În acest sport teribil, în care ce se vede e doar o mică parte din ce se petrece, controlul e totul, al bilelor, dar mai ales al propriei persoane. Jos, în sala motoarelor, se învârt continuu pistoanele, sus, un steag stă veşnic imobil. Aşezat în poziţia unui violonist suferind de lumbago, jucătorul de snooker e un om care dezamorsează bombe, nu una singură, după care să răsufle uşurat şi să se îmbete grandios, ci douăzeci şi două de bombiţe sferice, fiecare putând să facă poc! şi să-l trimită pe scaun. Când, în mod normal, îţi vine să rupi tacul pe masă şi-apoi să-l mănânci, el se aşază şi bea apă, întotdeauna puţină, de parcă regulamentul ar interzice şi înghiţiturile mari, hulpave.
În acelaşi timp, Ronnie O’Sullivan e bomba. Nici măcar loviturile reuşite nu-l dezamorsează. Privirile celorlalţi, surprinse înaintea loviturilor, arată în general o prezenţă intensă, focalizată asupra bilei, o îngrijorare latentă. La O’Sullivan, la suprafaţă flutură deseori un plictis regal, de parcă respectiva lovitură e doar o chestie care-l desparte de următoarea, iar aceea nici ea nu-i foarte importantă, căci după aia se află ce-şi doreşte cu-adevărat şi nimeni nu ştie ce este, cu-atât mai puţin el însuşi. Adevărata luptă n-are nicio legătură cu adversarul, este el împotriva propriilor stări.
Când vine la masă, se uită la poziţia bilelor cu grimasa unui mecanic auto, care saltă capota şi spune: „Dă-i o cheie!”. Când o părăseşte, se poartă de parcă ar fi avut loc un accident cosmic, iar adversarul ar face bine să se grăbească, întrucât singurul său rol e să-i aranjeze lui Ronnie bilele într-o nouă configuraţie.
Totul e pe faţa lui, aproape nefiltrat. Flutură din buze, îşi trage nasul, se uită la ceas, în tavan, surâde dispreţuitor, îşi ridică o sprânceană sau îşi boţeşte jumătate din faţă, ca fostul selecţioner al Italiei Enzo Bearzot, pe figura căruia şi muşchii jucau fotbal. E imprevizibil, ireverenţios şi veşnic volatil. Pare extras din nuvela lui Stefan Zweig, „Jucătorul de şah”, în care un deţinut condamnat la solitudine găseşte o carte de specialitate, apoi, ani la rândul, reproduce mental partide de şah, până devine un foarte bun jucător. La mulţi ani după eliberare, pe un vas, îl înfruntă de la egal la egal pe campionul mondial la şah, iar acesta îi simte punctul slab, lipsa răbdării, şi-l nimiceşte psihic.
Nu ştii dacă snookerul ajută ori face rău depresiei clinice de care suferă O’Sullivan, e o continuă relaţie de „love and hate” între ei. Un lucru e sigur: fără acest mare solitar, reîntors după aproape un an să-şi apere titlul, campionatul mondial ar fi fost în mare parte o afacere între măşti, ca o şedinţă într-o corporaţie.
Foarte frumos spus! Sunt un mare fan Ronnie, imi place mult cu toata instabilitatea lui :)
ma intreb cate bile anticipeaza, eu cred cel putin 7-8 inainte. oricum cred ca vede numai linii pe masa verde.
nu m-ar mira sa castige acum si sa nu-l mai vedem pana in 2014.
evident ca ce se intampla la crucible se apropie mai mult de carnavalul de la venezia decat de cel de la rio…
dar unde-s masti e rost de carnaval!
@nic
http://www.youtube.com/watch?v=uAyAdzsirE0
In minutul 1, dupa ce scapase de o singura bila rosie de pe masa, il intreaba pe Jan daca se premiaza break-ul maxim la acel turneu. Deci…cam atatea bile anticipeaza :)
Alex
Săriţi şi voi cu banul? :)
Pentru? :D
P.S. dupa ce-am citit articolul, m-a apucat nostalgia si-am inceput sa ma uit la filmulete cu ronnie (si cu hendry, cealalta mare dragoste a mea). In timp ce ma delectam cu cel mai rapid 147…imi pica din winamp fix http://www.youtube.com/watch?v=_z-hEyVQDRA. Ce zici, i se potriveste?
@Alex
Hai sa fim seriosi, nu cred ca avea desenata pe masa toata operatia. A vazut ca bilele sunt grupate, ca nu trebuie sa sparga manunchiul (ceea ce ar fi introdus ceva impreviyibil) si s-a gandit ca poate face 147. Pe parcursul break-ului are mici ezitari, e nevoit sa trimita o rosie in buzunarul bilei verzi, dar per total e exceptional.
Bineinteles ca a si blufat un pic, dar asa ii sta bine unui mare campion.
Eh, evident ca nu, dar tot e tare faza :D
Exceptional jucator, Ronnie. Pacat de talentul sau… Ca Dobrin al nostru la fotbal… Dar Hendry ramane, dupa parerea mea, THE BEST!
Hi,
te citesc de vreo 2 ani, si pentru prima data ma vad ‘nevoit’ sa-ti spun: magistral! Best feature: ‘plicitis regal’. Se spune ca marii scriitori au darul sa verbalizeze ceea ce tu, ca profan, doar simti, iar dupa ce ai citit cite-o fraza te trezesti ca spui ‘ah, asa e, am simtit tot timpul!’
Cu ‘plicits regal’ ai verbalizat azi ceea ce am simtit in ultimii 10 ani de fiecare data cand ma uitam la un meci cu Ronnie :-).
In alta ordine de idei, cu noul presedinte la conducere (nu ma tin minte cum il cheama) snooker-ul va sfarsi cam cum sfarseste formula 1: va ajunge o competitie searbada, fara sare si piper.
Have a great day!
The_fan
Te iertam ca scrii bine…dar sa nu se mai intample:)
All in :)
The_fan
Mulţumesc.
Ma mira numai faptul, ca nimeni inca nu l-a comparat pe Ronnie cu mai celebrul Bobby Fisher. Aceiasi atingere a geniului , aceiasi constiinta a propriei valori amestecate cu nonconformism cat cuprinde…
Foarte misto articolul .
„Aşezat în poziţia unui violonist suferind de lumbago…”
Mie asta mi-a plăcut tare de tot.
@Alex: merci, chiar mi-ai inseninat ziua cu linkul ala.
Articolul e foarte bun, chiar daca e fortata rau comparatia cu sahul.
Categoric ca snookerul e un joc care presupune multa inteligenta, dar mai presupune si multa indemanare si un dram de noroc uneori. Sahul e strict de inteligenta. (bine, cand nu se ajunge sa-si dea marii campionoi la cotoaie pe sub masa, ca Fischer cu Spassky, de-au trebuit organizatorii sa le puna tablie sub masa =)) )
Ronnie e in snooker cel ce a fost Fischer in sah,Best in fotbal,Wood la golf,sau Jordan in baschetMaradona in fotbal!
Copil „teribil”,imposibil sa-l ignori!
Il poti iubi,critica,zeifica,rastigni,dar nu poti sa fii indiferent.
A spune ca Ronnie e „cel mai”,devine o „cea mai mare banalitate!
Snookerul e palpitant pentru ca ,din cand in cand,il are pe Ronnie.Cand nu va mai juca,vom avea un alt fel de sport,un „fel de snooker”.
Go,Go Ronnie!!
Felicitari pentru articol,si mai ales pentru comparatii,chiar daca unii(asa,ca sa se bage in seama),mai obiecteaza cate ceva!
Lermontov spunea:”Intr-o societate e de ajuns sa negi spre a fi considerat inteligent”!
Q.E.D.pentru „contestatari”.
‘Wanna knock it in for the fans?SUPERB…multumi ALex pentru link…intr-adevar super jucator si un om deosebit…Ronnnie THE GREAT!
tipul e spectaculos are carisma si fara suparare este sigur cel mai mare talent….pe plush !!!! C,mon roonie !!
Astazi de dimineata am navigat putin in lumea snookerului.
Un sondaj vizand clasarea lui Ronnie la sfarsitul turneului il da in proportie de 55% INVINGATOR!!
Poate nu va fi asa,dar cu siguranta este un semn al simpatiei si stimei de care se bucura acest jucator!
De nesimtirea asta ce ziceti? http://www.youtube.com/watch?v=H_b-4g3n4Os
Articol deosebit de bun,cu o mare doza de romantism
Lui (h)isti
Nu am vazut nimic nesportiv,publicul s-a amuzat si aplaudat!
La snooker jignirea arbitrului atrage penalizari pe masura,ceea ce NU s-a intamplat.Nu trebuie sa-ti placa de Ronnie,dar da aici si pana la epitetul „nesimtire”e cale lunga,pe care doar tu sau cei ca tine sunt capabili s-o parcurga!
Te-ai DEFINIT!!
Epic momentul in care J.Higgins a pus in varful tacului prosopul alb, in semn de capitulare. Ronnie a zambit usor in coltul gurii si si-a continuat break-ul.
Salut revenirea lui Ronnie. Sunt fanul lui neconditionat.
isti
A se ierta.
Foarte bun ! Foarte bun!!!! Bravo!
Numai cine nu intelege snookerul il poate admira pe O’sullivan. Snookerul e un joc pentru domni nu pentru derbedei care parasesc sala cand nu le iese un break asa cum vor ei. Daca adversarul pe care l-a lasat singur cu spectatorii este Hendry este cu atat mai grav. Talentul nu te absolva de marlanie. Snookerul nu e pentru marlani, indiferent ca sunt jucatori sau spectatori.
cocosila
Nu sunt de acord cu dumneavoastra. Adica, sunt de acord numai cu faptul că respectivul gest n-a fost OK, însă de aici până la a-l califica drept mârlan pe O’Sullivan şi, prin ricoşeu, pe cei care îl apreciază e mult.
Există o fractură în ce spuneţi dvs. Ronnie a crescut, şi nu puţin, popularitatea snookerului, aici şi oriunde. Nu cred că era mai bine să rămână apanajul exclusiv al domnilor. Dacă luăm în considerare ultima dvs. frază, rezultă că toţi cei care au fost câştigaţi de snooker datorită lui Ronnie O’ sunt in corpore nişte mârlani, iar snookerul nu e pentru ei. Dar pentru dvs. este, desigur, căci am dedus că sunteţi un domn.
Din genul acesta de aserţiuni exprimate cu tărie se ajunge, în general uşor, la următoarea: „Cine nu gândeşte ca mine e un mârlan”.
Iarta-i Adriane,ca ei nu stiu ce fac!!!
M-ai inteles gresit. Nu stiu daca ai sesizat ca spectatorilor carora le suna telefonul in timpul meciului sau folosesc blitz-ul de la aparatul foto, li se atrage o data atentia iar a doua oara sunt luati frumos de mana si scosi din sala. Deci precum am spus snookerul nu este pentru marlani. In mod oficial. Am vazut cu ochii mei un spectator scos din sala pentru ca i-a sunat telefonul a doua oara. La asta m-am referit in mod direct si nu prin ricoseu. Nu am fost in snooker asa ca am lovit direct bila pe ca am vrut s-o lovesc, dar se pare ca am ratat pozitia la bila urmatoare. Poate ma redresez la lovitura urmatoare. A fost macar unul dintre cei care comenteaza admirativ la adresa lui Ronnie articolul tau SPECTATOR la un meci de snooker? Ma indoiesc. Daca nu era Eurosport probabil nici acum n-am fi stiut ce este si cum se joaca. Cel putin eu. Poate cu putin noroc am sa vad macar un joc intre profesionisti la etapa de PTC de la Sofia. In orice caz imi cer scuze daca am ofensat pe cineva si va asigur ca a fost fara voie.
va urez >100(eventual 147)
cocosila
Cred că toţi ne dorim calitatea de spectator măcar la un meci de-al lui Ronnie (fie şi Peter Ebdon, până la urmă :) ), dar lipsa acesteia nu e un defect :)
Eurosport are acest merit, într-adevăr, iar eu aş elogia şi comentatorii, care, ca în cazul ciclismului, au îngrijit planta.
Îmi vin în minte spusele lui La Rochefoucauld: „Omul nu trebuie judecat după calităţile lui, ci după felul în care ştie să le folosească ”… Şi mă gîndesc… Mă gîndesc de ce atît de puţini oameni ştiu să îşi folosească corect abilităţile.