in Sfatul bătrânilor

Ce carte ați alege dacă ați putea alege numai una?

absalomEu aș lua romanul “Absalom, Absalom” al lui William Faulkner. Din ce a scris bătrânul Billy, mulți aleg “As I Lay Dying” (Pe patul de moarte), pentru structura polifonică, sau “The Sound and the Fury” (Zgomotul și furia), pentru folosirea fluxului conștiinței, tehnică împrumutată de la Joyce. Alții preferă “Light in August” (Lumină de August), și ea o carte extraordinară. Eu aș reciti oricând “Absalom …” – și chiar am făcut-o de curând – , căci e mereu nouă.

Inițial, îi spusese “A Dark House” și era un titlu la fel de bun. Este povestea unui venetic, Thomas Sutpen, care apare brusc în Jefferson, Yoknapatawpha, oraș lângă care începe să construiască un conac și o plantație. Ce extrage acest om din țărână se va nărui însă încet. 

Dintre scriitori, Faulkner a fost cel mai apropiat de modelul de Dumnezeu-Tată. Chiar titlul cărții e luat din Biblie: Absalom este unul dintre fiii regelui David, care s-a revoltat împotriva tatălui său, uciderea acestuia aducându-i regelui mare tristețe.

Ce-mi place la Faulkner și mai ales la “Absalom…”? În primul rând, cum folosește dezordinea, incompletul și imprecizia pentru a construi cu ajutorul lor. Uneori, greșește voluntar, schimbând litere în numele personajelor de la o carte la alta. De pildă, ce în “Cătunul” este un mânz în “Orașul” devine un vițel. O face special.

O altă lecție de scriitură din “Absalom, Absalom” este refuzul fricii. Fiecare frază este o avântare în beznă, ca o creație ex nihilo. Ceea ce pare greșeală ori stângăcie este, de fapt, tehnică. Bătrânul Billy nu evită repetițiile, ezitările, așa zisele greșeli. Aici se găsește și cea mai lungă frază scrisă vreodată într-o carte din limba engleză. Apare în capitolul 6, are 1.288 cuvinte, e scrisă cu italice și este, evident, incompletă (altă dovadă de umor).

Cronologia? Nu-l interesează: Dumnezeu e deasupra timpului. Nici măcar identitățile celor patru naratori nu sunt precizate, cititorul trebuie să-și dea seama cine sunt. Faulkner tocmește din lut și din straturi de imperfecțiuni face perfecțiune, aparenta dezordine fiind perfect cizelată. Sutpen este și cel mai puțin descris din punct de vedere fizic personaj principal al lui; mai este amintit doar o singură dată, fugar, într-o altă carte din ciclul Yoknapatawpha, ca și cum ar fi o enigmă și pentru creatorul lui. Iese din beznă și se întoarce în beznă, dar umbra lui este pregnantă în fiecare pagină și în fiecare mărturie. Nu-mi amintesc ca Sutpen să “vorbească” în carte altfel decât prin relatările altora ale celor spuse de el.

La sfârșitul unei povești care mestecă la nesfârșit oamenii și destinele lor nefericite și fără nicio șansă, Faulkner așază – ce simț al umorului! –  o hartă a ținutului imaginar Yoknapatawpha, în care sunt desenate casele și locurile inventate de el, dar și un tabel cronologic. Imaginați-vă Biblia având la sfârșit scheme explicative!

Dacă aș face o paralelă cu muzica, “Absalom …” este ce a făcut Miles Davis între 1970 și 1975, o nebunie magnetică și circulară, o reinventare a autorului când acesta era deja consacrat, o nebunie care te răscolește și te surprinde la fiecare revizitare. La aceste două opere, orice aș face, mă întorc iar și iar.

De aceea vă întreb: voi ce carte ați alege dacă ați putea alege numai una?

Write a Comment

Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

30 Comments

  1. Frumos tribut lui Faulkner, Adrian!
    Idea de a alege o singura carte e deobicei asociata cu conditia “daca ai fi naufragiat pe o insula…” ceeace implica ca trebuie sa fie cartea pe care ai putea s-o recitesti iarasi si iarasi, la fel cum sunt tablouri pe care le poti privi de nenumarate ori si de fiecare data gasesti ceva nou, neobservat inainte, o prospetime neasteptata. Pentru mine Faulkner nu face parte din categoria asta, desi am recitit– la distanta de ani– cateva din romanele lui. N-as putea spune insa ca as deschide una la imtamplare, cum fac unii cu Biblia, sa citesc un pasaj pe pagina la care s-a deschis intamplator.
    As putea insa face asta (si am facut-o) cu Pickwick Papers. (Sam Weller vindeca orice tristete…)
    Dar nu sunt sigura ca as vrea sa fie singura carte cu care sa ma aflu pe insula… Acelasi lucru pot sa-l spun despre Tristram Shandy.
    Uneori o carte are un impact pentru o singura fraza memorabila. Dintre romanelelui Faulkner se califica in acest sens Wild Palms. Nu e cel mai laudat de critici pentru tehnica literara, nici nu contine un univers intreg (Yoknapatawpha), ci un microunivers compus de fapt din doua persoane si Durere, dar fraza care il conchide ca un fermoar implacabil este “Intre durere si Nimic, aleg durerea fara sovaiala.” (traducerea mea imperfecta).
    De fapt, Adrian, trisezi subtil, intr-un mod care iti face cinste: alegi Absalom, Absalom dar in realitate elogiul tau este pentru totalitatea operelor lui Faulkner.
    Sa nu alegem o carte. Nu exista niciuna care sa suplineasca si sa ne consoleze de renuntarea implicita la toate celelalte care ne-au daruit atatea vieti virtuale.
    Presedintele “Dubya” a marturisit intr-un interview de mult cu candoarea unei minti intacte (neintinate de lectura) ca singura carte pe care a citit-o din scoarta in scoarta a fost o brosura primita de la Carl Rove care l-a dus la religia de “born again”…. El, licentiat la Yale…

  2. Romanul Un veac de singuratate, si m-as retrage sa-l recitesc la nesfarsit în Macondo, orasul frate al lui Yoknapatawpha.

  3. incercand sa ma opresc la un singur titlu din Dostoievski, Marquez, Grass si tot adaugand altii si altele, apoi vazand ca nu e loc de eliminari, am ales…
    Citadela lui Antoine de Saint-Exupéry.

  4. Pretentios mai esti.
    Monogamie si cand e vorba de carti?!
    Kenzaburo Oe – A personal Matter
    Eu aleg o carte pe an si pe regiune geografica :))
    Anul trecut m-am oprit la scriitori japonezi:
    Kenzaburo Oe
    Yukio Mishima
    Hisako Matsubara

  5. Seria “Fundația”, Isaac Asimov, “Saga lui Ender”, Orson Scott Card și “Dune”, a lui Frank Herbert. Și mai sunt, dar m-am limitat numa’ la astea.

  6. The Bible. It has everything: Game of Thrones, House of Cards, great poetry, erotica, political theory, ecology…the greatest electoral agent in history (Cioran’s friends know who I am talking about :D ) the end of the world…and Jesus! A distant second would be “Finnegans Wake”. I would need a life time to try to understand it.   :D

  7. Andre Maurois – “Scrisoare deschisă către un tânăr”. Fără fraze kilometrice, fără straturi de imperfecţiune sub care se ascunde perfecțiunea, fără avântări în beznă, fără nebunii magnetice şi circulare. Şi totuși cu atât de multe lucruri pe care aş vrea să le transmit fiilor mei. De fapt dacă citeşti cu mintea limpede această carte şi mai înţelegi câtuşi de cât “If” a lui R. Kipling cam asta este totul.

  8. S-ar putea sa par un pic “depasit” dar eu prefer romanele romanesti: Ultima noapte de dragoste, intiia noapte de razboi, Felix si Otilia, plus marile romane ale lui Rebreanu… si ar mai fi citeva…

  9. Nu este din seria Minervei, nici a Melaniei, care se intersecteaza uneori…este despre Magda, Chat Noir si alte cateva personaje care se intalnesc pe fundalul celui de-al doilea razboi mondial…Stilul Rodicai-Ojog Brasoveanu mi se pare sublim…..orice alt roman de profil mi se pare fara miez, sare, piper si alte ingrediente…Sunt subiectiv, dar Agatha Christie este inferioara ca stil.
    Multumesc ca mi-ai raspuns, Adrian. Spor la treaba !

  10. Sutpen apare consistent in The Unvanquished, cam o pagina despre episodul cu luarea comenzii regimentului de la Sartoris. Dar in afara de asta mai e mentionat de cateva ori in The Reivers, Light in August, o data si in The Town. In Go Down, Moses numele Sutpen e din nou important pentru ca mosia lui a devenit mai tarziu terenul de vanatoare al maiorului de Spain unde se desfasoara Ursul.

  11. as crea o carte a cartilor caee sa includa cam asa:
    1. ultimele 2 pagini din the dead s lui joyce
    2. swimmer a lui cheever complet
    3. finalul din end of the affaire a lui greene
    4.seherezada lui murakami complet
    5.primapagina din haroun si marea de povesti a lui rushdie
    6.episodul de inceput din moby dick cu canibalul
    7.something to remember me by a lui bellow complet
    8.primele doua paragrafe din the big sleep alui chandler
    9.inceputul din adolescentul lui dostoievski; sau inceputul oricaruia din romanele sale
    10.capitolul despre tom
    aberrant din purity – franzen
    11.finalul din killer inside me a lui jim thompson, dar ar putea fi oricare alt final – getaway, spre exemplu

    asta ar fi “primul 11