Cum mă manipulează soția. La cumpărături.

A scrie un asemenea ghid este ceva plin de obrăznicie, ca și cum ai pretinde că ai înțeles pe deplin toate legile de funcționare ale Cosmosului. De aceea precizez de la început: e doar ceea ce am reușit să înțeleg, aproximativ 1 la mie.

Suntem într-un magazin. Probez o cămașă.

– Ei? întreb, așteptând reacția soției „pfaiii, ce bine-ți vine!”.

Ea dă ambiguu din cap și mă măsoară din cap până-n picioare. Cam ca agenții de circulație după întrebarea: „Ați băut ceva?”. Într-un târziu, vorbește.

– Mda.

Atât. Acest „Mda” e o creație feminină, afirmația care nu afirmă. Cred că asta a zis Eva după ce Șarpele a întrebat-o dacă vrea un măr. E ca mișcarea din cap a bulgarilor: tot globul exprimă „da” într-un fel, cu excepția lor.

– Cum ți se pare?

– Merge.

– Bine, dar îți place?

– Nu e urâtă.

Trebuie să vă spun ceva despre bărbați: ne dorim vieți simple. „1+1=2”. „E da sau ba?”. „Rozul e roz, fuchsia nu există”. De câte ori intrăm în nisipurile mișcătoare ale nuanțelor ce trebuie interpretate, mai murim un pic.

– Mie-mi place, zic.

– Dacă-ți place, o luăm.

– Atunci o luăm, zic, o dezbrac și o pun în coșul de cumpărături.

– Bine … (apoi, după o pauză cât juma de respirație), dar să știi că ai cămăși mult mai mișto decât asta.

Asta-i ca fenta de aruncare a lui Michael Jordan. Ca adversar, dacă te duceai pe ea, erai pierdut: săreai ca delfinul. Dacă nu te duceai pe ea, te mai chinuia un pic și tot dădea coș. Însă așa-i instinctul uman: sari, ce să faci? Te mai chinui un pic.

– Care?

– Oricare.

– Zi una.

– Aia albastră cu alb.

– Și alta?

– Aia verde în carouri pe care ți-am luat-o eu.

– Dar asta?

– E OK.

Știți legenda Minotaurului, când Ariadna l-a ajutat pe Tezeu în labirint dându-i un ghem pe care să-l desfășoare la intrare și să găsească apoi ieșirea? De-aia e o legendă, în viața de zi cu zi nu-i așa. În viața de zi cu zi se întâmplă astfel: te uiți la cămașă și brusc o vezi urâtă, un fel de cârpă de șters pe jos. O lași și pleci mai departe.