in Sfatul bătrânilor

31…

colectiv2

Mereu cineva știe ce s-a întâmplat. Mereu cineva profită. Mereu cineva numără voturi. Mereu cineva întinde bețe spre buna folosință a taberelor, astfel încât unda de șoc să se disipeze și să nu ajungă spre locurile unde există mereu scheme de evacuare bine puse la punct, sprinklere și extinctoare. Hârtiile cu care se acoperă nu ard niciodată.

Ceilalți? Suntem întotdeauna două tabere, prieteni buni pe Facebook până la prima opinie neîmpărtășită. Minerii împotriva studenților, credincioșii contra ateilor, jandarmii contra manifestanților, maneliștii împotriva rockerilor. Cei care țin cu Steaua și cei care țin cu Dinamo. Cei cu școală și cei fără. Ardelenii și regățenii. Pesediștii și peneliștii. România ta și România celorlalți.

Există însă o singură împărțire la care ar trebui să reflectăm: sunt oamenii cărora le pasă de alți oameni și cei cărora nu le pasă. Era, de pildă, acel bodyguard care a venit, sunat de un prieten, cu mașina personală, să ajute. N-a vorbit, n-a scris articole. Unuia ca domnul Irode i-aș propune să conducă țara sau măcar un sistem de intervenție rapidă: nu doar că, așa cum a apărut în câteva minute la un incendiu, ar apărea la toate, dar un om care ține cu atâta tandrețe alți oameni în brațe – că sunt rockeri, maneliști, tunși, pletoși, credincioși sau atei – nu poate da greș. Bănuiesc că nu are doctorat, dar într-o țară în care tezele celor mai puternici sunt plagiate, aceasta este un detaliu care nu contează deloc.

În ceea ce-i privește pe cei ascunși, nicio reacție, nicio responsabilitate, niciun efect. Nicio demisie, nicio plecare, nicio vină, niciun regret. Nicio lacrimă. Nicio scuză. Respirăm pe propria răspundere, ardem pe propria răspundere. Zilnic semnăm, pe propria răspundere, actul prin care îi girăm.

De azi, suntem cu 31 mai puțini. Se numără în continuare, într-un exit-poll sinistru al alegerii pe care o facem zilnic, nu aceea de a-l vota pe unul sau pe altul, ci de a-i accepta și de-a le consfinți puterea. În unele zile ne cheamă la urne să votăm, în altele să identificăm.

Ultimul om care a murit în spital – și care nu va rămâne, din păcate, cel de pe urmă – este neidentificat. În epoca în care fiecare e prieten cu fiecare, în care mesajele, fotografiile, filmele circulă cu viteze uluitoare, când aflăm totul pe loc, dar nu înțelegem nimic, după trei zile de la incendiu, nici măcar nu știm cine a fost acel om.

Dar știm cu cine ținem.

Tu ce zici?

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

  1. Nu stiu daca e bine s-o spun, insa asta e unul dintre cele mai bune articole ale tale. Si nu neaparat ca mesaj, caci, vorba ta “stim cu cine tinem”, insa ca forma.
    E greu probabil de imaginat ce e acasa, eu si colegii mei romani de 2 zile doar despre asta vorbim, insa am remarcat un lucru care mi-a dat speranta: cozile la donarea de sange. Asta mi-a redat speranta de solidaritate, pe care credeam ca o pierdusem. Mai mult, a fost actiunea celor tineri, generatia lor a aratat ca nu e chiar atat de indiferenta pe cat o considera aceia din 40+.