ar mai trebui???
de ce il doresc pe Bolt in fotbal????
Ai dreptate in ceea ce sustii dar cea mai mare greseala facuta de nasu a fost aducerea puradelului pe banca nationalei.pana la el erau doi incompetenti in jurul nationalei(nasu si lupescu),in ultimii doi ani au format trio-ul groazei prin cooptarea cercelatului.impreuna au distrus complet aceasta nationala.
b
De acord. Ce bine era sa gandim astfel acum 21 de ani!
George
În fond, cam ce aşteptaţi dvs.? Să scot lancea şi să atac Casa Fotbalului? :D
Observ că vă place cercul vicios tras peste tâmple şi strâns cu hotărâre. „Mircea Sandu nu este un caracter pozitiv pentru fotbalul romanesc – dar … cine altcineva sa ii ia locul?!”. Asta e, să fiu iertat, doctrina impotenţei.
Ce treabă am eu cu Gică Popescu sau cu Lupescu? Nu mi se pare niciunul a fi o soluţie, o soluţie este restrângerea dreptului de a candida la două mandate, ca la preşedinţii de ţară. Apoi, cine este votat acela să conducă.
Felicitari pentru articol…Foarte, foarte, tare si mult adevar ai spus aici..Daca ar fi dupa mine l-as pune la zid pe comunistu asta, din cauza lui s-a dus fotbalu romanesc pe o panta descendeta..e jale fratilor cu M.S…ar trebui dat afara in sec doi cu toata gasca de acolo.
bun…urmatorul as vrea sa fie despre dragomir…apoi fratii vanzatori de sclavi …dar cand toate astea?ma tem ca e doar o picatura in mocirla numita presa romaneasca
@A.G.- Un pic off-topic cu referire la cele doua mandate ale presedintilor de federatie (si de tara): eu nu sunt de acord! aceasta este o doctrina, un sistem pus la punct si exploatat de cei care mint si fura… de ce nu ar sta un presedinte de federatie (sau de tara) mai mult de doua mandate daca are rezultate pozitive??? in cazul in care alegerile (pt. federatie si pt. tara, parlament, etc.) ar fi corecte iar rezultatul votului ar ilustra vointa alegatorilor (presupunand ca acestia ar fi educati, informati, cinstiti, fecioare, devreme acasa, etc.) atunci nu ar mai fi nevoie de aceasta regula, de doua mandate; dar, de fapt, toti stim cum stau de fapt lucrurile, nu numai la noi in tara ci si in toata lumea.
alexadius
Păi, iată de ce. Cazul Mircea Sandu este elocvent.
@ alexadius,
” toti stim cum stau de fapt lucrurile, nu numai la noi in tara ci si in toata lumea. ”
Vă rog să explicaţi cum stau lucrurile în toată lumea, sau poate mai specific în California? Sunt interesat la realitate, nu presupuneri. Generalizarea Dumneavoastră este periculoasă…
” de ce nu ar sta un presedinte de federatie (sau de tara) mai mult de doua mandate daca are rezultate pozitive?”
”Care ar fi remediul ? Unul singur,DICTATURA.”
”b ”Ce ii trebuie Romaniei e un rege.
Şi vă mai întrebaţi de ce!
Go Boston!
buna dimineata
de ce nu mai se gasesc sponsori si pentru atleti???
se apropie olimpiada
sa-i tina sanatosi pe oprea,grasu,dita si altii
@Mirror: Aveti impresia ca cei care sunt prezentati la TV, in campanii electorale, candidatii care urmeaza sa se infrunte pt. votul dvs. sunt niste ingerasi? mai ales in SUA, inventatorii „jocului in doi”, i se ofera cetateanului impresia ca poate alege: intre Pepsi Cola si Coca-Cola, intre Fanta si Mirinda, intre G.M si Ford, intre republicani si democrati…. sunt de fapt aceeasi.
@A.G.: si cu ce a fost mai bine pt tara ca timp de 20 de ani s-au perindat la putere 3 presedinti si o gramada de parlamentari, „alesi” in mod democratic in timp ce Mircea Sandu pare etern?
istoric articol :>
Este farte bine ca sa unceput prin a scrie despre ceea ce toti vedem zi cu zi despre ceea ce se intimopla cu soprtul romanesc zi de zi. Dar o actiune de mai de amploare poate ar avea un rezultat mai bun , asa, ciini latra si si tac si ei fac tot ce stiu si noi ne afundam tot mai mult in noroi..Numai prin mobilizare la nivel de suporteri, la informarea Dna ( care mai face ceva vilva inca) la sesizarile ai im media tv a legaturilor fatise si ascunse, si demascarea lor chiar cu ajutorul Paparatilor, prezentate ca probe in justitie , sunt mule mrtode daca se vrea din partea celor care au acces si care doresc si iubesc sportul din romania.Numai uniti si cu multa raspundere se pot face acele schimbari numai daca se vrea.. Mult succes.
Pe mine nu ma deranjeaza atit de mult longevitatea bolnaviciosa a lui MS in fruntea federatiei cit tupeul de a persista in eroare.
Dupa catastrofa de la Europenele din Franta cind am imbolnavit de nervii un continent intreg am crezut ca valurile de cerneala care l-au inlaturat pe Piturca nu se vor fi revarsat in van.
Aiurea, ciinii latra, caravana trece. Eu puteam sa jur ca nu-l vom mai vedea pe Piti la Nationala, m-am inselat, am fost naiv.
Ma deranjeaza insa ca nimeni nu spune nimic, ba chiar sunt multi incintati de ‘surprinzatoarea’ decizie a federatiei. Acum sa fim si realisti, pot sa-l aduca ei pe Pep antrenor principal si Mou secund (sau invers) ca romanasii nostri jucatori tot vor fenta fotbalul.
Dar totusi, chiar nu invatam din greseli niciodata?
@Adrian&b(adica tot io, in fine)
Da, era bine daca gandeam asa acum 21 de ani,
dar inca nu e prea tarziu. E mai greu, mult mai greu,
pentru ca avem o intrebare in plus la care trebuie raspuns:
…. cine?
Sunt alte vremuri, dar solutia asta e: avem nevoie de
cineva care sa puna interesele tarii mai presus de interesele
personale.
Sincer, nu vad nici un roman in stare de asa ceva.
De aceea cel mai bun roman n-a fost si nu va fi niciodata
Stefanel cel maricel. (si romanii stiu asta, dar nu putea sa
iasa stiti voi cine, cel putin asa au considerat unii de la tvr)
Pentru cine are dubii, cititi-i memoriile.
salut!
Altfel, sunteti bine? :D
bun
de data asta nu doar…
ce mai tura vura, mi-a placut
multumesc!
ce bine ar fi fost sa vina gica popescu in locul `nasului` dar…vise tata, vise!
de acord cu tine Adrian(Georgescu) in mare parte though, la chestia cu proiectul lung desi urasc,trebuie sa=i dau dreptate nasului, asta nu inseamna ca o sa vina piturca sa piarda 3 calificari ca doar mai e timp pana in 2016, categoric nu, dar daca sunt cat de cat performante si lucrurile se imbunatatesc prefer o continuitate.Vad aici ca sunt multi care pun la indoiala calitatile lui piturca si nu ca am ci ca antrenor.prietenilor ma scuzati nu imi place sa fac pe cunoscatorul insa voi aveti habar de fotbal sau stiti doar sa comentati despre el? in primul rand rezultatele vorbesc pentru un antrenor iar cu echipa nationala piturca a avut un mare succes daca ne raportam la performantele noastre de pana acum doar iordanescu il depaseste, deci a nu se intelege un mare succes nu inseamna ca ajucat vreo finala de cupa mondiala insa clar a avut performante la nationala.dupa iordanescu el urmeaza `maestrul` nea mircea lucescu nu a facut nici jumate din ce a facut piturca pt nationala romaniei.3 calificari nu-s la indemana oricui si nici noroc nu se poate numi.va rog frumos putina incredere merita acest antrenor.nu o fi el un zeu nici pe departe dar dintre variantele autohtone.. sa nici nu indrazniti sa-l comparati cu cineva, cel putin deocamdata.am vzt mai sus pe cinevaq afirmand ca razvan lucescu nu a avut sustinere.Ma intreb la ce televizor se uita acest `user` care a afirmat asa ceva.Razvan lucescu a fost cel mai bine sustinut si chiar pe nedrept dupa unele contraperformnate.A fost sustinut si de presa si de federatie de toata lumea.La un moment dat si foarte tarziu nu a mai fost sustinut, logic din cauza rezultatelor si jocului dezatruos.Cum si de ce l-a susinut atat? Nu inteleg nici acum, trebuia demis demult si acum chiar aveam sanse la calificare.Ma bucur ca am scapat de el pana la urma, vorba aia , niciodata nu e prea tarziu.
@ alexadius,
de acord cu Dumneavoastră în ceea ce priveşte ”Republocrats”.
Eu nu sunt Democrat nici Republican, sunt un cetăţean independent care nu bea nici Coca–Cola, nici Pepsi –Cola(beau vin). Pot să gândesc şi să–mi trăiesc viaţa
( destul de faină) fără acel Preşedinte cu mai multe mandate(chiar dacă face bine).
Mirinda noi nu avem, dar pe lângă Ford şi GM mai avem de ales(eu conduc un 1970 VW Beetle)…
Cum am scris mai sus, soluţia nu este în sistemul politic, este în individ.
Când devii Independent, ai luat decizia să depinzi mult mai puţin de alţii, un fel de responsabilitate personală.
PS Aveţi un exemplu de un ”Preşedinte” care a fost ales de cetăţeni mai mult de două mandate, care a făcut bine?
@ alexadius,
am uitat…un Preşedinte care face bine pentru cine?
@ doc,
the drought is over!
Romanii au memoria scurta. @Octa si alti sustinatori de-ai lui Piturca.
Lucescu a jucat fotbal si invatat pe altii fotbal, nu autobaza. Intreb si eu, retoric – la ce te-ai uita mai degraba, alb-negru la meciurile Romaniei de la Europenele din ’84 sau color la cele din 2008.
Repet, romanii au memoria scurta.
„….nu ne-ar fi costat decât nişte…”
Chiar asa dom’ jurnalist! Si matale ti-ai propus sa siluiesti limba romana?
Mirror:
„Eu nu sunt Democrat nici Republican, sunt un cetăţean independent care nu bea nici Coca–Cola, nici Pepsi –Cola(beau vin).”
Clar! Acum chiar ca suntem in perfecta concordanta.
Cand te gandesti ca exista „oameni” care – horribile dictu- amesteca vinul si Coca-Cola!!!! Niste siluitori!
la noi de ce nu are priza fotbalul feminin ???
sa-l rugam pe M.S. poate are o solutie
Excelent articol. Nu ma mai uit la nici un meci cu nationala cu Piturca antrenor, desi vad fotbal de o gramada de timp.sandu si dragomir sunt cancerul fotbalului romanesc.(nu merita majuscule)
aa totul e bine
s-a intors piti ,
pana cand???
un ratacit
Ha ha ha ha
Cum sa aiba priza fotbalul feminin in Romania?
Pai tot talentul s-a dus la fotbalul masculin. Pt asta nu trebuie sa-l invinovatim pe domnul Mircea Sandu.
Si pe deasupra care parinte vrea sa-si lase fica sa joace fotbal? Ce vrei sa ajunga de rasul lumii?
Da eu am jucat desi ma considerau toti nebuna. Am facut-o de placere si cu placere. Fetele trebuie sa practice baletul si gimnastica nu fotbalul. Fetele trebuie sa poarte rochite si tocuri nu crampoane. Sa stie sa taca si sa gateasca pe gustul barbatului. Iti dai seama cum arata o femei cu genunchii juliti imbracata intr-o rochita si pe tocuri? Nu-i sexy. Deloc.
@ doc,
I don’t even drink Kool-Aid…
Riots in Vancouver?
@ un ratacit,
ca priza să funcţioneze, trebuie curent. Curentul costă şi sunt prea puţini sponsori la Fotbal Femei care ar fi interesaţi să plătească. În USA ,Fotbalul la nivel profesionist are sponsori poate doar în ultimii 20 de ani. La nivel de Universitate, Fotbalul (şi feminin) a avut succes.
„Am fi câştigat timp pentru organizarea de trialuri în maternităţi şi în băncile de spermă, în scopul identificării viitorilor titulari.” Ha ha ha ha!!! Am ras cu gura de jur imprejur! Da…da, da, Foca…sigur…absolut! mai absolut ca vodca!
Toata lumea stie apucaturile lui Pitzurca. A fost prea de curind la Nationala sa uitam. Pune presiune pe jucatori fara rost sa i-si dea importanta. Nu inteleg un lucru, din toata multimea de antrenori din lumea asta, cum pot capii FRF sa se uite tocmai la ratatii nostri, sa nu spun somerii in deale antrenoratului. Hagi si Pitzurca. Trebuia adus antrenor de afara , acum era momentul m-ama saturat de ratatii nostri……
Corect, si eu vreau ratati straini. E dreptul meu.
+1. cu toate ca in curand nu o sa te mai citesc, ca ce rost are sa citesc ce stiu si cred deja?!
ps. fara nicio legatura cu subiectul, te-am vazut pe strada azi, pe langa lipscani…te-ai ingrasat, vezi ce faci!
Când cei din „Generaţia de Aur” aveau performanţe, Naşu` împreună cu clica de incompetenţi erau primii la premiere, iar acum când suntem în rahat cu soccerul carpatin, acelaşi personaj se spală pe mâni de tot ce este legat de Naţională şi dă vina pe … vremurile în care trăim! Totuşi, care e până la urmă rolul acestui personaj în fotbalul mioritic? În afară de faptul că vrea să doboare recordul lui Ceauşescu!
Mirror
No lasa ca inainte de curent a fost focul.
Focul ala de care au nevoie femeile pt a gati o mancare gustoasa pt barbatii care joaca fotbal.
Si americanii tot focul l-au avut inaintea curentului.
Daca te apuci de gatit la 18 ani ai toata viata in fata pt a-ti dezvolta talentele. Gasesti chiar si sponsori.
Dar daca te apuci de fotbal la 18 ani e cam tarzior.
Emanciparea in Romaniia are probleme de crestere.
*No – e ala provenit din maghiara care se foloseste in limba ardeleneasca. A nu se confunda cu no din engleza.
Vedeti, asta ne lipseste noua. Atitudinea. Reactia. Adrian, meriti felicitari pentru articolele tale. Din toata inima.
Nu e insa suficient. Trebuie sa ne solidarizam cumva, insa e un inceput foarte bun.
@nico :)
@Mirror :)
ar trebui sa racoleze fete in fotbal ,decat sa fie racolate de proxeneti :(
intodea-una se scuza ca e criza ,dar numai pentru fete
dupa crosul sanatatii florin s-a inscris la atletism :) ,deci vacanta este ocupata in activitate ,i-a placut ca se castiga bine :( ,hahahaha
a venit vacantaaa ! cu trenul …
ee scaparam si anul acesta :( ufff
navigand pe internet ,de si poste multi stiau ,am gasit..
Pentru a aduce ( x) de fuctionarea comunitatii,impreuna prin promovarea si inspiratie sanatoasa ,prin atingerea de nivel mondial,performantele atletice cu sprijinul comunitatiilocale ..
nici un primar ,consilier nu se poate inspira sau ajuta ramurile sportive ????
maine ma uit la ..steamboat classic
18 iunie http://www.steamboatclassic.org ;)
Salut, eu zic sa fie aleshi pe viata Mitica si Nashu’, cei mai meseriashi conducatori ai fotbalului, nu numai romanesc, dar chiar mondial.
Pai cine mai are fratzica circoteca in lumea asta ca la noi? Ce conteaza fotbalul, ca nu mai avem nici o echipa cat de cat competitiva, da’ avem scandaluri, entertainment…
Auziti, da’ FRF-ul asta nu este un fel de institutie de stat? Chiar nu poate nimeni (sau nu vrea?) sa se implice si sa ne scape de fatza lu’ nashu’? Cred ca ar castiga ceva voturi, si-asha PDLeilor le cam trebuiesc…
De Mitica stiu ca nu se poate atinge nimeni, LPF-ul este independenta parca…
Si-asha incepem sa devenim noi mari fani de …oina, ca tot e sportul natzional…
eu tot la fotbalul feminin ma gandesc
fetele au decenta
nu sunt cu ochii dupa baieti
in discoteci ,daca realizeaza un venit ,il investesc in lucruri folositoare
aaa ca vor iesi putin cracanate?? hmm
eu am vazut multe fete care au un succes foarte mare si putin cracanate ,
gata am tacut
ce buna e tacerea
dar totusi
mi-a placut finala de fete
norvegia-???
era germania???
na ca nu-mi aduc aminte
Felicitari bun articol ,mult adevar spus in el.
Poate il citesc si colegii dumneavoastra de la ziar nu de alta dar ei sunt specializati in „gigi becali,borcea,dragomir,sandu,iancu…..” iar alte articole nu stiu sa scrie.
Cred ca e un ”n” in plus la ”ofertanta”…din neatentie,desigur d-le Georgescu.
@lol :(
a murit un culturist roman ,cu o zi inaintea competitiei
din cauza dietei
Dumnezeul sa-l odihneasca :(
visul unui roman in america
offf era sigur pe el
concursurile se tin foarte departe si au foarte multe zboruri ,cred ca asta l-a obosit
Mirror;
Morons in Vancouver.
Salut Adrian! Felicitarile mele in legatura cu faptul ca esti primul gazetar care scrie,in sfarsit,despre „Profesorul” Mircea Radulescu,cel mai mare agramat si neavenit din fotbalul nostru. N-ar fi rau sa faci gestul asta mai des pentru ca nici nu ne dam seama care este amploarea fenomenului astuia.Sa ne gandim la marile figuri iesite de la scoala acestui bufon,antrenori care in afara de 5 contra 2 nu stiu absolut nimic (Fl Marin,Lacatus,Hagi,Andone,Al Moldovan). Inca o data ,felicitari!
Focul sportiv, pasiunea sportivului care iubeşte un sport şi este dedicată (t) acelui sport 365 de zile pe an,în cazul sportului profesionist, trebuie încurajat,ajutat.
Juvenal a spus-o mai bine ”Mens sana in corpore sano ”
John Isner will face none other than Nicolas Mahut in Wimbledon’s first round.
@ doc,
Anarhia şi tineretul merg mână în mână…profită de orice ocazie.
Ştiu, comentez prea mult, dar sunt în vacanţă şi am ocazia să mă fac de râs şi să râd…Am auzit că râsul este sănătos ca şi vinul roşu. Prost!
Mirror
Domnule greu ne intelegem.
Cand spun foc ma refer la primitivitatea lui.
Pt a aprinde un foc ai nevoie de cateva surcele uscate si doua pietre.
In esenta vreau sa spun ca profesionistii au inceput ca amatori. Mai primitiv asa ca focul.
Tare sunt dezamagita pt ca incercam sa-mi demonstrez talentul scriitoricesc prin acest comentariu si acum realizez ca nu ma intelegeti. Pusesem chiar si nota de subsol asa ca in cartea lui Adrian Georgescu. Apropos ati citit cartea? Sa stiti ca merge foarte bine cu vin sau cu bere. Chiar si cu apa pe timp de vacanta. Sa va tihneasca vinul.
”la noi de ce nu are priza fotbalul feminin ???”
Eu înţeleg mai greu…am probleme. Este vorba de Fotbal feminin sau comercializarea Fotbalului feminin. Este nevoie de reclame bune, convingere a maselor,etc. Amatori sau profesionişti, este nevoie de bani. Eu încurajez sportivii, chiar dacă mie nu-mi place Fotbalul feminin.
Eu nu fac tranzacţii de credit card prin internet, dar verişoara mea din Ploieşti a cumpărat-o.Sper că într-o bună zi am să o citesc.
MirrorNu stiu. Intrebarea nu-mi apartine. Ii apartine lui un ratacit.
De ce eu nu înţeleg…puţină răbdare la început, dar după un minut o să înţelegeţi
http://www.youtube.com/watch?v=sShMA85pv8M
Poate conducerea FRF a învăţat de la Baseball…
http://www.youtube.com/watch?v=sShMA85pv8M
:)
sa aveti un sfarsit de saptamana ,cum vi-l doriti
eu ori cum va mai vizitez
si sper cu vesti bune ;)
Mirror, dorinta ta maaxim este sa captezi atenti pe aici. Oricum pot sa te asigur ca ai reusit 20% sa-ti indeplinesti visul, sa fi popular pe blog (pacat ca nu pe al tau – pentru ca la care posturi ai in ultimele zile si la cate subiecte ai dezvoltat, ai putea cu siguranta sa ai blogul tau). Esti ceva de genul – somebody stooopppp meeee (the mask). N-am inteles inca ce nationalitate ai (adica de unde te tragi). Daca vrei sa „incerci” limba romana nu stiu daca ti-ai gasit un loc foarte bun. Pari inteligent, bine asta sa n-o iei ca pe un compliment. nu vreau nici eu sa par inteligent. Dar sfatul meu este sa-fi faci un blog al tau sincer, ai prea multe de spus pe multe „limbi” si o sa ai succes.
PS: Asta normal trebuia sa fie la inceputul postului. FELICITARI pentru carte Adrian, am gasit-o cam greu in Baia Mare, abia saptamana trecuta am luat-o dar in 2 zile am citit-o si e super tare. La mai mare. Si despre fotbalul romanesc am un NO COMMENT mare, pana cand oameni gen Sandu, Dragomir, Avram, Becali, Copos, Borcea, Mititelu s.a.m.d n-o sa dispara , nimic nu se va schimba. Deocamdata suntem la pentium 1, poate nici acolo, pana la Ipad mai avem drum lung. Acum avem Piturca Reloaded si cred ca o sa fie o actiune cu nuante mari de comedie, si putin porno. Si sincer Sandu si Dragomir o sa dispara din fotbal doar cand o sa le cantam vesnica pomenire, poate avem noroc sa se intample mai repede.
O zi buna si weekend placut….
scuze am mancat niste litere :) . am probleme cu tastatura. O sa incep sa ma bag „LA BUTOANE” de acum incolo, poate o sa iasa ceva
nu credeti ca in 21 de ani Romania a produs mai multi ziaristi decat fotbalisti de valoare ? Cine vreti sa alerge daca toti stiu sa injure in presa ? In anii 80 numai cei superverificati de PCR aveau voie sa scrie, acum orice pustan de 17 ani isi face site si injura pe conducatori. Atat Sandu cat si Dragomir sunt alesi de catre reprezentantii cluburilor, daca ei ii vor, cum credeti ca altii vor ajunge sa conduca atat timp cat cei doi nu se retrag ? In 70 de ani doar Sandu a fost ales si reales in UEFA, cunoasteti pe altul mai bun, dar nu d’ala iubit de presa ci de cei care mai fac ceva in sport. Nasteti voi jucatori de valoare, ca Sandu nu mai are cum si poate vom avea fotbal mai bun!
Making of gsp:
Şoc! Gaz Metan l-a transferat pe cel mai bine cotat atacant din lume! (titlu exploziv, tehnoredactorul ştie meserie)
Conform surselor Gazetei, atacanţii Gazului doriţi de Dorinel au toate şansele de a evolua Liga Campionilor, de a sta la masa bogaţilor. E greu de crezut că ei vor mai prinde echipa, odată cu venirea la club a celui mai bine cotat atacant din lume.
Citeşte mai mult în ediţia tipărită.
Ediîia tipărită:
Cel mai bun atacant la rege din lume conform coeficientului Elo,. tânără speranţă a Norvegiei pentru supremaţia mondială în şah, Magnus Carlsen a evoluat sub culorile echipei favorite a maestrului Radu Cosaşu, Gaz Metan Mediaş. (vezi foto)
http://www.chessvibes.com/plaatjes/kings11/r6/football17big.jpg
Ineditul eveniment a avut loc la Mangaliţa, cu ocazia Turneului Regilor la şah (vezi http://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98ah_%28joc%29, lucru posibil datorită tehnologiei de ultimă oră care ne-a permis şi introducerea emoticon-urilor în ediţia tipărită).
Scandal la Turneul Regilor!
Trimisul nostru special la turneul de şah (http://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98ah_%28joc%29) promovat de l”Equipe şi care se dispută zilele astea la orele după-amiezii undeva în România, Adrian Georgescu, a fost ţintuit cu forţa de către organizatori în scaunul de la masa nr. 3 şi obligat să dispute partida cu mult mai bine cotatul Sergei Karjakin. În evidentă creştere de formă, cel din urmă a obţinut o victorie muncită în optzeci şi ceva de mutări, pe fondul gafei comise de redactorul nostru la mutarea 63 şi la baza căreia a stat stressul.
Se pare că reprobabilul comportament al gazdelor a fost pricinuit de confundarea lui AG cu reprezentantul nostru la turneu, Dieter Nisipeanu (vezi http://ro.wikipedia.org/wiki/Dieter_Nisipeanu), confuzie la baza căreia ar fi stat lungimea pletelor ambilor.
Mai multe amănunte în ediţia tipărită.
Update
Mihai Stoica: „Steaua nu este interesată de Adrian Georgescu!”
Mai multe amănunte în ediţia tipărită.
Imi poate trimite si mie cineva editia tiparita?
Strategia funcţionează. Tolo, ia-mă!
pepeman
Am nevoie de ea pt a-mi impacheta sandviciurile.
Doamne dar greu ma mai intelegeti.
dap
nu stiu cum s-au facut legiile ,pt ca patronii sa-si dea lucratorii afara ,fara sa fie si el intrebat de altii???
astazi a gasit motiv pt niste colege (cearta intre colege) ,eu am baut o cafea in plus ,penalizari pt ca vorbesti prea mult ,intr-un cuvant cele care aveau 2-3 ani nu mai exista ..
dar cum suntem noi lase ,nu am facut sesizari sau plangeri ,numai o colega a avut curajul sa tipe le el ,a vrut sa cheme politia ,dar toate am plecat …cam asta se intampla ,frica lasitate ….ce rost avea ,are bani si scapa
aoleu a inceput cursa
doamne ajuta
na
pe adresa cre am primit-o nu da cursa
@lol ai idee unde vad cursa?
sau rezultatele??
locul 2
A PIERDUT CU 5 SEC
stilul ei :(
@ Tom,
perception is not always reality.
Cine nu vrea atenţie? Blogul este un mediu de a te exprima liber,civilizat.
Eu nu sunt mascat…sunt născut în România şi din 1976 trăiesc în California.Nu sunt nici cu visurile, sunt cu realitatea, sau cel puţin cum văd eu lucrurile. Sper că pot să am acest drept să am opinia mea. Eu am intrat pe acest blog cu aprox. 2 ani înainte cu intenţia de a ajuta Teatrul din toată Romania şi sper să găsesc oameni care au aceeaşi intenţie.Ori faceţi un compliment, ori nu. Mulţumesc orişicum că aţi încercat. Subiectele mele nu sunt inteligente, sunt doar un fel de ”common sense”. Eu am avut mult succes în viaţă şi vă doresc şi Dumneavoastră, dar nu sunt interesat să am blogul meu.Opinii diferite nu înseamnă necesar că sunt greşite. Filmul The Mask, 1994 cu Jim Carrey a fost fain…
A murit „The Big Man” Clarence Clemons:
http://www.youtube.com/watch?v=_caz4qMxTH4
http://www.youtube.com/watch?v=5e4-20tqC4A
The beloved 69-year-old musician was born in Norfolk, Virgina, in 1942 and met his most famous collaborator, Bruce Springsteen, at an Asbury Park, New Jersey bar during a lightning storm in 1971. He became a member of the group later known as the E Street Band the following year when the Boss began recording his debut album.
RIP
:(
buna dimineata
ce nebunie e la frf
adrian astept un material pe tema asta is curios si de parerea ta
noi ne agitam si la FRF sunt toti o famile ,de vina sunt sportivii ,
nu au talent
sunt dezamagita cati atleti ne-au reprezentat la europene
pe voi nu va doare?
sa nu ai o stafete de baieti?
si in multe probe lipsesc sportivi
presedinti pe viata sunt si Dragomir si Sandu
I have figured out some points by your website put up. A person other
stuff I would like to state is that there are quite a few game titles that you can obtain which are
built especially for toddler age minor ones. They include pattern identification, shades, animals, and
kinds. These normally concentrate on familiarization instead of memorization.
This tends to make minor little ones engaged without the need of owning a
feeling like they are studying. Many thanks