Iată-l pe Michael Holt cerându-și scuze publicului pentru o prestație slabă, serios și glumeț în același timp. Iată-l pe Martin Gould strigând imediat “Fault!” după ce a simțit că atinsese cu tacul o bilă ce nu trebuia atinsă ori pe deseori ireverențiosul O’Sullivan făcând același lucru când a bănuit că bila pe care o lovise sărise mai mult decât prevede regulamentul, ambele erori fiind, atenție!, aproape imposibil de sesizat de către oricine altcineva cu excepția celor ce le comiseseră. N-am să pun întrebarea “În ce sport se mai întâmplă asta?”, pentru că ar fi pur retorică. În niciunul.
Ca sport inventat de militarii britanici care înfruntau spleen-ul în timpul unei campanii în India, trebuia să fie o balanță între atac și apărare, între asalturi și amânări strategice, bântuit de umor sec insular, croit pe baza unui cod al onoarei. Chiar și pantofii zebrați ai lui Dale sau pantalonii cadrilați ai lui McManus sunt parte a acestui cod, întrucât există întotdeauna o graniță fină între regulă și excepție, un ingenios bine temperat, un zâmbet fin admis.
Se intră în scenă ca la un concert, announcer-ul prezentându-i pe jucători bombastic, cu poreclele și reușitele lor. Apoi, aceștia se așază pe scaunele lor, încep să-și lustruiască tacurile, cu meticulozitatea unor pescari ce-și răsfiră undițele, își toarnă apă în pahare, își strâng mâinile și se lasă tăcerea. Din acel moment, totul se mută la interior. Chiar și succesiunea bilelor de introdus din desenul de pe postav e mai ușor de citit decât ce se întâmplă în spatele figurilor, căci chipul este o carapace, o oglindă a posibilelor slăbiciuni. Mai potrivit decât termenul de “poker face” este cel de “snooker face”. Dacă pokeriștii se pot ascunde după ochelari de soare ori sub cozorocul unor șepci – ceea ce, în ghiocul lipsit de lumina naturală al cazinourilor, sub strălucirea artificială a becurilor, le dă uneori aspectul unor vampiri -, figurile jucătorilor de snooker flutură, la vedere, deasupra câmpului verde, asemenea unor drapele din piele.
De pildă, a te bucura vizibil pentru ratarea adversarului nu se întâmplă. Regulamentul nu interzice în mod clar gestul, care intră în categoria mult mai restrictivă a celor ce “nu se fac”, întrucât legile nescrise ale unui cod sunt uneori mai puternice decât cele bătute în piatră.
Efortul unui sportiv nu-i măsurabil doar în metrii alergați sau în kilogramele pe care trupul lui le deplasează în mod vădit. Cu cât milimetrul este mai important într-o disciplină, cu atât omul se retrage mai adânc în propriul trup. Aici avem de-a face cu o implozie, cu o frumusețe constrânsă a fierbe mereu sub capac, așa cum saxofonul lui John Coltrane te ținea în iluzia că va exploda în următoarea secundă, dar n-o făcea, căci climaxul era întotdeauna amânat.
Cea mai frumoasă imagine este cea a jucătorului care știe nu că urmează să piardă, ci că deja a pierdut. De cele mai multe ori, nici nu există un semn vizibil la depășirea acestui hotar, cât de echilibrată ar fi fost lupta sau cât de importantă ar fi pierderea pentru cel care asistă la ea fără să clipească. Acesta rămâne impasibil pe scaun, nu atât ca învins, cât mai degrabă ca un prim martor al victoriei celuilalt.
Și cum se termină ce a început ca un concert rock? Două strângeri de mână, cu adversarul și cu arbitrul, câteva cuvinte murmurate, o fluturare a brațului spre public și ieșirea pe o ușă discretă ce duce spre culise. Artificiile, răpăitul de tobe, exploziile, toate s-au petrecut, dar în interior și nici măcar atunci, nici măcar atunci când toată tensiunea caută o cale de eliberare, jucătorul nu urlă, nu se aruncă în genunchi, nu azvârle o bucată de cretă sau tacul în public. Salută și iese.
” imaginea jucătorului care știe nu că urmează să piardă, ci că deja a pierdut” imi aduce aminte de finala de masters dintre ronnie si ding, in care chinezul (ce-i drept la o varsta frageda) plangea la propriu. Exceptie care intareste regula.
Totusi parca se simte lipsa unui Quinten Hann
Chinezul plingea de ciuda si nervi pentru ca fanii lui Ronnie l-au injurat tot meciul, mai ceva ca la un meci de fotbal, dar la ce altceva sa te astepti de la fanii lui Ronnie…
Racheta e lansata 6-2 cu Shaun. Poate ne aduce iepurasul cu intarziere (cred ca e la Florin Piersic) o finala Ronnie – Judd cu joc decisiv, intr-o marti dimineata pe la 2.
ceea ce mi se pare ciudat este că jucătorii aproape că nu interacționează. sunt de-o demnitate vecină cu scorțoșenia, cu ochii numai pe bilă și rar se întâmplă să-și spună mai mult de două vorbe. că se poate și altfel dovadă stau cele câteva turnee mai subțirele, unde se face rabat de la morgă, inclusiv în privința vestimentației.
iar publicul, atunci când binevoiește să onoreze cu prezența ( a se vedea majoritatea turneelor din china și fazele incipiente la restul) este uneori de-o frigiditate înspăimântătoare, câteodată”uitând” să aplaude măcar finalurile de joc.
în ret, super-articol…
Murphy are un apartament cu patru camere pe interior :D… am auzit articolul asta citit de marius ancuta in timpul meciului murphy o’sullivan
brazvan
E transa, nene. Vorbesc aproape serios.
De ce mă uit la snooker şi îl ador…păi tocmai din cauzele enumerate atât de frumos de tine…io` n-aş fi putut scrie atât de concret, dar de gândit crede-mă că la fel gândesc despre „sportul celor cu papion”….frumos articol şi ştiu despre el de la Marius Ancuţa…
Jos pălăria!
În primul rând, cele câteva amănunte dovedesc faptul că în fapt chiar ai urmărit competiția. Nu doar i-ai surprins spiritul, esența, ci chiar te pasionează competiția în sine. Altfel, s-ar fi simțit că e un articol „în trend”, și nu unul urzit în saxul lui Coltrane.
Mulțumesc pentru promovarea acestui sport printr-un act de cultură de înaltă ținută.
Salutare tuturor.
felixinho1, florin
N-aș rata o Cupă Mondială de snooker pentru nimic în lume. e una dintre bucuriile mele pascale.
Mai sunt, Adrian, si alte sporturi, nu atat de mediatizate ca snookerul in care fair-playul sta la loc de cinste. Rugby-ul, bridge-ul (tot simboluri ale onoarei britanice si ele) ar fi 2 exemple.
De cealalta parte si snooker-ul a avut parte de momente penibile, la semifinala dintre Ronnie si Hendry, cand Ronnie a abandonat de o maniera de-a dreptul rusinoasa, ca sa nu zic mai mult, ori de celebrul scandal al meciurilor trucate ce l-a avut in prim-plan pe Higgins.
Ori la capitolul „manifestari extrovertite”, momentul in care Shaun Murphy a castigat titlul suprem a fost unul dintre momentele delicioase, nicidecum linistite pe care ni le-a oferit snookerul. Fara momentele astea picante, cred ca nici macar n-ar fi asa de atragator snookerul :)
Exista onoare si in fotbal, doar ca partea asta e greu sa prinda loc in pseudo-ziarele romanesti de sport. Am avut placerea sa fiu prezent pe stadion la un meci intre Vfb Stuttgart si BVB Dortmund pe parcursul caruia arbitrul s-a accidentat prin minutul 60, si tot stadionul i-a urat „Gute Besserung!”(Insanatosire grabnica) arbitrului. Deci se intampla si in alte sporturi, doar ca prin alte tari lucrurile astea sunt normale, in schimb prin spatiul Carpato-Danubiano-Pontic opusul este normal. Tine pana la urma si de educatie, si cum cu totii stim poporul roman are o educatie precara.
Excelent articol !! (iar comparatia cu John Coltrane un bonus pentru mine)
MMm
Spunea Emil Grădinescu că, în ultimul meci, Borussia Monchengladbach (parca) n-a facut niciun fault timp de 95 de minute. Niciunul.
Să nu uităm de celebrul VEGAN POWER!!! al lui Peter Ebdon! :))) In rest, intr-adevar, un sport deosebit, pe care-l urmaresc mereu cu placere. Favoritul meu este Ronnie O*Sullivan, care cred ca va castiga si anul asta titlul!
A propos de gesturi care nu se fac, remarc gestul facut de Joe Perry, pe finalul meciului cu Ronnie, cu degetele incrucisate.
Nu l-a ajutat la nimic, dar a fost simpatic.
Frumos articol; l-a citit si dl Ancuta in timpul unei partide.
Aici cred ca ar trebui sa reformulati: „pe deseori ireverențiosul O’Sullivan”.
Chiar daca vi se pare „ireverentios”, asta nu se intimpla in timpul jocului.
Viata lui privata este problema lui.
Ca totdeauna, la obiect. Snooker-ul este captivant, dacă ai: răbdarea necesară, comentatorul adecvat.
Superb scris ! Felicitari :) un sport atat de nobil
@Ducele singura lipsa pe care o simt e lipsa inegalabilului Paul Hunter….. mort in 2006 la 28 de ani rapus de cancer R.I.P Paul Hunter
Minunat articol
1. Urmaresc de mult timp acest sport al „lorzilor”. Nu intamplator il numesc asa. In primul rand pentru ca este, ca majoritatea jocurilor sportive serioase, britanic. Daca a-ti fost in Anglia ma veti intelege.
2. Articolul este exelent. Ma bucur ca avem ziaristi nu numai de talent, dar care se apleaca si asupra acestor sporturi, ce nu sunt pentru toti „mitocanii”.
3. Am urmarit tot la Eurosport emisiunile legate de snooker prezentate de Ronnie O’Sullivan. Mie nu mi s-a parut „ireverentios”. Poate Dl. Georgescu are alte surse de documentare.
4. Asa cum a spus mai sus, acest sport este pentru oameni EDUCATI, si nu pentru oricine.
Raman un admirator al acestui SPORT si al celor care il practica.
Bravo pentru articol.
Da, sigur, fanii lui Ronnie sint cei mai educati, direct de la sursa, ca sa il citam pe marele Ronnie: „Do you want to give me a blow job?” Cine mai are curajul sa intrebe asta LIVE in fata a milioane de telespectatori?
victor L, florinV
Tin minte o secventa din timpul unei conferinte de presa in China de acum cativa ani. Atunci a fost, de pilda, ireverentios. Oricum, si mie imi e foarte drag Ronnie.
si totusi suntem putin naivi.Ronnie a reclamat acel fault imediat cum a vazut ca bila se duce aiurea si lasa o pozitie favorabila.si pe deasupra vazand ratari inexplicabile,iti amintesti de fiecare data de marele J. Higgins blatistul…
Momentul la care face referire Dl. Gerogescu este cel in care Ronnie participand la un turneu in China a avut, pe tot parcursul turneului o atitudine total nelalocul ei. In plus, a acordat interviuri fiind in stare de ebrietate. Din acest motiv (pentru ca acolo s-a facut de ras) nu mai participa la nici-un turneu in aceasta tara.
Bineanteles ca una este omul Ronnie, si alta JUCATORUL de SNOOKER!
Comentariul meu se refera la acest sport si la cei ce il practica. La atitudinea lor, in general si la atmosfera din jurul acestui sport. Il consider un sport DOMNESC.
In sportul asta nu poti separa omul de jucatorul de snooker, oricit ar juca de bine, Ronnie ramine tot un alcoolist si drogat depresiv cu gesturi si comportament de cocalar de cea mai joasa speta, oricit ai fi de talentat, asta nu iti da dreptul sa iei totul la misto, sa-ti bati joc de toti si de toate, pacat ca i se permite…
primul articol pe care ti l-am citit a fost in gazeta acum vreo 11 ani. dupa un timp am devenit abonat aici,insa te-am abandonat pentru o vreme. acum te-am regasit. frumos mai scrii. maine ma duc sa-ti caut cartea. apropo, unde o gasesc?
cristi
Salut. Uite-aici:
http://www.librarie.net/p/166364/Cateva-sfarsituri-lume-Adrian-Georgescu
Sau aici:
http://librarie.carturesti.ro/cateva-sfarsituri-de-lume-250950
Nota discordanta fac cei doi comentatori, mai mult marius ancuta, care nu-si pot stapani bucuria atunci cand ronnie greseste, incercand sa-i minimalizeze geniul prin expresii de genul „a avut noroc”sau „shaun a fost complet iesit din forma”…hahaha. Nu cer nimanui sa-l iubeasca pe ronnie, dar nici nu vreau sa ajung sa ma uit la snooker cu sonorul TV-ului dat la minim.
Si…da…acest excelent articolul a fost citit de marius ancuta.
Felicitari!
@florinV : pentru oameni educati, intr-adevar, cum bine ATI spus.
„Jucariile” doctorului Steve Peters s-au cam stricat in aceeasi seara: si Ronnie si Liverpool au pierdut….
In semifinala Selby-Robertson comentatorul spunea ca Robertson ar fi fanul echipei de „fotbal” Chelsea. Probabil s-a inselat: dupa cum joaca, mai degraba Selby ar trebui sa fie fanul lui Chelsea.
Sunt roman si ma intreb: oare ronnie a fost blat?
Cum sa ratezi bila roz de acolo? Cum sa lovesti atat de puternic, in conditiile in care era bila de meci?
Cum sa „reusesti” sa ratezi aproape toate loviturile de siguranta, loviturile pozitionale pentru continuarea break-ului si bila neagra de nenumarate ori de pe punct?
Cat despre comentatori, spun doar atat – PENIBILI!
Sa-ntelegem ca marele psiholog Peters despre care ati scris intr-un articol anterior a fost invoit o saptamana sau posibil s-o fi imbatat cateva zile la rand inainte de meciul cu C Palace?
cabrera
Sa intelegeti ce puteti.
entziu
Acesta e Ronnie, vesnic surprinzator.
ciNicu
Selby a jucat superb si merita titlul.
ok
da, da
sau nu
Da, da, ce?