Sportivul neprins e campion cinstit. Cam asta e logica sportului mondial astăzi.
Știți care e definiția dopajului? Confirm DEX: „A(-și) administra (în mod nepermis) substanțe chimice stimulatoare spre a obține temporar mărirea randamentului fiziologic dincolo de limitele normale, într-o întrecere sportivă”. Ce înseamnă „în mod nepermis” și ce înseamnă „dincolo de limitele normale”?
Răspunsul corect este că nu trebuie să știm noi răspunsurile, cât timp sunt foruri care se ocupă de asta. Și toată treaba a redevenit politică, un fel de război rece cu sportivi folosiți drept rachete. Vreți să vă spun ceva? Acest meci între ruși și americani, în care fiecare îi trage celuilalt preșul de sub picioare, este mai palpitant decât orice competiție sportivă, mai ales pentru că întrecerile au devenit extrem de fade. Scoateți-i din calcul pe sportivii români: ați rămas cu ceva după Olimpiada aceasta, de-abia încheiată? Vă amintiți multe meciuri sau competiții?
Sunt sute de ambiguități în regulamente și multe excepții stipulate, cum este și acest „dopaj legal”. În unele cazuri, sportivii pot lua câte-o pastiluță. În altele, sistemul se dovedește inflexibil. De pildă, în 2000, la JO din Sydney, Andreei Răducan i se lua medalia de aur pentru o pastilă de Nurofen, care conținea pseudoefedrină. Trei ani mai târziu, pseudoefedrina era scoasă din lista substanțelor, recunoscându-se că respectiva substanță nu îmbunătățește în niciun fel performanțele fizice. I s-a dat Andreei medalia înapoi? Nicidecum.
Agenția mondială antidoping – WADA – are un buget anual de 30 milioane de dolari, cam cât câștigă din contracte de publicitate, în același răstimp, Rafael Nadal. E ca și cum un producător de avioane de hârtie ar concura cu Agenția Spațială în a lansa rachete spre Marte. Cine credeți că are salariul mai mare, cel care asistă sportivii la dopaj sau cel care-i controlează? Și care credeți că e mai bun în ceea ce face?
După mine, fie va continua această „cursă a înarmărilor”, fie vom lăsa dopajul la liber. Problema nu este dacă Șarapova, surorile Williams, Nadal ori Simone Biles se dopează, ci dacă este posibilă existența unui sistem care să poată împărți dreptatea într-un mod corect peste tot. Și nu cred că se poate. În locul unor adevăruri duse până la jumătate prefer o hoție onestă.
Ce era de făcut într-o astfel de situație, a excepțiilor medicale sau a sportivilor care se „dopau legal”? În cazul unui atlet prins dopat, el este imediat livrat oprobriului general, în timp ce unul care a primit dispensă e trecut pe o listă secretă. După părerea mea, WADA ar fi trebuit să transparentizeze și lista acestor excepții, adică să fie și mumă, și ciumă pentru toți. Dar dacă ar fi făcut asta nu le-ar fi încălcat dreptul la intimitate acelor sportivi?
Răspunsul e foarte greu de dat. E doar unul dintre motivele pentru care, recunosc, cochetez cu ideea dopajului la liber. Sunt și altele. Mă uit la fotbaliștii noștri, de pildă. Vă spun sincer că, decât să-i văd alergând de parcă ar avea izmenele-n vine, aș prefera să se dopeze și ei un pic, omenește.
La fotbalistii nostri se poate da liber la halit orice substanta.Materialul pe care s-ar lucra e atat de nasol ca n-ar ajuta cu nimic,niciodata.:))
Articol fain. Multumim !
Claudiu a explicat foarte clar situatia.
No, amu, daca beu horinca cand dau zapada si gat
inaintea vecinului, se cheama ca ma dopez?
Sau tre’ sa-i zic mai intai ca’s beteag, sa ma puie pe lista?
Articolul reprezinta o relativizare f periculoasa,chiar nu vad nici o legatura intre dopajul rusesc la nivel de stat cu distrugerea probelor + blatul Putin-T Bach si exceptiile acordate unor sportivi onorabili precum Sir B Wiggins.Mai precis,ai scris pe gustul lui Putin.
@cabrera:
La obiect, maestre.
Intrebarea mea este: ar fi trebuit sa fie transparenta lista WADA a exceptiilor dinainte ca “hackerii rusi” sa publice cate ceva din ea, apoi WADA sa confirme ca asa e? Eu zic ca da.
Altfel, WADA, te-ai facut de ras si pe buna dreptate. Cum sa confirmi sau sa infirmi adevarul unor documente care ti s-au furat?
Ai lui Putin lupta si ei cum pot, cu armele sabotorului. Evident ca sunt “mult mai dopati” decat ceilalti. Conteaza?
Si pe urma unele boli pot fi contagioase, nu? S-ar fi imbolnavit si alti sportivi…
Regula ar trebui sa fie foarte clara: esti bolnav, mergi la doctor, iti prescrie medicamentul X pe durata Y. Daca e pe lista, te duci la WADA, le spui, te pun pe lista. Lista e publica tot timpul si tu nu ai voie in competitii atata timp cat substanta interzisa se afla in corp intr-o doza mai mare decat cea acceptata (care ti-ar crea un avantaj).
Esti bolnav mai mult timp? Ghinion! Nu participi.
Totul a ajuns la cati bani ai sa bagi in dopaj ca sa nu fii prins. Un pas inaintea WADA sau federatiilor/asociatiilor sportive.
Dopaj e si diferenta extrema intre cluburile super-bogate de fotbal si restul. Cine are banii sa ofere aceleasi conditii de antrenament, alimentatie, recuperare, zeci de trepadusi care le numara pasii, dumicatii, si mai stiu eu ce…
Daca vrem sa mai continuam sa numim competitiile astea “sport”, atunci trebuie balansat totul, pornind de la distributia banilor in competitii.
Visez? Ma tem ca da…
Tot mai buna o horinca, in trei zile iese de tot din corp! :)
Din cate am mai citit,asa-zisele descoperiri se refera la Therapeutic Use Exemptions care se acorda de catre WADA la solicitarea sportivului (Wiggins e alergic de exemplu),totul transparent deci,vorbim totusi de o relatie medic-pacient care asa si trebuie sa ramana.Hai sa-i suspendam pe rusi de peste tot (nu ma refer doar la sport) si dup-aia sa ne ocupam cat vrem de nuante.