in Gazeta Sporturilor

Frumoasele noastre goluri

A fost suficient ca Mutu să marcheze un gol frumos pentru ca opinia publică să-și pună din nou speranțele în el, așa cum îți sprijini bicicleta de ceață.

În avântul nostru optimist, uităm că eforturile lui Mutu de-a alerga pe durata unui meci întreg seamănă, de cel puțin doi ani, cu strădania unei găini de-a zbura. Oricâte ouă de aur am fi găsit de-a lungul vremii sub el, e greu să crezi că astăzi va ajunge mai departe de oala cu ciorbă.

Dar tema e de două ori falsă. Dacă Mutu e un jucător care n-a ratat nicicând o șansă onorabilă de-a se rata, Pițurcă e antrenorul care a imprimat echipei naționale un joc la fel de convingător și de surprinzător precum cel al actorilor din reclamele Catena. Așadar, la întrebarea „Ar trebui Pițurcă să-l convoace pe Mutu?”, prea vehiculată în aceste zile, răspund din străfundul plămânilor: „Neapărat și fără întârziere, cu condiția ca asta să se întâmple la naționala actorilor”.

Etern fascinantă e disponibilitatea noastră de a ne îmbărbăta singuri după primele goluri frumoase ale sezonului, de parcă n-am ști că, până la urmă, aceste mici mostre de geniu dodelian se vor dovedi – atât la echipa de club, cât și la cea națională – la fel de utile ca scăpărarea unui chibrit umed. E ca și cum te-ai îmbăta numai citind mica descriere de pe eticheta unei sticle de vin („această licoare cu nuanțe exotice, în care se amestecă savoarea orientală și gustul rafinat de smochine aurii, din struguri culeși dimineața de fecioare desculțe…”). Deschizi apoi sticla și, cu tot respectul pentru producător, e o poșircă.

La fel e și-n fotbal. În partidele împotriva echipelor bune, care se joacă mai târziu în cursul anului, băieții noștri nu prea mai înscriu goluri frumoase dintr-un motiv simplu: ei văd de aproape poarta adversă de-abia în repriza secundă, cînd se așază cu spatele la ea, iar de-atunci n-o mai întrezăresc pe cealaltă. Noroc că și-o amintesc din prima repriză.

Aceste începuturi fecunde sunt semnul unei ejaculări precoce. Băieții dau tot ce au mai bun în ei prea devreme. Astfel, doar la sfîrșitul verii se joacă fotbalul de mare performanță în România. La nivel de club, măturăm pe jos cu FC Krishnamurti și cu Victoria Zmrzlinka. Un fotbalist autohton pleacă la export. Lunile de toamnă aduc debutul furtunos al naționalei, iar prin noiembrie speranțele sunt descrise perfect de impersonalul „încă se mai poate”. Iarna, băieții asudă inutil în cantonamente prin Cipru și șapte stranieri se întorc în Liga 1, gata obosiți de marea performanță. Primăvara, fotbalul nostru se pregătește deja de hibernare, să adune forțe proaspete pentru golurile frumoase din august.

Personal, frumusețea realizărilor din tururile preliminare îmi amintește de cazul unei familii, numite Coadă, care-și botezase copilul „Eminescu”. Aidoma campaniilor din fotbalul românesc, numele întreg al copilului începea bine, continua amuzant și se încheia brusc, fără nicio șansă la măreție.

Write a Comment

Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

  1. Foarte bun articol,felicitari ! Intrebarea cu pricina e cel putin stupida iar initiativa bizara.Daca era bun,Mutu ar fi fost convocat,nu e nevoie de presiunea unor pseudocunoscatori in ale fotbalului.Din pacate memoria unora e cea a unui peste de acvariu,iar Mutu chiar ”exoticul” care se loveste de peretele de sticla,iar si iar,fara sa inteleaga nimic.

  2. Mai poate fi descris ceva in plus si nou din mioriticul noastru joc ?
    Cred ca da intrucat “geniul dodelian” e infinit.

  3. maestre Adrian, umil și respectuos te rog să faci dumneata lotul pentru meciul cu Grecia. așa, ca exercițiu de logică pentru prea-plecații dumitale cititori. mulțumesc frumos!

  4. mie imi plac articolele din august, toate pe un ton exultant ca am depasit nu stiu cate tari la coeficientul UEFA si ca suntem printre primii in Europa. la fel e de fiecare data.